Casa paianjenilor

In casa mea se gasesc multi paianjeni. Deja nu ma mai tem atat de tare de ei, desi uneori si-o iau in cap si ma musca de picioare. S-au prins ca nu-i omoram asa ca si-au chemat toate neamurile, cu valize, bagaje, si-au carat chiar si pianinele dupa ei. Casa a devenit un fel de the promise land pentru toate neamurile de paianjeni, de la europoizi pana la mongoloizi. Ieri noapte mi-am spalat cana. Cana a ramas goala cam o secunda, dar inainte sa torn ceai in ea am observat ca deja aparuse un pui de paing in ea, isi cosea linistit culcuselul. L-am luat cu o lingurita si l-am aruncat pe geam, in noapte. Probabil in 5 minute a intrat inapoi pe usa.
In camera mea am reusit sa le pun insa embargo. Dar chiar si in aceste conditii m-am pomenit cu un Marinush( sau Marinica) care-mi fuge pe pereti. Poate vi se pare un nume prea prozaic, dar asta e!
E orfan, timid, si-i place sa-mi inconjoare patul, sa-mi rasfoiasca jurnalul intim si sa incerce sa-mi opereze la ochi o broasca. Spre deosebire de alti paianjeni, nu stie sa fuga atunci cand se apropie omul de el. E un paianjen de casa lipsit de simtul supravietuirii.
Si cand te gandesti ca a existat o perioada cand omoram paianjeni cu aspiratorul. Spiritele lor, pline de praf, au inceput deja sa ma bantuie. Cum se intoarce roata!