Nu e nimic mai placut decat intalnirea dintre o fata si urechelnita. Intri in baie cu gandul sa faci un dush si vezi o urechelnita care se hraneste din sapunul tau. Probabil inainte daduse o raita pe la gelul de dus care face pielea ferma si acum, lucioasa si hidratata era pregatita pentru ceva mai light. Mie mi-este foarte frica de urechelnite. Nu mi-e frica de vipere si scorpioni, dar sunt inspaimantata de gandaci si urechelnite.
Doua mari mituri m-au terorizat in copilarie si unul din ele este despre urechelnita care perforeaza timpane si ajunge in creier. Si adevarul e ca arata oarecum respingator, pe jumatate furculita, pe jumatate femeie fara talie, totul colorat intr-o nuanta pe care nici un designer de interior profesionist nu o va recomanda vreodata clientilor: maro de gandac de bucatarie.
Rvenind in baie, urechelnita se uita la mine, miscandu-si amenintator gura si clestii plini de sapun. Mie mi se facuse rau deja asa ca m-am gandit sa o tai cu o lama de ras. Dar asta inseamna sa ma apropii de ea. Am mai avut de a face cu gandaci kamikaze, care, stiind ca nu mai au nimic de pierdut, s-au aruncat asupra mea strigand amarnic si incercand sa ma faca sa-i inghit. E bine sa stai foarte departe de gandaci. Asa ca am facut o manevra, am intors invers aparatul de ras si cu coada am proiectat astral urechelnita in scurgerea chiuvetei, apoi am dat repede drumul la apa.
Urechelnita a reusit insa sa se prinda cu mainile de marginea scurgerii si sa reziste, ca un robot malefic care nu moare cu una cu doua. Asa ca a trebuit sa-i torn si mai multa apa in cap si, in sfarsit, s-a dus definitiv pe tobogan, daca nu cumva intre timp s-a catarat la loc pe teava si acum se delecteaza cu un capacel de balsam de rufe italienesc.
Mie imi pare rau ca sunt atat de cruda cu urechelnitele. Ma gandesc mereu ca undeva, pe blogul lui, un urias scrie acum un post despre cum a prins o fata fara talie folosindu-i sapunul si cum a inecat-o plin de scarba in chiuveta lui gigantica.
Marturie ca nu sunt insa un om atat de oribil sta corpul neinsufletit al unui paianjen care si-a trait toata viata in spatele mesei pe care sta calculatorul meu si care a murit de batranete. Era un paianjen de treaba, cu care aveam un pact rezonabil: el nu ma musca de picioare, eu nu-l aspir. In ultimele lui zile a avut parte si de o identitate. Ii ziceam Mustafa Mumuni, in cinstea un perseverent spamer des intalnit prin mailurile mele.
Ma gandeam insa astazi la faptul ca stiu o gramada de povestiri cu insecte. Am ajuns si la o concluzie: cred ca semnele arata ca trebuie sa ma fac entomolog, dar un entomolog care studiaza insecte serioase, gen radaste, urechelnite si gandaci de colorado, nu fluturi sau buburuze incantatoare si prietenoase.
Acest post nu are comentarii, din respect pentru urechelnita.
