Fiica mamei

De cate ori ma duc acasa, mama imi zice sa ma pieptan iar eu zic mereu nu. Nu ma pieptan si gata. Mama se enerveaza si ma intreaba cum pot sa ies asa pe strada. Eu ma uit in geamul vitrinei de la biblioteca demodata, specific romaneasca, si imi admir parul meu total salbatic pe care de obicei prietenii mei nu-l plac ( un fost prieten mi-a facut chiar cel mai oribil compliment pe care l-am primit vreodata, mi-a zis ca desi am cel mai nasol par dintre toate fetele cu care a fost el, lui ii place si atunci cantecul s-a terminat si eu am stiut definitiv ca nu sunt indragostita de el). Dupa o discutie de un sfert de ora in care eu zic nu si dispretuiesc neamul periilor de par, plec tot nepieptanata si mama se apuca sa spele vasele un pic nervoasa.
Mamei ii place sa o vopsesc eu. Eu o trimit mereu la coafor pentru ca nu ma pricep si nu-mi place sa vopsesc oameni. Am vopsit mai demult o fata si i-am facut niste buline decolorate in cap. Nu am talent si pace. Dar cred ca mama se simte rasfatata cand eu ii intind pe par vopseaua care miroase a liliac inflorit radioactiv si prefera sa se sacrifice. Apoi moare de ras cand vede ca iar i-am vopsit si fata si ca iar are capul ca un pion de lemn de sah. Eu imi cer scuze ca am facut din nou treaba de mantuiala si sper ca am convins-o ca data viitoare sa se duca sa se vopseasca la coafor.
Dar zilele trec si mama iar imi flutura prin fata ochilor flaconul de vopsea. Eu ridic exasperata mainile spre cer si-i zic sa se duca la coafor. Mama se incapataneaza sa spuna nu. Eu o intreb de ce, de ce ma mama te incapatanezi? Si mama spune: pentru ca sunt mama Irenei.