Mi-am dat seama ca eu nu fac cumparaturi in vise. Eu nu dau bani in vise, nici nu primesc. Dar nu sunt niciodata saraca si-mi permit orice pentru ca in vise totul e gratis si totodata foarte scump. Inca mi se pare asa aiurea sa-mi placa ceva si sa dau bani pentru el. Inca mi se pare aiurea sa am un portofel. Cand eram mica si nu stiam ce sunt banii credeam ca schimburile sunt cele mai avantajoase. Eu iti dau un obiect si in schimbul lui tu imi dai alt obiect. Dar nu bani, nu bucati de plastic.
Uneori un singur vis poate fi resimtit ca fiind mai lung decat un an din viata reala si nu te plictisesti niciodata in el.
Un om care manca un sandwich si vorbea la telefon despre cineva care a iesit din depresie si e un om nou. Eu nu ma simt niciodata noua cand ies din depresii sau astenii. Ma simt mereu ca o haina care a fost refacuta, cusuta acolo unde era nevoie, curata dar pe care se ghicesc petele si rupturile anterioare. Dar depresiile mele sunt oricum mai degraba lupte interioare de wrestling decat agonii in contemplare.
Mi-am propus sa fac din nou in fiecare zi un "documentar". Sa fiu atenta la cate un amanunt in special si sa le notez, fara sa am un scop final. Pana acum am observat obiceiuri legate de felul de a spune "multumesc", unghiile oamenilor din metrou, feluri de plimbare ale oamenilor care asteapta. Se pare ca micul antropolog amator din mine si-a regasit stiloul si pofta de cercetare. E asa bine sa am din nou ascutiti :).
Si e din nou martie, gata cu :(-ul meteorologic.
11 comments:
in scurta mea trecere pe trotuar, imi cer scuze ca ti-am tulburat momentul tau de liniste :p
Eu am visat odata ca, printr-o neintelegere, un cofetar (sau ce era el) mi-a facut 200 de bucati de baclava (yuuuum). Problema e ca nu cerusem atitea si nu aveam cu ce sa le platesc.
Asa ca m-am prefacut ca am banii, am luat geanta (era o geanta destul de mare plina cu baclava) si am incercat sa fug.
etc. etc. etc.
eu am impresia uneori ca oamenii sunt ca ursii.. cand se face frig, daca ies afara ii apuca tristetile, si singurul mod placut de supravietuire e cu licori calde, intr-un colt comfortabil, si cand se face cald parca infloresc, se descid exact ca florile. cum ar veni, iarna si toamna suntem ursi, si vara si primavara flori. :)
imi place treaba asta cu observatiile lucrurilor si oamenilor de pe strada. :D
primvara frumoasa! >:D<
Eugen: :))
jo212: eu sunt doar pe jumatate si urs si floare, pentru ca toamna imi prieste si-mi place mult. la fel si primavara. vara si iarna in schimb mi se par prea exagerate pentru mine. ce e prea mult, strica.
>:D<
Vezi, nu ti-a luat mult sa te inventezi. :) Abia asteptam
storyteller: a, nu, sunt inca neinventata :)). dar asta nu inseamna sa stau intre timp degeaba.
eu cand eram mica nu pricepeam rostul si nevoia de bani. o intrebam pe mama de ce nu se tiparesc mai multe hartii sau de ce banii nu cresc in copaci... faceam tranzactiile cu frunze.
acum suntem eco, nu-mi mai permit nici visul asta
:( poate-ar fi frumos sa revenim la troc
Am ajuns din întâmplare aici şi mi-a plăcut ceea ce am găsit... La cât mai multe asemenea postări excelente...
astept cu interes textele si imaginile micului antropolog!
blogul tău este înfometat, întrucât, stimată domnişoară, îmi mănâncă sarmanele cuvinte.
în antecomment spuneam că după ce îmi trec stările depresive, eu mă simt ca o vânătaie. ştii, cum sunt ele iniţial liliachii şi-apoi devin galbenul acela baudelairian, bolnav. decolorarea aceea. hmm, da. şi apoi, când te-obişnuieşti să fii urât şi trist, nu mai eşti deloc.
cine a văzut vreodată cum dispare o vânătaie?
In legatura cu bizara ta pasiune pentru zoologie … exista un Arlechin iesit din mintea intunecata a lui Picasso care – zic eu – avand preocupari relativ asemanatoare a sfarsit prin a deveni complet portocaliu, fara adancime, bantuit de spaime congelate intr-o lume de neinteles.
Post a Comment