Despre cei ce stau in umbra si se uita la soare

Oamenii salbatici stau ascunsi si privesc in jur cu ochii mariti de uimire. Oriunde e un loc ferit, o umbra de felinar, o firida de piatra sau un sertat secret, acolo e rost sa gasesti un om salbatic. Ei nu vor sa iasa in evidenta, vor sa vorbeasca doar prin lucrurile pe care le fac. Din cand in cand incearca sa fie ca toti oamenii, sa faca tot ceea ce fac vecinii lor de scara, dar asta ii oboseste si-i sperie atat de tare, incat se retrag rapid inapoi in ascunzatori, numarandu-si spaimele noi care s-au prins de ciorapii lor de lana ca niste ciulini uscati.
Oamenii salbatici sunt din cand in cand tarati cu de-a sila din casele lor de catre cetateni de buna-credinta si pusi sa marsaluiasca sub privirile a sute de spectatori, pentru a deveni si ei oameni civilizati, de lume, oameni care vor sa fie celebri, sa apara in filme si in ziare. Sunt putini cei ce inteleg timiditatea unui om salbatic: el nu e speriat de lume, el vrea doar sa o iubeasca stand un pic mai departe, la un pas de ea, asa cum iubesti o turma de cai salbatici invaluiti in fumul prafului.