De curand mi-am dat seama ca nu-mi plac liderii motivationali, sunt niste mici tirani care nu au energia si carisma necesara sa devina mari tirani. Desi simt ca as fi putut fi un bun lider motivational. Uneori sunt foarte convingatoare, cred ca am multe de zis si pot sa vorbesc o ora fara sa ma balbai. Dar la ce bun? Sa folosesc cuvinte gen "succes, motivatie, pozitiv, sansa"? Pfft.
Tot de curand mi-am dat seama ca nu ma mai simt bine in locuri zgomotoase si ca mai bine ma intalnesc cu un om cu care stau de vorba decat sa ma vad cu 5 si sa bem in zarva ( de cand n-am mai folosit cuvantul zarva:))). Dar cea mai mare placere a mea, secreta insa, e de a sta cu capul in iarba si de a asculta mierlele. Trebuie sa tin secreta dorinta asta pentru ca e desueta si societatea respinge oamenii desueti pentru ca nu-s productivi, nu consuma si nu aduc bani.
Mi-am dat seama ca nu mai vreau sa fiu omul care se ocupa de o multime de lucruri si nu termina niciunul. Si nu mai vreau sa fiu lenesa. Nici macar in weekend.
Si ca nu mai vreau sa accept niciodata sa am de-a face cu oameni care-mi pun conditii.
Mi-am dat seama de asemenea ca in ultima vreme imi dau seama de multe lucruri. Pe care le stiam si inainte dar nu-mi dau seama de ce treceam asa usor peste ele. Avem nevoie sa avem ani grei ca sa ne dam seama ce suntem: oi blande, lupi solitari sau lei sangerosi. Si sa ne dam seama daca vrem sau nu sa ne schimbam. Si daca nu vrem sa ne schimbam, sa ne asumam atunci rolul asta si sa nu ne mai prefacem ca suntem altceva de ochii lumii. Eu de exemplu sunt in continuare o oaie blanda si chiar daca asta nu suna prea magulitor, mi-e bine asa. Iarba e buna, e liniste si lupii care-mi ies in cale nu ma rontaie niciodata de tot :)).
No comments:
Post a Comment