Cred ca eu nu ar trebui sa fiu lasata sa postez atunci cand e: noapte, frig, ploaie/ninsoare/lapovita. Pentru ca iese un post miorlait precum postul lacrimogen.
Azi ma simt extrem de inteleapta asa ca voi vorbi despre viata. In ultima vreme imi place foarte mult sa vorbesc despre viata si sufar foarte mult ca nu am public. Nu-i nimic, pentru asa ceva exista blogul. Pacat insa ca pe blog nu pot sa gesticulez.
In ceea ce priveste viata, eu nu mai inteleg nimic si ma simt bine ca nu mai inteleg nimic. Nu e vorba de acel stiu ca nu stiu. E vorba de acea expresie pe care o are o vrabie atunci cand intra intr-un geam bine lustruit si nu pricepe de ce nu poate trece prin aer.
Nu ma mai vait cand ma doare ceva ("de ce eu, de ce eu"), mi se pare extrem de normal sa treci prin vai ale plangerii de cateva ori pe an. Si nici nu mai am impresia ca trebuie sa platesc daca mi se intampla o fericire mare. Sunt ca un batran impacat cu el insusi si lumea din jur. Asta suna inspaimantator, cand am imbatranit atat de tare de am ajuns asa resemnata? Nu e vorba chiar de resemnare, e vorba de o inseninare. Altfel nu stiu cum sa explic faptul ca sunt foarte fericita desi nu-s fericita deloc.
No comments:
Post a Comment