Respingere

Daca o sa te joci cu un pisoi si el o sa se repeada la mana ta, ca sa o rontaie plin de incantare, o sa-i dai un ghiont si o sa-l respingi. El nu o sa se lase si o sa incerce din nou si din nou. Pana cand o sa reuseasca sa te taxeze si tu o sa te enervezi si o sa-i spui "Eeeei, esti nesimtit!". Si o sa pleci de langa el, lasandu-l oarecum nedumerit "Si doar ne jucam asa frumos...!"
Daca o sa am vreodata un copil, o sa-mi fie greu sa-i explic cum sa faca sa nu se simta umilit atunci cand o sa aiba de-a face cu respingerea.
Din umilinta repetata se naste cinismul si rautatea. Din o suta de complexe de inferioritate se naste un balon umflat cu egoism si sentimente de superioritate care se sparge in capul celorlalti.
Nu as vrea sa-mi vad copilul ajungand un cinic care alege sa faca rau pentru ca si lui i s-a facut rau.
Cum sa-i explic insa calea mea pe care cei cinici si rau ar numi-o prosteasca? E o cale foarte simpla: fa acelasi lucru pe care l-ai face daca nu ai fi fost niciodata respins. O respingere e o usa inchisa. Eu asa mi-o imaginez. Un simplu lucru  nu are cum sa faca sa ma simt umilita. E doar o usa!
Nu-mi iese intotdeauna, dar din ce in ce mai des in ultima vreme :) Asa ca e pe cale sa se transforme in obicei. Unul din cele mai bune obiceiuri pe care mi le-am format singura.