Saturday, February 25, 2006

Grey childhood



Pana la 9 ani am trait in comunism. Si credeam ca, datorita lui Ceausescu, pe pamant nu mai exista razboaie. Si mi se parea normal sa nu am de nici unele. Nu aveam rude in strainatate asa ca nu aveam papusi Barbie straine. Eu aveam niste papusi pitice, negrese, cu parul zburlit si corp din plastic tare. Si bineinteles papusi si jucarii din plastic de la Aradeanca. Aveam haine urate. Chiar si dupa hainele astea oribile alerga mama prin tot orasul. Si tot in Materna copiilor ajungea pana la urma. Tin minte cat de tare imi doream niste pantofiori rosii, de lac. Nu se gaseau. Cu greu am gasit unii de culoare neagra, de lac. Care oricum erau si ei urati si semanau cu niste sosoni din cauciuc.

Cartile de povesti erau si ele putine si cele mai multe aveau ilustratii ciudate si urate. Aveam cateva reviste Pif si Rahan, la care tineam ca la ochii din cap. Cand am fost internata in spital, pe la 7 ani, le-am luat cu mine. Un baietel internat si el acolo mi-a declarat atunci ca uraste copiii care au Pif si a vrut sa mi-l fure. Asa ca dormeam cu revista sub perna, cu mana pe ea.

Vedeam ca se poate si altfel. Vedeam ce lucruri frumoase vin din afara Romaniei dar intr-un mod straniu mi se parea ca este normal ca la noi in tara sa nu gasesti nimic. Era ca si cum celelalte tari se aflau in preajma curcubeului, unde lucrurile erau colorate, miroseau frumos, aveau gust de 1000 de ori mai bun si gaseai tot ce nici nu-ti tuna prin cap. Poate de aceea acum sunt cam maniaca si avida dupa tot ce este altfel,neobisnuit, colorat, iesit din tipar ( dupa cum se vede si dupa pozele si linkurile de pe blogul meu).

Frustrarile din copilarie nu dispar. Cred ca si la 90 de ani o sa privesc papusile Barbie si ursuletii Haribo cu nostalgie si pofta.

11 comments:

Radu said...

iar eu o sa urasc vesnic crevetzii vietnamezi :<

irina said...

Ştii ce, şi eu aveam reviste cu Pif şi Rahan... Dar să ştii că mai mult îmi plăcea cartea mea cu animale... Îmi plăceau poveştile cu răţuşte galbene şi cu căţei năstruşnici. Nu mai ştiu unde e, cred că a aruncat-o mama.
Nu ştiu cum făcea ea dar iarna făcea rost de banane verzi, verzi de tot. Le infăşura în ziar şi le punea într-o cutie să se coacă la întuneric...
Erau multe lucruri pe care nu le puteam avea. Dar nu ştiu de ce nu m-am simţit frustrată. Pe când fratele meu da...

Masi said...

Nu vrei să zici Romarta copiiilor?

irene said...

am mancat de curand niste snacksuri care semanau cu crevetii de atunci...bleah.

foarte probabil sa fie romarta. dar era si o chestie de unde imi lua mama haine care avea si materna in nume. nu mai stiu exact.

irene said...

toata lumea facea rost de banane verzi, mandarine, portocale si bomboane cubaneze prin tot felul de relatii. mai erau si casele de comenzi de unde, tot asa cu multe relatii, tatal meu mi-a facut rost de bomboane de menta ca sa servesc colegii de ziua mea.

theTudor said...

asta se cheam bafta, sa ai arte de ceva rau da rnu esential rau, castigi o gramada, long term adica, iti da +2 la nostaligie, +3 la magik mood swings, si +1 debuff la happines of fightin for small pleasures wile opressed.

Vindeca si sindromul d eshoarice oparit la baieti. Si la fete poate sa

theTudor said...

asta se cheam bafta, sa ai parte de ceva rau dar nu esential rau. castigi o gramada, long term adica, iti da +2 la nostaligie, +3 la magik mood swings, si +1 debuff la happines of fightin for small pleasures whilst opressed.

Vindeca si sindromul de shoarice oparit la baieti. Si la fete poate sa

ovidiu said...

Eu cred ca toti sufeream pe atunci de atrofie senzoriala. Tin minte ca eram pe stadion, la un meci de fotbal Romania-Irlanda de Nord si am fost socat de faptul ca tribunele, privite de la distanta emanau un fel de gri general, cu o singura exceptie: cele cateva sectoare in care statea galeria nord-irlandeza, unde culorile erau vii, bine accentuate. Aveam vreo 10 ani si ma prinsese un ciudat sentiment de frustrare pe care nu-l voi uita niciodata.

irene said...

Tin minte ca existau oameni care colectionau ambalaje, recipiente de spray etc aduse din strainatate tocmai pentru ca erau atat de frumos colorate si occidentale. Si eu cand aveam bomboane ( nu din alea cubaneze) pastram cutiile sau pungile multa, multa vreme. Si chiar si dupa revolutie am continuat sa fac asta inca un timp. Pur si simplu nu reuseam sa ies din starea de "foame" de diferit, colorat, frumos mirositor, variat.

Monica said...

sunt cu tine...eu am primit pantofiorii rosii din lac...dar de asta n-am scapat de cosmarul ca o sa mi se cumpere niste pantofi ingrozitori galben lamaie care au stat ani in sir in vitrina la magazinulLuxor( Tg MS)..Abia de curand am aflat de la mama ca nu avea de gand sa mi-i cumpere...
ai avut Pif, ce fain, eu u...

andressa said...

eu am avut si revista misha si corespondam cu copii din africa...

colectionaa ambalaje de sapun si imi doream pantofi colorati.

aveam blugi adusi din zimbabwe de matusa mea care pleca acolo in delegatie. ironic, nu? sa gasesti in zimbabwe pe toate gardurile ceva ce la noi nu gaseai deloc...