Saturday, February 18, 2006

Tatii de fete si minciuna merg mana in mana



Relatia mea cu tata a fost foarte aiurea cam pana cand am intrat la facultate. Probabil pentru ca fiind lumina zilelor lui nu mai stia cum sa aiba mai mult grija de mine. Si sa ma tina din scurt. Daca ar fi fost dupa el, probabil ca astazi as fi fost inchisa intr-un turn si pazita de un dragon cu 10 capete, plus un cerber. Si n-as fi avut treaba cu baietii de nici o culoare, niciodata in vecii vecilor amin.

In facultate am facut un pic de psihoterapie experientiala de grup. Un grup numai de fete cu un psihoterapeut barbat. Toate bune si frumoase. Terapia mergea struna. La fiecare intalnire una dintre noi plangea. Din cand in cand, coplesita de multimea problemelor pe care inainte nici nu le stia ca le are, cineva renunta sa mai vina.

A venit si momentul meu sa plang. Cand a venit vorba de exercitiul cu scuipatul. Trebuia sa scuipam pe o tabla. O chestie destul de tabu pentru o domnisoara rafinata si delicata. Sa scuipi cu sete pe o tabla si sa privesti apoi cat de tare ti-a reusit operatia, de fata cu un barbat ( destul de carismatic as putea spune) nu este chiar simplu ( chiar daca pare floare la ureche). Eh, pornind de la asta, de la ce ai voie si ce nu ai voie, ce ai invatat sa faci si sa spui, am ajuns in valtoarea problemelor mele cu tatal meu. Care in timpul liceului era foarte sever. Cu cat se incapatana sa ma tina mai din scurt, cu atat deveneam eu mai maestra in a-i ascunde ceea ce faceam.Adevarul este ca nu faceam multe prostii.

Dar el ma suspecta de foarte multe ori de cel mai rau. Ii intrase in cap ca anturajul meu( niste fete obisnuite, nu chiar oile negre ale liceului) ma va tara pe calea pierzaniei. Se pare ca in ochii tatalui meu eu eram un fel de zombie executant, fara pic de creier. Nu stiu de cate ori nu m-a alergat prin casa, amenintandu-ma ca de acum inainte nu mai ies din casa decat cu mama si cu el, la o cofetarie. Din cand in cand. In putinele momente cand n-o sa stau in casa si o sa invat. Pentru totdeauna. Ma si vedeam la 30 de ani, iesind in oras, la o prajitura cu frisca, flancata de ambii parinti, imbracati cumva in uniforme de bad guys tip matrix.

Din cauza lui ajunsesem sa mint foarte mult. Chiar si cand era vorba de cele mai nevinovate lucruri. Adevarul este ca tot exersant,incepuse sa-mi placa sa mint. Era mult mai interesant sa nascocesti o alta realitate. Si minteam pe toata lumea.

De exemplu intr-o seara urcandu-ma in lift cu un mosnegut care vorbea incalcit n-am auzit la ce etaj vrea sa opresc pentru el. Si cand el a repetat, intrebandu-ma nepoliticos daca sunt surda i-am zis ca nu sunt surda dar de fapt nu sunt romanca si nu inteleg bine limba romana. Ca eu sunt de fapt din Algeria si vin in vizita la o colega. Din fericire faza cu minciunile a trebuit sa se opreasca la un moment dat. Inconstientul meu se simtea atat de vinovat pentru faptul ca o tot tinea intr-o minciuna incat a zis stop.

Intr-o zi, refuzand o invitatie la o petrecere pe motivul ciudat si stupid, inventat pe loc ( ca nu merg prea bine pentru ca mi-a intrat din greseala un ac maaare, de masina de cusut, in picior), ce sa vezi? Chiar am patit asta. Orice minteam, se adeverea si era nasol pentru mine. Asa ca m-am invatat singura minte.

Deci psihoterapia mi-a prins bine. Dupa ce am plans de a sarit camasa pe mine, mi-am iertat tatal si acum mi se pare amuzant cand incearca sa aiba acelasi comportament super protectiv cu mine. Ma rog, acum imi da mana din moment ce nu mai are ce sa-mi faca. Dar m-am obisnuit cu ideea ca pentru el eu o sa fiu mereu o fetita mica ( chiar si atunci cand o sa am copii). De asemenea acum mint moderat, ca un om normal. Deci deocamdata happy end.

8 comments:

popej27 said...

bun.
asta mi-a placut :)

irene said...

:))
ma bucur ca ti-a placut.

Masi said...

Deci nu eşti din Algeria? :/

irene said...

nu :(

fry said...

dear, daca tot esti in santier, iti dau si eu un sfat: foloseste paragrafe la posturile mai lungi, sa le faci mai placute omului :)

irene said...

ok, ce nu fac eu pentru cititorii mei. erau mai simple de citit daca s-ar fi vazut aliniatele.
deci ce am scris eu pana acum au fost neplacute ochiului? :-s

fry said...

stii cum e, e mai bine sa ai fond fara forma decat forma fara fond, dar cel mai bine e sa ai fond cu forma :)

we still love u indiferent de forma, anyway.

irene said...

Gata! Daca sunt luata cu argumente de tipul " oricum te iubim", promit sa am de acum inainte cele mai frumoase forme :P.