In ultima vreme n-am avut chef sa ies foarte mult prin oras, mai ales dupa serviciu. Este si asta e un avantaj cand esti singur, de capul tau. Nu esti nevoit sa-ti faci programul dupa al altuia si poti sa lenevesti cat vrei. Asa ca incepi sa ai o relatie foarte speciala cu pijamaua. De fapt pijamaua a devenit un reper semnificativ in existenta mea. Daca eu ajung acasa si m-am schimbat in pijama si ma suna cineva ca hai afara, raspunsul invariabil este "sorry, dar nu se poate, m-am schimbat in pijama". Este ca si cum schimbatul in pijama nu mai poate intoarce timpul inapoi, zarurile au fost aruncate si nu te mai poti intoarce din drum. Trebuie sa-ti urmezi calea. Adica sa sari in pat si acolo sa ramai! Pentru ca pijamaua este acel vestmant sacru, de care sunt legate atatea ritualuri: demachiatul, spalatul pe cap si uitatul la scooby doo, de exemplu sau mancatul de bomboane in mijlocul patului, in timp ce afara ploua si tu te uiti la filme de groaza.
Un prieten se minuna de capacitatea mea iesita din comun de a mai schimba atat de repede. Circula un mit urban printre prietenii mei conforma caruia eu m-as schimba in pijama inca din lift!
2 comments:
Deci Irene...vezi k ma ingrijoreaza relatia asta a ta cu pijamaua! devine serioasa! Ai tai stiu?
Eu am mare noroc ca nu port pijama...k deseori ajung asha franta akasa k as fi in stare sa adorm in bocanci..sau in ghete cum spunea un amik ;)
Acest sindrom al pijamalei ma lovise si pe mine intr-un timp pana cand trupa s-a sesizat si stateau cu telefoanele pe mine de pe la 5....cand plecam deja ii vedeam postati in fata biroului si ma tarau pe vreo terasa :)
Irene, there is hope :))))
Post a Comment