Monday, June 26, 2006

Noaptea de sanziene s-a dovedit un esec total. Am visat exact pe cine nu trebuia sa visez. Asa ca dimineata mi-am promis inciudata un suedez frumos si inalt, calea cea mai sigura spre o noua viata :P.
Este adevarat, suedezul este total deosebit de barbatul visurilor mele, care seamana ingrozitor de mult cu Hercule Poirot. Ce am mai plans cand am citit cartea in care moare Hercule Poirot. Si cand era descris drept un mosulet fragil si bolnav, invelit mereu cu o patura si dependent de medicamente:(. Oricum, eu plang mereu. Am plans de m-am prapadit cand a murit Dumbledore, am plans ieri cand m-am uitat la Ed Wood si Bela Lugosi era un batran decrepit, la dezintoxicare, care prefera sa apara in ultimul hal pe prima pagina a ziarelor, dar totusi sa apara. Dupa o perioada de vreo 3 ani in care nu am putut sa plang deloc, acum s-au deschis portile ploilor si inund servetelele cat de des pot, pana nu ma apuca seceta iar.

3 comments:

ilisim said...

Of, da, si eu plang la toate filmele si romanele de cand ma stiu dar nu si cand am pe cineva in preajma.

zuza said...

uff, filmul ala (ed wood) este foarte creepy, dar in toate zonele in care nu te astepti ;)
sora mea avea o prietena care plangea si cand iti repovestea un film trist.. don't you go there :P

Anonymous said...

mai nu stiu, poate chiar daduse din ras in plans. doar asa se pune :P