Inapoi la munca, nu ma pot abtine sa nu casc fara oprire. Am o stare ciudata in sensul ca nu am nici o stare. Daca un minut s-ar putea simti cumva, s-ar simti ca mine acum. Pentru ca ma simt ca o parte marunta dintr-un ceas. Cand eram mica citeam tot felul de povestiri politiste unde detectivii aflau mereu ora mortii dupa ceasul de la mana celui ucis, ceas care se spargea si se oprea in caderea acestuia. Iar eu credeam ca e normal ca atunci cand un om moare, sa se opreasca imediat si numarul timpului la ceasul cu care avea cea mai intima relatie: ceasul de la mana. Poate de aceea nu-mi place sa port ceas si poate de aceea am casa plina de ceasuri, fiecare aratand alta ora. De parca pot sa pacalesc pe cineva cu ceasurile mele! :( Mereu zic ca sunt curajoasa si nu mi-este frica nici de singuratate, nici de batranete, nici de moarte. Dar evident ca imi este.
Nu inteleg de ce sunt asa de macabra in dimineata asta :( Poate pentru ca in curand o sa fiu cu un an mai batranica.
Mai bine ascult Explosions in the sky si nu ma mai gandesc la tampenii.
