Regrete

Cu nesfarsita tristete observ ca ma transform intr-un om mare. Oricate drumuri ocolitoare as face. Imi lipsesc perioadele mele ciudate. Acum am o viata ca o apa calduta. Ca o baie in luna mai. Cand stai in cada, cu capul rezemat de marginea baii. Cu pisoiul incurcat in parul tau. Si cu o vrabie uitandu-se fix la tine, pe geamul mic, deschis. Care se uita critic la corpul tau, ca orice vrabie care a vazut perfectiune la viata ei. Printre raze de soare de ora 4 dupa amiaza, primavara spre vara. Adica am o viata ok, dar exista aceea rutina si comoditate care sufoca o anumita parte a mea, care imi era draga. Care ma facea in vacante, cand n-aveam bani, sa-mi pun rucsacul in spinare, sa ma prefac ca sunt turista din Polonia si sa ma duc in diverse locuri din Bucuresti ( cum ar fi Berceniul). Sau care ma facea sa observ. Sosetele rosii ale batranului printre florile de piatra siclam, galbene si portocalii. Acum nu prea mai observ nimic. Unul din colegii mei are cercel in limba si mi-a luat 4 luni sa observ asta.
Inainte eram mult mai preocupata de cum sa-mi indeplinesc dorintele. Si sa inventez metode stranii pentru asta. Cum a fost de exemplu descoperirea cosului de gunoi magic, care era de fapt un portal de indeplinire a dorintelor, sub acoperire. Trebuia doar sa arunci un biletel cu dorinta ta scrisa pe el la gunoi. Nimeni nu si-ar arunca dorintele la gunoi. Numai eu. Pentru ca observasem intr-o primavara, ca o creanga uscata aruncata la gunoi, in urmatoarele zile era tot acolo, dar inflorita. Probabil isi pusese dorinta sa reinvie. Toate dorintele aruncate acolo s-au indeplinit. Dar intr-o zi cosul de gunoi, la fel de portocaliu si ordinar ca altele, a disparut. Si cam de atunci am inceput sa nu ma mai joc. Din pacate.