link
Sunday, April 30, 2006
Ce te faci cand ai maini gigantice, uriase? Mai lipsesc manusile albe de mickey mouse. De cand m-am lasat definitiv de fumat nu prea mai stiu ce sa fac cu mainile. Parca sunt in plus, le simt mari si stangace, atunci cand sunt in oras si socializez.
( Da, m-am lasat de fumat definitiv. Nu prea mai am cum sa ma reapuc. In ritmul in care fumam as fi ajuns sa seman cu o mumie galbena, cu maini pline de funingine).
Thursday, April 27, 2006
Long Overdue
A library in Portland Maine is turning unloved tomes into a lending library of art. Called Long Overdue, it includes the Candy Dish where you check out a book that’s had a bowl drilled into it, filled with sweets. You can eat them all, but then you must return the book with your favorite treats tucked into its pages. And the book insists that the only people who can snack on its contents are those who’ve checked it out.
Megan Dunn - The book bracelet
Susan Winn - Field of greens
Susan Winn turned Walt Whitman’s epic (and awesome) poem Leaves of Grass literally into that, a tiny volume whose pages have been turned into individual little blades of paper as grass. And if you’re in the US you can take out the books on interlibrary loan.
read more here
:)
A fost de ajuns doar sa vad un film ca sa ies din starea sumbra in care ma bagasem singura zilele astea: "Singing in the rain". Pe care l-am vazut de vreun milion de ori dar doar acum a avut asupra mea efect terapeutic. Habar n-am de ce m-a inveselit atat de tare!
Asa ca azi sunt din nou senina, am inceput sa fumez mere ( adica mananc un mar in loc sa fumez o tigara) si am parul mai cret ca niciodata ( semn de mare fericire, cu cat sunt mai nefericita cu atat este mai drept parul meu). Prin urmare astazi nu voi mai scrie nici un post cu titlul: "Draga domnule (doamna) care ati inventat o anumita melodie" cum notase secretara mea in agenda.
Si tot azi am mai adaugat un domn in colectia mea vizuala de domni imbracati ciudat vazuti pe strada. Avea un papion de culoarea curcubeului, care semana cu un fluture oprit pe gat. Dar de departe cel mai dragut domn din colectie de pana acum este un mosulet simpatic care avea o cravata cu ursi koala si crocodili.
In plus masa din sala de sedinte este plina de ciocolata de toate felurile!
I love thursdays!
Asa ca azi sunt din nou senina, am inceput sa fumez mere ( adica mananc un mar in loc sa fumez o tigara) si am parul mai cret ca niciodata ( semn de mare fericire, cu cat sunt mai nefericita cu atat este mai drept parul meu). Prin urmare astazi nu voi mai scrie nici un post cu titlul: "Draga domnule (doamna) care ati inventat o anumita melodie" cum notase secretara mea in agenda.
Si tot azi am mai adaugat un domn in colectia mea vizuala de domni imbracati ciudat vazuti pe strada. Avea un papion de culoarea curcubeului, care semana cu un fluture oprit pe gat. Dar de departe cel mai dragut domn din colectie de pana acum este un mosulet simpatic care avea o cravata cu ursi koala si crocodili.
In plus masa din sala de sedinte este plina de ciocolata de toate felurile!
I love thursdays!
Tuesday, April 25, 2006
Cheese box
link
Nu am avut niciodata o pasiune pentru cutiute muzicale, poate si pentru ca pana acum am avut numai cutiute muzicale nebune, care incepeau sa cante in mijlocul noptii de-mi sarea inima sub pat de frica. Dar cutiuta asta pare minunata!
Draga domnule (sau doamna) care ati facut un anumit parfum,
Stiati ca daca dumneavoastra nu faceati un anumit parfum eu nu-l mai cumparam si nu ma mai dadeam cu el si acum nu-mi mai amintea de nimic pentru ca daca nu ar fi fost parfumul dumnevoastra poate nu ma mai intalneam cu cineva si astfel nu mai lasam lucrurile in aer cu acel cineva si acum as fi fost fericita, scriind nuvele despre fetite de morari, cu ochi exoftalmici si nu aveam starea aceasta pe care nimeni nu o poate numi fericire, pentru ca este o stare urata, neagra si are mirosul parfumului dumneavoastra, parfum care imi placea atat de mult in trecut?
Dar nu - a trebuit sa inventati parfumul! Este numai vina dumneavoastra,
Fara respect,
A dumneavoastra X
PS: Stati in laboratorul dumneavoastra echipat cu de toate, imbracati in halate albe, imaculate si creati tot felul de licori si apoi noi ne dam cu ele si putin va pasa ca din cauza licorilor voastre noi uitam apoi mult mai greu.
Dar nu - a trebuit sa inventati parfumul! Este numai vina dumneavoastra,
Fara respect,
A dumneavoastra X
PS: Stati in laboratorul dumneavoastra echipat cu de toate, imbracati in halate albe, imaculate si creati tot felul de licori si apoi noi ne dam cu ele si putin va pasa ca din cauza licorilor voastre noi uitam apoi mult mai greu.
Monday, April 24, 2006
Cei mici vor fi cei dintai!
De ce nu-mi plac mesele in familie? Un motiv ar putea fi si acela ca fiind cea mai mica am fost mereu asezata la masa in cele mai imposibile locuri si colturi. Pentru ca "esti cea mai mica si incapi". Motiv straniu pentru ca desi eram mereu cea mai mica ( si ca varsta, inaltime si kilograme putine) eram asezata in locuri din care pur si simplu nu ajungeam la masa. Sunt unele canapele care fiind foarte folosite formeaza o asa numita "groapa". Ei bine daca esti si mic si stai si in groapa respectiva este clar ca nu vei avea cum sa ajungi la farfurie.
Asa ca eu am fost mereu asezata in cele mai incomode colturi ale mesei. Asta daca nu eram asezata chiar la colt, unde toata lumea radea superstitios: "Hihi, Irene sta la colt. N-o sa se mai casatoreasca". Anul asta am fost aseazata intr-un loc unde trebuia sa tin picioarele intr-un fel de pozitie de yoga ( pentru avansati) si fiind un loc foarte jos, masa era la nivelul umerilor mei. Trebuia sa tin mainile in sus ca sa pot manca. Plus ca in fata mea fusese asezat un morman de mancare din cauza caruia eu nu ma mai vedeam deloc. Ar fi trebuit sa trimit rachete de semnalizare ca sa se observe ca dupa mormanul de mancare se afla o fiinta vie, care doreste sa participe la discutii.
Asa ca m-am rasculat! Am declarat ca de anul acesta nu mai accept sa stau in locurile dubioase si promiscue ale mesei. Asa ca am fost asezata in singurul loc de la masa de unde nu se putea vedea la televizor! Dar macar este un pas inainte. Imi fac loc spre scaunul suprem: cel din capul mesei.
Asa ca eu am fost mereu asezata in cele mai incomode colturi ale mesei. Asta daca nu eram asezata chiar la colt, unde toata lumea radea superstitios: "Hihi, Irene sta la colt. N-o sa se mai casatoreasca". Anul asta am fost aseazata intr-un loc unde trebuia sa tin picioarele intr-un fel de pozitie de yoga ( pentru avansati) si fiind un loc foarte jos, masa era la nivelul umerilor mei. Trebuia sa tin mainile in sus ca sa pot manca. Plus ca in fata mea fusese asezat un morman de mancare din cauza caruia eu nu ma mai vedeam deloc. Ar fi trebuit sa trimit rachete de semnalizare ca sa se observe ca dupa mormanul de mancare se afla o fiinta vie, care doreste sa participe la discutii.
Asa ca m-am rasculat! Am declarat ca de anul acesta nu mai accept sa stau in locurile dubioase si promiscue ale mesei. Asa ca am fost asezata in singurul loc de la masa de unde nu se putea vedea la televizor! Dar macar este un pas inainte. Imi fac loc spre scaunul suprem: cel din capul mesei.
Sunday, April 23, 2006
Yuken Teruya - paper cutting tree from shopping bags
Link
Am avut un copac preferat. Era un nuc batran, aflat langa un desis de zmeura si bujori, in care statea de obicei o cotofana pe care o banuiam a fi inghitit casca de motociclist a unui omulet lego.
Saturday, April 22, 2006
Giant hamster ball
Era o zi ploioasa si o masina ma stropise, un om imi bagase varful umbrelei in burta si eram necajita, uram oamenii si doream sa mergem toti in big plastic balls. Sa ne rostogolim pe strada, sa facem tumbe si sa nu se intample nimic rau daca ne ciocnim unii de altii.
In Noua Zeelanda exista aceste big plastic bubbles. Este un sport numit zorbing: te bagi in bubble si gata, poti sa-ti dai drumul in jos, pe un deal inverzit. Deci acum ca mingile gigantice de plastic au fost inventate nu mai ramane decat sa le folosim in fiecare zi.
Zorbing
Friday, April 21, 2006
Vineri, inainte sa plec la cumparaturi
Air - All i need. Porumbei lipiti de ziduri, ca niste magneti pe frigider. Exista un cuplu de porumbei care mereu se giugiulesc in fata mea. Ca niste turturele. Turta dulce cu scortisoara. Vine o vacanta de 3 zile numai. Tocmai bune pentru citit si scris mult. Petrecere in familie pe care nu o astept cu nerabdare. In mod sigur o sa fiu intrebata de prieten si cand o sa se afle ca nu mai am o sa inceapa rudele sa ma analizeze si sa ma caineze. Tare frumos va fi! Si multa mancare. Sper sa nu ma intorc la serviciu ca o sfera joviala. Dupa 25 de ani s-a zis cu fraza: "vai cat incerc sa pun ceva pe mine si nu reusesc"!
Sunt fericita ca acolo unde locuiesc au aparut si randunicile, pe langa mierle, cotofane, ciori, pitigoi si vrabii. Mai lipsesc pitulicile si as putea sa ma laud ca locuiesc intr-o dumbrava. Dimineata ma trezesc in gangurit de randunici, care la un moment dat scot niste sunete tare dragute: un amestec de sonerie de telefon in burta unui dinozaur si zgomot de margele rupte, imprastiate pe podea de lemn ud.
Sunt fericita ca acolo unde locuiesc au aparut si randunicile, pe langa mierle, cotofane, ciori, pitigoi si vrabii. Mai lipsesc pitulicile si as putea sa ma laud ca locuiesc intr-o dumbrava. Dimineata ma trezesc in gangurit de randunici, care la un moment dat scot niste sunete tare dragute: un amestec de sonerie de telefon in burta unui dinozaur si zgomot de margele rupte, imprastiate pe podea de lemn ud.
blue on concrete
"a certain shade of blue is taking over toronto in a quiet revolution. it's everywhere, in the smallest cracks and upon the most minute surfaces of the city... it makes one appreciate the mundane everyday".
link
Thursday, April 20, 2006
De cumparat!
Cumpara o submasa - loc unde esti mereu mic si in siguranta. Loc foarte diferit de subpat unde noaptea colcaie monstrii.
"Covorulcaretinedecaldladegete" - degetele de la picioare sunt groaznice, mereu le este frig, mereu le curge nasul si au nevoie de aspirina si ceai. Un covor tocmai bun de pus in fata biroului sau fotoliului si de intins picioarele sub el.
mai multe chestii care prind bine la casa omuluiaici
Eu, in invatamant? NEVAH
Cand am fost eu asistenta universitara ( sau preparator sau ceva de genul asta, niciodata nu o sa stiu sigur exact ce am fost) a fost tare urat. Nu mi-am dorit niciodata sa predau ( asa cum se intelege predatul la noi). Dar cand mi s-a oferit sansa am fost magulita. Si oricum imi plac experientele noi. Asa ca am zis: OK.
Insa de la inceput am fost obsedata ca nu o sa am autoritate in fata studentilor. Asta pentru ca nu sunt genul asta de persoana. Am incercat sa fiu la un moment dat autoritara cu un copil mic, care-si infipsese manutele in parul meu. Singurul rezultat al accesului meu de autoritate a fost bebelusul mi-a facut cadou o bucata mestecata de mar.
De aceea cu putin inainte sa ma duc la prima ora de seminar stateam disperata in fata dulapului cautand haine de persoana autoritara. Eu n-am astfel de haine si nici nu-mi doresc sa cumpar vreodata haine sobre, linistite, care te fac sa semeni cu un asfalt: liniar si banal. In sfarsit am pescuit un sacou care-mi dadea cat de cat prestanta.
Eram infricosata ca nu o sa am pic de control asupra unor studenti de aproape aceeasi varsta ca si mine si majoritatea mult mai inalti. Parca ma si vedeam incercand sa predau ceva unor namile in timp ce nimeni nu ma asculta si deasupra capului meu zboara ghemotoace si avioane de hartie.
Nu mi-a fost totusi atat de greu sa predau. Doar ca primele seminarii le-am tinut tinandu-ma strans de catedra si neindraznind sa plec de acolo. Asta pentru ca ma simteam prost sa ma plimb printre randuri si sa vad studentii cum se uita la fundul meu si comenteaza astfel incat sa aud si eu ce zic. Atunci m-am reapucat de fumat pentru ca in pauze ma simteam penibil sa stau la catedra si sa ma uit pe pereti. Stateam cu ei afara la o tigara si le ascultam problemele de corazon ( de care aveam si eu o gramada, cand nu am eu probleme de corazon? culmea cu aceeasi persoana cu care am avut de curand, ca nu ma mai invat minte, cap patrat ce sunt).
Incercam sa tin seminarii unde sa se discute chestii cat mai interesante. Ma simteam bine cand vedeam ca exista studenti care vin din ultima banca in prima, pentru ca-i intereseaza seminarul si vor sa auda mai bine ce se vorbeste. Dar evident erau un numar de persoane care nu aveau niciodata treaba cu nimic. Evident cel mai placut era cand discutiile o luau razna. Am facut un seminar cu idei cat mai interesante de afaceri. Imi aduc aminte de ideea originala cu deschisul unei afaceri cu nasturi pentru costumele oamenilor morti.
Nu cred ca o sa mai predau vreodata. Nu cred ca mi-ar placea sa mai tin vreodata cursuri pentru un profesor care ma saluta "te pupa tata pe guritza". Nu mai vreau sa vad vreodata de la catedra fetele studentilor si studentelor care citesc catalogul avon pe sub banca, obsedati doar de prezente si puncte pentru seminar, care insa nu sunt in stare sa aiba macar o singura data o parere despre ceva. Nu o sa-mi lipseasca niciodata barfele unor oameni vanatori de posturi in sistemul universitar, mancatoria dintre profesori, asistenti si doctoranzi etc.
Insa de la inceput am fost obsedata ca nu o sa am autoritate in fata studentilor. Asta pentru ca nu sunt genul asta de persoana. Am incercat sa fiu la un moment dat autoritara cu un copil mic, care-si infipsese manutele in parul meu. Singurul rezultat al accesului meu de autoritate a fost bebelusul mi-a facut cadou o bucata mestecata de mar.
De aceea cu putin inainte sa ma duc la prima ora de seminar stateam disperata in fata dulapului cautand haine de persoana autoritara. Eu n-am astfel de haine si nici nu-mi doresc sa cumpar vreodata haine sobre, linistite, care te fac sa semeni cu un asfalt: liniar si banal. In sfarsit am pescuit un sacou care-mi dadea cat de cat prestanta.
Eram infricosata ca nu o sa am pic de control asupra unor studenti de aproape aceeasi varsta ca si mine si majoritatea mult mai inalti. Parca ma si vedeam incercand sa predau ceva unor namile in timp ce nimeni nu ma asculta si deasupra capului meu zboara ghemotoace si avioane de hartie.
Nu mi-a fost totusi atat de greu sa predau. Doar ca primele seminarii le-am tinut tinandu-ma strans de catedra si neindraznind sa plec de acolo. Asta pentru ca ma simteam prost sa ma plimb printre randuri si sa vad studentii cum se uita la fundul meu si comenteaza astfel incat sa aud si eu ce zic. Atunci m-am reapucat de fumat pentru ca in pauze ma simteam penibil sa stau la catedra si sa ma uit pe pereti. Stateam cu ei afara la o tigara si le ascultam problemele de corazon ( de care aveam si eu o gramada, cand nu am eu probleme de corazon? culmea cu aceeasi persoana cu care am avut de curand, ca nu ma mai invat minte, cap patrat ce sunt).
Incercam sa tin seminarii unde sa se discute chestii cat mai interesante. Ma simteam bine cand vedeam ca exista studenti care vin din ultima banca in prima, pentru ca-i intereseaza seminarul si vor sa auda mai bine ce se vorbeste. Dar evident erau un numar de persoane care nu aveau niciodata treaba cu nimic. Evident cel mai placut era cand discutiile o luau razna. Am facut un seminar cu idei cat mai interesante de afaceri. Imi aduc aminte de ideea originala cu deschisul unei afaceri cu nasturi pentru costumele oamenilor morti.
Nu cred ca o sa mai predau vreodata. Nu cred ca mi-ar placea sa mai tin vreodata cursuri pentru un profesor care ma saluta "te pupa tata pe guritza". Nu mai vreau sa vad vreodata de la catedra fetele studentilor si studentelor care citesc catalogul avon pe sub banca, obsedati doar de prezente si puncte pentru seminar, care insa nu sunt in stare sa aiba macar o singura data o parere despre ceva. Nu o sa-mi lipseasca niciodata barfele unor oameni vanatori de posturi in sistemul universitar, mancatoria dintre profesori, asistenti si doctoranzi etc.
Wednesday, April 19, 2006
Tuesday, April 18, 2006
Weekendul trecut a venit o prietena la mine cu o misiune clara: sa stearga pe cineva din lista mea de messenger. Pe care eu nu puteam sa-l sterg pentru ca nu am vointa, sunt slaba, fac umbra pamantului degeaba (si alte epitete pe care mi le adresez in general cand nu-mi convine ca sunt proasta). Operatia insa nu a decurs atat de simplu.
Cum a intrat prietena mea pe usa am inceput sa o privesc cu alti ochi. Cumva mi se parea ca facuse fatza de om rau. Cu un ton de lider a zis:" hai sa trecem la treaba". Iar eu evident am inceput sa ma mosmondesc. Intai i-am zis ca nu merge netul, apoi ca stai sa-mi amintesc parola de la messenger pe care tocmai o schimbasem. Apoi mi-am amintit ca trebuie sa o si servesc cu un suc, o dulceata ceva ( desi stiam ca se grabeste si venise special pentru treaba murdara). Asa ca am mai tras putin de timp, mergand incredibil de incet inspre bucatarie si inapoi in camera.
Am tot tras in dreapta si in stanga de timp dar momentul fatal a venit pana la urma. Cand prietena a pus mana pe mouse, din partea mea s-a auzit un marait. Nu m-a luat in seama si a indreptat mouse-ul spre id. Atunci am scos un geamat atat de sfasietor, incat daca as fi avut vreun bufet cu cristaluri pretioase prin camera, in mod sigur cateva s-ar fi spart. Pentru ca prietena mea nu este un om rau n-a putut sa ma mai vada suferind si s-a oprit. Asa ca operatia a esuat lamentabil pentru ca nu a mai fost sters nici un id.
Pana azi dimineata cand m-am trezit foarte devreme, m-am repezit razboinica la computer, am deschis messengerul si cu un gest de Zorro am dat delete idului respectiv. Acum mi se pare ca messengerul meu are un mare gol in el. Si nu mai pot sa-l sufar.
Cum a intrat prietena mea pe usa am inceput sa o privesc cu alti ochi. Cumva mi se parea ca facuse fatza de om rau. Cu un ton de lider a zis:" hai sa trecem la treaba". Iar eu evident am inceput sa ma mosmondesc. Intai i-am zis ca nu merge netul, apoi ca stai sa-mi amintesc parola de la messenger pe care tocmai o schimbasem. Apoi mi-am amintit ca trebuie sa o si servesc cu un suc, o dulceata ceva ( desi stiam ca se grabeste si venise special pentru treaba murdara). Asa ca am mai tras putin de timp, mergand incredibil de incet inspre bucatarie si inapoi in camera.
Am tot tras in dreapta si in stanga de timp dar momentul fatal a venit pana la urma. Cand prietena a pus mana pe mouse, din partea mea s-a auzit un marait. Nu m-a luat in seama si a indreptat mouse-ul spre id. Atunci am scos un geamat atat de sfasietor, incat daca as fi avut vreun bufet cu cristaluri pretioase prin camera, in mod sigur cateva s-ar fi spart. Pentru ca prietena mea nu este un om rau n-a putut sa ma mai vada suferind si s-a oprit. Asa ca operatia a esuat lamentabil pentru ca nu a mai fost sters nici un id.
Pana azi dimineata cand m-am trezit foarte devreme, m-am repezit razboinica la computer, am deschis messengerul si cu un gest de Zorro am dat delete idului respectiv. Acum mi se pare ca messengerul meu are un mare gol in el. Si nu mai pot sa-l sufar.
Monday, April 17, 2006
The essence of rabbit
A perfect bunny mandala - the true nature of the beast emerges: the eternal essence of rabbit.
peste 1500 de iepuri desenati de peste 500 de artisti
LINK
Sunday, April 16, 2006
Un artist pentru o camera
Dieter Mamel
Mammel’s Dream
"Never has the artist felt as comfortable and secure as when he stayed with his grandparents in the country as a child – in their, to his three-year old’s eyes, “gigantic” oak bed. In “Mammel’s Dream” he recreates this experience with an oversized bed".
Peter Buechler (Berlin)
Horse / Astronaut
"The theme of this room is the evolution of motion and acceleration. Long before the invention of the wheel, humans hunted, conquered and reigned on horseback. This was the beginning of a progression that finds contemporary expression in the astronaut".
Cristoph Platz
Standby
"The artist works with associations. His sculptures represent the outer shell, devoid of content. Clothing without people; on the walls of the room, in a specially produced showcase desk, or used as a stool. They symbolize travel; clothes for the trip, utensils, and souvenirs for home. Everyday objects intricately carved in limewood develop a mysterious inner life in the hotel room. Fantastic and simply beautiful".
more rooms here
:)
Bluzele pe gat, fara maneci ( turtle neck) se potrivesc perfect intr-o zi melancolica de toamna.from cuteoverload
Casa pentru greieri
Holodeck for house crickets
LINK
Apropo de greieri
Primisem ca tema la psihologia insectelor sa facem un studiu de caz. Subiect: un greier.Tema: viata unei insecte singure. Greierul lucra intr-o banca. Urma niste cursuri de psihologie experientiala si uneori canta in metrou la vioara pentru a lupta cu timiditatea si frica de a se exprima in public. Era singur de cativa ani. Cand se ducea in club impreuna cu niste prieteni lacuste, tot ce facea era sa se imbete si sa priveasca cum ceilalti topaiau. Apoi se intorcea acasa pe 2 carari si dormea toata ziua. Fuma si se lasa de fumat cam de 3 ori pe saptamana. Nu avea nici un fel de conflict cu furnicile. Asta pentru ca furnicile fac parte dintr-o altfel de lume, care nu se intersecteaza niciodata cu lumea greierilor. Cea mai mare teama a greierului era ca zi de zi va avea aceeasi viata, trasa la indigo. De aceea o pasiune a secreta a lui era sa traga la xerox de cateva ori un desen si apoi sa adauge pe fiecare copie ceva nou, astfel incat fiecare copie sa fie diferita.
Studiul meu a fost atat de fascinant si bine documentat incat atunci cand l-am prezentat profesoara si colegii m-au laudat minute in sir. Nimeni nu si-a dat seama ca am uitat sa-l intreb de greier daca este de sex masculin sau feminin. Probabil baietii l-au crezut baiat si fetele l-au crezut fata. Viata celor singuri este atat de asemanatoare.
Saturday, April 15, 2006
Hotel Fox
For the launch of the new Volkswagen Fox 21 international artists from the fields of graphic design, urban art and illustration turned Hotel Fox in central Copenhagen, into the world’s most exciting and creative lifestyle hotel.
61 rooms, 21 artist, 1,000 ideas
Each room is an individual piece of art. From whacky comical styles to strict graphic design. From fantastic street art and Japanese Manga to simply spaced out fantasies. You will find flowers, fairytales, friendly monsters, dreaming creatures, secrets vaults and…
LINK
Camerele astea m-au entuziasmat atat de tare ca acum nu ma mai pot calma :(.
Friday, April 14, 2006
Despre Ireni
Irenii formeaza un popor aparte. Genul de popor caruia atunci cand ii este pofta de clatite, se duce si cumpara gogosi. Desi par reci si distanti, Irenii sunt totusi la fel de fierbinti ca samovarele rusesti iarna. Uneori ai impresia ca sunt la fel de moderni ca un dans contemporan. Totusi printre buzunarele ascunse ale personalitatii unui Iren vei gasi mai degraba mileuri desirate de ghearele unui catel mic si cald decat lucruri de ultima generatie.
Irenii nu pot fi asemanati cu niste instrumente medicale reci, nichelate, dezinfectate. Pentru ca Irenii sunt totusi integrati in natura. Pot sa inteleaga de ce unele frunze seamana cu niste trefle si de ce o magnolie arata mai bine intr-o poza galbena decat pe ecranul unui telefon mobil. Asta pentru ca Irenii sunt obsedati de estetica, neobisnuitul din obisnuit,detalii si de farmecul discret al micilor fiinte care traiesc nevazute in orice lucru, chiar si intr-un zar.
Oriunde si oricand poti recunoaste un Iren dupa entuziasmul cu care cauta sa vada in jur lucruri de o nuanta frumoasa de verde. Pentru ca, desi atunci cand sunt intrebati care este culoarea lor preferata, ei zic rosu, ei nu pot fara lucruri verzi in jur.
Irenii nu pot fi asemanati cu niste instrumente medicale reci, nichelate, dezinfectate. Pentru ca Irenii sunt totusi integrati in natura. Pot sa inteleaga de ce unele frunze seamana cu niste trefle si de ce o magnolie arata mai bine intr-o poza galbena decat pe ecranul unui telefon mobil. Asta pentru ca Irenii sunt obsedati de estetica, neobisnuitul din obisnuit,detalii si de farmecul discret al micilor fiinte care traiesc nevazute in orice lucru, chiar si intr-un zar.
Oriunde si oricand poti recunoaste un Iren dupa entuziasmul cu care cauta sa vada in jur lucruri de o nuanta frumoasa de verde. Pentru ca, desi atunci cand sunt intrebati care este culoarea lor preferata, ei zic rosu, ei nu pot fara lucruri verzi in jur.
Subscribe to:
Posts (Atom)