Thursday, April 06, 2006

Cezarica

Cand eram mica am crescut intr-un bloc turn, de 11 etaje si cand priveam pe fereastra nu vedeam nici o casa in fata ochilor. Doar orasul si cerul. Apoi m-am mutat la etajul 8, iar in fata mea aveam un alt bloc.

Daca ma uitam pe geam vedeam drept in casa vecinilor de vizavi. Si ei la fel, se puteau uita oricand voiau in casa mea. Si erau mereu la geam! Nu aveam jaluzele, asa ca trebuia sa trag perdelele. Daca voiai sa mai stai si tu la geam, la aer curat dadeai de fetele lor si invariabil te retrageai, pentru ca te simteai aiurea.

Acolo locuieste Cezarica, cel mai rau copil al cartierului. Am fost martora cresterii si "decaderii lui". Din copilul care facea scandal pe strada, dand cu bicicleta peste alti copii si apoi apeland la bunica daca voia sa dea cineva in el. Vara, pe geam, navaleau injuraturile lui savuroase, de om mare. Intotdeauna Cezarica a stiut cele mai urate vorbe. Iar Marian, prietenul lui, avea cele mai urate porecle. Iarna era cel ce se indeletnicea cu aruncatul de petarde in capul trecatorilor si cu cornete in apartamentele vecinilor. De nu stiu cate ori l-am vazut cum incerca sa arunce cu diverse lucruri la noi pe geam. Din pacate pentru el, geamul nostru era prea departe totusi si el nu avea atata putere.

Evident Cezarica a crescut si evident prostiile s-au intetit. Si evident era batut mar de parinti. Vara cel putin, incercam sa dorm dar nu puteam din cauza urletelor lui Cezarica in care maica-sa dadea ca intr-un sac. El striga "nu mai fac". Dar mai facea, pentru ca a inceput sa vina si Politia sa-l ia la intrebari acasa. Pentru ca atunci cand un Cezarica de genul asta creste, el devine delicvent.

Nu stiu ce se mai intampla cu Cezarica pentru ca mi-am pus jaluzele albe, pe care le las mereu trase. Am lumina fara sa mai trebuiasca sa vad in casa vecinilor. Astept insa sa vina vara si sa aud din nou urletele si injuraturile din apartamentul de vizavi.

Ingrozitoare blocurile astea, fara pic de intimitate. La baie auzi toate certurile celor din alte apartamente, chiar si din scara de langa. Te despart de niste oameni pe care nu ai vrea niciodata sa ii cunosti niste pereti ingrozitor de subtiri. Ti se baga pur si simplu pe gat persoane, zgomote, respiratii, cuvinte care-ti invadeaza viata.

Cand eram mica mi se parea grozav sa ma duc in baie sa fac ca Tarzan. Si era misto ca intotdeauna se gasea cate un destept care sa-mi raspunda la strigatul razboinic. Acum nu mi se mai pare grozav cand aud cate o mama care isi injura copilul pentru ca nu vrea sa faca baie. Sau oamenii care-si inchid pisicile sau cainii in baie cand pleaca de acasa, lasand animalele sa planga, sa miaune si sa schelalaie pana cand iti iei geaca si geanta si o stergi de acasa.

10 comments:

Anonymous said...

Uite d-asta vreau sa imi iau o casa la munte si in jurul ei sa am un teren de mii de metri, inconjurat cu padure! :))

Anonymous said...

Asta as vrea si eu. Acum sa vedem de unde iau banii :P.

Kit said...

Pisica mea ma inchide in baie cand pleaca undeva.

Anonymous said...

=))

Si pe mine. Sau nu-mi da bani de metrou sau de suc asa ca pana la urma tot acasa raman.

Anonymous said...

astea sunt cele mai mari realizari ale epocii de aur, probabil. Macar au gandit blocurile cu acoperis plat, ca sa se socializeze lumea la plaja ca in "Visul lui Liviu"... Eu nu vreau o cabana in izolare, dar m-as multumi cu o banala casa cu o curte decenta.
Ii mai inteleg si pe prietenii mei care pleaca in sua doar pentru ca s-au saturat sa stea intr-un jeg de garsoniera cu mama, bunica, catelul si purcelul pentru ca viata nu le ofera ceva mai decent.
Vecinul meu s-a hotarat sa-si puna singur faianta, gresie, termopane si calorifere, si o sa termine la vara, iar eu am licenta anul asta. As vrea sa-i spun ceva dar cand am vrut sa-i bat la usa, m-a intampinat un nor de praf si a trebuit sa ma duc sa mi-l scot din ochi.
Iti trebuie o minte de fier sa treci prin fiecare zi fara sa te afecteze orice rahat comunist ramas de pe vremea romantismului simplificat.
In starea in care sunt, daca mai dau si peste un Cezarica, jur ca il bat pana il omor. Asa am ajuns sa ii inteleg si pe cei care se descarca astfel.
De fapt, am ajuns sa inteleg multi oameni in ultima vreme, dar invers e din ce in ce mai greu.

Anonymous said...

:) Lasa cxmtl nu mai pune la inima. Eu as vrea sa am cum sa ma sui pe bloc si sa fac plaja. Din pacate nu se poate pentru ca mai ales vara smoala se incalzeste atat de tare ca risti sa-ti lasi picioarele pe bloc. Oricum blocul meu este un fel de drum spre Damasc. Oameni de toate nationalitatile trec peste blocul meu, in drumul lor spre alte acoperisuri de bloc: chinezi, arabi, coreeni, "indieni" etc. Eu am avut intotdeauna chinezi vecini carora le era mereu sparta casa. Hotul venea intotdeauna de pe acoperis.

Anonymous said...

:D la mine este superb. Mai ales de curand au pus un fel de parchet modern, mai are si culoarea verde, zici ca esti la piscina. Doar ca lipseste piscina, dar poti sa te arunci de pe bloc daca iti vine sa sari.
Oricum, mai e si pietris din loc in loc, o cusca neautorizata ce gazduieste pid'jins, construita de un vecin fost puscarias, deci nimeni nu se cearta cu el sa o dea jos de acolo.
Exista chiar si o mica gradina autohtona din buruieni si balarii ce au crescut din pietris dar nu s-a sinchisit nimeni sa le taie de vreo 5 ani.
Hotii nu umbla pe sus pentru ca exista riscul sa se impiedice si sa cada de pe bloc din cauza junglei de cabluri de retea care au crescut intr-o noapte cu luna plina.
Asa ca sunt conditii chiar bune, prietenoase, de a petrece timpul pe sus.
Ma gandeam intr-o zi chiar sa-mi fac un culcus in cusca de pid'jins, sunt curios cat o sa stau acolo pana o sa ma gaseasca cineva.

Anonymous said...

nuuuuuuuuuu, nu parchet verde. cand m-am mutat in actuala mea casa aveam pe jos pe hol si in bucatarie un parchet verde de culoarea urzicii in luna iunie. Cand l-am scos si am pus gresie am sarbatorit cu sampanie si piscoturi :D.

gata, vin la tine pe bloc sa fac plaja. ca tot ziceai ca nu vine nici naiba pe acolo ( bineinteles nimeni in afara de fostul puscarias)

Anonymous said...

clar, trebuie ;) te astept cu drag :D am vrut odata chiar sa dam o petrecere acolo, dar a esuat. Consumul de alcool si inaltimea au fost doua lucruri pur si simplu incompatibile :D

Anonymous said...

atunci e clar. la vara cu prosopul si costumul de baie la tine pe bloc ( era sa scriu blog :D). si bem doar limonada, spre binele noastru. :P