Sunday, June 04, 2006

Duminica pe vremuri

Inainte de revolutie, toata lumea avea liber doar duminica si nu stiai cum sa te bucuri mai mult de ea. Voiai sa faci prea multe si nu reuseai sa faci nimic. Duminica, mama dadea cu aspiratorul ( un aspirator vechi, imens, care arata ca o capsula spatiala si mirosea a praf mov). Duminica era zi de mers in parc, dat in leagane si pe tobogan, mers in vizite si jucat cu verisorii. Tot duminica ma uitam la seriale pt copii si la magazinul duminical, unde aveam 5 minute de desene animate. Duminica era ziua in care imi scoteam absolut toate jucariile din dulap ( toate de la Aradeanca) si le imprastiam prin casa pentru ca apoi sa ma joc doar cu o maimutica oribila ( stiti alea crem, cu fata din plastic si restul corpului blana artificiala). Ii pusesem maimutei numele Cibi, dupa numele unui vecin misterios care statea pe acelasi palier cu noi, dar pe care nu-l vazusem niciodata la fata. Cred ca vecinul Cibi era securist pentru ca bunica era inspaimantata de faptul ca el ar putea afla vreodata ca pusesem maimutei numele lui. De asemenea duminica era ziua in care se faceau prajituri si familia lua masa impreuna, la televizor. Cele mai bune prajituri, care nu or sa se mai faca niciodata in univers.

9 comments:

Lulu said...

Uof, da, Albumul duminical, ce vremuri frumoase pentru noi, copiii. Ma duc sa-mi rumeg in tihna amintirile pe care articolul tau mi le-a trezit. Azi e duminica si nu am altceva mai bun de facut decat sa invat niste cursuri de anestezie-terapie intensiva. Clar, nu mai sunt copil...

Anonymous said...

eh :-<. eu mi-am dat seama ca nu mai sunt copil anul asta, cand e primul an in care nimeni nu mi-a zis la multi ani. nici macar mama, care-mi cumpara bomboane. anul asta: NIMIC.

Unknown said...

asa e... si la mine a fost primul an. fara luat in brate, fara bezele colorate si cadouri legate cu panglicute si fundite. Ce a fost insa cel mai trist e ca nici eu nu m-am mai simtit copil. E foarte, foarte trist... :(

Lulu said...

OMG ! Nici voua nu v-a zis nimeni La Multi Ani de 1 Iunie? Eu credeam ca sunt ai mei deanaturati !

Anonymous said...

eram mic atunci, dar imi aduc aminte cu scarba/groaza de alea 5 minute de desene animate de duminica. daca intarziai putin pierdeai primele 2 minute ca trebuia sa se incalzeasca lampile la televizor (cand eram la bunici). incredibil.

Anonymous said...

lulu: nu cred ca anul asta am auzit pe cineva spunand ca a primit urari de la multi ani :(

dacian: bunicii mei de la tara aveau televizor cu lampi si stiu cat era de groaznic (plus ca se strica nonstop, pana cand a intrat un soarece in el si s-a stricat definitiv). pentru ca se stia ce-i pot lampile, erai musai sa fie deschis cu mult inainte de ora desenelor animate. cele 5 minute trebuiau planificate desi cu muult timp inainte :P

Anonymous said...

Eu am primit un sms de la matusa mea in care mi-a zis la multi ani de ziua copilului din partea ei si a intregii familii...Pe parintii mei i-am sunat eu sa imi zica la multi ani si au ras si m-au intrebat cati bani mai vreau:(...i'm so predictible sometimes...si am doar 23 de ani...

Anonymous said...

varsta pe care o aveam in acele vremuri nu-mi permitea sa disting duminica de celelalte zile ale saptamanii ;)).
imi amintesc doar ca o data s-a luat curentul in timp ce savuram desenele animate si pentru mine logic ar fi fost ca desenele sa continue din punctul in care au ramas in momentul in care curentul revenea :D.

Ceai de ghimbir said...

sa ma simt fericita?!?! mi s-a zis la multi ani de vreo 3 ori pe 1 iunie. Nu de la familia mea reala, ci de la cea sa o numim adoptiva...adicao acei oameni cu care muncesc...
nu vreau sa ma gandesc cum va fi cand nu ma mai voi simti copil...