Cand am renuntat la statcounter si sitemeter am ras cu un aer superior: "ha, nu va puneti voi cu mine, ca sunt mai tare decat orice stats! nu sunt dependenta!"
In ziua aceea mi-a fost usor. Nu simteam nevoia sa vad cine a mai vizitat blogul, sa observ ce ip-uri noi apar. Viata era frumoasa si viitorul parea mult mai luminos! Ganditi-va numai la cate minute castigam, minute irosite pe desele click-uri pe butonul de statcounter.
A doua zi am inceput sa comport un pic ciudat. O cuta mi-a aparut intre sprancene. Mainile au inceput sa-mi tremure si sa caute statcounterul. M-am pomenit ca intr-o plimbare pe internet am cotit la un moment dat la dreapta, spre adresa bine stiuta a casei de unde imi procuram statisticile. Am trecut insa pe langa ea, fluierand incet. Inca eram tare!
A treia zi nevoia a devenit deja o problema. Mama mi-a facut supa de pui si m-a ocrotit cum a stiut mai bine. Deja vorbeam despre faptul ca imi fac un cont mic, mic, vad ce se intampla in ziua aia si apoi iar il sterg.
A patra zi: "Ce am facut?!!!"
A cincea zi: "Statcounter, statcounter, statcounter". Murmuram leganandu-ma, cu privire fixa, in perete. Dormeam cu intreruperi si ma bantuiau cosmaruri groaznice cu ip-uri complicate, mii de vizitatori care se ingramadeau sa intre pe blog si imi scapau printre degete, razand meschin, cu bloguri care ma linkuiau si EU NU STIAM. Pericole ascunse si infricosatoare ma pandeau pe mine si pe blog. Dar eu nu mai aveam statcounter si nu mai aveam cum sa aflu din timp de ele. "Ai omorat santinela", striga la mine in vis o voce mareata, ca de judecator.
A sasea zi: Mainile nu mai tremurau dupa buton, puteam sa intru pe blog fara sa ma intreb cati vizitatori am mai avut. Dar acum mi-a ramas o urma de tristete in ochi, privirea aceea pe care o au oamenii care STIU. Care au trecut printr-o experienta traumatizanta si le-au ramas cicatricile in suflet. Zambesc amar atunci cand cei din jurul meu povestesc despre trafic crescut etc. Ei nu stiu, pentru ca nu au fost Acolo.
Ziua a saptea: Acum stiu ca ma voi face bine! Trebuie doar sa fiu tare!
Ganditi-va ca in timp ce m-am lasat de statistici, m-am lasat si de fumat iar:(. Imi este mila de mine!
Monday, July 31, 2006
Sunday, July 30, 2006
:))
A aparut prima agentie de blogsitting! Daca nu v-ati lasa copilul singur acasa, sa moara de foame si sete, de ce v-ati lasa blogul singur in intunericul internetului?
"Are you a blogger? Do you face some no-internet-days, holidays or something else that keeps you from updating your precious blog? And you know that a blog without daily updates dies very fast?
Don't worry any longer! blogsitter.net is the plattform for bloggers who need caring people to sit their blogs. Register and place your advertisment to search for a fitting blogsitter. Someone who has your skills in the field of your blog, someone who is trustful and eager to care about your blog.
If you want to participate please register yourself as Blogger looking for a Blogsitter, or Blogsitter looking for a job."
Link
via swissmiss
"Are you a blogger? Do you face some no-internet-days, holidays or something else that keeps you from updating your precious blog? And you know that a blog without daily updates dies very fast?
Don't worry any longer! blogsitter.net is the plattform for bloggers who need caring people to sit their blogs. Register and place your advertisment to search for a fitting blogsitter. Someone who has your skills in the field of your blog, someone who is trustful and eager to care about your blog.
If you want to participate please register yourself as Blogger looking for a Blogsitter, or Blogsitter looking for a job."
Link
via swissmiss
Saturday, July 29, 2006
Friday, July 28, 2006
The endless river
Din cauza melodiei de mai sus. O ascult ori de cate ori vreau sa plang frumos.
Am scris postul ascultandu-o, asa ca poate ar fi bine sa-l cititi ascultand-o. Desi nu am reusit sa redau ceea ce voiam.
Nu se mai intoarce. Era mica, dar invingeam mereu. Nu stiu de ce se spune ca uriasii sunt rai, pentru ca eu eram mica intr-o lume inalta si lata si imensa si totul era bun in jurul meu. Si desi eram singura fata in fata cu toti muntii, nu ma temeam si nici nu ma gandeam la esec.
Nici unul din bunicii mei nu murise atunci. In timpul furtunilor inca mai aveam curaj sa arunc baloane de pe balcon in lumea larga. Erau doar 10 trepte in parc, dar erau cele mai multe scari pe care urcasem vreodata si le biruiam in fiecare zi. Acum sunt cele mai marunte trepte si par maruntite de timp, poate atunci erau chiar atat de mari precum mi se pareau. Dar tot mi se pune un nod in gat cand le vad.
Primeam papagali mici si slabi in pungi de hartie maro, papagali care veneau din frigul de afara si tropaiau de nerabdare. Care apoi mancau ace de brad si beteala si veneau sa te pupe, mirosind a Craciun si portocale.
Priveam totul de jos, de pe covorul care atunci era moale si pufos, inconjurata de bomboane si carioci. Iar sus era lustra. Atunci lampile de sus erau atat de frumoase si lumina lor era atat de calda. Cand m-am uitat ultima oara la o lustra si la umbrele pe care le face lumina ei?
Cartile de "povesti nemuritoare" pe care nu stiam sa le citesc si care mi se pareau carti pentru oameni mari.
Nu se mai intorc leaganele. Barcutele din fier in care ma dadeam din ce in ce mai tare, mai sus, cu pletele zburand in aer si figura concentrata, pentru ca era un lucru serios ceea ce faceam. Stiam ca in barci nu are cum sa-mi fie frica de nimeni, pentru ca in viteza lor ar fi stalcit fata oricarui om rau care s-ar fi apropiat. Iar eu de atunci am ramas o ostrogoata. Care urcase pe cel mai inalt tobogan si-l imblanzise, dand in coama lui cu picioarele incaltate in adidasii pe care zambeau ursi panda.
Si iarna, in sania lunga, din lemn de culoarea piersicii. Il scoteam pe bunic la sanius, in furtuna si ma luptam sa urc dealul, numai eu pentru nu mai era nici un alt copil. Haina verde, imblanita a bunicului. Induram amandoi stoic crivatul pentru ca jocul era mai important ca vremea rea. Si saniusul noaptea, cand zapada scartaia si stralucea si era zahar asa cum gresia in patratele de la metrou era pentru mine ciocolata alba.
Am scris postul ascultandu-o, asa ca poate ar fi bine sa-l cititi ascultand-o. Desi nu am reusit sa redau ceea ce voiam.
Nu se mai intoarce. Era mica, dar invingeam mereu. Nu stiu de ce se spune ca uriasii sunt rai, pentru ca eu eram mica intr-o lume inalta si lata si imensa si totul era bun in jurul meu. Si desi eram singura fata in fata cu toti muntii, nu ma temeam si nici nu ma gandeam la esec.
Nici unul din bunicii mei nu murise atunci. In timpul furtunilor inca mai aveam curaj sa arunc baloane de pe balcon in lumea larga. Erau doar 10 trepte in parc, dar erau cele mai multe scari pe care urcasem vreodata si le biruiam in fiecare zi. Acum sunt cele mai marunte trepte si par maruntite de timp, poate atunci erau chiar atat de mari precum mi se pareau. Dar tot mi se pune un nod in gat cand le vad.
Primeam papagali mici si slabi in pungi de hartie maro, papagali care veneau din frigul de afara si tropaiau de nerabdare. Care apoi mancau ace de brad si beteala si veneau sa te pupe, mirosind a Craciun si portocale.
Priveam totul de jos, de pe covorul care atunci era moale si pufos, inconjurata de bomboane si carioci. Iar sus era lustra. Atunci lampile de sus erau atat de frumoase si lumina lor era atat de calda. Cand m-am uitat ultima oara la o lustra si la umbrele pe care le face lumina ei?
Cartile de "povesti nemuritoare" pe care nu stiam sa le citesc si care mi se pareau carti pentru oameni mari.
Nu se mai intorc leaganele. Barcutele din fier in care ma dadeam din ce in ce mai tare, mai sus, cu pletele zburand in aer si figura concentrata, pentru ca era un lucru serios ceea ce faceam. Stiam ca in barci nu are cum sa-mi fie frica de nimeni, pentru ca in viteza lor ar fi stalcit fata oricarui om rau care s-ar fi apropiat. Iar eu de atunci am ramas o ostrogoata. Care urcase pe cel mai inalt tobogan si-l imblanzise, dand in coama lui cu picioarele incaltate in adidasii pe care zambeau ursi panda.
Si iarna, in sania lunga, din lemn de culoarea piersicii. Il scoteam pe bunic la sanius, in furtuna si ma luptam sa urc dealul, numai eu pentru nu mai era nici un alt copil. Haina verde, imblanita a bunicului. Induram amandoi stoic crivatul pentru ca jocul era mai important ca vremea rea. Si saniusul noaptea, cand zapada scartaia si stralucea si era zahar asa cum gresia in patratele de la metrou era pentru mine ciocolata alba.
:)
Azi imi doresc tare o rochie ca a Nerinei Pallot din videoclipul asta.
Si sa am o intalnire cu un baiat dragut dis de dimineata, la micul dejun. Sa bem sirop rece de zmeura sub o umbrela rosie sa vorbim despre lucruri total neimportante, sa descoperim ca ne plac filmele proaste si melodiile cu versuri ciudate si sa furam pliculetele de zahar de pe masa pentru limonada de acasa de mai tarziu. Cea mai buna si verde limonada se face cu zahar furat dimineata, in caz ca nu stiati.
Si sa am o intalnire cu un baiat dragut dis de dimineata, la micul dejun. Sa bem sirop rece de zmeura sub o umbrela rosie sa vorbim despre lucruri total neimportante, sa descoperim ca ne plac filmele proaste si melodiile cu versuri ciudate si sa furam pliculetele de zahar de pe masa pentru limonada de acasa de mai tarziu. Cea mai buna si verde limonada se face cu zahar furat dimineata, in caz ca nu stiati.
Pui
"I am weary of chickens:
no one knows what they’re thinking,
and they look at us with dry eyes
and consider us unimportant".
–Pablo Neruda
Uneori ma simt vinovata ca sunt carnivora si ca preferata mea este carnea de pui :(. In copilarie, la tara, cand nu aveam ce face, deveneam antropolog de pui ( asta cand nu ma apuca dorinta de a face ordine in poiata gainilor, de a le face sosea si a le atentiona sa circule pe doua sensuri, cine nu respecta regulile primea corcoduse in cap).
Puii sunt niste fiinte foarte rabdatoare. Trebuie sa ai caracter nu gluma sa-ti petreci ziua nefacand altceva decat pigulind fire de iarba. Cel mai mult imi placea sa ma uit la fetele lor de pui. Majoritatea erau incruntati, ca niste profesori de stiinte exact. Unii pareau ca se plimba cu mainile la spate, deslusind ecuatii. Altii aveau privire bleada dar erau sportivi, alergau dupa muste si inghiteau pe nemestacate rame facute parca din jeleu.
Mai erau si puii in stare de permanenta alerta. Poate puii in care zaceau aviatori nedescoperiti. Ei se uitau mereu la cer si erau primii care vedeau vulturii. Mai erau puii visatori, cu jambiere de poet si hainute jerpelite. Pe ei ii cam bateau toti dar lor parea sa le pese de nimic. Nici chiar de faptul ca uneori ramaneau murdari la cioc de malai. Se plimbau agale prin curte, murdari de mancare pana si in cap si se opreau sa miroasa si sa ciuguleasca trandafirii. Mai erau si "puii mamei". Cei care stateau numai pe langa closca, aparand si disparand de dupa fustele ei, alintandu-se cu voci subtirele si enervand pe toata lumea: "mami, mami m-am lovit la cel de-al treila deget. pupa-ma sa treaca!" De obicei pe ei nu-i prindeau niciodata stancutele sau vulturii, stand mereu in preajma gainii, dar cand se faceau mari si naivi, deveneau mai toti ciorba.
no one knows what they’re thinking,
and they look at us with dry eyes
and consider us unimportant".
–Pablo Neruda
Uneori ma simt vinovata ca sunt carnivora si ca preferata mea este carnea de pui :(. In copilarie, la tara, cand nu aveam ce face, deveneam antropolog de pui ( asta cand nu ma apuca dorinta de a face ordine in poiata gainilor, de a le face sosea si a le atentiona sa circule pe doua sensuri, cine nu respecta regulile primea corcoduse in cap).
Puii sunt niste fiinte foarte rabdatoare. Trebuie sa ai caracter nu gluma sa-ti petreci ziua nefacand altceva decat pigulind fire de iarba. Cel mai mult imi placea sa ma uit la fetele lor de pui. Majoritatea erau incruntati, ca niste profesori de stiinte exact. Unii pareau ca se plimba cu mainile la spate, deslusind ecuatii. Altii aveau privire bleada dar erau sportivi, alergau dupa muste si inghiteau pe nemestacate rame facute parca din jeleu.
Mai erau si puii in stare de permanenta alerta. Poate puii in care zaceau aviatori nedescoperiti. Ei se uitau mereu la cer si erau primii care vedeau vulturii. Mai erau puii visatori, cu jambiere de poet si hainute jerpelite. Pe ei ii cam bateau toti dar lor parea sa le pese de nimic. Nici chiar de faptul ca uneori ramaneau murdari la cioc de malai. Se plimbau agale prin curte, murdari de mancare pana si in cap si se opreau sa miroasa si sa ciuguleasca trandafirii. Mai erau si "puii mamei". Cei care stateau numai pe langa closca, aparand si disparand de dupa fustele ei, alintandu-se cu voci subtirele si enervand pe toata lumea: "mami, mami m-am lovit la cel de-al treila deget. pupa-ma sa treaca!" De obicei pe ei nu-i prindeau niciodata stancutele sau vulturii, stand mereu in preajma gainii, dar cand se faceau mari si naivi, deveneau mai toti ciorba.
Thursday, July 27, 2006
In cui
Cand eram mica aveam doua melodii preferate pe care le racneam impreuna cu verisoara mea pe drumul spre mare, in masina unchiului. Una era stravechea incantatie mayasa meteorologica "caramida lucitoare, da doamne sa fie soare!":P. Alta era cantecul lui Tibotib. In prima strofa Tibotib avea masina pe care o spala cu grija si am uitat ce mai facea cu ea. Oricum o trata cu respect, consideratie si dragoste. A doua strofa era despre nevasta: "Tibotib avea nevasta/ Si era nevasta lui/ O batea seara de seara/ Si o atarna in cui". Foarte amuzant mi se parea ca biata nevasta ( pe care mi-o imaginam un fel de Olive facuta dintr-un fel de gumilastic, care se mula foarte bine pe cuier) incasa in fiecare zi o bataie pe cinste de la marele sef de trib Tibotib.
De ce mi-am amintit de cantecelul asta? Pentru ca pare scris de Aurora Inoan. Am dat peste emisiunea ei celebra de previziuni astrologice din intamplare, tocmai cand zicea femeilor din nu stiu ce zodie ca in saptamana care va urma vor primi capete si pumni in burta. Asa ca, evident, sa aiba grija! Dupa parerea Aurorei Inoan, o femeie careia astrele (ca doar cine credeti, in nici un caz barbatul) i-au pregatit un asemenea tratament trebuie sa procedeze in urmatorul fel: sa se ascunda pana cand trece furia cosmica a partenerului (intr-un dulap, in vecini, oriunde nu conteaza). Apoi evident sa se intoarca la el si sa-si vada mai departe de ale ei, pana la urmatorii nervi cauzati de alinerea planetelor. Nu-i asa ca asta este cea mai buna optiune a unei femei pe care o bate barbatul?
De ce mi-am amintit de cantecelul asta? Pentru ca pare scris de Aurora Inoan. Am dat peste emisiunea ei celebra de previziuni astrologice din intamplare, tocmai cand zicea femeilor din nu stiu ce zodie ca in saptamana care va urma vor primi capete si pumni in burta. Asa ca, evident, sa aiba grija! Dupa parerea Aurorei Inoan, o femeie careia astrele (ca doar cine credeti, in nici un caz barbatul) i-au pregatit un asemenea tratament trebuie sa procedeze in urmatorul fel: sa se ascunda pana cand trece furia cosmica a partenerului (intr-un dulap, in vecini, oriunde nu conteaza). Apoi evident sa se intoarca la el si sa-si vada mai departe de ale ei, pana la urmatorii nervi cauzati de alinerea planetelor. Nu-i asa ca asta este cea mai buna optiune a unei femei pe care o bate barbatul?
Wednesday, July 26, 2006
Secret little garden
Fiecare om are un lucru pretios pe lumea asta. Pentru mine, cel mai pretios obiect este carnetelul cu idei. Mi-am dat seama de asta brusc acum, cand era nevoie de niste idei mici si deosebite. Si m-a cuprins o dragoste materna puternica pentru el.
Carnetelul cu idei este un lucru atat de mic si zambitor. Intotdeauna are mainile din coperti calde si bluza murdara de inghetata. Carnetelul cu idei are de obicei un scris indescifrabil, mare, lataret ca un zambet de bucatar. Nu inteleg niciodata ce am scris initial, dimpotriva cand recitesc inteleg altceva si mai bizar. Daca acolo am scris de exemplu "prajitura care vorbeste cu gura plina" eu o sa inteleg ceva de genul " rastalmacirea povestii unui microb in trompa unei albine".
Nu pot trai fara micul meu carnetel cu idei pentru ca de obicei este plin de idei bizare si duse cu pluta, pe care nu le accepta sau nu le-ar accepta nici un client. De aceea 99% nici nu sunt pentru munca mea. Probabil pentru ca simt ca le asteapta un destin mult mai maret. Carnetelul cu idei doarme langa perna mea si are mereu un creion mic si subtire in el ( ideile bune o sa vina intotdeauna dintr-o mazgalitura parca scrisa in limba turca de un creion mustacios). Se plimba in geanta mea si uneori sta intre o periuta de dinti si un creion dermatograf.
Nu pot sa descriu ce stare de relaxare si seninatate ma cuprinde cand deschid carnetelul sa ma inspir din el sau sa mai scriu in el. Este atat de "al meu, numai al meu". Si ma surprinde intotdeauna.
Este posibil sa deschizi un carnetel cu idei si sa nu te mai simti singura? My Neverland :)
Carnetelul cu idei este un lucru atat de mic si zambitor. Intotdeauna are mainile din coperti calde si bluza murdara de inghetata. Carnetelul cu idei are de obicei un scris indescifrabil, mare, lataret ca un zambet de bucatar. Nu inteleg niciodata ce am scris initial, dimpotriva cand recitesc inteleg altceva si mai bizar. Daca acolo am scris de exemplu "prajitura care vorbeste cu gura plina" eu o sa inteleg ceva de genul " rastalmacirea povestii unui microb in trompa unei albine".
Nu pot trai fara micul meu carnetel cu idei pentru ca de obicei este plin de idei bizare si duse cu pluta, pe care nu le accepta sau nu le-ar accepta nici un client. De aceea 99% nici nu sunt pentru munca mea. Probabil pentru ca simt ca le asteapta un destin mult mai maret. Carnetelul cu idei doarme langa perna mea si are mereu un creion mic si subtire in el ( ideile bune o sa vina intotdeauna dintr-o mazgalitura parca scrisa in limba turca de un creion mustacios). Se plimba in geanta mea si uneori sta intre o periuta de dinti si un creion dermatograf.
Nu pot sa descriu ce stare de relaxare si seninatate ma cuprinde cand deschid carnetelul sa ma inspir din el sau sa mai scriu in el. Este atat de "al meu, numai al meu". Si ma surprinde intotdeauna.
Este posibil sa deschizi un carnetel cu idei si sa nu te mai simti singura? My Neverland :)
Ordinea de miercuri
In patul meu gasesti de toate ( ma rog, de toate mai putin un barbat :-/). Mi-am cumparat o canapea extensibila tocmai ca sa am mai mult spatiu in camera si sa ma oblige sa strang patul. Rebela din fire, nu am inteles niciodata de ce trebuie sa strangi patul cand oricum o sa vina seara si iar o sa-l intinzi. In afara de faptul ca este un pat foarte tare, cand il intinzi ii ramane destul de spatiu in speteaza, tocmai bun de adapostit pisoi in interior, pisoi care miauna enervant si-si ascut ghearele sau se ascund acolo si tac chitic in timp ce tu ii cauti disperat prin casa, crezand ca s-au aruncat pe geam si i-ai pierdut. Pentru ca nu esti niciodata sigur de existenta pisoilor din pat, risti sa le faci rau si sa-i transformi intr-o armonica daca strangi patul. Iata de ce, pentru binele tuturor pisoilor care traiesc in canapele, nu strang patul niciodata!
Am descoperit insa ca exista o cauza pentru care este bine sa mai faci din cand in cand patul. Daca nu-l strangi, patul va deveni un magnet pentru orice lucru pe care l-ai tinut la un moment dat in mana. Iar lucrurile se strang incetul cu incetul. Astfel la mine in pat se gasesc chiar in acest moment o umbrela stricata, carnetele post-it, diverse haine care nu mai incap in dulap, un cd ingalbenit de vreme, care nu mai e bun de nimic, un creion chinezesc cu guma la capat, un bigudiu cu arici, fond de ten,un b-24-fun foarte vechi, o punga veche de ursuleti haribo ( saracii ursuleti din jeleu :(. Ce soarta cruda i-a facut sa aiba mainile si picioarele lipite de corp. Nu pot sa danseze tango, nici sa lucreze la calculator si nici sa se giugiuleasca. ar trebui creat un ong de jeleuri care sa-i inteleaga si sa lupte pentru drepturile lor) si multe alte obiecte cu care am de a face zilnic. In fiecare zi fac curat in pat, in fiecare zi se strange iar un munte de lucruri. Poate conteaza si firea patului. Poate unele paturi sau canapele au in minte un destin mult mai maret pentru ele. Unele viseaza sa devina un fel de arca a lui Noe, altele dulapuri sau sertare. Asa ca fac si ele ce pot. Asadar nu exista oameni ordonati sau dezordonati. Exista doar obiecte care dau voie sau nu ordinii sa existe in universul lor.
Am descoperit insa ca exista o cauza pentru care este bine sa mai faci din cand in cand patul. Daca nu-l strangi, patul va deveni un magnet pentru orice lucru pe care l-ai tinut la un moment dat in mana. Iar lucrurile se strang incetul cu incetul. Astfel la mine in pat se gasesc chiar in acest moment o umbrela stricata, carnetele post-it, diverse haine care nu mai incap in dulap, un cd ingalbenit de vreme, care nu mai e bun de nimic, un creion chinezesc cu guma la capat, un bigudiu cu arici, fond de ten,un b-24-fun foarte vechi, o punga veche de ursuleti haribo ( saracii ursuleti din jeleu :(. Ce soarta cruda i-a facut sa aiba mainile si picioarele lipite de corp. Nu pot sa danseze tango, nici sa lucreze la calculator si nici sa se giugiuleasca. ar trebui creat un ong de jeleuri care sa-i inteleaga si sa lupte pentru drepturile lor) si multe alte obiecte cu care am de a face zilnic. In fiecare zi fac curat in pat, in fiecare zi se strange iar un munte de lucruri. Poate conteaza si firea patului. Poate unele paturi sau canapele au in minte un destin mult mai maret pentru ele. Unele viseaza sa devina un fel de arca a lui Noe, altele dulapuri sau sertare. Asa ca fac si ele ce pot. Asadar nu exista oameni ordonati sau dezordonati. Exista doar obiecte care dau voie sau nu ordinii sa existe in universul lor.
Sunday, July 23, 2006
Instinctul potrivit la momentul potrivit
Sunt foarte miloasa. Nu pot sa omor nici o vietate, mai ales daca isi indreapta ochisorii caprui spre mine. Nu pot sa tai nici macar o floare, o creanga sau un mugure de salcie plangatoare.Daca ar trebui sa supravietuiesc in padure as fi in stare sa mananc doar pamant (evident dupa ce l-as curata de furnici, coropisnite, nu pentru ca n-ar fi bune de mancat, ci pentru ca n-as putea sa le rup nici macar un piciorus).
Ei bine sa presupunem ca sunt casatorita si am un copil si ar trebui sa supravietuim cu totii in padurea aia ticaloasa, de la capatul lumii. Si colac peste pupaza, barbatului meu ii cade in cap un bolovan de stanca in timp ce vaneaza cocosi de munte. Ei bine sunt sigura ca mi-ar trece orice urma de mila. Cred ca as fi in stare sa vanez cu mainile goale porci mistreti, sa jupoi scoarta oricator copaci ( tocanita de porc de mistret are nevoie si de ceva vegetal in ea, nu? :P) si sa pun capcane pentru potarnichi si pitulici. Totul pentru a avea ce pune pe masa noastra improvizata pe o piatra mare.
Ce sa-i faci, instinctul de mama si dragostea de nevasta ... :P
Ei bine sa presupunem ca sunt casatorita si am un copil si ar trebui sa supravietuim cu totii in padurea aia ticaloasa, de la capatul lumii. Si colac peste pupaza, barbatului meu ii cade in cap un bolovan de stanca in timp ce vaneaza cocosi de munte. Ei bine sunt sigura ca mi-ar trece orice urma de mila. Cred ca as fi in stare sa vanez cu mainile goale porci mistreti, sa jupoi scoarta oricator copaci ( tocanita de porc de mistret are nevoie si de ceva vegetal in ea, nu? :P) si sa pun capcane pentru potarnichi si pitulici. Totul pentru a avea ce pune pe masa noastra improvizata pe o piatra mare.
Ce sa-i faci, instinctul de mama si dragostea de nevasta ... :P
Saturday, July 22, 2006
Last.fm
Cand ma loveste ideea geniala se face o lumina puternica si ingerii canta cu trompete aurite in cer, falfaindu-si penele si vestimentele albe, care nu miros niciodata a clor. Am descoperit azi de ce nu mergea audioscrobblerul! Pentru ca dupa mintea computerului meu eu eram inca in 2005. Si ma minunam de ce-mi tot zice ca nu-mi poate inregistra muzica pe care o ascult inainte de data in care mi-am facut contul. Pentru o clipa am crezut ca am intrat in zona crepusculara.
Friday, July 21, 2006
I'm free!!!
Am sters statcounter-ul, am sters sitemeter-ul. In ultima vreme ma apucase asa o trufie uitandu-ma la statistici. Pe blog nu am vorbit niciodata de numarul de vizitatori, mailuri primite, revistele in care a fost pomenit blogul etc etc. Dar in particular...ei bine aici nu mai pregetam laudandu-ma. Nu am vrut sa incep sa postez pentru trafic. Pentru mine un blog este bun nu datorita numarului de vizitatori, de comentarii, linkuri sau controverse iscate. Un blog este bun in masura in care are identitate, coerenta si reuseste sa schimbe ceva in cititor, fie ca este vorba numai despre schimbatul dispozitiei. Care te face sa revii mereu, uneori numai ca sa recitesti anumite posturi si care nu seamana cu nici un alt blog sau site.
Asa ca... buh-bye stats! :D
Asa ca... buh-bye stats! :D
Forget the insults/unpleasant moments; if you succeed in doing this, tell me how.
De ce se spune ca momentele penibile devin amuzante cu timpul? Sunt o gramada de faze de care imi amintesc si-mi vine sa ma ascund intr-un dulap de rusine, chiar daca s-au scurs de atunci puhoaie de vremuri.
Imi aduc aminte de exemplu de o anumita zi. Eram mica, in clasa a 4-a mi se pare, si mergeam voiniceste spre scoala. Am trecut pe langa terenul de sport, unde jucau baschet niste baieti din gimnaziu foarte draguti. Mingea le-a zburat pe deasupra gardului si evident m-am gandit ca ar fi frumos sa le-o arunc inapoi. Dupa ce m-am chinuit un pic sa scot mingea de sub o masina, am vrut sa o arunc peste gard. Dar gardul era destul de inalt, mingea prea mare si eu- un pitic. Asa ca oricate eforturi am facut, n-am reusit sa arunc mingea aia ingrozitoare. Intotdeauna se lovea de partea a sus a gardului si venea inapoi. Baietii cei sportivi si populari radeau, eu ma inrosisem de nervi si efort dar mingea nu si nu. Pana la urma a venit unul dintre ei si a luat-o. De atunci m-am facut rea si n-am mai dat mingea inapoi nimanui, niciodata!
Era chiar inainte de bacalaureat. Am iesit un pic in oras ca sa ma relaxez inainte sa incep examenele. Cu prietenele, pentru ca prietenul imi zisese ca trebuie sa se duca la tara. Stateam in statie, asteptand autobuzul ca sa ma intorc acasa, cand s-a oprit o alta masina decat cea pe care o asteptam, usile s-au deschis si l-am vazut in masina pe prietenul meu plecat la tara tinand strans in brate o fata ( cum am aflat mai tarziu, ea era adevarata prietena oficiala, eu eram doar o falsa prietena :-<).
Normal ca fata in fata cu realitatile, nu m-am priceput sa fac altceva decat sa ma uit. Si autobuzul ala nu mai pleca si timpul parea sa se fi oprit. In sfarsit, a venit si masina mea. M-am urcat in ea pentru ca apoi, la un stop, aceasta sa se opreasca paralel cu masina celor doi si iar ne-am pomenit ca ne uitam unii la altii. Dupa o noapte de plans si de vorbit la telefon cu acel baiat ( nu-mi mai amintesc deloc ce am vorbit la telefon cu el, imi amintesc insa ca dadusera pe holul blocului cu spray contra gandacilor asa ca de acum inainte de cate ori imi amintesc de acel baiat imi vine in minte si mirosul intepator de spray de gandaci).
Am avut o perioada in care nu stiam ce vreau sa ma fac, dar ma tot duceam la interviuri, asa, ca sa nu simt ca stau degeaba. O prietena ma tot batea la cap ca a vorbit ea cu nu stiu care patron de club, sa ma duc la interviu si sa ma fac psiholog sportiv. Mai precis trebuia sa fiu psihologul unor tenismeni adolescenti. Eu nu am simtit niciodata chemarea psihologiei sportive, dar am zis : "ei hai sa ma duc sa vad si eu cum sta treaba".
Ziua a inceput prost. Interviul era programat dimineata, la prima ora. Clubul tenismenilor adolescenti era undeva la mama naibii si masinile erau pline de oameni entuziasti si veseli si absolut deloc nervosi. Atat de pline incat d-abia am incaput eu si cv-ul meu imbracat frumos in folie de plastic. Cand mi-a cazut pe jos ( pentru ca, evident, mi-a cazut pe jos) nu am putut sa ma aplec sa-l iau pentru ca stateam ingramadita ca in hornul unei case. Si oricum, tocul cui al unei femei l-a gaurit apoi si nu prea mai era bun de ceva.
Cand am ajuns acolo am avut proasta inspiratie sa-l confund pe sef cu portarul, cand am vazut o poza cu o fetita pe birou am crezut ca e nepotica lui, cand era de fapt fiica lui si cand am iesit de la interviu am uitat unde era iesirea, asa ca, exact ca intr-un film prost, am nimerit exact in vestiarul baietilor. Acolo era doar un singur baiat ( foarte dragut, foarte dragut :D) care statea obosit pe o bancheta si nu incepuse inca sa se dezbrace. Foarte amabil s-a oferit sa ma ajute si mi-a arat in ce parte sa o iau. Iar eu, urmand instructiunile lui, am intrat plina de voiosie intr-o debara. Asa ca el a trebuit sa ma indrume pana la usa de iesire ( nu, nu s-a nascut nici o idila, ca doar nu eram intr-o comedie romantica, fir-ar sa fie).
Venind tot de la un interviu, unde dadusem peste niste oameni rai si nervosi care nu fusesera deloc amabili cu mine, am trait o alta intamplare penibila. Am inceput sa dau apa la soareci in public. Ma bateau pantofii rau de tot, ma plictisesem de interviuri tampite, ma simteam un parazit al societatii care-si scoate antenele zilnic pe strada dar nu are nici un scop si oamenii aia fusesera picatura care umpluse paharul. Asa ca in timp ce mergeam cu autobuzul m-a apucat plansul. Am inceput sa-mi picur lacrimile pe o femeie care statea jos. Femeia s-a sters linistita de lacrimi, de parca zilnic plangea cineva pe ea in masina. Pentru ca toata lumea incepuse sa se uite la mine, m-am dat jos ca sa-mi vad de plans pe strada ( eu cand incep sa plang, nu ma opresc cu una cu doua). Si era foarte cald si mi-era foame si sete si pantofii ma dureau mai tare ca niciodata. Si nu mai ajungeam odata acasa. Si ca un facut, la un stop s-a oprit in fata mea si o masina de muncitori vanjosi care m-au invitat sa merg cu ei si sa ma simt bine. Dar s-au speriat de fata mea umflata de plans si au sters-o repede - da, nici macar muncitorii nu ma voiau :(.
Tot o criza de plans m-a apucat in biroul unui domn foarte important, dintr-o institutie in numele careia gasesti cuvinte gen superior si european. Domnul a facut greseala sa ma intrebe despre o anumita situatie foarte grea, care ma afectase destul de mult, atat de mult incat nici nu putusem sa plang din cauza ei. A fost insa destul sa ma intrebe un domn important despre ea si am inceput sa plang siroaie-siroaie. Cu cat incercam sa ma linistesc, cu atat plangeam mai tare. Si taman atunci se virusase calculatorul domnului si venise cineva sa repare daunele. Asa ca el si-a vazut de treaba in timp ce eu stricam cu lacrimile mele lacul unei mese vechi, consumand pachete intregi de servetele in timp ce-i propuneam domnului important sa nu mai astepte sa-mi treaca plansul si sa vorbim lucruri normale si sa ne imaginam ca eu am o boala exotica rara care ma face sa plang in public.
Imi aduc aminte de exemplu de o anumita zi. Eram mica, in clasa a 4-a mi se pare, si mergeam voiniceste spre scoala. Am trecut pe langa terenul de sport, unde jucau baschet niste baieti din gimnaziu foarte draguti. Mingea le-a zburat pe deasupra gardului si evident m-am gandit ca ar fi frumos sa le-o arunc inapoi. Dupa ce m-am chinuit un pic sa scot mingea de sub o masina, am vrut sa o arunc peste gard. Dar gardul era destul de inalt, mingea prea mare si eu- un pitic. Asa ca oricate eforturi am facut, n-am reusit sa arunc mingea aia ingrozitoare. Intotdeauna se lovea de partea a sus a gardului si venea inapoi. Baietii cei sportivi si populari radeau, eu ma inrosisem de nervi si efort dar mingea nu si nu. Pana la urma a venit unul dintre ei si a luat-o. De atunci m-am facut rea si n-am mai dat mingea inapoi nimanui, niciodata!
Era chiar inainte de bacalaureat. Am iesit un pic in oras ca sa ma relaxez inainte sa incep examenele. Cu prietenele, pentru ca prietenul imi zisese ca trebuie sa se duca la tara. Stateam in statie, asteptand autobuzul ca sa ma intorc acasa, cand s-a oprit o alta masina decat cea pe care o asteptam, usile s-au deschis si l-am vazut in masina pe prietenul meu plecat la tara tinand strans in brate o fata ( cum am aflat mai tarziu, ea era adevarata prietena oficiala, eu eram doar o falsa prietena :-<).
Normal ca fata in fata cu realitatile, nu m-am priceput sa fac altceva decat sa ma uit. Si autobuzul ala nu mai pleca si timpul parea sa se fi oprit. In sfarsit, a venit si masina mea. M-am urcat in ea pentru ca apoi, la un stop, aceasta sa se opreasca paralel cu masina celor doi si iar ne-am pomenit ca ne uitam unii la altii. Dupa o noapte de plans si de vorbit la telefon cu acel baiat ( nu-mi mai amintesc deloc ce am vorbit la telefon cu el, imi amintesc insa ca dadusera pe holul blocului cu spray contra gandacilor asa ca de acum inainte de cate ori imi amintesc de acel baiat imi vine in minte si mirosul intepator de spray de gandaci).
Am avut o perioada in care nu stiam ce vreau sa ma fac, dar ma tot duceam la interviuri, asa, ca sa nu simt ca stau degeaba. O prietena ma tot batea la cap ca a vorbit ea cu nu stiu care patron de club, sa ma duc la interviu si sa ma fac psiholog sportiv. Mai precis trebuia sa fiu psihologul unor tenismeni adolescenti. Eu nu am simtit niciodata chemarea psihologiei sportive, dar am zis : "ei hai sa ma duc sa vad si eu cum sta treaba".
Ziua a inceput prost. Interviul era programat dimineata, la prima ora. Clubul tenismenilor adolescenti era undeva la mama naibii si masinile erau pline de oameni entuziasti si veseli si absolut deloc nervosi. Atat de pline incat d-abia am incaput eu si cv-ul meu imbracat frumos in folie de plastic. Cand mi-a cazut pe jos ( pentru ca, evident, mi-a cazut pe jos) nu am putut sa ma aplec sa-l iau pentru ca stateam ingramadita ca in hornul unei case. Si oricum, tocul cui al unei femei l-a gaurit apoi si nu prea mai era bun de ceva.
Cand am ajuns acolo am avut proasta inspiratie sa-l confund pe sef cu portarul, cand am vazut o poza cu o fetita pe birou am crezut ca e nepotica lui, cand era de fapt fiica lui si cand am iesit de la interviu am uitat unde era iesirea, asa ca, exact ca intr-un film prost, am nimerit exact in vestiarul baietilor. Acolo era doar un singur baiat ( foarte dragut, foarte dragut :D) care statea obosit pe o bancheta si nu incepuse inca sa se dezbrace. Foarte amabil s-a oferit sa ma ajute si mi-a arat in ce parte sa o iau. Iar eu, urmand instructiunile lui, am intrat plina de voiosie intr-o debara. Asa ca el a trebuit sa ma indrume pana la usa de iesire ( nu, nu s-a nascut nici o idila, ca doar nu eram intr-o comedie romantica, fir-ar sa fie).
Venind tot de la un interviu, unde dadusem peste niste oameni rai si nervosi care nu fusesera deloc amabili cu mine, am trait o alta intamplare penibila. Am inceput sa dau apa la soareci in public. Ma bateau pantofii rau de tot, ma plictisesem de interviuri tampite, ma simteam un parazit al societatii care-si scoate antenele zilnic pe strada dar nu are nici un scop si oamenii aia fusesera picatura care umpluse paharul. Asa ca in timp ce mergeam cu autobuzul m-a apucat plansul. Am inceput sa-mi picur lacrimile pe o femeie care statea jos. Femeia s-a sters linistita de lacrimi, de parca zilnic plangea cineva pe ea in masina. Pentru ca toata lumea incepuse sa se uite la mine, m-am dat jos ca sa-mi vad de plans pe strada ( eu cand incep sa plang, nu ma opresc cu una cu doua). Si era foarte cald si mi-era foame si sete si pantofii ma dureau mai tare ca niciodata. Si nu mai ajungeam odata acasa. Si ca un facut, la un stop s-a oprit in fata mea si o masina de muncitori vanjosi care m-au invitat sa merg cu ei si sa ma simt bine. Dar s-au speriat de fata mea umflata de plans si au sters-o repede - da, nici macar muncitorii nu ma voiau :(.
Tot o criza de plans m-a apucat in biroul unui domn foarte important, dintr-o institutie in numele careia gasesti cuvinte gen superior si european. Domnul a facut greseala sa ma intrebe despre o anumita situatie foarte grea, care ma afectase destul de mult, atat de mult incat nici nu putusem sa plang din cauza ei. A fost insa destul sa ma intrebe un domn important despre ea si am inceput sa plang siroaie-siroaie. Cu cat incercam sa ma linistesc, cu atat plangeam mai tare. Si taman atunci se virusase calculatorul domnului si venise cineva sa repare daunele. Asa ca el si-a vazut de treaba in timp ce eu stricam cu lacrimile mele lacul unei mese vechi, consumand pachete intregi de servetele in timp ce-i propuneam domnului important sa nu mai astepte sa-mi treaca plansul si sa vorbim lucruri normale si sa ne imaginam ca eu am o boala exotica rara care ma face sa plang in public.
Thursday, July 20, 2006
Magnetic floating bed
link
Singura problema ( da' cu care m-as putea obisnui rapid) ar fi ca am obiceiul sa pun tot felul de sticle, pahare si farfuriute cu tot felul de bunatati langa pat. Si dintr-un pat plutitor as ajunge cam greu la ele. Dar nu-i nimic, o sa se inventeze curand si noptierele care plutesc.
In rest, din cauza dorintei de a avea un dormitor in care in afara de pat sa nu se mai gaseasca nimic, acum mor de ciuda uitandu-ma la poza asta, in camera mea plina cu de toate si inca altele pe deasupra :-w
Wednesday, July 19, 2006
Astazi
La cumparaturi: Clienta o intreaba pe vanzatoare: "la rochia asta aveti model numai pe negru? da! sigur n-aveti si alte culori? aaaa, stati putin..". Vanzatoarea dispare un pic in spate, invalatucindu-se intr-o draperie si apare cu aproximativ acelasi model de rochie ( care avea insa doar 11 margaritare, nu 24 adica), tot neagra: "aceasta va place?"
Pe strada: Un baiat foarte timid imi face discret semn si-mi zice uitandu-se aiurea, in nici un caz la mine: "imi place bluza ta. vrei sa ne cunoastem mai bine?". Oare incerca din rasputeri sa se lupte cu tendintele sale homosexuale? Sau voia doar sa ma cunoasca mai bine si apoi sa dispara in ceata cu bluza mea :P
In casa: Doua idei bune in sfarsit. Si o bizara descoperire: pe jos la mine in camera este plin de cuie. Gasesc unul cam la 2 zile. Nu au de unde sa pice pentru ca nu am nimic prins in pereti. Deci de unde tot apar? S-a deschis sezonul la cuie si incearca sa scape de vanatori la mine in camera?
In muzica: Violet Archers - End of part one ( nu vi se pare numele trupei foarte frumos?) si Bliss - Remember my name
In ilustratii:Andrea Wicklund
link
Am o obsesie pentru chei si va vine sau nu sa credeti am avut exact o broasca din aia cand eram mica. Nu prea ma jucam cu ea pentru ca nu prea ai ce sa faci cu o broasca in care daca bagi o cheie stie doar sa sara.
Pe strada: Un baiat foarte timid imi face discret semn si-mi zice uitandu-se aiurea, in nici un caz la mine: "imi place bluza ta. vrei sa ne cunoastem mai bine?". Oare incerca din rasputeri sa se lupte cu tendintele sale homosexuale? Sau voia doar sa ma cunoasca mai bine si apoi sa dispara in ceata cu bluza mea :P
In casa: Doua idei bune in sfarsit. Si o bizara descoperire: pe jos la mine in camera este plin de cuie. Gasesc unul cam la 2 zile. Nu au de unde sa pice pentru ca nu am nimic prins in pereti. Deci de unde tot apar? S-a deschis sezonul la cuie si incearca sa scape de vanatori la mine in camera?
In muzica: Violet Archers - End of part one ( nu vi se pare numele trupei foarte frumos?) si Bliss - Remember my name
In ilustratii:Andrea Wicklund
link
Am o obsesie pentru chei si va vine sau nu sa credeti am avut exact o broasca din aia cand eram mica. Nu prea ma jucam cu ea pentru ca nu prea ai ce sa faci cu o broasca in care daca bagi o cheie stie doar sa sara.
Tuesday, July 18, 2006
/happy
Zile minunate de vacanta. Luat micul dejun in pat, citit o carte pe zi, ascultat muzica pe pandora si pur si simplu simtit fericitaaaaaa.
In schimb stau foarte prost cu scrisul. Pentru ca am o gramada de chestii de scris si din cauza de lene si rasfat nu m-am apucat inca de nici una. Starea-de-fericire-aparent-fara-motiv-logic nu este prea buna pentru creatie. Mi-este asa de bine in starea mea de bine incat nu mai simt nevoia sa creez lumi paralele.
Aplecandu-ma azi sa-mi beau supa, un pitic de pe creier mi-a alunecat din ochi drept in lichidul de culoarea florii soarelui. O vreme s-a tinut de un taietel apoi s-a inecat. Inainte sa i se faca pleoapele negre si grele si-a adus aminte de bunicul sau cu care crestea cai ce sufereau de o foame bolnavicioasa, de o salata de narcise si papadii, de nasturi imprastiati pe jos in atelierul de croitorie, de mirosul demachiantului iubitei, de oglinda crapata in doua si de pietrisul aruncat de rotile unui carucior de papusi si de fluieraturi la meci si de o parada de sarbatoare cu haine mov, maro si negre.
Asa mi-a murit azi ideea :(.
Deci, daca tot n-am idei noi, mai bine ma reintorc la citit.
In schimb stau foarte prost cu scrisul. Pentru ca am o gramada de chestii de scris si din cauza de lene si rasfat nu m-am apucat inca de nici una. Starea-de-fericire-aparent-fara-motiv-logic nu este prea buna pentru creatie. Mi-este asa de bine in starea mea de bine incat nu mai simt nevoia sa creez lumi paralele.
Aplecandu-ma azi sa-mi beau supa, un pitic de pe creier mi-a alunecat din ochi drept in lichidul de culoarea florii soarelui. O vreme s-a tinut de un taietel apoi s-a inecat. Inainte sa i se faca pleoapele negre si grele si-a adus aminte de bunicul sau cu care crestea cai ce sufereau de o foame bolnavicioasa, de o salata de narcise si papadii, de nasturi imprastiati pe jos in atelierul de croitorie, de mirosul demachiantului iubitei, de oglinda crapata in doua si de pietrisul aruncat de rotile unui carucior de papusi si de fluieraturi la meci si de o parada de sarbatoare cu haine mov, maro si negre.
Asa mi-a murit azi ideea :(.
Deci, daca tot n-am idei noi, mai bine ma reintorc la citit.
In safe mode
Calculatorul meu are de o gramada de vreme niste probleme. Foarte des, ca sa ma lase sa-l pornesc, ma invita in saef-mode-ul lui unde nu-mi place deloc. Totul este mare, urias chiar si negru si ai un sentiment ca nu esti singur. Cineva cu ochi electronici, de robot setos de sange, te urmareste de pe un munte galben de nisip sub forma unui folder. Aerul este mult prea imbacsit si ai impresia ca in colturile ecranului este plin de cuiburi de viespi gigantice, pentru ca se aude un bazait constant din unitate. Te simti ca intr-un lift care s-a blocat si te tine cu forta in siguranta lui meschina.Sau ca atunci cand esti bolnav si trebuie sa stai in pijama si n-ai putere sa iesi in lume asa ca zaci in casa plina de servetele murdare. Trebuie neaparat sa-mi pun la punct calculatorul! Cu ocazia asta poate reusesc sa-mi iau si un monitor nou, care nu este batran si nu vede lumea in tonuri de galben.
Monday, July 17, 2006
In noapte
Insomniile iti baga in cap cele mai ciudate si caraghioase ganduri. Cu cat te rasucesti mai nervos de pe o parte pe alta, cu atat iti zbarnaie mai repede aiureli in cap ( cum era intr-o poveste o vrajitoare care torcea si cu cat zbarnaia mai repede fusul ei cu atat se invarteau si ei in cap cu repeziciune gandurile rautacioase). Tocmai vazusem inainte de culcare un anime cu "masca mancatoare de carne", care ma speriase foarte tare pentru ca era o masca urata, cu voce susuratoare si curgea catran din ea si avea mare nevoie de un corp. Cand eram mica eram mai neinfricata. Acum pe masura ce cresc dau in mintea copiilor si ma sperii din orice. Asa ca am incercat sa ma gandesc la chestii caraghioase.
M-am gandit cu ce rimeaza numele meu, in afara de zen. Am gasit irene-siren, iren- past ten sau iren -benzen.
Apoi gandurile mele si-au schimbat brusc matca si am fost cuprinsa de un spirit justitiar iesit din comun. Mi-am amintit ca in povestea celor trei purcelusi, purcelusul mijlociu nu este deloc apreciat, desi isi face o casa de lemn. Casele de lemn sunt cat de cat trainice si sunt ideale pentru munti. Si totusi, toti laurii ii ia purcelusul cel mic, care era un autodidact si invatase arhitectura din carti la biblioteca nationala. Nu spune insa nimeni nimic despre faptul ca purcelusul mijlociu a avut mult de suferit cand era mic pentru ca numele lui era Emilien si ceilalti purcelusi cu nume puternice, barbatesti gen Gustav in terorizau, ceea ce l-a facut pe purcelus sa devina interiorizat si sensibil. Pentru ca avea talent artistic, parintii l-au dat la scoala populara de arta.. A inceput sa sculpteze in lemn si a devenit un sculptor de renume mondial. Casuta facuta din lemn si spulberata de huff-urile si puff-urile lupului era de fapt o opera de arta. Si tot purcelusul mijlociu i-a deschis apetitul pentru studiat purcelusului cel mic cand l-a dus la biblioteca momindu-l cu tratate savante si enciclopedii ( aici strecuram un secret picant, cartea preferata a purcelusului cel mic este “Mandrie si prejudecata”).
De fapt nu numai purcelusul mijlociu este ignorat, ci si fetele mijlocii sau feciorii mijlocii de imparati. Orice este mijlociu sau mediu este considerat instantaneu mediocru, lipsit de virtuti si prea plictisitor pentru a fi luat in considerare in povesti. Ar trebui scrise niste povestii mijlocii pentru toti si despre toti care nu au fost niciodata “cei mai” prin nimic.
Dupa asemenea ganduri filozofice deosebit de importante, am inceput sa ma gandesc cat de riscant este sa stai pe pervazul ferestrei, la etajul 8. Noaptea este plina de lilieci care iau curbele intr-o goana nebuna. Intotdeauna mi-este teama ca la un moment dat o sa mi se prinda in par un liliac care o sa-mi vibreze langa ureche si o sa dea innebunit din aripi si o sa ma muste de cap. Aripile lor de piele...brrrr. Niciodata nu mi-a placut Batman.
Au inceput in schimb sa-mi placa mutantii. Sunt moarta dupa desenele X-Men Evolution. Daca pana si ceaiul alb Perle de Lune mi s-a parut ca e nume de mutanta...
Apoi am adormit un pic si dimineata am fost fericita pentru ca m-am trezit in prima zi oficiala de vacanta. Fara sa fi visat infioratoarea masca mancatoare de carne!
M-am gandit cu ce rimeaza numele meu, in afara de zen. Am gasit irene-siren, iren- past ten sau iren -benzen.
Apoi gandurile mele si-au schimbat brusc matca si am fost cuprinsa de un spirit justitiar iesit din comun. Mi-am amintit ca in povestea celor trei purcelusi, purcelusul mijlociu nu este deloc apreciat, desi isi face o casa de lemn. Casele de lemn sunt cat de cat trainice si sunt ideale pentru munti. Si totusi, toti laurii ii ia purcelusul cel mic, care era un autodidact si invatase arhitectura din carti la biblioteca nationala. Nu spune insa nimeni nimic despre faptul ca purcelusul mijlociu a avut mult de suferit cand era mic pentru ca numele lui era Emilien si ceilalti purcelusi cu nume puternice, barbatesti gen Gustav in terorizau, ceea ce l-a facut pe purcelus sa devina interiorizat si sensibil. Pentru ca avea talent artistic, parintii l-au dat la scoala populara de arta.. A inceput sa sculpteze in lemn si a devenit un sculptor de renume mondial. Casuta facuta din lemn si spulberata de huff-urile si puff-urile lupului era de fapt o opera de arta. Si tot purcelusul mijlociu i-a deschis apetitul pentru studiat purcelusului cel mic cand l-a dus la biblioteca momindu-l cu tratate savante si enciclopedii ( aici strecuram un secret picant, cartea preferata a purcelusului cel mic este “Mandrie si prejudecata”).
De fapt nu numai purcelusul mijlociu este ignorat, ci si fetele mijlocii sau feciorii mijlocii de imparati. Orice este mijlociu sau mediu este considerat instantaneu mediocru, lipsit de virtuti si prea plictisitor pentru a fi luat in considerare in povesti. Ar trebui scrise niste povestii mijlocii pentru toti si despre toti care nu au fost niciodata “cei mai” prin nimic.
Dupa asemenea ganduri filozofice deosebit de importante, am inceput sa ma gandesc cat de riscant este sa stai pe pervazul ferestrei, la etajul 8. Noaptea este plina de lilieci care iau curbele intr-o goana nebuna. Intotdeauna mi-este teama ca la un moment dat o sa mi se prinda in par un liliac care o sa-mi vibreze langa ureche si o sa dea innebunit din aripi si o sa ma muste de cap. Aripile lor de piele...brrrr. Niciodata nu mi-a placut Batman.
Au inceput in schimb sa-mi placa mutantii. Sunt moarta dupa desenele X-Men Evolution. Daca pana si ceaiul alb Perle de Lune mi s-a parut ca e nume de mutanta...
Apoi am adormit un pic si dimineata am fost fericita pentru ca m-am trezit in prima zi oficiala de vacanta. Fara sa fi visat infioratoarea masca mancatoare de carne!
Sunday, July 16, 2006
Vacanta asta
...o sa citesc Virginia Woolf. N-am citit decat "Spre far" pana acum, pentru ca asta mi-a cazut in mana.
In "Spre far" am gasit cea mai buna descriere a modului in care se formeaza o amintire si senzatia unei stari care nu o sa se mai intoarca niciodata dar ingheata in tine o mica fasie de timp:"o pocnitura descrise un cerc care cuprinse pe vecie cutia de vopsele si pajistea".Intr-un cerc nu are cum sa se piarda nimic :)
De asemenea am gasit cea mai buna descriere a noptii linistite: " casa parea plina de copii adormiti".
Vacanta asta este plina de proiecte mari in care nu-si mai baga nimeni nasul, pe care nu mi le mai schimba nimeni si nu le mai face praf. Cu ocazia asta o sa nascocesc si masinaria de tras in lung si-n lat de timp, pentru ca 2 saptamani sunt totusi scurte si nu stiu daca timpul normal imi ajunge.
In "Spre far" am gasit cea mai buna descriere a modului in care se formeaza o amintire si senzatia unei stari care nu o sa se mai intoarca niciodata dar ingheata in tine o mica fasie de timp:"o pocnitura descrise un cerc care cuprinse pe vecie cutia de vopsele si pajistea".Intr-un cerc nu are cum sa se piarda nimic :)
De asemenea am gasit cea mai buna descriere a noptii linistite: " casa parea plina de copii adormiti".
Vacanta asta este plina de proiecte mari in care nu-si mai baga nimeni nasul, pe care nu mi le mai schimba nimeni si nu le mai face praf. Cu ocazia asta o sa nascocesc si masinaria de tras in lung si-n lat de timp, pentru ca 2 saptamani sunt totusi scurte si nu stiu daca timpul normal imi ajunge.
Friday, July 14, 2006
Good luck
Nu stiu cum arata norocul vostru, al meu este insa unul cam pervers. Stiti cum sunt exbitionistii aia imbracati doar in fulgarin? Asa si norocul meu, cand il apuca pe el, deschide fulgarinul, face *flash* si ...am noroc. Sa nu credeti insa ca este alaturi de mine prea des.
El statea si bea la carciuma din colt, alaturi de alti noroci, in timp ce eu stateam la examenul de licenta ( si ma rugasem pentru noroc cu luni inainte) si-mi rodeam unghiile de nervi si stres. Dupa ce ca era foarte cald si mi-era foarte rau, imi picasera exact singurele trei cursuri pe care nu le invatasem. Asa ca dupa vreo 10 minute de confuzie in care am zis ca eu renunt si dau foaia goala ( sunt foarte exagerata cand intru in panica) a trebuit sa ma concentrez si sa scriu bine. Ba mai mult i-am facut si lucrarea unei colege care nu invatase nimic din cauza ca era in depresie dupa ce se intalnise in padure cu un urs. Si totul singura, fara ajutor "din afara" cum s-ar zice :P. Si am luat nota foarte mare si inca ma mai laud, pentru ca am fost tare mandra de mine.
Cand am dat la facultate la fel, ia norocul de unde nu-i. Trebuia sa scriu o sinteza despre relatiile interpersonale si cum interactioneaza ele cu componentele personalitatii. Eu stiam despre relatiile interpersonale doar lucruri de bun simt. Si pentru ca din zapacenie nu se stie de ce am scris peste tot relatii intrapersonale ( ce-o fi fost in capul meu, nu am idee) in ultimele minute a trebuit sa schimb peste tot in text sintagma, in timp ce supraveghetorii strangeau lucrarile si ne priveau infiorator. Cat de putin a lipsit sa fac o tampenie, vedeti?
La proba de creativitate, expresivitate si spontaneitate iar n-am avut noroc. Trebuia sa iau interviu unor calorifere aflate in greva. Doamne ce as fi preferat sa fiu pata de ulei de pe un pulover verde sau greierul care pleaca in vacanta intr-o tara calduroasa. Dar nu, mie mi-au picat caloriferele. Si toata lumea stie ca este foarte plictisitor sa vorbesti cu un calorifer. Cand ii auzi vocea aia picuratoare si enervanta, iti vine sa-ti iei campii!
Si in comisia mea se nimerise o mumie de mos care, cat timp am aberat vorbind cu caloriferele, covoarele si tot felul de alte obiecte care se pot gasi intr-o casa, nu a avut nici macar o reactie. Sa stiu si eu daca zic bine sau rau, daca sunt amuzanta sau enervanta. Ceea ce m-a inhibat foarte tare :(. M-a facut sa ma simt ca un calorifer!
Pentru absolut fiecare examen luat sau reusita in general a trebuit sa muncesc singura, sa-mi creez un noroc auxiliar cu care sa lucrez apoi cot la cot. Tare as vrea uneori ca pe langa extinctoarele de incediu de pe holurile cladirilor sa se gaseasca si niste vitrine pe care sa le spargi si din care sa insfaci un noroc de urgenta.
El statea si bea la carciuma din colt, alaturi de alti noroci, in timp ce eu stateam la examenul de licenta ( si ma rugasem pentru noroc cu luni inainte) si-mi rodeam unghiile de nervi si stres. Dupa ce ca era foarte cald si mi-era foarte rau, imi picasera exact singurele trei cursuri pe care nu le invatasem. Asa ca dupa vreo 10 minute de confuzie in care am zis ca eu renunt si dau foaia goala ( sunt foarte exagerata cand intru in panica) a trebuit sa ma concentrez si sa scriu bine. Ba mai mult i-am facut si lucrarea unei colege care nu invatase nimic din cauza ca era in depresie dupa ce se intalnise in padure cu un urs. Si totul singura, fara ajutor "din afara" cum s-ar zice :P. Si am luat nota foarte mare si inca ma mai laud, pentru ca am fost tare mandra de mine.
Cand am dat la facultate la fel, ia norocul de unde nu-i. Trebuia sa scriu o sinteza despre relatiile interpersonale si cum interactioneaza ele cu componentele personalitatii. Eu stiam despre relatiile interpersonale doar lucruri de bun simt. Si pentru ca din zapacenie nu se stie de ce am scris peste tot relatii intrapersonale ( ce-o fi fost in capul meu, nu am idee) in ultimele minute a trebuit sa schimb peste tot in text sintagma, in timp ce supraveghetorii strangeau lucrarile si ne priveau infiorator. Cat de putin a lipsit sa fac o tampenie, vedeti?
La proba de creativitate, expresivitate si spontaneitate iar n-am avut noroc. Trebuia sa iau interviu unor calorifere aflate in greva. Doamne ce as fi preferat sa fiu pata de ulei de pe un pulover verde sau greierul care pleaca in vacanta intr-o tara calduroasa. Dar nu, mie mi-au picat caloriferele. Si toata lumea stie ca este foarte plictisitor sa vorbesti cu un calorifer. Cand ii auzi vocea aia picuratoare si enervanta, iti vine sa-ti iei campii!
Si in comisia mea se nimerise o mumie de mos care, cat timp am aberat vorbind cu caloriferele, covoarele si tot felul de alte obiecte care se pot gasi intr-o casa, nu a avut nici macar o reactie. Sa stiu si eu daca zic bine sau rau, daca sunt amuzanta sau enervanta. Ceea ce m-a inhibat foarte tare :(. M-a facut sa ma simt ca un calorifer!
Pentru absolut fiecare examen luat sau reusita in general a trebuit sa muncesc singura, sa-mi creez un noroc auxiliar cu care sa lucrez apoi cot la cot. Tare as vrea uneori ca pe langa extinctoarele de incediu de pe holurile cladirilor sa se gaseasca si niste vitrine pe care sa le spargi si din care sa insfaci un noroc de urgenta.
Thursday, July 13, 2006
17
Pentru ca sunt nascuta pe 17 ianuarie, 17 a devenit numarul meu magic. Asta inseamna ca o zi de 17 va fi o zi buna. Sau va fi o zi obisnuita, in care nu se vor intampla lucrurile rele care ar fi trebuit sa se intample.
Intr-o astfel de zi se vor putea intampla multe: 17 cirese din dulceata vor reusi sa sparga peretii borcanului, cu ajutorul unui topor improvizat dintr-o codita ascunsa in ...( nu va pot spune unde, e un loc intim al unei cirese) si sa scape in lume; in casa ei, o molie va reusi sa ciopleasca 17 rafturi pentru dulapul ei de haine; 17 vulpi vor scapa de durerea cronica de cap; 17 cai batrani nu vor fi facuti clei; 17 fete se vor simti cele mai frumoase fete din lume in 17 case intunecate si 17 jokeri din cartile de joc isi vor deschide cazinoul pe care si-l doreau, 17 bile de biliard nu vor zbura dureros mai jos de cele 17 burti ale celor 17 jucatori, si 17 cifre de 17 vor fi scrise corect in lucrarile de control ale unor elevi cu mintea in 17 nori ceea ce le va aduce 17 cifre de note de trecere in timp ce 17 fire de par alb vor creste in fruntea unui barbat brunet, ceea ce-i va aduce renumele de "barbat bine" pentru prima oara in viata lui.
Si evident, lista ar putea continua la nesfarsit.
Intr-o astfel de zi se vor putea intampla multe: 17 cirese din dulceata vor reusi sa sparga peretii borcanului, cu ajutorul unui topor improvizat dintr-o codita ascunsa in ...( nu va pot spune unde, e un loc intim al unei cirese) si sa scape in lume; in casa ei, o molie va reusi sa ciopleasca 17 rafturi pentru dulapul ei de haine; 17 vulpi vor scapa de durerea cronica de cap; 17 cai batrani nu vor fi facuti clei; 17 fete se vor simti cele mai frumoase fete din lume in 17 case intunecate si 17 jokeri din cartile de joc isi vor deschide cazinoul pe care si-l doreau, 17 bile de biliard nu vor zbura dureros mai jos de cele 17 burti ale celor 17 jucatori, si 17 cifre de 17 vor fi scrise corect in lucrarile de control ale unor elevi cu mintea in 17 nori ceea ce le va aduce 17 cifre de note de trecere in timp ce 17 fire de par alb vor creste in fruntea unui barbat brunet, ceea ce-i va aduce renumele de "barbat bine" pentru prima oara in viata lui.
Si evident, lista ar putea continua la nesfarsit.
Partea stanga a vietii
Cand m-am trezit dimineata, m-am pomenit ca azi capul meu vrea sa vada doar ce este in stanga mea. Nu pot sa-mi intorc gatul inspre dreapta fara sa am niste dureri infioratoare. Toleranta si rabdatoare am zis "hai, treaca de la mine capriciile astea ale tale, gat rasfatat" ( chiar daca asta inseamna sa fiu astazi un lup si sa ma intorc cu tot corpul cand traversez unele strazi, ca sa nu ma loveasca vreo masina).
Pot sa zic ca nu-mi place partea stanga a vietii. Aici sunt pisici de angora tunse, care se ascund rusinate sub masini pentru ca nu mai au costumas pufos, de mariner. Aici porumbeii sunt mult mai blanzi si prosti si se lasa calcati de masini. Iti incurci picioarele printre dude si corcoduse strivite de trotuar si cainii isi pierd mingiuta preferata pe sina metroului. Tot in metrou dai peste oameni ciudati, carora nu le plac degetele de la picioare dar nu-si pot lua privirea de la degetele altor oameni ( si se citeste in ochii lor ca le gasesc dezagreabile). Pe partea stanga este mereu innorat si copiii plang ca vor inghetata, dar nu le cumpara nimeni nimic. Iar cuburile de gheata sar nervoase din cutia lor, incercand sa loveasca fata unor oameni inocenti care vor sa-si faca un umil cafe-frappe.
Sper ca si gatul meu sa se convinga cat mai repede ca stanga nu este calea cea mai buna de a fi.
Pot sa zic ca nu-mi place partea stanga a vietii. Aici sunt pisici de angora tunse, care se ascund rusinate sub masini pentru ca nu mai au costumas pufos, de mariner. Aici porumbeii sunt mult mai blanzi si prosti si se lasa calcati de masini. Iti incurci picioarele printre dude si corcoduse strivite de trotuar si cainii isi pierd mingiuta preferata pe sina metroului. Tot in metrou dai peste oameni ciudati, carora nu le plac degetele de la picioare dar nu-si pot lua privirea de la degetele altor oameni ( si se citeste in ochii lor ca le gasesc dezagreabile). Pe partea stanga este mereu innorat si copiii plang ca vor inghetata, dar nu le cumpara nimeni nimic. Iar cuburile de gheata sar nervoase din cutia lor, incercand sa loveasca fata unor oameni inocenti care vor sa-si faca un umil cafe-frappe.
Sper ca si gatul meu sa se convinga cat mai repede ca stanga nu este calea cea mai buna de a fi.
Wednesday, July 12, 2006
Religie
Nu ma inteleg deloc bine cu religia mea ortodoxa. Nu ma simt aproape de preoti sau de biserici, este un supliciu pentru mine sa am de a face cu tot ce tine de ritualuri sau locuri sacre. Nu numai ca nu le simt aproape, dar nu am incredere.
Cand eram mica bunica de la tara ma ducea duminica la biserica. Ma imbraca mereu in cele mai bune haine ( intotdeauna cu rochita) si acolo, alaturi de babe, faceam flotari si genoflexiuni la ordinul preotului: " sa ne rugam in genunchi, acum in picioare, in genunchi, in picioare". Tot cand eram la tara aveam de a face mult mai mult cu preotii. In afara de faptul ca de obicei preotul era altul de la an la an, altceva nu se schimba. Intotdeauna existau niste enoriasi cu care preotul se certa, intotdeauna preotul era bagat in tot felul de afaceri murdare cu terenuri furate. Dar nu cred ca am vazut vreodata vreun taran sa se mire ca satul lor are noroc numai la astfel de preoti. Pentru ei, un preot fara nimic sfant era ceva foarte normal.
Desi fusesem si la biserica si la tara cel putin, casa era plina de icoane, ar fi trebuit sa am o idee mai clara despre Dumnezeu. Dar nu prea aveam. Stiu doar ca in fiecare seara imi facusem obiceiul sa torn o rugaciune de dimensiuni enorme. Ma rugam pentru absolut persoana si fiinta cu care aveam de a face. Pentru ca nu stiam sa scriu, trebuie sa tin mental evidenta in fiecare seara si sa nu sar din greseala vreun nume.
Cu toate astea, atunci cand pe pisoiul meu l-a calcat o masina ( si pisoiul meu era pe primele locuri in rugaciuni) am fost foarte dezamagita ca nimeni din cer nu a fost miscat de eforturile mele zilnice de a pastra viata si armonie pe lumea aceasta. Asa ca am lasat-o mai moale cu rugaciunile.
Apoi am descoperit Biblia, dar nu aveam habar ce inseamna ea. Era o editie prescurtata, bogata in ilustratii albastre. Nu semana deloc cu restul povestilor pe care le citeam eu. M-au dat gata povestile cu Eva si marul, cu arca lui Noe, cu plagile Egiptului. Toata ziua ma vedeai cu Biblia cea mica si neagra sub brat. Mama era inspaimantata ca lumea o sa zica despre mine ca sunt un copil bigot. Eu nu stiam ce inseamna "bigot". In capul meu bigot era cineva care scria cu pixuri Bic asa ca nu-mi prea pasa cand mama imi zicea asa si-mi tot smulgea Biblia de sub brat.
Trebuie sa spun ca devenisem o specialista in Biblie. De aceea la tara purtam deseori discutii religioase cu un vecin cam golan. Cucu era hotul satului si totodata omul bun la toate. Avea infatisarea barboasa a unui apostol dar era ateu. Praf ii faceam argumentele in dispute. Predicam sub o bolta de vie, ca un mic Iov intelept( nu uitati ca eram la tara si din cauza alergiei la muscaturile de purice, eram tare buboasa).
Apoi au venit la noi la scoala martorii lui Iehova care ne-au dat o carte foarte vesel colorata. Avea cam aceleasi povestiri ca si Biblia, numai ca multe erau interpretate si ti se zicea: "uite asa a fost, cum spunem noi!". Era tiparita pe o hartie lucioasa si ilustratiile erau foarte misto asa ca am citit-o cu mult entuziasm. Na, care copil n-ar fi entuziasmat sa citeasca despre regina Isabela care era o pacatoasa si a fost impinsa pe geam si au mancat-o cainii. Fascinant!
Nu am devenit o martora a lui Iehova pentru ca bunicul meu a purtat cu mine o lunga conversatie despre secte si credinte false. Cand am auzit cuvantul sectant mi s-a facut frica. Asta pentru ca verisoara mea imi tot povestea de sectantii ( nu stiam de fapt ce inseamna sectant) care urmaresc copii in parc, ii prind la stramtoare in lift si apoi ii inteapa cu niste seringi ( verisoara nu stiuse sa-mi explice de ce fac asta si ce se intampla dupa procesul inteparii, dar deja in mintea mea sectantii alergau prin parcuri ca niste doctori cu seringi imense).
Nu stiu daca o sa se schimbe vreodata ceva in relatia mea cu biserica. Sunt credincioasa, dar nu am fost vreodata la spovedanie sau la slujba de Craciun. Cel mai religios gest facut de mine vreodata a fost sa iau lumina de Paste cand poate mi-as dori ca atmosfera sa fia una mult mai speciala. Nu stiu daca schimbarea religiei ar conduce la o evolutie spirituala. Stiu doar ca uneori simt nevoia unui loc sacru, special, unde sa ma adun. O biserica mica si insorita, neaglomerata, unde nu tipa babe la mine ca nu am basma in cap, unde sa simt ca acolo sus este Cineva caruia ii pasa, chiar daca lasa uneori pisoii mici sa moara.
O biserica ortodoxa nu o sa fie insa niciodata locul asta pentru mine.
Cand eram mica bunica de la tara ma ducea duminica la biserica. Ma imbraca mereu in cele mai bune haine ( intotdeauna cu rochita) si acolo, alaturi de babe, faceam flotari si genoflexiuni la ordinul preotului: " sa ne rugam in genunchi, acum in picioare, in genunchi, in picioare". Tot cand eram la tara aveam de a face mult mai mult cu preotii. In afara de faptul ca de obicei preotul era altul de la an la an, altceva nu se schimba. Intotdeauna existau niste enoriasi cu care preotul se certa, intotdeauna preotul era bagat in tot felul de afaceri murdare cu terenuri furate. Dar nu cred ca am vazut vreodata vreun taran sa se mire ca satul lor are noroc numai la astfel de preoti. Pentru ei, un preot fara nimic sfant era ceva foarte normal.
Desi fusesem si la biserica si la tara cel putin, casa era plina de icoane, ar fi trebuit sa am o idee mai clara despre Dumnezeu. Dar nu prea aveam. Stiu doar ca in fiecare seara imi facusem obiceiul sa torn o rugaciune de dimensiuni enorme. Ma rugam pentru absolut persoana si fiinta cu care aveam de a face. Pentru ca nu stiam sa scriu, trebuie sa tin mental evidenta in fiecare seara si sa nu sar din greseala vreun nume.
Cu toate astea, atunci cand pe pisoiul meu l-a calcat o masina ( si pisoiul meu era pe primele locuri in rugaciuni) am fost foarte dezamagita ca nimeni din cer nu a fost miscat de eforturile mele zilnice de a pastra viata si armonie pe lumea aceasta. Asa ca am lasat-o mai moale cu rugaciunile.
Apoi am descoperit Biblia, dar nu aveam habar ce inseamna ea. Era o editie prescurtata, bogata in ilustratii albastre. Nu semana deloc cu restul povestilor pe care le citeam eu. M-au dat gata povestile cu Eva si marul, cu arca lui Noe, cu plagile Egiptului. Toata ziua ma vedeai cu Biblia cea mica si neagra sub brat. Mama era inspaimantata ca lumea o sa zica despre mine ca sunt un copil bigot. Eu nu stiam ce inseamna "bigot". In capul meu bigot era cineva care scria cu pixuri Bic asa ca nu-mi prea pasa cand mama imi zicea asa si-mi tot smulgea Biblia de sub brat.
Trebuie sa spun ca devenisem o specialista in Biblie. De aceea la tara purtam deseori discutii religioase cu un vecin cam golan. Cucu era hotul satului si totodata omul bun la toate. Avea infatisarea barboasa a unui apostol dar era ateu. Praf ii faceam argumentele in dispute. Predicam sub o bolta de vie, ca un mic Iov intelept( nu uitati ca eram la tara si din cauza alergiei la muscaturile de purice, eram tare buboasa).
Apoi au venit la noi la scoala martorii lui Iehova care ne-au dat o carte foarte vesel colorata. Avea cam aceleasi povestiri ca si Biblia, numai ca multe erau interpretate si ti se zicea: "uite asa a fost, cum spunem noi!". Era tiparita pe o hartie lucioasa si ilustratiile erau foarte misto asa ca am citit-o cu mult entuziasm. Na, care copil n-ar fi entuziasmat sa citeasca despre regina Isabela care era o pacatoasa si a fost impinsa pe geam si au mancat-o cainii. Fascinant!
Nu am devenit o martora a lui Iehova pentru ca bunicul meu a purtat cu mine o lunga conversatie despre secte si credinte false. Cand am auzit cuvantul sectant mi s-a facut frica. Asta pentru ca verisoara mea imi tot povestea de sectantii ( nu stiam de fapt ce inseamna sectant) care urmaresc copii in parc, ii prind la stramtoare in lift si apoi ii inteapa cu niste seringi ( verisoara nu stiuse sa-mi explice de ce fac asta si ce se intampla dupa procesul inteparii, dar deja in mintea mea sectantii alergau prin parcuri ca niste doctori cu seringi imense).
Nu stiu daca o sa se schimbe vreodata ceva in relatia mea cu biserica. Sunt credincioasa, dar nu am fost vreodata la spovedanie sau la slujba de Craciun. Cel mai religios gest facut de mine vreodata a fost sa iau lumina de Paste cand poate mi-as dori ca atmosfera sa fia una mult mai speciala. Nu stiu daca schimbarea religiei ar conduce la o evolutie spirituala. Stiu doar ca uneori simt nevoia unui loc sacru, special, unde sa ma adun. O biserica mica si insorita, neaglomerata, unde nu tipa babe la mine ca nu am basma in cap, unde sa simt ca acolo sus este Cineva caruia ii pasa, chiar daca lasa uneori pisoii mici sa moara.
O biserica ortodoxa nu o sa fie insa niciodata locul asta pentru mine.
Tuesday, July 11, 2006
Matusi
Nu ma impac deloc cu gandul ca la un moment dat o sa devin matusa. Nu pot sa sufar matusile. Unchii sunt atat de simpatici. Te duc la pescuit, iti fac cadouri misto, te invata cum sa extragi mierea de albine si sa gatesti tocanita la foc mic etc. O matusa insa este un lucru antipatic. O matusa iti va vorbi dulceag si subtil rautacios despre cum alte persoane ( eventual fete) sunt mai ... ( insert aici orice calitate vrei tu) decat tine.
Matusile vor mirosi intotdeauna prea tare si prea dulce a parfum si vor rade strident. Vor avea mereu dintii murdari de ruj prea rosu si poate expirat. Se vor imbraca in fuste largi, parca luate de la casa de moda Venus si vor purta genul ala de sandale prin care se vede doar un deget, hai doua.
Mai exista matusile excentrice, in casa carora se simte un miros ciudat, de pene ude si vulpi turbate. La ele este mereu o atmosfera intunecata si racoroasa iar peretii vor fi mereu plini de tablouri ( imitatii dupa carul cu boi al lui Grigorescu), ciocolatile si bomboane vor fi bine ascunse in dulapuri greoaie, astfel incat nici un nepot mic sa nu se poata bucura de ele. Matusile astea sunt mereu necasatorite, sufera mereu de migrene si se stie despre ele ca au iesit la un moment dat cu un barbat despre care se zice ca le-ar fi batut. Daca nu se stie nimic despre vreun barbat, se spune ca au ramas fete batrane din cauza ca au avut parinti prea autoritari care le-au distrus viata.
Mai exista matusile care mereu promit ca aduc cadouri dar nu le aduc niciodata. Matusa Irene
(datorita ei am fost eu numita asa) imi zicea mereu ca are pentru mine un cadou adus din strainatate. Ca este ceva nemaipomenit si d-abia asteapta sa mi-l dea. Dar fir-ar sa fie, iar a uitat! Este frustrant pentru o fetita mica, care traieste in comunism, sa stie ca exista pentru ea un cadou extraordinar, pe care insa nu-l primeste. Cred ca de-atunci s-a nascut aversiunea mea pentru matusi. Plus ca mi se pare ca matusa asta s-a casatorit cu un arab dubios si a facut un copil cu un cap mare si patrat, ca o cutie de carton. Cred ca, datorita asemanarii de nume, am inca o frica irationala sa nu am soarta ei.
Matusile vor mirosi intotdeauna prea tare si prea dulce a parfum si vor rade strident. Vor avea mereu dintii murdari de ruj prea rosu si poate expirat. Se vor imbraca in fuste largi, parca luate de la casa de moda Venus si vor purta genul ala de sandale prin care se vede doar un deget, hai doua.
Mai exista matusile excentrice, in casa carora se simte un miros ciudat, de pene ude si vulpi turbate. La ele este mereu o atmosfera intunecata si racoroasa iar peretii vor fi mereu plini de tablouri ( imitatii dupa carul cu boi al lui Grigorescu), ciocolatile si bomboane vor fi bine ascunse in dulapuri greoaie, astfel incat nici un nepot mic sa nu se poata bucura de ele. Matusile astea sunt mereu necasatorite, sufera mereu de migrene si se stie despre ele ca au iesit la un moment dat cu un barbat despre care se zice ca le-ar fi batut. Daca nu se stie nimic despre vreun barbat, se spune ca au ramas fete batrane din cauza ca au avut parinti prea autoritari care le-au distrus viata.
Mai exista matusile care mereu promit ca aduc cadouri dar nu le aduc niciodata. Matusa Irene
(datorita ei am fost eu numita asa) imi zicea mereu ca are pentru mine un cadou adus din strainatate. Ca este ceva nemaipomenit si d-abia asteapta sa mi-l dea. Dar fir-ar sa fie, iar a uitat! Este frustrant pentru o fetita mica, care traieste in comunism, sa stie ca exista pentru ea un cadou extraordinar, pe care insa nu-l primeste. Cred ca de-atunci s-a nascut aversiunea mea pentru matusi. Plus ca mi se pare ca matusa asta s-a casatorit cu un arab dubios si a facut un copil cu un cap mare si patrat, ca o cutie de carton. Cred ca, datorita asemanarii de nume, am inca o frica irationala sa nu am soarta ei.
De pe strada
Cam in fiecare saptamana, cand urc pe scara rulanta de la metroul de la romana ( iesirea de la macdonalds) nimeresc langa niste ne-bucuresteni incarcati de plase mari, care vorbesc intre ei cu entuziasm: "uite aici este sediul otv. domnul diaconescu - mare om".
Ieri seara m-am simtit tare prost. Era una din zilele alea in care dai numai peste oameni frumosi, inalti, blonzi, cu ochi albastri, uniform bronzati. M-am simtit foarte uratica :(
Si totusi uneori nu este bine nici asa. O tigancusa se plangea prietenelor ei ca nu-si poate aduce prietenul acasa pentru ca-i este rusine cu el. De ce? Pentru ca este prea blond.
Cred ca si anul asta o sa fie la fel de plin de omizi ca si anul trecut. Deja am vazut o gramada de tei in care tropaie omizi unduitoare si sunt plini de panze si frunze mancate, ingalbenite.
Mi-este foarte mila de jucariile handicapate. Cand pisicul meu i-a rupt un ochi jucariei lui preferate, nu am putut sa-l vad pe bietul soricel cum sta si se chinuie si i-am lipit in loc de ochiul lipsa un petec negru, de pirat.In weekend am vazut un biet iepuras murdar, care odinioara avusese obrajii rosii de sanatate, si care acum zacea chior pe trotuar. Era jucaria unor cersetori. Imi venea sa iau iepurasul si sa-i ofer o noua viata, dar oamenii aia si-asa nu aveau nimic. Mai lipsea sa le iau si jucaria.
Ieri seara m-am simtit tare prost. Era una din zilele alea in care dai numai peste oameni frumosi, inalti, blonzi, cu ochi albastri, uniform bronzati. M-am simtit foarte uratica :(
Si totusi uneori nu este bine nici asa. O tigancusa se plangea prietenelor ei ca nu-si poate aduce prietenul acasa pentru ca-i este rusine cu el. De ce? Pentru ca este prea blond.
Cred ca si anul asta o sa fie la fel de plin de omizi ca si anul trecut. Deja am vazut o gramada de tei in care tropaie omizi unduitoare si sunt plini de panze si frunze mancate, ingalbenite.
Mi-este foarte mila de jucariile handicapate. Cand pisicul meu i-a rupt un ochi jucariei lui preferate, nu am putut sa-l vad pe bietul soricel cum sta si se chinuie si i-am lipit in loc de ochiul lipsa un petec negru, de pirat.In weekend am vazut un biet iepuras murdar, care odinioara avusese obrajii rosii de sanatate, si care acum zacea chior pe trotuar. Era jucaria unor cersetori. Imi venea sa iau iepurasul si sa-i ofer o noua viata, dar oamenii aia si-asa nu aveau nimic. Mai lipsea sa le iau si jucaria.
Monday, July 10, 2006
"Esti atat de fata!"
Asa mi-a zis un prieten care tot vorbind cu mine de fotbal, fete, bere si computere, s-a mirat cand a descoperit ca am anumite limite cand este vorba de un comportament 100% masculin. Uitase ca sunt fata. Pentru ca da, sunt atat de fata!
Cand am inceput sa ies cu baieti, mi-am promis ca o sa incerc sa nu devin ca alte fete: capricioasa, pisaloaga, certareata. Nu am vrut sa devin genul de fata de care se plangeau baietii din jurul meu. Am zis ca o sa fiu prietena ideala. Totusi, la fel ca un anumit faraon din Biblie care-i tot promitea lui Moise ca o sa elibereze evreii, dar apoi se invartosa in sinea lui si-si lua promisiunea inapoi, nici eu nu am reusit sa ma tin de cuvant. Pentru ca oricat m-ar enerva niste reactii pe care le am, nu am cum sa nu le am, chiar daca nu inteleg de ce le am.
Nu ma pot abtine uneori sa nu ma supar din toate nimicurile si apoi, intrebata fiind, sa zic ca de fapt nu m-am suparat. Dar si sa incetez sa mai vorbesc! Nu ma pot abtine sa nu tin minte certuri foarte vechi si sa le arunc in capul interlocutorului. Nu stiu de unde vine memoria asta buna cand este vorba de certuri vechi, dar cert este ca ea functioneaza la parametri normali intotdeauna.
Nu stiu de ce atunci cand ma supar rau devin muta, in loc sa zic de ce m-am suparat si sa rezolv problema. Si de ce intotdeauna trebuie sa fiu rugata cu marea cu sarea, soarele si luna ca sa zic ce am! Si de ce trebuie sa incep sa plang cand nu sunt rugata cu marea si sarea, soarele si luna.
Nu stiu de ce cand ma plimb prin magazine ma entuziasmeaza ursuletii, chestiile poofy si fluffly si tot felul de chestii deosebit de roz sau inflorate. Habar n-am de unde din interiorul meu vine apetenta pentru orice este cute si copilaresc. De ce vederea unui pui de om, pisica sau de foca trezeste in mine o duiosie care imi invadeaza ca o pata de ulei tot sufletul.
Nu am nici cea mai mica idee de ce tam-nesam cand merg cu metroul ma copleseste dorinta de a cutreiera un camp, culegand levantica si rozmarin. Si de ce in momentul in care imi place un baiat, simt nevoia sa-i fac prajituri sau sa-i calc hainele. Sau de ce ma uit la comedii romantice, desi in sufletul meu un omulet indignat tipa: "de ce naiba te uiti, sunt niste filme p-r-o-a-s-t-e". Sau de ce cand vad un gandac sau un sobolan, descopar ca pot sa fac ca in matrix si sa ma catar pe pereti ( desi nu stiu daca asta e caracteristica specific feminina. pe vremea comunismului, intr-o noapte, cand ne mutaseram recent in apartament la etajul 8, parintii mei au auzit un zgomot din baie, de parca un hot voia sa patrunda in apartament. mama a luat o matura dintr-un colt si impreuna cu tata s-au apropiat tiptil de baie. tata a deschis usa baii cu un gest brusc si a vazut un sobolan mare si ud privindu-l cu ura de sub chiuveta. ca atare, tata a facut un salt dupa mama, care a ridicat matura razboinica, dornica de-a-si apara familia aflata in pericol).
Nu am fost o fetita chiar atat de feminina. Mai degraba semanam cu un paianjen mic, slab si stangace, mare amator de soldatei. Nu-mi prea placea sa ma joc cu papusile, pentru ca papusile sunt atat de inflexibile si mare lucru n-ai ce face cu el. Cat timp poti sa te joci de-a invatatoarea, cantareata sau bucatareasa cu ele? Preferam sa ma joc cu indienii de-a presedintele Americii arestat pentru trafic de droguri, sa scriu piese politiste sau sa fiu portar la fotbal. Cu toate acestea nu se stie de ce nu am devenit baietoasa. Cand m-a lovit feminitatea nu am avut nici o scapare. Banuiesc ca de acum inainte sunt condamnata pentru totdeauna sa ma simt atrasa de ciocolata, Coldplay, trandafiri inmiresmati si de obiecte de design interior si nu mai are cum sa se intample vreo transformare prin minune cu faptura mea delicata si fragila. Asa ca trebuie sa ma resemnez si sa zic totusi: girl powah!
Cand am inceput sa ies cu baieti, mi-am promis ca o sa incerc sa nu devin ca alte fete: capricioasa, pisaloaga, certareata. Nu am vrut sa devin genul de fata de care se plangeau baietii din jurul meu. Am zis ca o sa fiu prietena ideala. Totusi, la fel ca un anumit faraon din Biblie care-i tot promitea lui Moise ca o sa elibereze evreii, dar apoi se invartosa in sinea lui si-si lua promisiunea inapoi, nici eu nu am reusit sa ma tin de cuvant. Pentru ca oricat m-ar enerva niste reactii pe care le am, nu am cum sa nu le am, chiar daca nu inteleg de ce le am.
Nu ma pot abtine uneori sa nu ma supar din toate nimicurile si apoi, intrebata fiind, sa zic ca de fapt nu m-am suparat. Dar si sa incetez sa mai vorbesc! Nu ma pot abtine sa nu tin minte certuri foarte vechi si sa le arunc in capul interlocutorului. Nu stiu de unde vine memoria asta buna cand este vorba de certuri vechi, dar cert este ca ea functioneaza la parametri normali intotdeauna.
Nu stiu de ce atunci cand ma supar rau devin muta, in loc sa zic de ce m-am suparat si sa rezolv problema. Si de ce intotdeauna trebuie sa fiu rugata cu marea cu sarea, soarele si luna ca sa zic ce am! Si de ce trebuie sa incep sa plang cand nu sunt rugata cu marea si sarea, soarele si luna.
Nu stiu de ce cand ma plimb prin magazine ma entuziasmeaza ursuletii, chestiile poofy si fluffly si tot felul de chestii deosebit de roz sau inflorate. Habar n-am de unde din interiorul meu vine apetenta pentru orice este cute si copilaresc. De ce vederea unui pui de om, pisica sau de foca trezeste in mine o duiosie care imi invadeaza ca o pata de ulei tot sufletul.
Nu am nici cea mai mica idee de ce tam-nesam cand merg cu metroul ma copleseste dorinta de a cutreiera un camp, culegand levantica si rozmarin. Si de ce in momentul in care imi place un baiat, simt nevoia sa-i fac prajituri sau sa-i calc hainele. Sau de ce ma uit la comedii romantice, desi in sufletul meu un omulet indignat tipa: "de ce naiba te uiti, sunt niste filme p-r-o-a-s-t-e". Sau de ce cand vad un gandac sau un sobolan, descopar ca pot sa fac ca in matrix si sa ma catar pe pereti ( desi nu stiu daca asta e caracteristica specific feminina. pe vremea comunismului, intr-o noapte, cand ne mutaseram recent in apartament la etajul 8, parintii mei au auzit un zgomot din baie, de parca un hot voia sa patrunda in apartament. mama a luat o matura dintr-un colt si impreuna cu tata s-au apropiat tiptil de baie. tata a deschis usa baii cu un gest brusc si a vazut un sobolan mare si ud privindu-l cu ura de sub chiuveta. ca atare, tata a facut un salt dupa mama, care a ridicat matura razboinica, dornica de-a-si apara familia aflata in pericol).
Nu am fost o fetita chiar atat de feminina. Mai degraba semanam cu un paianjen mic, slab si stangace, mare amator de soldatei. Nu-mi prea placea sa ma joc cu papusile, pentru ca papusile sunt atat de inflexibile si mare lucru n-ai ce face cu el. Cat timp poti sa te joci de-a invatatoarea, cantareata sau bucatareasa cu ele? Preferam sa ma joc cu indienii de-a presedintele Americii arestat pentru trafic de droguri, sa scriu piese politiste sau sa fiu portar la fotbal. Cu toate acestea nu se stie de ce nu am devenit baietoasa. Cand m-a lovit feminitatea nu am avut nici o scapare. Banuiesc ca de acum inainte sunt condamnata pentru totdeauna sa ma simt atrasa de ciocolata, Coldplay, trandafiri inmiresmati si de obiecte de design interior si nu mai are cum sa se intample vreo transformare prin minune cu faptura mea delicata si fragila. Asa ca trebuie sa ma resemnez si sa zic totusi: girl powah!
Life is good
Nici nu-mi mai amintesc de cand nu am mai fost atat de fericita. Sa te trezesti cu starea aia de bine, de-ti vine sa dai din picioare de fericire! Si vacanta ( concediu suna urat si prea e cuvant de oameni mari care lucreaza in institutii mari si gri) se simte in aer! Poate si din cauza asta am un zambet pana la urechi!
Este atat de bine sa asculti melodii care te fac sa-ti scuturi tare de tot parul ud, pana stropesti toti peretii, usile, mobila, inclusiv pisicul care se uita la tine si-ti scoate limba. Si dupa aceea sa iesi pe holul blocului, sa te uiti in dreapta si-n stanga si daca tot nu e nimeni, sa cobori topaind intr-un picior un etaj. Sa prinzi toate metrourile si sa stii ca diseara cand o sa ajungi acasa o sa te astepte inghetata de menta cu ciocolata.
Este atat de bine sa asculti melodii care te fac sa-ti scuturi tare de tot parul ud, pana stropesti toti peretii, usile, mobila, inclusiv pisicul care se uita la tine si-ti scoate limba. Si dupa aceea sa iesi pe holul blocului, sa te uiti in dreapta si-n stanga si daca tot nu e nimeni, sa cobori topaind intr-un picior un etaj. Sa prinzi toate metrourile si sa stii ca diseara cand o sa ajungi acasa o sa te astepte inghetata de menta cu ciocolata.
Sunday, July 09, 2006
Pauza publicitara
Nici nu aveti idee cine este invitatul surpriza din noul episod Fredo&Pid'Jin. Click repede aici sa vedeti despre cine este vorba.
Duminica, in sfarsit!
Saptamana asta care a trecut parca a durat 14 zile. Acum incerc sa ma dezobosesc, dar nu prea reusesc. Dar in afara de oboseala asta coplesitoare, ma simt foarte bine :)Ma simt chiar atat de bine incat am reusit sa-mi pun in ordine alfabetica linkurile, o munca titanica absolut necesara.
Am descoperit ca nu o sa ma fac niciodata producator. Meseria asta este cumplita. Nu pentru ca ar fi o meserie urata, ci pentru ca n-as putea sa o duc numai in zile si nopti de filmari si tot felul de probleme organizatorice stupide. Cum ar fi problemele legate de casting.
Am auzit niste povestioare tare amuzante cu si despre casting. De exemplu pentru o reclama la deodorant fusese angajat un macho-man chipes si muschiulos. Trebuia sa stea in fata unei oglinzi de baie si sa se dea cu spray-ul deodorant, aruncand ocheade pline de subinteles de genul: "ha! uitati ce stiu eu sa fac si ziceati ca persoanele frumoase nu pot sa faca lucruri complexe". Numai ca, dupa ce regizorul a zis action, nu s-a intamplat nimic. Asta pentru ca actorului ii lipsea degetul cu care trebuia sa apese pe spray.
O alta poveste era de la filmarile unui spot la o super marca de masina. Unde a fost angajata o fatuca blonda foarte frumoasa si tanara, care trebuia sa conduca masina. Dupa ce au machiat-o si imbracat-o frumos, au suit-o in masina. Numai ca atunci au aflat ca a intervenit o mica problema: fata nu stia sa conduca. Asa ca a trebuit sa se prefaca la volan ca ea este cea care conduce masina, in timp ce in realitate masina era impinsa de la spate de echipa de filmare. Asta cand nu era inlocuita de un barbat cu peruca blonda, atunci cand masina nu era filmata de aproape.
Am descoperit ca nu o sa ma fac niciodata producator. Meseria asta este cumplita. Nu pentru ca ar fi o meserie urata, ci pentru ca n-as putea sa o duc numai in zile si nopti de filmari si tot felul de probleme organizatorice stupide. Cum ar fi problemele legate de casting.
Am auzit niste povestioare tare amuzante cu si despre casting. De exemplu pentru o reclama la deodorant fusese angajat un macho-man chipes si muschiulos. Trebuia sa stea in fata unei oglinzi de baie si sa se dea cu spray-ul deodorant, aruncand ocheade pline de subinteles de genul: "ha! uitati ce stiu eu sa fac si ziceati ca persoanele frumoase nu pot sa faca lucruri complexe". Numai ca, dupa ce regizorul a zis action, nu s-a intamplat nimic. Asta pentru ca actorului ii lipsea degetul cu care trebuia sa apese pe spray.
O alta poveste era de la filmarile unui spot la o super marca de masina. Unde a fost angajata o fatuca blonda foarte frumoasa si tanara, care trebuia sa conduca masina. Dupa ce au machiat-o si imbracat-o frumos, au suit-o in masina. Numai ca atunci au aflat ca a intervenit o mica problema: fata nu stia sa conduca. Asa ca a trebuit sa se prefaca la volan ca ea este cea care conduce masina, in timp ce in realitate masina era impinsa de la spate de echipa de filmare. Asta cand nu era inlocuita de un barbat cu peruca blonda, atunci cand masina nu era filmata de aproape.
Friday, July 07, 2006
Cea mai obositoare zi
Filmari de dimineata pana la miezul noptii ( si inca am plecat devreme). Evident, deoarece pe platourile de filmare romanesti nu exista aer conditionat, acum sunt ca un rac fiert ( sau ca o racoaica?). Vara este sauna, iarna este congelator. Oricum ar fi, este iadul. Si nu merit si eu un taxi ca lumea cand ma tarasc acasa. Nu, trebuie sa nimeresc un taxi unde-mi bubuie in ureche o melodie care-mi zice nonstop "put your hands up in detroit". Si evident are un geam defect, ca sa-mi vajaie urechile incalzite in goana masinii. Acum am o stare foarte ciudata, de parca m-am dat intr-un carusel toata ziua.
Nu stiu daca ati observat, dar un regizor nu este regizor daca nu are vestuta. Este ca si cum daca isi da jos vestuta, devine un simplu cetatean banal. Asa ca nici un regizor care se respecta nu-si va da jos vreodata vestuta, nici macar la 100 de grade celsius.
Am observat din nou astazi ca devin o persoana din ce in ce mai blanda pe masura ce trece timpul. S-au dus timpurile de la inceputul facultatii, cand nici o fata nu voia sa aiba de a face cu mine pentru ca aveam o figura de scorpie. Nu, imi pare rau sa o spun dar pe masura ce lucrurile devin mai agitate iar nervii si oboseala se aduna, devin din ce in ce mai calma si ma transform intr-un soi de oaie. Zambesc blajin si intelegator iar vocea mea capata inflexiuni melodioase, de parca murmur un descantec stravechi. Unde este personalitatea mea razboinica si salbatica de pe vremuri? :(
Maine o iau de la capat :(.
Nu stiu daca ati observat, dar un regizor nu este regizor daca nu are vestuta. Este ca si cum daca isi da jos vestuta, devine un simplu cetatean banal. Asa ca nici un regizor care se respecta nu-si va da jos vreodata vestuta, nici macar la 100 de grade celsius.
Am observat din nou astazi ca devin o persoana din ce in ce mai blanda pe masura ce trece timpul. S-au dus timpurile de la inceputul facultatii, cand nici o fata nu voia sa aiba de a face cu mine pentru ca aveam o figura de scorpie. Nu, imi pare rau sa o spun dar pe masura ce lucrurile devin mai agitate iar nervii si oboseala se aduna, devin din ce in ce mai calma si ma transform intr-un soi de oaie. Zambesc blajin si intelegator iar vocea mea capata inflexiuni melodioase, de parca murmur un descantec stravechi. Unde este personalitatea mea razboinica si salbatica de pe vremuri? :(
Maine o iau de la capat :(.
Wednesday, July 05, 2006
Beauty
Trec zilnic prin 2 locuri speciale, atemporale, unde pare sa-si gaseasca loc toata frumusetea lumii. Dureaza doar cateva secunde sa le parcurg si totusi secundele acelea imi ajung pentru toata ziua. Primul loc este o bucata de strada aproape de casa mea. Este strada unde pisicile au ochi de culori diferite, este plin de flori si exista chiar si un cais si un salcam japonez. De cate ori ma intorc noaptea tarziu, pe strada aceea nu-mi este frica si ma simt in siguranta. Aici felinarele tresalta si palpaie cand treci de mana cu persoana pe care o iubesti mult. Uneori, primavara, caini mici apara masinile, latrand cu vocile lor subtirele plini de vitejie iar iarna alearga prin zapada, afanand-o si imprastiind-o pulbere in aer. Vara, teii miros mult mai tare si intotdeauna in zilele cu caldura mare, bate usor vantul, asa ca pe strada asta nu-ti este niciodata nici prea cald, nici prea frig. Ti-este bine.
Al doilea loc este pe strada Arthur Verona, in spatele cinematografului Patria. Cand caldura este mare, usile din spate sunt deschise si se vede sala de cinema, tacuta si intunecata. Este dimineata, ai umblat mult prin soare si racoarea salii goale te invaluie placut. Sa merg la cinema dimineata, la primul spectacol, este una din marile mele placeri. Sa stau pe scaune din plus verde, rosu sau mov, sa fie putini oameni in sala si sunetele sa para ca vin din pereti. Sa se auda scrasnetele specifice aparatului de proiectie si pasii celor care au intarziat. O femeie sa traga draperiile la usi si filmul sa inceapa in intunericul acela deplin, in care se mai aud uneori oameni tusind sau dregandu-si vocea. Sa-mi aduc aminte de primul film la care am fost cand eram mica (101 dalmatieni). Tin si acum aminte cat de de tare ploua atunci si sala era plina, plina. D-abia am gasit bilete. De atunci verdele a ramas culoarea mea preferata, pentru ca toata sala era imbracata in catifea verde, acel verde prafuit, cu miros de pelicula de film si oameni care rad.
Poate traiesc eu intr-o lume paralela, dar zi de zi gasesc atat de multe lucruri marunte care-mi plac atata placere incat uneori ma simt coplesita.
Al doilea loc este pe strada Arthur Verona, in spatele cinematografului Patria. Cand caldura este mare, usile din spate sunt deschise si se vede sala de cinema, tacuta si intunecata. Este dimineata, ai umblat mult prin soare si racoarea salii goale te invaluie placut. Sa merg la cinema dimineata, la primul spectacol, este una din marile mele placeri. Sa stau pe scaune din plus verde, rosu sau mov, sa fie putini oameni in sala si sunetele sa para ca vin din pereti. Sa se auda scrasnetele specifice aparatului de proiectie si pasii celor care au intarziat. O femeie sa traga draperiile la usi si filmul sa inceapa in intunericul acela deplin, in care se mai aud uneori oameni tusind sau dregandu-si vocea. Sa-mi aduc aminte de primul film la care am fost cand eram mica (101 dalmatieni). Tin si acum aminte cat de de tare ploua atunci si sala era plina, plina. D-abia am gasit bilete. De atunci verdele a ramas culoarea mea preferata, pentru ca toata sala era imbracata in catifea verde, acel verde prafuit, cu miros de pelicula de film si oameni care rad.
Poate traiesc eu intr-o lume paralela, dar zi de zi gasesc atat de multe lucruri marunte care-mi plac atata placere incat uneori ma simt coplesita.
Monday, July 03, 2006
Top 3 bad dates
1.
Dupa ce am terminat liceul viata mea amoroasa a devenit foarte calma si linistita, total neamuzanta. Ticalosii nu mai au acel "nu stiu ce", nu mai primesc tepe memorabile si nu prea am ce povesti de la intalnirile nereusite. Accepti cu maturitate cand nu te potrivesti cu cineva. Si asta-i tot!
Dar in liceu...eeei, in liceu era alta treaba. Te puteai indragosti saptamanal de oricine ti se parea dragut. Si pe atunci intalneai multi baieti draguti ( nu ca acum, dar in targ se spune ca de vina sunt eu, pentru ca sunt prea pretentioasa :P)In acelasi timp exista si un june de cupa pentru care nutreai sentimente puternice cu anii. El era de obicei mult mai mare ca varsta, popular ( cunoscut drept golan) si cand trecea pe langa tine, daca aveai MARELE NOROC sa ai un frate de exemplu, iti
zicea "Buna, ce mai face fratele tau?". Oricum, de obicei nu iti zicea nimic.
O intalnire nereusita am avut intr-o zi din ianuarie. Era frig si polei si trebuia sa ma intalnesc cu un baiat pe nume Robert in statia de autobuz de la Herastrau. Am asteptat eu mult si bine, dar nu a venit nimeni. Asa ca scotand flacari pe nas de manie m-am dus intr-o cafenea unde-mi pierdeam eu vremea pe atunci. Peste o ora apare si flacaul cu pricina, spasit si amarat. Ca sa-si rascumpere vina imi cumparase cica un ursulet. Ursuletul parea insa sa aiba cam 100 de ani. Plus ca mirosea de parca fusese inchis vreme indelungata intr-o pivnita. Tot uitandu-ma eu la ursulet descoper ca pe panglica de la gatul lui cineva scrisese cu pixul : Love, Cami. CINE ESTE CAMI??? Oricum dupa ce m-am despartit de el, am descoperit ca de fapt nici macar nu-l chema Robert. Il chema Catalin.
2.
El avea ochi albastri, privire inteligenta si ochelari. Il cunoscusem la petrecerea unui prieten. Avea un aer intelectual si distins tare pe placul meu. Era prima noastra intalnire asa ca ne-am dus sa bem un cafe frappe si sa discutam de una alta. Am vorbit despre filme, despre carti si internet. Era manierat si avea o atitudine relaxata. Inevitabil am ajuns sa vorbim si despre relatii. Brusc, el mi-a zis cu cel mai senin si firesc aer posibil: " Ca sa stii, eu nu port prezervativ cand fac sex. Sa nu te astepti la asa ceva de la mine".
Poftim? Unde? Cand? Cine?
Isn't that cute? But is wroooong! Nu am vrut sa par o demodata imbracata in rochie cadrilata, dar... neeeext. Dupa aceasta fraza intalnirea a luat-o razna. A inceput sa vorbeasca despre prietenele lui cunoscute pe diverse chaturi si nu inteleg cum, dar lipsa prezervativului a devenit laitmotivul discutiei. Eu ma tot foiam. Si fir-ar sa fie de treaba nu ma suna nimeni ca sa pot sa am un motiv sa zic ca a intervenit ceva si sa fug departe, intr-un loc SAFE. :P
3.
Am postat mai demult un comentariu despre cum am ajuns eu la un spectacol Doru Octavian Dumitru. Ca sa stiti cum stau treburile, mie nu-mi plac Vacanta Mare, nu-mi place Doru Octavian Dumitru. Nu am nici o treaba cu tipul asta de entertainment asa ca un bilet la un spectacol de genul asta nu numai ca nu ma entuziasmeaza, ba chiar ma intristeaza si ma face sa zic ca viata nu e frumoasa.
Iesisem cu baiatul in cauza la film, la teatru. Asa ca in iarna aceea cand a zis ca-mi face o surpriza am zis ca este de bine. Desi era iarna si zapada era mare si ningea in continuare. Am ajuns la Sala Palatului si inca nu stiam unde mergem. E un spectacol? Este un concert? Ma uitam curioasa in jur la lumea de acolo. Foarte multe familii, multi tineri si tinere care erau imbracati cu cele mai bune haine si bijuterii plus ca bonus baietii de la Simplu si Marius Moga.
Hmmm, deja incepusem sa ma gandesc ca e clar, este ceva romanesc dar pentru mine nu este ceva de bun augur. Am zis in gluma: " Unde m-ai adus, la un spectacol Vacanta Mare cumva?" El a raspuns spasit: "Nu, la un spectacol cu Doru Octavian Dumitru". Raspunsul meu a fost sfasietor: "Dar...de ce?"
Timp de doua ore am urmarit pe langa spectacolul de glume si niste evolutii interesante, ale unor cunoscuti interpreti de muzica usoara. Daniel Iordachioaie a cantat special pentru noi live o piesa si ne-a zis ca suntem un public incantator. Au urmat fetele de la Pops si inca o cantareata de care chiar nu auzisem niciodata ( cred ca era sub obladuirea lui Daniel Iordachioaie. Toti au cantat in total 15 melodii. Spre norocul meu ( si uimirea partenerului meu) spectacolul a durat exact 2 ore si nimeni n-a mai facut nici un bis, asa cum se obisnuia. Asa ca am scapat ieftin.
Dupa ce am terminat liceul viata mea amoroasa a devenit foarte calma si linistita, total neamuzanta. Ticalosii nu mai au acel "nu stiu ce", nu mai primesc tepe memorabile si nu prea am ce povesti de la intalnirile nereusite. Accepti cu maturitate cand nu te potrivesti cu cineva. Si asta-i tot!
Dar in liceu...eeei, in liceu era alta treaba. Te puteai indragosti saptamanal de oricine ti se parea dragut. Si pe atunci intalneai multi baieti draguti ( nu ca acum, dar in targ se spune ca de vina sunt eu, pentru ca sunt prea pretentioasa :P)In acelasi timp exista si un june de cupa pentru care nutreai sentimente puternice cu anii. El era de obicei mult mai mare ca varsta, popular ( cunoscut drept golan) si cand trecea pe langa tine, daca aveai MARELE NOROC sa ai un frate de exemplu, iti
zicea "Buna, ce mai face fratele tau?". Oricum, de obicei nu iti zicea nimic.
O intalnire nereusita am avut intr-o zi din ianuarie. Era frig si polei si trebuia sa ma intalnesc cu un baiat pe nume Robert in statia de autobuz de la Herastrau. Am asteptat eu mult si bine, dar nu a venit nimeni. Asa ca scotand flacari pe nas de manie m-am dus intr-o cafenea unde-mi pierdeam eu vremea pe atunci. Peste o ora apare si flacaul cu pricina, spasit si amarat. Ca sa-si rascumpere vina imi cumparase cica un ursulet. Ursuletul parea insa sa aiba cam 100 de ani. Plus ca mirosea de parca fusese inchis vreme indelungata intr-o pivnita. Tot uitandu-ma eu la ursulet descoper ca pe panglica de la gatul lui cineva scrisese cu pixul : Love, Cami. CINE ESTE CAMI??? Oricum dupa ce m-am despartit de el, am descoperit ca de fapt nici macar nu-l chema Robert. Il chema Catalin.
2.
El avea ochi albastri, privire inteligenta si ochelari. Il cunoscusem la petrecerea unui prieten. Avea un aer intelectual si distins tare pe placul meu. Era prima noastra intalnire asa ca ne-am dus sa bem un cafe frappe si sa discutam de una alta. Am vorbit despre filme, despre carti si internet. Era manierat si avea o atitudine relaxata. Inevitabil am ajuns sa vorbim si despre relatii. Brusc, el mi-a zis cu cel mai senin si firesc aer posibil: " Ca sa stii, eu nu port prezervativ cand fac sex. Sa nu te astepti la asa ceva de la mine".
Poftim? Unde? Cand? Cine?
Isn't that cute? But is wroooong! Nu am vrut sa par o demodata imbracata in rochie cadrilata, dar... neeeext. Dupa aceasta fraza intalnirea a luat-o razna. A inceput sa vorbeasca despre prietenele lui cunoscute pe diverse chaturi si nu inteleg cum, dar lipsa prezervativului a devenit laitmotivul discutiei. Eu ma tot foiam. Si fir-ar sa fie de treaba nu ma suna nimeni ca sa pot sa am un motiv sa zic ca a intervenit ceva si sa fug departe, intr-un loc SAFE. :P
3.
Am postat mai demult un comentariu despre cum am ajuns eu la un spectacol Doru Octavian Dumitru. Ca sa stiti cum stau treburile, mie nu-mi plac Vacanta Mare, nu-mi place Doru Octavian Dumitru. Nu am nici o treaba cu tipul asta de entertainment asa ca un bilet la un spectacol de genul asta nu numai ca nu ma entuziasmeaza, ba chiar ma intristeaza si ma face sa zic ca viata nu e frumoasa.
Iesisem cu baiatul in cauza la film, la teatru. Asa ca in iarna aceea cand a zis ca-mi face o surpriza am zis ca este de bine. Desi era iarna si zapada era mare si ningea in continuare. Am ajuns la Sala Palatului si inca nu stiam unde mergem. E un spectacol? Este un concert? Ma uitam curioasa in jur la lumea de acolo. Foarte multe familii, multi tineri si tinere care erau imbracati cu cele mai bune haine si bijuterii plus ca bonus baietii de la Simplu si Marius Moga.
Hmmm, deja incepusem sa ma gandesc ca e clar, este ceva romanesc dar pentru mine nu este ceva de bun augur. Am zis in gluma: " Unde m-ai adus, la un spectacol Vacanta Mare cumva?" El a raspuns spasit: "Nu, la un spectacol cu Doru Octavian Dumitru". Raspunsul meu a fost sfasietor: "Dar...de ce?"
Timp de doua ore am urmarit pe langa spectacolul de glume si niste evolutii interesante, ale unor cunoscuti interpreti de muzica usoara. Daniel Iordachioaie a cantat special pentru noi live o piesa si ne-a zis ca suntem un public incantator. Au urmat fetele de la Pops si inca o cantareata de care chiar nu auzisem niciodata ( cred ca era sub obladuirea lui Daniel Iordachioaie. Toti au cantat in total 15 melodii. Spre norocul meu ( si uimirea partenerului meu) spectacolul a durat exact 2 ore si nimeni n-a mai facut nici un bis, asa cum se obisnuia. Asa ca am scapat ieftin.
William Wegman's dogs
Mi-am amintit de un documentar foarte interesant despre William Wegman, Man Ray si Fay Ray, cainii care l-au facut celebru.
Sunt multe site-uri cu lucrarile lui Wegman, asa ca dati un search pe google si vizitati cat mai multe.
Sunday, July 02, 2006
E duminica, muncesc dar e ok
In mijlocul bulevardului, pe trecerea de pietoni, zacea moarta o libelula ( cred) imensa. Era superba, de o culoare metalizata, albastruie, cu ochi enormi. Nu am putut sa o las sa fie calcata de masini. Si trupurile libelulelor au nevoie de liniste, in timp ce se reintorc in tara lui Oz.
Si ieri si azi am vazut oameni cu ghirlande de baloane albe si portocalii in brate. Ieri un batran vagabond, care strangea in mana sforile baloanelor si avea o expresie fericita pe chip. Astazi o femeie care plimba doi caini si se incurca in baloane, lese si canadiana prea larga. Cred ca pe lumea asta sunt prea putine baloane.
Intr-un mod ciudat mi-este mult mai usor sa muncesc duminica, decat sambata. Azi chiar nu-mi pasa ca nu am zi libera! Tot azi m-am uitat cu mai multa atentie la jucariile de care este plin monitorul meu. Este un monitor de Craciun. Am un mistret de carton, verde, care pare a fi mai degraba un monstru de noroi. De gatul mistretului atarna spanzurat un ursulet chinuit. Trebuie sa-i cos mai trainic gatul, dar mereu uit. Apoi am un pui rau din carton. Nu observasem ca are un revolver la el, desi in loc de revolver pare mai degraba ca are infipt un cutit de bucatarie in sold. Expresia de pe fata lui galbena este razbunatoare, este un pui din filmele lui Quentin Tarantino. Sub pui atarna un cap de fata cu ochi departati si buze de Angelina Jolie, care-si roade unghiile si are in cap o gaura in forma de soare. Fetei ii tine companie un martisor cosar, cu lalele in brate. Si despre cosari cred ca sunt prea putini pe lumea asta!
In rest, ce sa mai zic: multa dulceata de afine, ciocolata cu portocale si 7000 de sedinte, fiecare cu magia ei. Diseara iar o sa ajung foarte tarziu acasa si o sa adorm in timp ce mananc.
Si ieri si azi am vazut oameni cu ghirlande de baloane albe si portocalii in brate. Ieri un batran vagabond, care strangea in mana sforile baloanelor si avea o expresie fericita pe chip. Astazi o femeie care plimba doi caini si se incurca in baloane, lese si canadiana prea larga. Cred ca pe lumea asta sunt prea putine baloane.
Intr-un mod ciudat mi-este mult mai usor sa muncesc duminica, decat sambata. Azi chiar nu-mi pasa ca nu am zi libera! Tot azi m-am uitat cu mai multa atentie la jucariile de care este plin monitorul meu. Este un monitor de Craciun. Am un mistret de carton, verde, care pare a fi mai degraba un monstru de noroi. De gatul mistretului atarna spanzurat un ursulet chinuit. Trebuie sa-i cos mai trainic gatul, dar mereu uit. Apoi am un pui rau din carton. Nu observasem ca are un revolver la el, desi in loc de revolver pare mai degraba ca are infipt un cutit de bucatarie in sold. Expresia de pe fata lui galbena este razbunatoare, este un pui din filmele lui Quentin Tarantino. Sub pui atarna un cap de fata cu ochi departati si buze de Angelina Jolie, care-si roade unghiile si are in cap o gaura in forma de soare. Fetei ii tine companie un martisor cosar, cu lalele in brate. Si despre cosari cred ca sunt prea putini pe lumea asta!
In rest, ce sa mai zic: multa dulceata de afine, ciocolata cu portocale si 7000 de sedinte, fiecare cu magia ei. Diseara iar o sa ajung foarte tarziu acasa si o sa adorm in timp ce mananc.
Subscribe to:
Posts (Atom)