Religie

Nu ma inteleg deloc bine cu religia mea ortodoxa. Nu ma simt aproape de preoti sau de biserici, este un supliciu pentru mine sa am de a face cu tot ce tine de ritualuri sau locuri sacre. Nu numai ca nu le simt aproape, dar nu am incredere.

Cand eram mica bunica de la tara ma ducea duminica la biserica. Ma imbraca mereu in cele mai bune haine ( intotdeauna cu rochita) si acolo, alaturi de babe, faceam flotari si genoflexiuni la ordinul preotului: " sa ne rugam in genunchi, acum in picioare, in genunchi, in picioare". Tot cand eram la tara aveam de a face mult mai mult cu preotii. In afara de faptul ca de obicei preotul era altul de la an la an, altceva nu se schimba. Intotdeauna existau niste enoriasi cu care preotul se certa, intotdeauna preotul era bagat in tot felul de afaceri murdare cu terenuri furate. Dar nu cred ca am vazut vreodata vreun taran sa se mire ca satul lor are noroc numai la astfel de preoti. Pentru ei, un preot fara nimic sfant era ceva foarte normal.

Desi fusesem si la biserica si la tara cel putin, casa era plina de icoane, ar fi trebuit sa am o idee mai clara despre Dumnezeu. Dar nu prea aveam. Stiu doar ca in fiecare seara imi facusem obiceiul sa torn o rugaciune de dimensiuni enorme. Ma rugam pentru absolut persoana si fiinta cu care aveam de a face. Pentru ca nu stiam sa scriu, trebuie sa tin mental evidenta in fiecare seara si sa nu sar din greseala vreun nume.

Cu toate astea, atunci cand pe pisoiul meu l-a calcat o masina ( si pisoiul meu era pe primele locuri in rugaciuni) am fost foarte dezamagita ca nimeni din cer nu a fost miscat de eforturile mele zilnice de a pastra viata si armonie pe lumea aceasta. Asa ca am lasat-o mai moale cu rugaciunile.

Apoi am descoperit Biblia, dar nu aveam habar ce inseamna ea. Era o editie prescurtata, bogata in ilustratii albastre. Nu semana deloc cu restul povestilor pe care le citeam eu. M-au dat gata povestile cu Eva si marul, cu arca lui Noe, cu plagile Egiptului. Toata ziua ma vedeai cu Biblia cea mica si neagra sub brat. Mama era inspaimantata ca lumea o sa zica despre mine ca sunt un copil bigot. Eu nu stiam ce inseamna "bigot". In capul meu bigot era cineva care scria cu pixuri Bic asa ca nu-mi prea pasa cand mama imi zicea asa si-mi tot smulgea Biblia de sub brat.

Trebuie sa spun ca devenisem o specialista in Biblie. De aceea la tara purtam deseori discutii religioase cu un vecin cam golan. Cucu era hotul satului si totodata omul bun la toate. Avea infatisarea barboasa a unui apostol dar era ateu. Praf ii faceam argumentele in dispute. Predicam sub o bolta de vie, ca un mic Iov intelept( nu uitati ca eram la tara si din cauza alergiei la muscaturile de purice, eram tare buboasa).

Apoi au venit la noi la scoala martorii lui Iehova care ne-au dat o carte foarte vesel colorata. Avea cam aceleasi povestiri ca si Biblia, numai ca multe erau interpretate si ti se zicea: "uite asa a fost, cum spunem noi!". Era tiparita pe o hartie lucioasa si ilustratiile erau foarte misto asa ca am citit-o cu mult entuziasm. Na, care copil n-ar fi entuziasmat sa citeasca despre regina Isabela care era o pacatoasa si a fost impinsa pe geam si au mancat-o cainii. Fascinant!

Nu am devenit o martora a lui Iehova pentru ca bunicul meu a purtat cu mine o lunga conversatie despre secte si credinte false. Cand am auzit cuvantul sectant mi s-a facut frica. Asta pentru ca verisoara mea imi tot povestea de sectantii ( nu stiam de fapt ce inseamna sectant) care urmaresc copii in parc, ii prind la stramtoare in lift si apoi ii inteapa cu niste seringi ( verisoara nu stiuse sa-mi explice de ce fac asta si ce se intampla dupa procesul inteparii, dar deja in mintea mea sectantii alergau prin parcuri ca niste doctori cu seringi imense).

Nu stiu daca o sa se schimbe vreodata ceva in relatia mea cu biserica. Sunt credincioasa, dar nu am fost vreodata la spovedanie sau la slujba de Craciun. Cel mai religios gest facut de mine vreodata a fost sa iau lumina de Paste cand poate mi-as dori ca atmosfera sa fia una mult mai speciala. Nu stiu daca schimbarea religiei ar conduce la o evolutie spirituala. Stiu doar ca uneori simt nevoia unui loc sacru, special, unde sa ma adun. O biserica mica si insorita, neaglomerata, unde nu tipa babe la mine ca nu am basma in cap, unde sa simt ca acolo sus este Cineva caruia ii pasa, chiar daca lasa uneori pisoii mici sa moara.
O biserica ortodoxa nu o sa fie insa niciodata locul asta pentru mine.