Wednesday, July 12, 2006

Religie

Nu ma inteleg deloc bine cu religia mea ortodoxa. Nu ma simt aproape de preoti sau de biserici, este un supliciu pentru mine sa am de a face cu tot ce tine de ritualuri sau locuri sacre. Nu numai ca nu le simt aproape, dar nu am incredere.

Cand eram mica bunica de la tara ma ducea duminica la biserica. Ma imbraca mereu in cele mai bune haine ( intotdeauna cu rochita) si acolo, alaturi de babe, faceam flotari si genoflexiuni la ordinul preotului: " sa ne rugam in genunchi, acum in picioare, in genunchi, in picioare". Tot cand eram la tara aveam de a face mult mai mult cu preotii. In afara de faptul ca de obicei preotul era altul de la an la an, altceva nu se schimba. Intotdeauna existau niste enoriasi cu care preotul se certa, intotdeauna preotul era bagat in tot felul de afaceri murdare cu terenuri furate. Dar nu cred ca am vazut vreodata vreun taran sa se mire ca satul lor are noroc numai la astfel de preoti. Pentru ei, un preot fara nimic sfant era ceva foarte normal.

Desi fusesem si la biserica si la tara cel putin, casa era plina de icoane, ar fi trebuit sa am o idee mai clara despre Dumnezeu. Dar nu prea aveam. Stiu doar ca in fiecare seara imi facusem obiceiul sa torn o rugaciune de dimensiuni enorme. Ma rugam pentru absolut persoana si fiinta cu care aveam de a face. Pentru ca nu stiam sa scriu, trebuie sa tin mental evidenta in fiecare seara si sa nu sar din greseala vreun nume.

Cu toate astea, atunci cand pe pisoiul meu l-a calcat o masina ( si pisoiul meu era pe primele locuri in rugaciuni) am fost foarte dezamagita ca nimeni din cer nu a fost miscat de eforturile mele zilnice de a pastra viata si armonie pe lumea aceasta. Asa ca am lasat-o mai moale cu rugaciunile.

Apoi am descoperit Biblia, dar nu aveam habar ce inseamna ea. Era o editie prescurtata, bogata in ilustratii albastre. Nu semana deloc cu restul povestilor pe care le citeam eu. M-au dat gata povestile cu Eva si marul, cu arca lui Noe, cu plagile Egiptului. Toata ziua ma vedeai cu Biblia cea mica si neagra sub brat. Mama era inspaimantata ca lumea o sa zica despre mine ca sunt un copil bigot. Eu nu stiam ce inseamna "bigot". In capul meu bigot era cineva care scria cu pixuri Bic asa ca nu-mi prea pasa cand mama imi zicea asa si-mi tot smulgea Biblia de sub brat.

Trebuie sa spun ca devenisem o specialista in Biblie. De aceea la tara purtam deseori discutii religioase cu un vecin cam golan. Cucu era hotul satului si totodata omul bun la toate. Avea infatisarea barboasa a unui apostol dar era ateu. Praf ii faceam argumentele in dispute. Predicam sub o bolta de vie, ca un mic Iov intelept( nu uitati ca eram la tara si din cauza alergiei la muscaturile de purice, eram tare buboasa).

Apoi au venit la noi la scoala martorii lui Iehova care ne-au dat o carte foarte vesel colorata. Avea cam aceleasi povestiri ca si Biblia, numai ca multe erau interpretate si ti se zicea: "uite asa a fost, cum spunem noi!". Era tiparita pe o hartie lucioasa si ilustratiile erau foarte misto asa ca am citit-o cu mult entuziasm. Na, care copil n-ar fi entuziasmat sa citeasca despre regina Isabela care era o pacatoasa si a fost impinsa pe geam si au mancat-o cainii. Fascinant!

Nu am devenit o martora a lui Iehova pentru ca bunicul meu a purtat cu mine o lunga conversatie despre secte si credinte false. Cand am auzit cuvantul sectant mi s-a facut frica. Asta pentru ca verisoara mea imi tot povestea de sectantii ( nu stiam de fapt ce inseamna sectant) care urmaresc copii in parc, ii prind la stramtoare in lift si apoi ii inteapa cu niste seringi ( verisoara nu stiuse sa-mi explice de ce fac asta si ce se intampla dupa procesul inteparii, dar deja in mintea mea sectantii alergau prin parcuri ca niste doctori cu seringi imense).

Nu stiu daca o sa se schimbe vreodata ceva in relatia mea cu biserica. Sunt credincioasa, dar nu am fost vreodata la spovedanie sau la slujba de Craciun. Cel mai religios gest facut de mine vreodata a fost sa iau lumina de Paste cand poate mi-as dori ca atmosfera sa fia una mult mai speciala. Nu stiu daca schimbarea religiei ar conduce la o evolutie spirituala. Stiu doar ca uneori simt nevoia unui loc sacru, special, unde sa ma adun. O biserica mica si insorita, neaglomerata, unde nu tipa babe la mine ca nu am basma in cap, unde sa simt ca acolo sus este Cineva caruia ii pasa, chiar daca lasa uneori pisoii mici sa moara.
O biserica ortodoxa nu o sa fie insa niciodata locul asta pentru mine.

17 comments:

mihai said...

prin Maramures se mai pot gasi astfel de locuri....unde oamenii chiar formeaza o comunitate, un preotul are un rol in toata povestea si lucrurile in biserica au acel calm aparte.

sisiphe said...

protestantii au conceptii diferite fata de ortodoxism/catolicism, mult mai simpliste, mai asimilabile si lipsite de obiceiurile religioase fara de sens ale acestora

boyarul said...

FYI: Sunt suficiente biserici ortodoxe care sa iti ofere ceea ce ai scris tu mai sus. Problema e ca nu le-ai cautat suficient.
Si eu sunt satul de babe habotnice, "traditii", preoti betivi & curvari, [in]sectanti care vin pe la usa ca ciuma bubonica.
Cu toate astea, nu confunda religia/credinta cu astfel de elemente amintite mai sus.

Adrian said...

daca este sa crezi cu adevarat in religie poti sa te manifesti si altfel decat sa mergi la biserica...fiecare are in el spiritul...dar....
1.daca crezi ca exista D-zeu si nu exista ...macar ai trait sub unele reguli
2.daca crezi si exista D-zeu atunci poti fi sigur/sigura ca vizitezi Raiul
3.daca nu crezi si exista D-zeu ai dat de Draq

Anonymous said...

Singurii care se duc în Iad sînt oamenii care cred în el. :P

Andrei said...

Cand eram mic, bunicile ma duceau la biserica de Paste sa ma impartasesc/spovedesc (?!). Si cum eu am fost mereu cam silos, era un adevarat chin. Trebuia sa pup toate icoanele de pe pereti si mese, asta dupa ce ele fusesera pupate de tot felul de babe si mosi balosi, cersetori bubosi & co., dupa care primeam cu o lingurita vin - ati ghicit, cu aceeasi lingurita pentru toata lumea! Noroc ca toate astea erau sfinte, altfel cred ca ma umpleam de boli. ;)

Anonymous said...

cred ca ceea ce vrea omul pe plan spiritual si legat de ceea ce ai spus tu, va avea. Cred ca e singurul loc unde chiar putem sa ajungem la ce ne dorim.
Legat de religia Ortodoxa, mi se pare trist ca un om care are cultura ca boyarul este intr-o anumita masura habotnic. Cum poti sa crezi ca un lucru este bun doar pentru ca te-ai nascut cu el? Niciodata nu v-ati gandit la un lucru ca toate traditiile sunt defapt un lucru de nimic? hai sa ne gandim: eu m-am nascut aici si trebuie sa respect o traditie, altul s-a nascut in alt loc (in Australia, sa zicem) si trebuie sa respecte alta traditie. Dar eu nu respect traditia celui din Australia si nici el pe a mea. Iar zicem... cine cu respecta cutare traditie este un pacatos nenorocit si ajunge in Iad. Deci noi suntem cei mai buni si ceilalti sunt prosti. Nu se poate asa. Nu exista un singur Dumnezeu? Cum poate cineva sa creada ca Dumnezeu cere un lucru romanilor iar peste 300 km cere alt lucru austriecilor etc? Totul este gol si fara valoare. Este doar o modalitate de a tine masele de oameni si de a le da impresia ca au ceva. Dar totusi inima ramane tot goala. Ouale rosii si bradul verde cu lumanari nu ajuta cu nimic in fata mortii.
Daca cauta un om o religie mai buna, care sa se potriveasca cu standardele lui, o sa gaseasca, sau o sa-si faca una. Dar daca vrea cineva sa-l gaseasca pe Dumnezeu atunci isi va da seama ca ajunge in acel loc simplu si linistit in care sa simta ca Cineva are interes pentru el. E ceva mult mai intim, in inima omului. Si nu are legatura cu fetele ipocrite si necinstite care conduc prin bezna pe oameni spre nenorocire.
Sper ca nu v-am lezat prea tare urechile sensibile si sa-mi fie primit comentariu pentru ca suntem intr-un mediu de comunicare libera in care fiecare are dreptul sa-si exprime opinia. Deci nu cred ca am dat buzna intr-un cadru privat.

radu said...

Te inteleg perfect Irene. Dealtfel, si eu am aceeasi repulsie fata de ce a ajuns biserica crestina, in toate formele ei. Uneori, parca imi plac protestantii pentru simplitatea actului, dar mereu imi aduc aminte ca le lipseste mistica (si ritualul) ceea ce ii indeparteaza iarasi de actul religios.

Personal, sunt budist tibetan. Botezat in cea mai pura traditie tibetana. Am si un nume tibetan. De ce am facut acest pas? Pentru ca mi-a placut modul in care ei vad lumea, oricat de banal ar suna. Sunt deci un budist in gandire, nu in practica.

Un amic, singurul preot Zen din Romania, imi povestea cat de greu i-a fost sa renunte la crestinism iar pe de alta parte, cat de nestingherit de dogme si cat de liber se simte in budismul Zen (care e diferit de cel tibetan).

cris said...

Schimbarea religiei nu cred ca e o optiune pentru oamenii confuzi din acest punct de vedere..face si asta parte dintr-un soi de marketing al cultelor. Nu este o optiune mai ales pentru cei care incep sa contracareze religia din punctul de vedere al caracteristicii traditionale. Mai de degraba un soi de opening up din punctul asta de vedere...de cand sunt in Cj, de 5 ani de zile, mi s-a intamplat sa merg foarte des in bisericile catolice sa ma rog(desi asta nu e o mutare propriu-zisa, mai ales daca nu te atingi de'sfintele taine')..era vorba doar de anumite caracteristici ale spatiului de rugaciune..
Irene: am gasit o biserica ca cea descrisa de tine, o bisrica ortodoxa, in Grecia, in cel mai inalt punct al orasului, pe insula Skiathos. Era mica, rotunda si sub ea se desfasura in trepte orasul alb si mai departe marea, portul si o gramada de insule mici nelocuite..u simply can't imagine the feeling u had up there..ceva iti impunea sa ingenunchezi..

mihai said...

Adrian: asta e una din cele mai pacatoase conceptii. Ideea religiei nu este sa crezi pentru a obtine beneficii / pentru a evita o eventuala "pedeapsa", ci sa crezi sincer. Ori crezi ori nu, insa asta trebuie sa vina din interior, nu pe baza unor calcule referitor la ce s-ar intampla daca....

Anonymous said...

sa presupunem ca gasesc o biserica in care ma simt bine, ce fac cu slujbele? pe mine ma deranjeaza ca eu nu ma regasesc in slujbe, in cuvintele alea care parca nu inseamna nimic. nu simt nimic cand vorbeste preotul. si oricum firea mea este o fire care se simte bine neingradita. pana si-n credinta sa se bage cineva care sa zica: fa asa , nu invers! si toate obiceiurile si traditiile astea stramosesti care pe mine ma sperie. ma gandeam cand eram mica cat de complicate sunt ritualurile de inmormantare de exemplu. ca eu nu m-as pricepe ce sa fac si ca din cauza mea persoanele dragi vor ajunge in iad pentru ca nu m-am priceput eu sa le inlesnesc calea :P

sisiphe said...

imi amintesc si eu de o mica oaza de liniste in mijlocul Bucurestiului;
Stavropoleos are rang de manastire, asta e poate mai putin important;
am intrat acolo mai mult de curiozitate fiindca bisericuta e considerata monument itoric;
crede-ma, cum am inchis usa in spatele meu, cum a disparut ca din senin toata forfota orasului de-afara, iar izul acela de tamaie mi-a reamintit cumva de tot sacrul ce caracterizeaza biserica ortodoxa si lipseste cu desavarsire in biserica protestanta;
in alta ordine de idei, apreciez ca invataturile protestantilor, care nu difera cu nimic dpdv educativ de cele ale ortodocsilor sunt mai aproape de omul simplu, "aplicate" mult mai bland si lipsite de umbra punitiva si restrictiile cu caracter dogmatic ortodox...
e o tema foarte vasta, despre care se va discuta la nesfarsit;
atat mai adaug, ca intr-adevar credinta si ceea ce se leaga mai mult sau mai putin constient ar trebui sa ramana in sfera intimului cu tot ceea ce inseamna ea...

boyarul said...

Cateva precizari pentru... Anonymous (nu inteleg de ce ti-e frica sa te semnezi?!)

1. Nu sunt habotnic. Nu stiu de unde ai tras concluziile acestea. Poate imi explici si mie.

2. A fi ateu e un act de responsabilitate si curaj deopotriva. Dar si nebunii au curaj. Am vorbit cu mult atei si au recunoascut-o ca le este greu fara o credinta, insa raman in continuare atei pentru a-si pastra acea imagine de copil rebel si blazat.

3. E foarte usor sa darami valorile religioase. Te intreb insa ce vei pune in locul lor? Propria persoana (chinuita de indoielim, incertidudini si egoism)? NU prea cred..
O Nirvana impersonala? Si atunci unde mai e esnta mea ca individ si persoana?
Niste cantecele protestante (fara esenta) doar de dragul de a imita (imperfect) primul veac crestin?

Think about those...


@ chris. Am fost in acea biserica din Skiathos (Grecia) insa era destul de aglomerat cand am fost eu. Cu toate astea, interiorul emana o liniste si pace aparte, contrastanta cu hoardele de turisti de pe stradutele inguste ale insulei si cu galagia din port.

Anonymous said...

Pentru Boyarul.
In primul rand, vreau sa spun ca apreciez ca nu te-ai suparat pe mine. M-am gandit dupa ce am dat Publish ca am gresit cand am scris in legatura cu tine ceva. Privind mai atent, aceasta remarca a fost in afara subiectului si nu e bine. Dar trebuie sa ma explic. Dupa ce am citit comentariul tau am ramas cu impresia asta dar nu pot sa zic clar de ce. Cred ca mi-am facut o impresie gresita.
Un lucru pot sa spun ca nu sunt de acord cu cuvantul "secta". Este o atitudine in spatele pronuntarii acestui cuvant (nu o sa dezvolt).
Nu zic ca nu exista adepti ai unor religii care sunt obraznici atunci cand vor sa te oblige sa-i asculti, dar sunt multi care sunt respectuosi neagresivi. Pana la urma, fiecare are voie sa creada ce vrea, si eu ii respect pentru ceea ce sunt ca oameni in societate.
Partea spirituala e mai intima si oricum nu as avea cum sa o impartasesc cu toata lumea. Deci in cadrul relatiilor interumane, nu conteaza convingerile ci atitudinea si actiunile oamenilor. O gandire este buna pana la punctul in care ajunge sa promoveze ideea de a schimba pe altii, de a-i transforma pentru a se potrivi cu un ideal. Din acest punct treaba nu mai e buna. Fiecare trebuie sa fie liber sa aleaga cu privire la sine insusi.
Nu prea am inteles de ce ai facut referire la atei. Nu cred ca din comentariul meu se intelege ca eu as fi ateu.
In legatura cu deramatul valorilor religioase eu vreau sa pun altfel problema. Consider ca valorile religioase trebuie sa fie solide, un punct de sprijin solid in orice experienta. Ajungem la intrebarea: cum sunt valorile religioase daca pot fi deramate de mine, un nimeni? Eu zic ca e usor sa gasesti valori religioase superficiale, nu necesita un efort prea mare dar ceea ce "zidesti" pe acele valori va fi deramat.
Si as vrea sa-ti mai spun un lucru la care sa te gandesti, daca vrei. Am inteles din conversatia din comentarii despre o anumita atmosfera care poate fi intalnita in anumite locuri (biserici). Nu te-ai gandit vreodata ca totul este regizat sa fe in anumit fel? oamenii simt nevoia de mistic. Gandeste-te ca o piesa/film etc bine regizat(a) iti da fiori, e ca o manipulare. Puterea omului te aduce intr-o stare in care ai impresia ca gusti din ceva deosebit. Atunci ce rol mai are Dumnezeu? Pentru ce a mai venit Isus?
Hai sa punem o pasare intr-o colivie, o asezam intr-un loc frumos, o hranim bine, o intretinem, si apoi vin oamenii sa o viziteze ("vai ce frumoasa e!" ... etc), oare asta a zis Isus? sa ne inchidem intr-un loc ca sa aratam bine? pai nu cred, pasarea trebuie sa traiasca, si are rolul ei bine determinat in afara custii.
As vrea sa spun un lucru si despre manipularea prin frica, bazata pe niste minciuni. Asa cum deja a spus cineva, ca de ezemplu oamenilor le este frica ca daca ei nu implinesc traditia, rudele lor vor ajunge in iad. Chestia asta nu are nici un suport. Deci o data spunem ca Isus a venit ca sa rascumpere pacatele noastre si apoi spunem ca dam de pomana pentru sufletul cuiva. Deci cu alte cuvinte consideram ca ve a facut Isus este insuficient si ca mai avem si noi ceva de facut. Ce se intampla cu cei care sunt singuri? Ei nu au voie la vesnicie? De ce este oare mai usor de crezut o minciuna decat adevarul? De ajutor putem sa fim unii pentru altii cat suntem in viata. Dupa moarte vom ramane doar cu ce am facut.
In ceea ce ma priveste, ca valoare religioasa il am pe Dumnezeu si pe Isus. Deci nu propria persoana, nici o alta persoana, nici ideea unui paradis, si nici nu vreau sa imit ceea ce au facut altii in trecut. Daca imit inseamna ca fac teatru.
Ce sa spun acum? Ca sper ca ai inteles ceea ce am scris, nu pun la indoiala faptul de a fi in stare dar experientele individuale isi pun amprenta asa ca anumite lucruri pentru noi pot sa aiba intelesuri diferite.
As vrea sa fi fost mai concentrat in ceea ce am spus pentru ca mai sunt si alte lucruri de spus, dar poate alta data.
Sper ca nu esti suparat pe mine boyarul. In ceea ce priveste identitatea mea, daca conceptul de blog imi permite, vreau sa-mi folosesc acest drept in aceasta situatie de a fi anonim. Aceste lucruri pentru mine sunt pretioase si nu sunt lucruri despre care vreu sa vorbesc pe la toate colturile, astfel vreau sa evit continuarea discutiilor si in alte locuri decat aici. Sper ca intelegi.
La revedere!
P.S. O sa-si mai spuna opinia si alti anonimi, cred o sa-ti dai seama ca eunt alte persoane. ;)

stingo said...

Uite cum ajung la tine in timp ce lucrez...

Irene said...

:))) si eu ajung la mine in timp ce lucrez

toma said...

Pana la urma, cum se schimba religia? Sa zicem.. din ortodoxism in catolicism? Am inteles ca sunt niste acte pe la primarie care atesta preferintele spirituale ale fiecaruia.. mai mult sau mai putin (am cunoscut un caz in care cel care declarase ca este ateu fusese trecut in acte ca ortodox doar pentru a nu face nota discordanta cu ceilalti).
Lasand deoparte tendintele egocentriste, poate cineva furniza un "algoritm de schimbare a religiei"? Eventual, ca pentru prosti!?
Multumesc