Este un motan mare, negru si frumos. Apare la geam si incepe sa vibreze; dimineata am crezut ca suna telefonul, dar nu, era motanul care tropaia si torcea. I-am dat 2 feluri de mancare si l-am scarpinat pe cap, sub barbie, chiar si pe nas, sub ochii pisicului meu care fierbea de indignare.
Iar el, magarul, ce credeti ca a facut? Mi-a facut pipi pe geam :|
19 comments:
hahahaha, asta da motan adevarat! :)) nu degeaba facea 13-14 ala micu'... simtea el ce va urma :))
un amendament:
baietii cereau si desert dupa cele 2 feluri de mancare, abia apoi faceau pipi pe geam.
Hai ca nu`s chiar ca baietii. Pe baieti nu tre` sa`i mangai pe cap, sub barbie sau pe nas ca obtii acelasi efect. Ce dreaq, eu tre` sa te invat Ireano?
Stai sa vezi oamenii cum sunt...
eu cred ca e un semn bun - se simte ca la el acasa :)
comanu:mangaiatu sub barbie ce era? nu desert?
christina: problema e ca mai vin inca 2 motani, daca vor face si ei acelasi lucru ca sa se simta ca acasa? :-s
haha but of course..l-ai facut sa se creada stapan..si si-a marcat teritoriul :P..ca sa stie unde sa se intoarca data viitoare..beware!! :)) saracu puiu tau fara-de-nume (sau are intre timp?)..ce-o fi in sufletzelul lui...:S
oricum toti stau numai la geam la mine, chiar inainte sa fim prieteni. stau ca pupezele si se uita ce facem in casa, chiar si la baie :|
pisicu are deja foarte multe nume, deci inca nici unul. s-ar putea sa ramana ca-n "breakfast at tiffany's":)
irene, mangaiatu sub barbie suna a aperitiv.
comanu: acum vorbesti din punctul de vedere al unui baiat, sau al unui motan? :P
miau, sa traitzi.
haha ce dragut! curioase si indiscrete uneori...no surprise! mie asaaa mi-ar placea sa am mereu niste mogaldetze cu ochi sclipitori pe la geamuri...:) doar ca ar fi cam greu la et. 4...:P deci ala micu ramane fara nume? :( din acelasi motiv ca al lui holly? :( hmm... citeam intr-un review al filmului: "See it, understand it, and don't trust women who can't name their cats." :P no pun intended ;;)
dar pana la urma s-a terminat cu happy end! :P
Nu stiu cum sunt alti baieti, insa eu nu am facut niciodata pipi pe geamul vreunei fete.
Deci, de dragul corectitudinii, as prefera ca titulul sa fie "Motanii, ca baietii (in afara de...)".
Sunt sigur ca mai sunt si altii asemenea mine, cu constiinta curata - va rog ridicati mana sa stie tanti, sa va treaca la catastif.
ti-a jignit in cel mai profund mod posibil patrupedul. si tu l-ai lasat. a incalcat teritoriul motanului tau chiar sub ochii tai. ai grija acum ca si al tau s-ar putea sa incerce schema cam in acelasi loc, sa isi recastige teritoriul :))
poate era un motan putin afumat? atunci e scuzabil... nuuuuu?:D
:) Multam fain.
cu placere, oricum nu-mi place sa generalizez :P
...si pentru ca am eu o problema de productie si nu gasesc butonul de comentat pentru ultimul post, bag capul pe geam.
Nu stiu in ce Bucuresti stai matale, insa este cel gresit.
Cel de aici este plin de povesti.
Povestea celor doi batrani, asezati pe o banca in fata Ateneului, ce dezbateau probleme de razboi si a periodei de dupa razand amintindu-si cum au pierdut totul. Unul dintre ei era fiu de boieri si fusese scolit la o un liceu austro-ungar de pe langa Brasov. Unde vorbeau latina. Unde era educat sa fie asemenea statutului sau. Cand Romania a intrat in razboi, s-a inrolat.
A supravietuit prin tot razboiul, insa si-a pierdut mana. Cand s-a intors tara era rosie. Familia sa era pe fuga. A plecat si el capul, ii placea viata.
S-a angajat ca paznic la Suveica. S-a indragostit de o fetiscana simpla, muncitoare, de la fabrica. S-au luat. Apoi s-a oprit si s-a gandit. Trebuia sa faca ceva, acum avea o responsabilitate. Si-a luat nevasta si a inceput sa o invete. A durat cativa ani, insa fata a ajuns intr-o poza, pe peretele fabricii – muncitoare de rang. A aparut apoi si in ziar, cu copilul de cateva luni, exemplul perfect al muncitorului socialist. Au fost felicitati de sus.
Au primit un apartament de patru camere in Floreasca (ce pe vremea aceea nu era nici pe departe cartierul de acum, jumatate era acoperit de o groapa de gunoi). Aveau insa casa si un statut.
Un timp le-a fost bine.
Povestea micii sefe - chelnerita in Bistro Ateneu, tanara, simpatica, nu foarte zambitoare si atenta la tot ce se intampla. Este forma umana a controlului usor relaxat.
Si te asezi sa la bar sa mananci ceva fara comeseni insa inconjurat de sunetul ca de dinam calm al agitatiei chelneritelor, coborarilor frecvente in bucataria de la subsol, comenzilor strigate in microfon, al sertarelor cu nume pe fiecare si a pozei alb-negru de pe perete cu paharele de vin privindu-te de sus, si ridici privirea si vezi tabla cu meniul.
Sunt multe in Bistro Ateneu. Cateva pe pereti, cea din bar si cea mobila, completa, ce se aduce la masa celor ce doresc sa serveasca.
Sunt scrise de mana felurile, cu creta. O munca obositoare, repetitiva pentru care trebuie sa ai atentie, o sumedenie de oameni se vor baza pe ce ai scris.
Te uiti la cea din bar si o intrebi cine a scris. Este surprinsa si se fastaceste zambind. Astazi ea a scris. Si te uiti la titlul tablei din bar si zambesti.
Scrie “Azi”. Insa e jucaus. A-ul porneste prelung, rotunjit, vesel. I-ul are un cerculet deasupra si ranjeste la tine. A zambit si ea cand a scris.
Zambesti si tu.
Povestea celui al carui cap s-a suparat si nu ii vorbeste asa ca foloseste vocea pentru a calcula ce doreste din vintrina patiseriei. “Doua strudele, trei merdenele” mormaie, privind la ea. “Batoane, poate unul”. La fel face si cu banii.
Musca apoi multumit. I-a reusit, prostule. Cine are nevoie de tine?
Si multe altele.
Noapte buna.
Post a Comment