Sunday, June 29, 2008

Vazute in metrou

Daca schimbi linia de metrou, iti schimbi si lentilele de contact de dupa ochi si vezi altceva.
Bunicul cu sprancene stufoase si pleoape cazute peste ochi isi asigura nepoata ca el o poate vedea cu urechile, un nas de leu de afis se lipeste de geamul usii si un barbat il apasa ca pe un buton, betivul cu blugi pe care scrie original life are un dar deosebit: cand ofera locul lui unei adolescente, acesteia i se va deschide din neant portofelul si cand se va apleca sa culeaga banii moneda cu moneda, decolteul ei generos ii va oferi o priveliste la fel de frumoasa ca un parc plin de salcami infloriti, tanara frumoasa la chip si la haine se enerveaza foarte tare ca i s-au inchis usile in nas si loveste cu atat de multa furie in vagon incat unei tinere ii sar ochelarii de soare de pe nas, cutiuta de miere cu cap de marocan de la apidava din geanta mea se sparge inexplicabil si aburul lipicios de opal se raspandeste peste albastrul de patura ca o clisa de extraterestru - cartela de metrou e trainica insa si functioneaza chiar si cu miere pe ea.
Apoi am revenit la linia de metrou obisnuita si totul a fost asa cum stiam.

Friday, June 27, 2008

Aceste colturi antipatice de casa

Se aud artificii. Probabil din Herastrau. Oriunde as locui, aud artificii de cel putin 3 ori pe saptamana. Artificiile ma urmaresc. Uneori e minunat sa stai vineri seara in casa racoroasa, departe de bere si terase zgomotoase, sa ai timp sa faci treburi prin bucatarie si sa stai cu prosopul peste parul ud cu orele. Si mai ales sa faci curat. Un pic asa, nu foarte serios, ca doar e vineri seara!
Exista in fiecare casa niste locuri misterioase si neatinse multa vreme de aspirator, carpa sau matura. La unele e de inteles de ce sunt asa, se ajunge greu la ele; altele pur si simplu transmit energii casnice negative. Altfel nu-mi explic de ce mi-e atat de greu sa fac curatenie luna in masca de la chiuveta, sub calorifer sau pe dulap.
Masca de sub chiuveta imi da fiori. Cand imi bag capul acolo, printre tevi, am mereu impresia ca o sa ma trezesc nas in nas cu un ceva groaznic, care locuieste sub pompa si se serveste din galeata de gunoi. Cand am citit luna trecuta stirea cu japonezul care a descoperit ca o femeie fara casa traia intr-unul din dulapurile lui am zis doar, pierita, "aha!". Noi avem o debara sub scari, tocmai buna pentru un micut Harry Potter, si sunt convinsa ca la un moment dat vom descoperi niste locuitori bizari incognito printre plapumile, pungile si cutiile pline cu lucruri necunoscute de acolo.
Casa mea ideala este mare, fara lucruri si nu are colturi, ca si cum ar respecta regulile din psihodrama lui Moreno. E rotunda si luminoasa ca un ochi albastru in care tocmai s-au pus picaturi. Nu stiu daca o s-o pot avea vreodata. Numai si din cauza faptului ca sunt la fel de strangatoare ca o cotofana si, nu stiu cum, ma pomenesc ca stapanesc un teritoriu plin de lucruri marunte si oarecum inutile. Cum sunt linguritele de plastic care-mi impanzesc acum masa de calculator si despre care nu pot sa zic ca-mi sunt de vreo trebuinta. Da, sub tablia mesei sunt alte colturi unde nu prea ajung. Mi se pare ca acolo isi are domiciliul un paianjen mare si domestic, foarte prietenos cu picioarele mele noaptea. Mai bine nu ma uit!

Tuesday, June 24, 2008

Muzica

Leapsa melodioasa de la chestionabil: 7 melodii care ma obsedeaza pe mine in momentul asta.

Bonnie Beecher/Jeff Alexander - Come wander with me
melodia asta nu-mi aminteste de vincent gallo, ci de o seara de mai, pe o strada ciudata.

Tom Waits - All the world is green
youtube-ul e o scena din "scafandrul si fluturele".

Porcupine Tree - Nine cats
cele mai frumoase versuri. cum o ascult, cum imi vine sa scriu o poveste.

Rammstein - Mein herz brennt
de ascultat dupa-amiaza spre seara, cand mori de cald pe strada si ai nevoie sa te infurii ca sa nu te apuce insolatia.

Oasis - Don't look back in anger
imi aminteste de mtv-ul clasei a 10-a.

Cortex - The freaks
dinozaur in lift si alte creaturi cantate de un sasait.

Morita Doji - You're trembling
(trebuie sa va faceti cont ca sa o ascultati) muzica de poveste, psychfolk japonez, ascultam la casti si-mi venea sa intru in copaci.

Pentru cei ce obosesc si se culca suparati

"If someone wants a sheep, then that means that he exists." - Antoine de Saint-Exupery

Doreste-ti bijuterii din peruzele, nasturi norocosi, excursii in locuri unde nici macar avioanele nu ajung, dulciuri sanatoase, in culori complicate, gradini de gardenii suspendate, inghetata iarna si ceai fierbinte vara, iubiti perfecti, destepti, frumosi si cu purtari alese, haine pe care le-ai vazut doar in vitrina capului tau, locuri de munca unde oamenii te respecta, te invata lucruri si te platesc bine, oameni dragi nemuritori, case cu parchet perfect pus pe tavan, servetele umede, mirosind a lavanda, in desert, cand ai mainile murdare, policlinici si dispensare speciale care-ti elibereaza scutiri pentru timp liber oricand ai chef sa stai si sa nu faci nimic, bai cu nisip pe jos, in loc de gresie, castele in Franta, umbrela invizibila care apare ori de cate ori te prinde ploaia, ceas in forma de telefon, masina de dat timpul inainte si inapoi, trotuare curate, pe care poti sa mergi cu picioarele goale chiar daca ai pantofi care nu te bat niciodata.

Doreste-ti un lucru oricat de mic, mare, posibil sau imposibil, enerveaza-te ca nu ti se indeplineste dorinta, ia-o de la capat si doreste-ti iar acelasi lucru sau altceva! Numai doreste-ti intotdeauna ceva si nu spune "am obosit".

Thursday, June 19, 2008

Sus


by jeff oliver

Fiecare om ar trebui sa aiba un zmeu in dulap, poseta, servieta sau portofel. Un zmeu cu animalul totemic personal. Cum ai nervi, frustrari, dezamagiri, furie, scoti zmeul si-l inalti si te uiti in sus dupa el. Uitatul in sus functioneaza impotriva tristetii, nu stiu prea bine de ce. Sus oamenii nu au curaj sa aiba griji obisnuite, chiar daca ajung pana acolo doar cu ochii.
Si zmeul se duce si se intalneste cu alte zmee, se incurca, se impletesc. Si tot orasul ar fi plin de culorile si formele nervilor. Ai vedea un om in costum corect, la etajul 14 in cladirea urata de sticla, inaltand cu grija si un dragon mov si zambind larg. Si ai sti ca omul ala probabil a pierdut un cont foarte important. Si ai zice "si ce daca" tocmai pentru ca in mod sigur si el si dragonul zic la fel. Cu sfoara unui zmeu in mana, toata lumea si-ar zambi, si-ar face cu mana si s-ar intalni din cauza evenimentelor urate din viata lor, exact invers decat se intampla acum.
Ma gandesc si eu asa, utopic, acum, cand sunt foarte incordata si obosita, cum ar fi sa dau drumul in sus tuturor necazurilor si ele sa se duca in sus cu 100 de pinguini-putere, sa se imprastie in atmosfera si sa fie plouate apoi departe, undeva prin Tanzania.

Sunday, June 15, 2008

The deer finger

"Don't tell a soul, but I have a deer head living on my index finger. I feed him lettuce and I let him rub his antlers on a #2 pencil"
by alanthebox

via eat sleep draw

Michael Eastman

Vanishing America
Cuba

http://www.eastmanimages.com/

In varsta

Exista un grup de oameni de diferite varste care vegheaza asupra mea, un fel de paznici ai batranetilor mele. Treaba lor e sa ma scuture cu putere daca observa ca imi iau nasul la purtare din cauza varstei si incep sa ma port cu atitudinea superioara a unui batran din sfatul satului. Care spune tuturor cum sa se poarte, sa simta, sa gandeasca si vede peste tot manipulare si scenarii. Care incepe sa jigneasca in dreapta si stanga, pentru ca nu stiu daca ati observat dar pe masura ce se fac mari, oamenii incep sa jigneasca la fel de mult ca in copilarie. Cat de usor spune un baiat de 7 ani colegului de banca "tampitule". Si cat de usor injura o babuta in autobuz o fata care rade prea tare "tampito, eu sunt bolnava si tu razi?". Din pacate, pe masura ce trec anii peste tine incepi sa consideri ca numai tu esti cel ce are dreptate si merita respect.
Oamenii astia trebuie sa ma scuture si atunci cand observa ca o iau in partea cealalta. Daca falsez in incercarea mea de a ramane tanara si devin caraghioasa, ca un copac ce ia vopsea verde de la banca din parc si se spoieste ca sa ascunda faptul ca s-a uscat.
Pe masura ce trec zilele mintea mea isi pierde libertatea din ce in ce mai mult, mi-e mult mai greu sa inteleg, sa observ, sa ma pun in pielea altora si in acelasi timp sa raman eu insami in ceea ce cred si gandesc. Si mi-e frica de faptul ca paznicii mei o sa uite si ei ca au ceva de pazit. Mi-e frica, stiind ca la un moment o sa vad totul in nuante de galben, sa nu uit uit de celalalte culori. Deja mi-e ciuda ca am uitat cum vedeam inainte sa invat ce este Rogvaivul.
Oamenii ar trebui sa se asemene cu bufnitele pe masura ce imbatranesc, sa-si poata roti capul in toate partile. Si sa uite ca exista cuvantul "tampit".

Thursday, June 12, 2008

Cald de joi

Vara nu-mi vine sa mananc, imi vine sa fac invers ca ursii, nu-mi vine sa dorm, sa tac, sa fiu suparata, sa muncesc, sa beau ceai cald, sa ma tund, sa imi fac coafuri complicate, sa fac curatenie, sa desenez fetze pe geamuri murdare, sa repar lucruri, sa am obsesii, sa ma concentrez, sa fiu serioasa, sa slabesc sau sa ma ingras, sa vorbesc la telefon, sa vorbesc pe messenger, sa gatesc lucruri oricat de simple, sa ma grabesc, sa rontai, sa repar.
N-am stare! Deloc deloc! Azi mi-am schimbat datele vacantei de vreun milion de ori. Am ramas la iulie. Vreau sa fac ceva nemaivazut in vacanta. Fara sa planific.
La multi ani, Dacian, pentru ieri! Sa stii ca ai disparut peste noapte din lista mea de messenger, nu te mai gasesc! :( Pai se poate?

Wednesday, June 11, 2008

Vreau la tara, pe-nserat!

Stiti ce-mi placea mie la tara? Ca acolo inseratul nu se venea niciodata pe nesimtite. Totul capata un aer albastru, focul trosnea afara si ochii pisicilor si cainilor incepeau sa straluceasca salbatic si viclean. Clostile erau bagate in hol si gainile se incurcau mereu in ata cu care fusesera toata ziua priponite de vreo buruiana cu tulpina tare. Puii navaleau prin toata casa. Cate unu mai motat, de obicei cu tichiuta maro pe capul galbior, nimerea si-n pat si te ciupea de genunchi sau incerca sa ti se culce in san. Altii se ascundeau in pantofi sau dupa frigider. Puii de gaina au fost dintotdeauna niste anarhisti!
Lemnul gardului avea o nuanta pe care nu ma pricep sa o descriu. Un gri albastrui spalat de ploi, plin de melci si cicoare. In culoarea serii griul se albastrea si mai tare si incepeai sa ai vedenii, sa vezi forme negricioase sau alburii formandu-se in fata portii, zguduind-o si umbland la zavoare, incercand sa patrunda in curte. Mica poarta avea 2 zavoare si tinea piept hotilor in fiecare noapte E incredibil cati hoti erau pe atunci la tara.
Apoi venea noaptea si, ca in povesti, trebuia sa iei un cutit ca sa poti taia intunericul de adanc marin. Dar asta te lasa sa vezi toate stelele de pe cer, fara telescop sau lentile speciale. Si toate atat de jos, la indemana oricui.

Tuesday, June 10, 2008

Bataaaaie!


In '90, pe 13 iunie, Cozma si minerii lui pasionati de metoda trepanatiei au venit sa bage mintile in cap bucurestenilor. Sa nu uitam de ce s-a intamplat atunci si sa pastram 5 minute de reculegere batandu-ne cu perne. Veniti cu cea mai moale perna sambata, pe 14 iunie, la ora 15.oo, langa fantana de la Arhitectura.

via minimal

Sunday, June 08, 2008

O duminica linistita

De obicei duminica este liniste pe strada noastra. Mai ales cand vremea este ploioasa. Ocazional se aud furculitele lovind farfuriile sau cestile de cafea care lovesc dintii bautorilor. Azi insa duminica obisnuita are concediu.
Eu am de munca, Ruchi are de scris la lucrarea de licenta. In dreapta casei noastre este casa francezilor, cu copii galagiosi si iepurele Pompom, in stanga este restaurantul de fite care gazduieste o petrecere de copii bogati. Copiii tipa cat de tare pot, incurajati de animatoare care striga "mai tare, MAI TARE!". Apoi sparg baloane si tropaie pe dalele de piatra. Si tipa, tipa ca si cum tocmai descopera ca pot tipa. La mijloc, in casa noastra, zarva. Din cand in cand, eu si Ruchi ne intalnim pe hol. Suntem ciufulite si strigam una la alta, pline de manie in timp ce nervii trec ca niste unde pe fetele noastre incruntate. Ne descoperim veleitati de capcaune mancatoare de copii. Descoperim ca avem planuri comune in ceea ce o priveste pe animatoare.
Ma simt ca intr-un mcdonalds si vad totul in galben si rosu.
....
In sfarsit se aude "la multi ani", cantat de miile de voci de copii cu plamani sanatosi. In sfarsit o sa manance tortul si o sa se intoarca in micile lor casute cu etaje, umbrela de soare in curte si piscina albastra.

Thursday, June 05, 2008

Masina de cusut cu pedala turcoaz

Bunica mea avea o masina de cusut cu pedala turcoaz. Cu 4 sertarase pline de ace si papiote de toate culorile si uneori, ocazional, cate un gandac lucios intr-o cutie de vaselina. Mai avea niste reviste cu tipare ingalbenite. Iar acele erau prinse in cartoane asa frumoase, ca niste ambalaje de bomboane de pom: stacojii, aurii si argintii. Bucati de materiale erau varate peste tot iar sub acul automat era intins o bucata de material care-l ocrotea nu mai stiu de ce primejdii care pandesc acele de cusut automate cand masinile se odihnesc. Pe vremea bunicii mele barbatii faceau cadouri nu rochii, ci materiale de rochii. Iar bunicul meu ii cumpara la ocazii speciale cele mai scumpe materiale, care nu erau insa si cele mai frumoase. Multi ani a purtat bunica mea o rochie facuta dintr-un material ciudat, plastic, bleumarin cu carouri mari roz si verzi fosforescente. Masina de cusut avea cate o bucatica din toate aceste materiale. Pe vremea aceea se folosea degetarul. Acum degetarele au devenit piese de muzeu.

In ziua de azi acele si ata nu mai sunt ce au fost iar eu nu am stiut niciodata sa tin un degetar pe deget cand cos. Acum doua zile am vrut sa cos un nasture in amintirea perfectului nasture verde pe care l-am pierdut pentru ca mi-a fost prea lene sa-l cos bine.
Am incercat sa bag ata in ac. In acest timp 50 de camile au intrecut ata si au trecut prin gaura acului in timp ce 10 bogati au gasit poarta si s-au cazat in rai. In ziua de azi ata este prea groasa si acele prea subtiri pentru ca oare cine se mai indeletniceste cu cusutul? Pare un obicei asa perimat. Ca remaiatul ciorapilor. Iar pentru mine e de doua ori de greu pentru ca eu nu pot sa bag ata in ac decat cu mana stanga. De ce nu se poate inventa un dispozitiv de bagat ata in ac? De ce tehnologia nu poate moderniza toate aceste obiceiuri stravechi? Sa avem un robot care, cu gesturi de bunica, sa inmoaie ata cu gura lui metalica si apoi sa-ti dea acul pregatit pentru operatie.
Asa ca am schimbat de vreo 2 ori si ata si acul ca sa pot sa cos micul nasture ce se rostogolea inainte si inapoi pe bluza ca un caine ciobanesc pe pajiste. Iar acum imi doresc o masina de cusut, de preferat cu pedala turcoaz.

Monday, June 02, 2008

Off

Este dupa amiaza si este luni. Vantul bate printre ferestre. Lunea nu gateste nimeni nimic extravagant asa ca pasarile din cuptor se pot intoarce linistite in cuiburile arse. Grasii mananca multe cirese si simt cum se inrosesc si capata iar pofta sa joace polo.
Eu sunt in continuare off. Ca atunci cand dansezi si nu te sincronizezi cu partenerul. Poze pe film, leucoplast rosu sub pantofii turcoaz, internet acasa, aventurile lui gordon pym dupa generalul armatei moarte, am facut iar baloane din guma, baloane mari si roz, care se sparg si se prind de obraji, planuri de vopsit scaune, frica de schimbari dar nu mai pot ramane in acelasi punct, mi-e dor de ninja cu privire infrarosie, mi-e dor de ceva sigur, neschimbator, care e acolo cand intinzi mana. Starea de off e ca ca ora 4 dimineata. Se intrezareste ceva, dar tot intuneric e. Macar de nu ar fi toti cei din preajma mea asa suciti, de parca cineva i-a intors prea tare cu cheita.