Ca sa nu uit ca binele e mereu pe aici, prin jur

Sunt mult prea zen saptamanile astea ca sa nu scriu posturi "de atmosfera" :)
Imi plac niste momente si-mi place sa constientizez ca-mi plac.
Cand deschid usa de la intrare dupa un drum lung si obositor. E trecut de miezul noptii, vin dintre straini si acum sunt brusc printre lucrurile mele. Aprind o veioza grasa si prietenoasa. Pentru ca n-am usa la bucatarie, la mine in hol se strang toate aromele de ceai si esente si parfumuri puse intr-o cutie. E un miros dulce-acrisor care nu miroase a nimic cunoscut, dar e mirosul de acasa, unde totul e linistit si sigur.
Cand vine cineva pe care-l astept cu multa nerabdare, ma tot uit pe geam sa-l vad daca apare pe strada. Nu e punctual si intarzie. Noroc ca nu am ceas la mana ca sa ma uit din minut in minut. Si atunci cand suna interfonul, eu sunt bineinteles in partea cealalta a casei si alerg, ma lovesc de colturi, ma impiedic in mobila, dar ajung si apas pe buton ca sa aud ca spune "eu sunt".
Prima plimbare de noapte din luna mai cand observ brusc cat de inverziti sunt pomii, miroase a mana maicii domnului, a tei si lamaita. De obicei si a asfalt incins, intotdeauna trec pe langa masina care spala strazile.
Placerea de a tine in mana o cana galbena nou-nouta. De a cumpara o lingurita de ceai care seamana cu un polonic pentru pitici. Sau de a manca un castron de capsuni la 6 dimineata in pijama si pulover gros cu nasturii incheiati incorect, stand la geam, in racoare si soare.

Cafea, ursi si concursuri

Ursul care nu stia sa faca nimic

A fost odata un urs care nu stia sa faca nimic. Nu stia sa mearga pe bicicleta, sa conduca o masina, sa aiba o afacere, sa faca fursecuri, sa comande online lucruri, sa foloseasca un computer, sa sarute pasional o ursoaica, sa darame un stejar dintr-o lovitura, sa ia miere din stup fara sa fie intepat de cel putin 10 ori, sa-si faca parul castaniu si matasos, ca-n reclamele pentru samponul ursilor bruneti, sa citeasca fara sa-si miste buzele si multe altele.

Si cum statea el asa ganditor si amarat pe o buturuga, a simtit un miros bun si brun in acelasi timp. Ceva ce-i facea pofta sa se ridice si sa plece. Sa faca altceva decat sa stea si sa se vaite in sinea lui ursuza. A pornit pofticios in cautarea mirosului gustos si a ajuns in fata unei case. La un geam deschis statea un barbat barbos si ochelarist care savura o cana mare de cafea.

- Ce e aia, intreba nepoliticos ursul. 

Barbosul insa nu se intimida si-i turna si ursului o cana de cafea, pentru ca asa sunt cafegii, d-abia asteapta sa imparta o cafea buna cu altcineva si sa stea cu acestia la o vorba, doua.

Si tot vorbind ei, imbatat de parfumul exotic al cafelei si de gustul ei amarui, dulce-aspru, ursul isi deschise sufletul barbosului.

Dupa trei saptamani de la aceasta intamplare, ursul statea  iar pe buturuga lui gandindu-se la viata lui. Dupa trei biciclete rupte sub greutatea lui, barbosul il invatase in sfarsit sa mearga pe bicicleta. Urma sa conduca pentru prima oara in viata lui o Dacie veche si galbena peste doua zile. Si tot peste doua zile barbosul ii planificase o iesire la cafea cu o ursoaica trupesa si bruneta din cartier. 

- E bine, isi spuse ursul, turnandu-si delicat din ibric inca un pic de cafea fierbinte, avand grija sa nu-si friga pernele de la degete.

Eu cred ca minunata cafea din poveste ar putea fi cafeaua Papa Jacques. Nu o puteti gasi in orice magazin, e proaspat-prajita si are un gust extrem de bun si nu v-as povesti de ea daca nu mi-ar placea mie foarte mult. Daca vreti si voi sa vedeti cum e, lasati aici un comentariu. Radu, the coffee-man de la Papa Jacques are 3 pachete de dat cadou asa ca voi face maine dupa-amiaza (joi, 21 aprilie, ora 15) o tragere de sorti si 3 dintre voi vor putea bea cat de curand o cafea buna. 

Sau, daca n-aveti chef de tragere la sorti, va puteti duce sa incercati sau sa cumparati un pachet de la targul cadourilor de la Sala Dalles. Il gasiti pe Radu la parter, prajind de zor cafea.

Din insemnarile unui antropolog oarecare

Pentru ca sunt un antrolog preocupat de gesturile marunte ale oamenilor obisnuiti m-am hotarat sa studiez strambatul din nas. Fac asta de aproape o luna de zile. Stau ca un paianjen la panda si cum stramba cineva din nas, prind repede miscarea si o sigilez intr-o cutie de chibrituri. Apoi o pun intr-un fel de insectar care se numeste "strambatar" si o cataloghez cu grija. Asa cum niciun fluture nu seamana cu altul, nicio strambatura nu seamana cu alta. Unii oameni se stramba tuguindu-si de asemenea si buzele, ca si cum ar vrea sa-si pupe singuri varful nasului. Unii isi muta gura in partea stanga, de parca ar vrea sa vada cat de aproape de ureche o pot duce. Altii isi muta gura in partea dreapta si parca isi doresc sa o lase parcata acolo.  Altii isi deschid larg narile, ca si cum ar face curatenie de primavara si vor sa lase sa intre soarele si aerul curat in cele doua boxe intunecate. Altii, dimpotriva, par sa-si blocheze nasul si sa-l inconjoare cu o invizibila banda galbena de protectie "pe aici nu se trece". Altora le freamata nasul intr-un mod ciudat si d-abia atunci observi cat de tare seamana nasul lor cu un plop. Si altii stramba din nas in interior. Dar pentru strambatul nasului din interior imi trebuie cu totul alte instrumente de observatie asa ca voi reveni cu informatii intr-o alta zi.

Casa de sub prosop

Racelile au si parti bune. Inhalatiile de exemplu. Daca n-ai casa ta, daca lumea ti se pare mult prea mare si rea, daca esti obosit si vlaguit si te ustura nasul si gatul, te bagi sub un prosop ( de preferat verde) si te pomenesti intr-o lume plina de aburi, pui trei picaturi de esenta de brad si gata, esti in casa ta din padure, facuta numai si numai din conuri si ace lipite cu rasina. E bine aici. Ca intr-un camin prietenos de hobbit, intr-o baie unde esti in siguranta, pentru ca nici capcaunii, nici lupii nu au cum sa treaca de usa ei invizibila pentru ca-s prea mari sa intre intr-un asemenea degetar. Aici te invaluie o ceata buna si prietenoasa si pielea ti se face la fel de frageda ca a unui copil de cozonac.
Nu-s racita dar mi-e dor de apartamentul meu plin de aburi si ace invizibile de brad :)

Uneori se intoarce ieri-ul

Este foarte ciudat sentimentul ca traiesti in trecut. De exemplu, acasa nu am apa calda in zilele de luni, marti si miercuri. Nu stiu de ce, e posibil sa fie o conspiratie intre tevi, radet si administratori. Sper sa nu mai dureze mult. Ideea e ca m-am trezit ca trebuie sa cumpar o oala mare, maaaare, cat o parcare, in care sa incalzesc apa. Pentru ca eu am doar o oala mica, un ibric mijlociu si un ibric si mai mic in care trebuie sa incalzesc apa pentru baie in zilele astea si nu-i bine deloc asa. Si e asa ciudat, ca asa facea mama inainte de revolutie. Dar atunci eu incapeam intr-un lighean si totul era mult mai simplu pentru mine.
Si mai simt ca traiesc in trecut cand intru in anumite blocuri, unde miroase a culoare cafeniu-verzui, tocanita de gospodina, pereti zgrunturosi si linoleum pe care au trecut multi pantofi. Si a manere de lift trase de multe degete ( si a usi de lift care au prins multe degete) Asa cum mirosea tot inainte de revolutie. Dupa aia a venit revolutia si a schimbat toate mirosurile. Ca astea se schimba primele.
Si tot prin trecut trec atunci cand merg prin parc. Stiti ca lucrurile ni se par mai mari cand suntem mici si apoi se micsoreaza in fiecare an. Dar aici e altfel. Parcul mi se pare din ce in ce mai mare si nuferii de pe lac, pe care ii tineam minte mici si delicati, sunt acum gigantici si umflati, ca niste baobabi ai lumii nuferilor.

Duminica de septembrie

Simt parfumul ceaiului verde, pus la racit langa geamul prin care intra aerul rece, de toamna, un aer cu o nuanta galbuie, nu albastra ca iarna sau verde ca primavara si am grija ca perdeaua care flutura sa nu intre in cana. Si mai simt mirosul prajiturii cu coaja de portocala de pe farfuria alba, a sapunului cu lapte si unt de shea de pe mainile mele, a parului care se usuca singur, prins intr-o coada in mijlocul capului, ca un copac singur pe o campie neagra, dupa ploaie. Lemnul mesei inca miroase vag a nuca de cocos, dupa ce l-am sters ieri de praf iar din parchet vine o mireasma vaga de lamaie. Prosopul ud zace pe pat, miroase a bumbac ud si a sampon cu scortisoara. Si din bucatarie vin aburii din apa inca fierbinte din ibric, mirosul de fier incins care a calcat haine curate si de paine pe care am prajit-o un pic prea mult