Friday, January 30, 2009

Buletinul meteo nu este pentru copii

Cred ca ar trebui inventatnu elixirul tineretii, ci elixirul impotriva iernii cu ploaie si noroi care mai pica si in perioada dupa vacanta. Eu sunt foarte vesela dar marturisesc ca fac eforturi sa fiu asa. O iau de la capat in fiecare dimineata cand ma uit pe geam si in loc de soare vad niste noroi. Asa ca imping starea de veselie ca pe un trabant stricat pana incepe sa huruie si sa porneasca la deal. Dar apoi nu mai am probleme toata ziua.
Daaar sa privim partea instructiva a lucrurilor, ca frumoasa nu prea e. Cred ca fiecare om ar trebui sa faca macar o data pe luna ceva ce-i este total nesuferit sau nu i se potriveste deloc. De exemplu omul obsedat de curatenie sa iasa imbracat in alb pe vremea asta si sa topaie prin balti cu cizmulitele lui ninse de neaua pielii intoarse. Omul obsedat de control ar trebui sa se duca sa se joace o zi intreaga, intr-o gradinita, cu copiii. Omul obsedat de raceli sa iasa fara umbrela, fular, manusi si caciula etc. Sunt experiente care nu te schimba si nici nu te fac mai bun, dar destelenesc acolo, undeva, niste rotite care intepenesc si te imbatranesc un pic mai rapid, intr-o zi cat altii in zece. Perioada asta asa deprimanta, ingalata, inceata si trista ar trebui sa fie luata drept un experiment trecator care-ti demonstreaza ca "uite dom'le pot sa fiu fericit si cand imi tuna si fulgera".
Sa nu ne mai interesam deci de buletinul meteorologic, asa cum nu faceam asta nici in copilarie!

Tuesday, January 27, 2009

Rabbit hole day

Photo

Luiza ma indeamna sa scotocesc prin vizuina iepurelui meu. Pentru ca tot nu mai fusesem in vizita la el de cateva saptamani, mi-am pus papucii si halatul si m-am dus la el acasa. Singura casuta sufocata din multimea de blocuri. Unde ceaiul redevenea planta in cani, o nevastuica impaiata se misca nestigherita pe acolo, pufuri de par se intepeneau ori de cate ori se facea curent cu baia, perdelele nu mai fusesera trase de cand lumea asa ca devenisera mai flexibile de felul lor si era prea cald, pentru ca toate caloriferele ramasesera puse pe -5.
Seara am vazut la stiri, desi eu n-am televizor, ce se intamplase. Acum e bine, la spital, intoarce plapumile pe dos acolo.

Photo

Thursday, January 22, 2009

De privit si de citit

Imi plac coincidentele care apar exact cand ai nevoie de ele, intamplarile potrivite la momentul potrivit, de exemplu o sursa de inspiratie atunci cand te simti blocat. Uneori poate sa fie un om, alteori o imagine, o carte, un film sau pur si simplu un dezechilibru hormonal :))
Acum ceva vreme eram intr-o stare destul de seaca si dadeam numai peste scorburi in minte. Exact atunci am descoperit un blog care mi-a facut din nou pofta de scris.
Blogul se numeste Heading East si ii apartine lui Raul Gutierrez. Multe fotografii, multe linkuri catre alti fotografi, dar si niste texte foarte bine scrise. Cititi-le cand aveti timp pe cele de la reader's favorites. Recomand mai ales "lies i've told my 3 year old recently", "blind leading the blind", "aba-amchok", "the plum tree", "new year's resolutions, age 11" si mai ales "the longest hour" care m-a impresionat cel mai mult.

Tuesday, January 20, 2009

Sa ai principii este uneori o tragedie

Exista unele cadouri pe care nu ti le poate face oricine pentru ca exista niste reguli. Eu zic ca nu-ti poti indeplini cele mai mari dorinte alaturi de oricine. Si exista un cadou primit de curand pe care nu cred ca-l pot accepta. M-am gandit foarte mult si chiar nu pot. Pentru ca doar cineva foarte, foarte apropiat mie ar trebui sa-mi indeplineasca visul asta.
Sunt o fraiera pentru ca uneori tin cu dintii de niste principii dar daca as renunta la ele as ramane fara mandrie. Mandria care nu are nicio legatura cu orgoliul si fara de care nu plec niciodata de acasa.

Uneori mi-as dori sa merg pe strada, incruntata si vijelioasa ca de obicei, si sa opreasca in fata mea atunci cand stau la stop la Romana, o masina cum nu credeam ca exista, jumatate nava spatiala, jumatate caleasca, din care sa coboare cel mai distins si bizar domn. Un domn bogat si binefacator care-si petrece in fiecare zi cateva ore impartind case necunoscutilor. Si domnul acesta sa ma salute respectuos si sa-mi inmaneze o cheie stralucitoare ca un nasture de sidef, spunandu-mi: "Poftiti aceasta cheie, stiu cat va doriti o casa insorita, cu un lamai in balcon si cu pereti albi pe care vei putea picta nu o suta, ci chiar o mie grifoni rosii si portocalii. Nu trebuie sa platiti nimic, casa este a dumneavoastra!" Si lumea din jur ar aplauda si ar face poze.

Iar eu ce credeti ca i-as spune? "Stimate domn distins, binefacator si totodata bizar, sunt atat de onorata dar nu pot accepta pentru ca eu am aceste principii de viata de la care nu ma pot abate". Si incercand sa-i dau cheia inapoi, bucatica de metal ar cadea prin gratarul unui canal, de unde ar fi culeasa de manuta grasa a unui crocodil noroios care s-ar muta iute in casa luminoasa, ar distruge lamaiul si ar desena inimi maro cu geta + crocodilu=love pe peretii unde s-ar fi potrivit atat de bine un castel plin de grifoni. Si draga mea Roxana nu ar fi acolo, langa mine, pe strada, ca sa ma zgaltaie si sa-mi zica: "Ce faci? Trebuie sa fii egoista si sa accepti macar asta!" pentru ca in momentul ala s-ar plimba pe o strada in Barcelona, cumparandu-si haine minunate la pret redus.
:-<

Monday, January 19, 2009

Acum ceva timp

Leapsa de la Ionut - a 4-a poza din folderul meu cu poze (de la serviciu).
Coincidenta face ca poza asta sa fie facuta tot in ianuarie, dar acum 2 ani. Fusese ziua mea, incepusem sa ma indragostesc, imi luasem aparat de fotografiat, faceam poze cu mare entuziasm si eram foarte fericita :)
Leapsa o dau oricui vrea.

Friday, January 16, 2009

La cutie

De ziua lui, un domn distins a primit cadou o cutie mica. In cutie isi avea salasul un minuscul cantaret grizonat, cu alura de Frank Sinatra. Acesta sarea energic, cantand de zor cand iesea la lumina si tacea cand capacul cutiei se pravalea peste el.
Canta cu atata daruire, incat domnul se hotara sa-l elibereze si sa-i dea drumul in zapada, sa se bucure si vecinii de el. Vazandu-se afara insa, cantaretul minuscul isi puse niste pantofi facuti din doua seminte de mar si disparu printre masinile din parcarea unui restaurant. In noptile cu luna plina, un Frank Sinatra subtire si inalt cat o lingurita poate fi vazut cantand si invartindu-si firul microfonului printre degete numai in orase uitate de provincie, in fata unui public mic, cu aspiratii marunte. Metropolele sunt ocolite de picioarele lui incaltate cu seminte de mar. Nu are nevoie de lumea larga, nu are un repertoriu nou, nu-si vrea inapoi cutia ci doar spatiul stramt din ea si isi doreste doar un succes de jucarie.

Wednesday, January 14, 2009

Superficialitatea este uneori o stare de gratie

Incredibil de multi oameni chipesi in jurul meu. Merg cu metroul si nu stiu la cine sa ma uit mai intai. Seara numar pana la 10 baieti draguti intr-o singura statie!!! 10! E ciudat si pentru ca e vremea asta urata si pe o lumina gri de obicei toti oamenii par mai hidosi decat sunt in realitate.
Cu un baiat foarte dragut si la fel de foarte necunoscut m-am intrecut pe scari si, desi avea o caciula mai moderna decat a mea pentru care l-am invidiat, tot eu am fost mai iute! :)) Poate pentru ca eu ascultam mantre tibetane si probabil aveam pulsul regulat :))
M-am reintalnit si cu un fost partener de coincidente de la Victoriei. Intr-un an si jumatate nu s-a schimbat deloc. Are tot incaltari urate, ochi rosii, obraz neras si mers nervos, doar ca acum avea o alura de pilot american din anii 40.
Superficialitati, superficialitati. Dar fara vremurile mele superficiale nu stiu ce m-as face pentru ca iata ca fac in curand 29 de ani, aceasta varsta nustiucum, de neexprimat si neexplicat pentru ca nu m-am putut imagina niciodata avand atatia ani. Dar am senzatia asta in fiecare an, deci nimic nou. Sunt doar fericita ca pentru prima oara de cand am facut 18 ani si mi-am dat seama cum stau lucrurile de fapt cu batranetea, nu ma mai sperie si deprima o zi de nastere!
Vestea buna este ca nu m-am maturizat deloc. Vestea proasta este ca nu stiu cat ma mai tin picioarele sa ma intrec cu baieti necunoscuti pe scarile de metrou. Imi cam scartaie genunchii, noroc ca nu mai fumez si plamanii mei sunt din nou serviabili.
Atata vreme cat te apuci mereu de lucruri noi, oameni noi si ganduri noi si nu uiti sa faci cate o tampenie macar la o luna-doua, varsta nu prea are ce sa-ti faca. Auzi, Iulia?
La multi ani! :*

Monday, January 12, 2009

In drum spre casa

Dupa cum vedeti comentariile au luat o pauza. Cand simt ca blogul nu mai e al meu, scot comentariile ca sa ne revenim si eu si el.

A fost o perioada nefericita pe aici pe la mine dar mi-am revenit. Ba mai nou am hotarat sa-mi cumpar si casa. O sa caut cea mai mica, insorita si colorata casa din Bucuresti. Deviza mea "Iren poate trai si intr-un dulap inundat" nu mai este de actualitate. La fel si principiul " dau oricat ca doar banii sunt doar niste bucatele de hartie". Gata cu plasele pline de haine, cosmetice, cercei, dulciuri si alte lucruri inutile cu care mi-am umplut camera degeaba si pe care nu stiu unde sa le mai pun. Regim sever, de dieta!
Iar drept mobila nu o sa mai cumpar decat lucruri minuscule si usoare, pe care la o adica le poti impacheta si cara in rucsac. O sa fac un experiment sa vad daca-mi iese. Mutatul de lucruri grele ma omoara cu zile.
Nu am nevoie de biblioteca pentru ca am observat eu ca e foarte simplu sa faci coloane de carti si arata foarte bine. Nu am nevoie de bufet pentru ca oricum borcanele de dulceata nu rezista prea mult timp cu mine in casa si argintarie nu am. Si chiar daca o sa am o s-o folosesc zilnic. Nu stiu cum o sa rezolv insa cu dormitul, pentru ca hamacul nu e prea potrivit pentru spatele meu in etate dar sunt convinsa ca o sa gasesc o solutie.
Cam atat despre noua viitoare mea casa care este pe vine.
Sunt un om casnic foarte fericit, cu creionul in mana dreapta, portofelul ascuns bine in geanta si hartia in fata.

Friday, January 09, 2009

Temperatura punctului de roua

Persanul Avicenna considera ca umiditatea din capul unui om poate conduce la tulburari de dispozitie, printre care si furia.
Un om, in mintea caruia se adunau deseori vapori grei de abur, a cerut intr-o zi sfatul celor din jur. I-a intrebat ce sa faca atunci cand e furios si simte ca devine o amenintare pentru cei din jur. A primit multe sfaturi. Unul i-a zis sa-si construiasca niste picioare de demon si sa porneasca la goana prin oras, pana cand va simti praf printre dinti si oboseala cailor negri in oase, altul i-a recomandat sa framante un aluat pana cand toata mania se preschimba in bunatate, oboseala si paine, altul i-a spus sa recite vocale si consoane pana cand va descoperi ca el nu este furia lui.
Nemultumit de sfaturile primite si simtind nevoia sa-i striveasca pe toti sfatuitorii ca pe niste gandaci, furiosul a plecat strangand pumnii si dand cu piciorul in pietre. Avea condens in fata ochilor si Tasmania de Nord in creier.
Si a ajuns pe o campie stins luminata, unde toate florile aratau ca niste pleoape intredeschise. Din cer atarnau franghii si de franghii se sprijineau scari pe care se urcau incet copii, ajutati de parinti, bunici sau jucarii. Era momentul somnului. Si omul furios si-a amintit cum era el mic si purta in loc de pijama un tricou rosu, care mirosea a tocanita si a catei mici, si se lupta cu somnul mereu pentru ca-i era frica de el. Ii era frica sa se linisteasca pentru ca fiecare adormire era ca o cadere intr-o pivnita cu lighioane, pentru ca in somn murise bunica, se ofilise cactusul, arsese casa vecinilor iar mamei lui ii crescuse o vanata necomestibila in piept.
Uitandu-se insa la nesfarsita urcare a copiilor catre paturile lor, se simti foarte obosit. Asa ca hotari sa se culce un pic si sa-si puna furia la treaba. Avea sa dea o raita prin pivnitele somnului, sa fereasca de lighioane copiii care aveau nesansa sa se rataceasca pe acolo. Si cum puse capul pe iarba, tricoul sau se facu rosu si incepu sa miroasa a tocanita si catei mici iar pumnii sai incetara sa mai fie incordati. In jurul lui era numai roua.

fara comentarii

Thursday, January 08, 2009

Ma simt ca intr-o luni si totusi mi-este bine

Image

Acum ninge, curand o sa fie cearceafuri peste tot, urme negre peste ele, iarna d-abia acum incepe, imi trec fularul peste fata si am ochi de om de zapada, ma simt ca intr-o luni si totusi mi-este bine, am senzatia aia ca trebuie sa ma pregatesc pentru ceva frumos, desi deja e frumos pe la mine pe aici, sunt tunsa rau si nici ca-mi pasa, portocalele sunt in acea perioada a anului cand nu sunt atacate de blestemul secului, ar trebui sa existe deci si o sarbatoare lasatul secului care sa inceapa primavara pentru portocalele romanesti, nu prea scriu pe blog pentru ca scriu iarasi pe hartie, nu scriu despre viata mea, ci despre lucruri nenumite si negandite, fara sa ma cenzurez deloc, nu o sa pedepsesc insa blogul pentru asta, nu tii un blog ca sa te simti necenzurat sau cenzurat, ca sa te lauzi sau sa te simti modest, pentru tine sau pentru ceilalti, eu il tin pentru ca e un loc unde vin zilnic si-mi iau ceaiul, cu gust bun sau cu gust rau, asta e, obiceiurile iti tin parti din viata stranse laolalta ca sa nu se desire tesatura prea repede.

Monday, January 05, 2009

Horror este prietenul meu

De vreo saptamana, ma uit in fiecare seara la filme de groaza vechi. Am avut o perioada in care iubeam filmele de groaza, apoi a venit timpul sa-mi fie frica de ele, acum iar imi plac pentru ca uneori o intalnire cu un zombie e mult mai placuta decat niste situatii cu care ai de-a face zi de zi. Am dat de retrovision tv si pot sa spun ca incep sa devin o specialista in vechituri horror. Si ce vechituri! De la Boris Karloff si Bela Lugosi la serialele cu Vincent Price si filmele cu zombie, nazisti, canibali voodoo si posedati din sanatorii. Aia tipa in noapte, pisoiul sare din somn, eu mananc fistic cu inghetata si rad, apoi ma culc si tremur. Pentru ca brusc cade din dulap o sapca pe care nu stiam ca o mai am, calculatorul trozneste de parca da cineva cu toporul in birou, frigiderul scoate un pacanit ca un urlet, afara se aude un mieunat care-ti ingheata sangele in vine, umbrele de pe pereti par ca vin inspre mine, mai aproape, din ce in ce mai aproape asa ca singura mea arma este sa-mi mai pun o perna in cap si adorm.
A doua zi ma trezesc fara cearcane si vesela si seara o iau de la capat. Am observat ca de cand ma uit la filme de groaza nu mai am cosmaruri, viata mi se pare mult mai simpla, am pofta de mancare mai mare si am tendinta sa grupez oamenii din jur in categorii de monstri: cei zombie, cu care ma inteleg foarte bine, tacuti, balbaiti, inceti, dar totusi activi, au tendinta sa te apuce de mana cand ti-e lumea mai draga, fantomele: diafane si bine imbracate, politicoase, imi plac si ele, vampirii, atractia lor catre tot ce e intunecat si rasul lor isteric nu imi prea place, posedatii nici atat, nu au personalitate proprie destul de puternica iar victimele, pe care le includ si pe ele in categoria monstrilor, imi plac cel mai putin: Ati vazut, zombie mi-a mancat ochiul, impuscati-l in cap! Zau, victima? Dar tu ce cautai la cimitir la miezul noptii?

ps: Recomand Oasis of Zombies pentru dialogurile inteligente si sensibile.

-

De ce nu scriu despre perioada asta grea? Pentru ca ar trebui sa vorbesc de rau pe cineva care mi-a fost foarte draga. Eu nu pot face asta desi ma doare cand vad cum imi pune in carca toata greselile, responsabilitatea si vina unei prietenii irosite. Pentru ca ar trebui sa explic lucruri care nu trebuie sa fie spuse, pentru ca mi-am dat seama ca iert foarte usor de fapt, dar imi dau seama si de faptul ca a ierta nu inseamna deloc a accepta pe cineva inapoi in viata ta. E pentru prima oara din liceu cand trec prin asa ceva. Mai stau un pic sa ma linistesc alaturi de prieteni, mai fac ordine printre lucruri, ma apuc de tot ce nu am apucat sa fac tot anul trecut si apoi incep sa-mi caut iar casa. Sper ca si eu si ea sa fim fericite acum ca am ramas de capul nostru :)

Sunday, January 04, 2009

Problemele mele sunt mici in piata Bucur Obor

In piata Bucur Obor un mosnegut cu o plasa cadrilata incerca sa convinga doua vanzatoare sa faca o poza. Avea un aparat digital, mainile ii tremurau si spunea: haide, bre, dati acum 2 lei dar aveti dup aia o poza care te tine o viata. Era frig in piata Obor, mirosea a naftalina, marfuri contrafacute si cauciuc iar toata lumea isi vorbea cu "fa" si "ba" dar era bine si totul era atat de sincer si real. Caini galbeni vagabonzi dormeau sub tarabe, unora picioarele le ajungeau in mijlocul drumului, trebuia sa sari peste ei, dar lumea ii ocolea si nimeni nu le dadea in burta cu piciorul. Si printre toti batmanii de plastic, printre toate papusile cu capete mari, papuci suprarealisti, bluze supraelastice cu catarame si chiloti cu buze, oameni burtosi cu geci de piele, cuverturile din matasica, lapte de corp nivea si sapun in cadou special de sarbatori si milioanele de sutiene rosii aducatoare de noroc de anul nou ramase nevandute, rasuflarea mea in aburi se prindea in fulare, in timp ce ma invarteam zambind printre tarabele unde soarele care asfintea facea totul portocaliu. Ca de obicei, tot ce tine de lumea din afara lumii mele ma linisteste si ma aduce cu picioarele pe pamant.

Thursday, January 01, 2009

Marea liniste din 2009

Pisoi care alearga pe linoleum si aluneca atunci cand ia curba, macerat auriu din plante medicinale amarui si verzi, macese imprastiate printre ciresele din pom, firimituri de chec suedez, aranjate pe farfuria noua in forma de iglu, muzica in forma de buline care se scurge din ea insasi prin robinet, milioane de fructe portocalii care se jongleaza singure, butoane ciupite de varsat care se exfoliaza, beteala din boabe de strugure fara samburi, o constructie sofisticata, predata deja locatarilor, din coji de fistic si coji de mandarine. Multe noutati in pravalia mea din colt, acum ca am luat hotararea sa nu-i mai fac pe toti fericiti.
Mintea mea a intrat linistita in alta gradina. Acum mi-e greu dupa toate standardele orientale si occidentale, dar daca o sa zambesc si o sa-mi pun cercei in fata lucrurilor care ma depasesc, o sa ma pomenesc ca tot greul asta a trecut intr-o clipita si ca am ajuns cu geamantanul in prag, strigand "am sosiiit".
O sa fie foarte multe povesti pe blog de acum inainte. Nimeni nu va fi ranit sau vorbit de rau in timpul lor.
Am luat ca pe un semn faptul ca primul film pe care l-am vazut anul asta a fost Happy go lucky. Era exact ce-mi trebuia. . Un film care-i va enerva la culme pe oamenii maturi si pe realistii pesimisti.