Am disparut un pic pentru ca am fost sa ma plimb

Perioada asta o sa fie amintita peste ani si ani drept perioada plimbarilor prin noapte cu miros de tei. Cu E. de mana, cu tenisi rozatori sau sandale verzi agatate de picioare, cu un pic cam multe beri, cu discutii despre toate si nimic. Cu Pink Floyd in urechi la lucru, cu filme vechi si tricouri comode, clatite cu ciocolata la fiecare pranz si multe ilustratii cu monstri si lupi.
Habar n-am daca e perioada mea preferata dupa prea multe zile urate de iarna. Dar linistea pe care o simt e clar starea mea preferata.

Buletinul meteo arata cercei lungi si fuste inflorate

Incep sa-mi revin, iarna asta m-a blocat si m-a facut sa simt ca traiesc intr-o perna. Dar acum mi-am pus fusta si am iesit din nou in lume. Citesc Stiinta si Tehnica, imi traiesc demna ultimele zile de raceala si pun la cale noi povesti. Sunt atat de recunoscatoare ca a venit vremea frumoasa, incat imi vine sa deschid o stand cu limonada in fata golanilor care ciripesc ca niste vrabiute date cu gel pe gardul din spatele blocului.
Sunt recunoscatoare zilele astea pentru toate nimicurile: ca nu mai trebuie sa port manusi si sa-mi agat brelocul de la chei in ele cand ma grabesc sa deschid usa de la intrare, ca nu mai trebuie sa patinez si sa urc munti de gheata in fiecare zi cand ies din casa, ca pot sa ma trezesc dimineata, pe la 6, si sa nu ma mai enervez pentru ca lumina este minunata si se aud mierlele cantand, ca pot sa dorm cu geamul deschis fara sa ma invelesc cu 14 paturi, ca peste 2 luni o sa platesc o suma normala la intretinere, ca pot sa port cercei lungi din nou si poate ca daca nu mai port fular de lana si pulover, nu o sa mai electrocutez cetatenii nevinovati care vor sa ma pupe pe obraz, ca pot sa-mi iau micul dejun in soare si ca-mi infloresc muscatele si gardeniile. Si ma gandesc sa scriu in fiecare cate o predictie meteo pentru oamenii care vor neaparat sa fie fericiti.

Buletin despre starea natiunii mele

In casa e frig. M-am imbracat ca un eschimos care imita o foca si tot dardai un pic. Am inceput sa aranjez acvariul si sa creez ecosisteme. Momentan ma simt ca un zeu incruntat si preocupat, care nu-si doreste nicio responsabilitate si vrea doar sa stea comod pe un nor, asa ca bomban mereu si-mi zic " e cam costisitor si complicat, ce naiba m-o fi apucat sa creez lumi?!" Dar o sa fiu perseverenta - e un lucru la care ma pricep foarte bine. Dupa pestii portocalii, urmeaza un papagal galben sau un canar. Apoi o sa adopt si cativa oameni solari. Si o sa cumpar si perdele rosii si jaluzele verzi si castroane galbene si o sa-mi vopsesc biroul intr-o nuanta de albastru electric. Timp de aproape un an lumea mea a fost tare alba, mult prea alba, asa ca acum am nevoie sa traiesc pe spinarea unui peste-clovn.

De anul nou e bine sa porti o pereche de dorinte rosii

 Nu stiu ce va doriti voi, dar eu va doresc ca in 2012 sa fiti sanatosi, iubiti si cu chef de viata.
Iar mie imi doresc ca anul viitor sa fiu mai gospodara. Sa-mi cumpar ciocan, palnie, dar si filtru pentru robinet, covor care se aspira usor, manusi de gradinar si grebla de buzunar si scara, pentru ca nu mai vreau sa-mi pun cizmele cu toc ori de cate ori vreau sa ajung la rafturile de sus. Sa-mi cumpar mai putine haine si mai multe oale si farfurii. Si multe, multe flori. Anul asta am invatat sa fiu un pic instalator, anul viitor as dori sa fiu un pic tamplar. Si sa ma apuc sa fac mai multe lucruri handmade pentru ca vreau sa devin un mester artizan!
Imi mai doresc sa-i vad mai des pe oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si sa cunosc oameni cat mai intelepti, blanzi, pusi pe treaba si ne-egoisti. Si, daca se poate si nu cer chiar atat de mult, sa am parte de mai putine drame si mai multe aventuri.

E bine

E sambata continua. Nu ma mai uit la ceas, nu mai tai zilele din calendar asteptand parca sa vina ceva, alarma telefonului tace malc dimineata, nici macar buletinul meteo nu ma mai intereseaza, ma imbrac cum imi vine, chiar daca in mod sigur o sa racesc din cauza asta. Incerc sa-mi scot toate rutinele din mecanisme, o sa dureze ceva vreme dar nu ma grabesc, am cam jumatate de an la dispozitie. Stau in soare, scriu povesti si mi-e de ajuns.

In care se arata unde a disparut piticul nomad

Am facut un an de cand nu m-am mai mutat. Un an de cand stau in acelasi loc si nu am motive sa plec iar. Undeva in capul meu insa, piticul care s-a obisnuit cu stilul nomad se stramba la mine si-mi arata un geamantan in care si-a strans cateva lucrusoare piticesti. Cum ar fi sa te duci iar? Iar eu ii raspund indesandu-l in propriul geamantan.
Ce am invatat din asta? Ca omul nu e niciodata asa cum crede el ca e. Credeam ca sunt statica si totusi cativa ani de du-te-vino m-au facut sa-mi schimb parerea asta despre mine. Nu-s statica pentru ca-mi place sa ma tot mut, sa traiesc printre saci si cutii si perdele stranse, sa ma trezesc brusc in alt decor. Pentru ca mutarea ma obliga sa fac curatenie, sa arunc ce nu-mi trebuie, sa descoper lucruri ingropate si sa ma reindragostesc de ele.
Dar in casa asta ma potrivesc perfect, ca un cintezoi intr-un cires, si nu mai vreau sa plec. E colorata, e luminoasa, am portrete cu familii de iepuri pe pereti si un om de Chesire ( care tine locul pisicii) ce zambeste neterminat printre alge si plante nemuritoare si in curand o sa am si un sevalet. Si e bine.
Piticul nomad e inchis deocamdata in geamantan. Sunt curioasa cand o sa reuseasca sa evadeze.

Uneori e bine cand e vorba de un anume rau

Atunci cand nu ma simt bine sau mi se intampla lucruri care nu-mi convin, caut sa fiu demna si incerc sa ma bucur ca nu-mi merge totusi mai rau. Uneori functioneaza. Asa ca azi ma bucur ca nu sunt intr-un loc unde-mi cad bombe in cap, nu inghet undeva intr-o fabrica parasita din Antarctica, nu stau incomod asezata in coltii unui tigru, nu dau un examen - orice examen, nu sunt torturata intr-o pivnita parasita, nu am pe nimeni in fata care sa-mi zica rautati si nu traiesc in anul 2789, cand oamenii sunt pe jumatate roboti si-si tin noaptea sufletul intr-un pahar cu apa curata, pe noptiera.

Ce se intampla cand nu scriu?

De obicei trec prin schimbari sau din contra, nu mi se intampla nimic si asta ma plictiseste, sau nu am pofta de scris sau sunt amarata sau mult prea fericita, ma simt cenzurata ( cenzorul sunt tot eu, bineinteles), scriu in alta parte - doar pentru mine, nu-s sociabila nici macar online, nu am timp, imi pierd increderea in scris, in mine, in lume dar apoi imi revin spectaculos.
In perioada asta asta am simtit nevoia de o pauza pentru ca iar se schimba niste lucruri in viata mea si traiesc intr-un mic haos. O sa reincep sa povestesc dupa ce o sa simt ca sunt pe teren sigur.
Dar e bine si o sa fie si mai bine. Si daca nu o sa fie bine, asta e: o sa fie rau si apoi din nou bine. Optimismul meu nu poate fi invins de niciun haos :))

:)

Anul asta a fost greu in mod subtil si psihologic, dar nu mai greu ca alti ani. Mi-am dorit insa liniste si liniste am avut. Ma rog, cat de cat, si mai ales acasa. In alte locuri nu s-a putut. Dar a fost foarte bine chiar si asa si nu ma plang deloc.
Problema e ca de multe ori linistea duce la lene. Si oricat de dulce ar fi lenea, nu e buna. Te prosteste, ingrasa si-ti da impresia ca totul e bine, ca ai mult timp la dispozitie, pana cand mori si-ti dai seama ca nu mai ai timp sa faci nimic, nici macar sa intri in panica din cauza asta.
Anul viitor imi doresc asa: mai multa ambitie si perseverenta, mai mult scris de mana decat tastat. Si daca anul asta mi-am dorit sa scriu o carte, anul viitor sper sa o termin si sa o public.
Si sa fiu mai putin cheltuitoare. Si mai iubitoare dar nu cu cei care nu-mi dau inapoi la fel de mult. Si mai surazatoare. Si mai calatoare; mult mai miscatoare. Si sa am un blog din ce in ce mai putin popular.

Eu

E atat de bine doar sa existi, sa tragi aer in piept, sa simti draci si fericire amestecate toate intr-o mare oala de senzatii, sa te apuce rasul din senin cand ai impresia ca esti atat de obosit incat nu-ti mai vine sa fii. Dar iti vine sa fii, iti vine sa treci prin toate, sa te plangi si in acelasi timp sa te bucuri ca vin peste tine si tu le treci, ca pe niste valuri un pic mai mari. Sunt astfel de momente in care nu te poti opri sa nu te gandesti cat de idiot ai putut sa fii cand ti-a fost lehamite, cand te-ai simtit ca o carcasa goala de broasca testoasa. Cand e atat de bine sa existi in viscol, in intuneric, printre ziduri reci, printre asternuturi care miros frumos, printre pahare de bere si creme de corp si mere rosii, din soiul ala caruia mereu ii uiti numele, printre oameni dragi care exista in realitate sau doar in mintea ta, printre lucruri familiare si viitoarele lucruri care ti se vor intampla. E atat de bine pur si simplu sa fii incat nu pot sa inteleg de ce facem uneori asa mare caz de tot si nimic :)

Jurnal de bord fara bord

Ce ma distreaza acum e sa fac lucruri nu prea serioase, cu cat mai putine compromisuri la activ, sa cunosc cat mai multi oameni ca mine, gata, mi-am facut portia de oameni din alte galaxii, sa ma uit la toate filmele din lume, zilele astea ma distrez cu filme de groaza din toata lumea, devin specialista si, curios, dar parca-s la scoala, invat o gramada din ele. Cam 90% din ele vorbesc despre frica, starea care ma inspaimanta cel mai tare. In ultima vreme renunt la frici pe banda rulanta si ma descoper mult mai sincera si fericita asa: frica de respingere, frica de a spune ceea ce crezi, frica de a-ti asuma niste sentimente urate. Frica e ca o poleiala care pare ca ascunde ceva stricat, dar daca o dai la o parte descoperi ceva proaspat si frumos, ceva ce nu expira niciodata.
E bine din nou :)

no comments for this post.

Post foarte personal, superficial si fericit

Luna trecuta a fost foarte grea nu pentru ca s-ar fi intamplat foarte multe lucruri oribile ci pentru ca orice as fi facut, totul iesea cum nu trebuia. Si degeaba ma incapatanam, primeam numai bobarnace. Cum s-a sfarsit luna, cum au venit buluc lucrurile bune. Asa ca voi cei deprimati, suparati si intorsi pe dos nu disperati, strangeti din dinti ca o sa vina si pentru voi luna iunie mai devreme sau mai tarziu :).

De maine gata, schimb casa. O sa-mi iau un pat mare si o sa-l pun direct in mijloc, ca sa-mi pice lumina drept in cap. Si trebuie sa dau o raita si pe la sera, ca doua balcoane si multe pervaze au cerut flori.

Imi place poza asta (de aici). Un fulg din ala de nea, dar nu din hartie, exista si in casa, prins de tabloul electric.

No comments for this post.

Horror este prietenul meu

De vreo saptamana, ma uit in fiecare seara la filme de groaza vechi. Am avut o perioada in care iubeam filmele de groaza, apoi a venit timpul sa-mi fie frica de ele, acum iar imi plac pentru ca uneori o intalnire cu un zombie e mult mai placuta decat niste situatii cu care ai de-a face zi de zi. Am dat de retrovision tv si pot sa spun ca incep sa devin o specialista in vechituri horror. Si ce vechituri! De la Boris Karloff si Bela Lugosi la serialele cu Vincent Price si filmele cu zombie, nazisti, canibali voodoo si posedati din sanatorii. Aia tipa in noapte, pisoiul sare din somn, eu mananc fistic cu inghetata si rad, apoi ma culc si tremur. Pentru ca brusc cade din dulap o sapca pe care nu stiam ca o mai am, calculatorul trozneste de parca da cineva cu toporul in birou, frigiderul scoate un pacanit ca un urlet, afara se aude un mieunat care-ti ingheata sangele in vine, umbrele de pe pereti par ca vin inspre mine, mai aproape, din ce in ce mai aproape asa ca singura mea arma este sa-mi mai pun o perna in cap si adorm.
A doua zi ma trezesc fara cearcane si vesela si seara o iau de la capat. Am observat ca de cand ma uit la filme de groaza nu mai am cosmaruri, viata mi se pare mult mai simpla, am pofta de mancare mai mare si am tendinta sa grupez oamenii din jur in categorii de monstri: cei zombie, cu care ma inteleg foarte bine, tacuti, balbaiti, inceti, dar totusi activi, au tendinta sa te apuce de mana cand ti-e lumea mai draga, fantomele: diafane si bine imbracate, politicoase, imi plac si ele, vampirii, atractia lor catre tot ce e intunecat si rasul lor isteric nu imi prea place, posedatii nici atat, nu au personalitate proprie destul de puternica iar victimele, pe care le includ si pe ele in categoria monstrilor, imi plac cel mai putin: Ati vazut, zombie mi-a mancat ochiul, impuscati-l in cap! Zau, victima? Dar tu ce cautai la cimitir la miezul noptii?

ps: Recomand Oasis of Zombies pentru dialogurile inteligente si sensibile.

Saracie dar si un pic mai multa veselie

Nici nu vine bine mijlocul lunii, ca noi ramanem fara bani. Bolile, dentistii veseli si cizmele noi si frumoase, dar nepotrivite pentru iarna, costa nu gluma :(. Ultimii banuti se duc pe chirie si la supermarket iar apoi ramanem doar cu multe monede de 5 lei prin buzunare. Pana acum nu am fost nevoite sa apelam la monedele din pusculita porc de argint calator pe Marte, pe care mi-a facut-o cadou Ruki cu ocazia venirii sfarsitului lumii, presimt insa ca o vom goli si pe aia cand vom tine neaparat sa ne cumparam brad si nu vom avea cu ce.
Este grav, mi-am pierdut spiritul economic. Nu stiu unde, cand si cum. Dar de la o vreme banii mi se scurg printre degete ca niste tipari speriati.
Dar daca n-am bani, cu atat mai bine. Dupa ce ma voi achita de obligatii, voi vizita niste fabrici de cascaval si ma voi plimba prin Sighisoara, o sa devin antisociala, o sa stau numai in pat, o sa traiesc numai cu ceai si o sa ma uit la toate filmele din lume, cu mica pisica neagra la picioare, culcusita bine in plapuma. Departe de probleme, de oameni care au mereu ceva sa-mi reproseze si sa se supere pe mine. Ne-am atasat amandoua de pisoiul asta ochios, aflat in vizita la noi doar pana in decembrie, care noaptea face naveta intre camera mea si a lui Ruki, pentru ca este adepta egalitatii intre popoare.
Revenind insa la bani, trebuie cu regret sa marturisesc ca mi-am facut caiet de cheltuieli. Cat uram agendele alea oribile, cu coperti verzi, maro sau negre, in care ai mei notau fiecare ban dat si pline de liste precum masa de revelion: ciuperci, 4 paini, coca cola si fanta... tort de inghetata, prajituri diverse, linie trasa 4 milioane. Si iata acum, am ajuns si eu sa ma opresc la aceeasi borna kilometrica. Lucrurile nu vor mai fi niciodata cum au fost :(. Sunt convinsa ca in curand masa de revelion se va gasi si in caietul meu.

Scrie, scrie texte lungi pana sus, la sfantul Ilie

In ultima vreme scriu mai usor pe hartie, decat pe blog. Si cate nu scriu! Ba uneori si desenez. Niste lucruri destul de bizare care pot cu usurinta sa insemne totul pentru mine.
Mi-am dat seama ca nu pot fara scris. Pot fara muzica, imagini. Cand insa nu pot sa insir doua cuvinte care sa ma multumeasca, cand ma simt blocata si nu pot sa am idei, mi se pare ca traiesc o tragedie, ceva mai groaznic decat orice relatie de iubire care s-a terminat. Nu cred ca am vocatie de scriitor, pur si simplu am gasit ceva ce ma face fericita in orice moment. Nu un hobby, ci un mod de-a fi. De aceea am nevoie de singuratate si liniste cand scriu, am nevoie sa fim lasati doar eu cu el pentru ca sunt un om demodat si cred ca intr-o relatie, chiar si intr-o relatie dintre un carnet si stapana lui, e nevoie doar de doi, nu mai multi.
Carnetul meu e cel mai sever critic, cel mai antipatic si capricios cititor, cel mai entuziast admirator si numai vederea lui ma linisteste subit. E unul din cele mai valoroase lucruri ale mele, pentru ca nu e un jurnal, nu e un roman, nu e plin de nuvele, ci plin de tampenii, lucruri fara sens, oase de povesti, observatii, personaje cu sau fara cap, declaratii, uimitoare inventii ireale si aduceri aminte. Uneori fara metoda, uneori fara chef, uneori cu prea mult chef, la nervi, la bucurie, la tristete, are urme de lacrimi, apa, suc, ceai, mancare, mina de pix, are colturile indoite de purtat in genti si ghiozdane si a inceput sa fie foarte murdar.
Fara dictionar si carnet mintea mea ar fi mult mai dezorganizata si trista si as avea o privire mult mai goala. Acum sta langa mine si se uita pofticios si agitat la degetele mele. Se va linisti insa cand voi termina de tastat.

As scoate comentariile la postul asta :)

Jazz

Am fost ieri la Masters of Jazz si am dansat pe scaun. De cate ori ascult jazz, imi trece tot raul si toata tristetea, de parca se sterge totul si nu mai raman pe lume decat acoperisurile si burlanele care picura si strazile laturalnice iar eu sunt o pisica fara nici o grija, care sare peste o cornisa.
Este un sentiment de libertate si nepasare pe care il am foarte rar si pe care am invatat sa-l pretuiesc pentru ca de fapt imi contrazice firea mereu macinata de niste probleme, amanunte, prostii.
Va fi un weekend foarte frumos pentru mine si asta va urez si voua. Acum ma duc sa ma bag inapoi in pat, pentru ca afara e atat de urat iar eu am aprins lampa si citesc autobiografia Agathei Christie, o carte desueta si absolut minunata, ca un garden party literar. Si rad pentru ca pe atunci toate fetiscanele aveau fantezii despre cum barbatii pe care ii iubeau se imbolnaveau grav si mureau in bratele lor si-mi amintesc si eu clar cum am nutrit prin gimnaziu niste ganduri asemanatoare pentru niste baieti :)) E ceva specific feminin.
Iar Agatha Christie se indragostise de un receptioner de la hotel, care era inalt si subtire ca o tenie, si pe care visa sa-l ingrijeasca de ciuma in Indochina.

Despre baieti

De cate ori vorbesc cu D. mor de ras. El stie cum sa-mi descrie un baiat astfel incat sa ma faca sa-mi doresc sa-l cunosc pe baiatul acela :)) Descrierile lui seamana cu schitele scrise de Mircea Santimbreanu.
Imi zice despre primul baiat: are capul rotund si e activ, adica nu e chill, ci mai degraba atent si implicat. Eu mor de ras, cum adica are cap rotund? Adica e rotund in comparatie cu capul meu care e lunguiet, zice el. Are freza misto, adica are par, e de bine. Mai nou merge prin oras, la teatre si filme underground. Amintindu-mi de o faza aiurea, intalnita pe un blog, unde o fata scria ca si-ar dori un prieten gay, pentru ca astora le plac filmele underground, intreb pufnind in ras: e gay? Iar D. imi raspunde: nu cred, ca are o bunica la tara. Se pare ca doar heterosexualii au bunici la tara, care sa le tina orientarea in frau :)).
Acum D. imi povesteste de alt baiat. Asta e mai chill si emana iubire. Dar are tot cap rotund din pacate :)) Eu nu inteleg cum adica emana iubire, asa ca D. ma lamureste: are o carisma care-l urmareste peste tot.
:))))
Voi cu care dintre ei ziceti sa ma intalnesc? Cu ala cu cap rotund si activ sau cu ala cu cap rotund, care emana iubire?

Mosul fara nume

Am inventat un nou mos. Pentru ca Mos Nicolae si Mos Craciun sunt toti grupati strategic la sfarsitul anului, ingramaditi in luna in care oricum primesti o gramada de cadouri si restul anului ramane descoperit de mosi, eu mi-am inventat un mos personal. Arata ca un poet ratat, are barba gri, tine cadourile in buzunare, fara sa le mai impacheteze frumos, cu funda si alte artificii si n-are nume, pentru ca sufera de amnezie.

Draga Mosule Fara Nume si Buletin,
imi doresc o palarie cum sunt astea de aici ( sa aiba ciucure, te rog, si inca una si pentru Roxana)
si o bratara din quartz roz.
Deocamdata atat. Multumesc!

La 5A e bine

Stam toti trei intr-o casa oribila dupa toate standardele europene si foarte multi oameni nu inteleg de ce stam acolo. Pot sa-i numere defectele pe degetele de la maini, picioare si dinti. Cred ca raspunsul este: pentru ca e o casa buna (mi se pare ca e o "ea"). Poate de aceea si spargem atatea farfurii si pahare, cum simte casa ca avem un pic ghinion, actioneaza asa cum stie si ea din stramosi. E o casa superstitioasa.
E imposibil sa vii in casa asta si sa-ti tina supararea prea mult. Este imposibil sa te desparti de cineva acolo, trebuie sa mergi cativa kilometri ca sa reusesti sa faci asta. Este imposibil sa nu razi macar doua ore in fiecare zi, cu gura pana la urechi, fie in hol, fie in bucatarie. Descoperi in fiecare zi cate ceva nou printr-un colt, in boxa este plin de praf, paianjeni si minunatii. Am descoperit tocmai cand aveam nevoie si nici macar nu ma gandeam sa caut, o plasa mare cu casete audio. Iar proprietarul, domnul M. este ca un personaj dintr-un film cu oameni buni. Ne da sticle de vin, bani de perdele, se duce in locul nostru sa plateasca facturile si se bucura cand ii facem cadou de Craciun costum de Mos Craciun. Si mi se pare ca din cauza lui platim mult mai putin la curent :) Avem o godzilla cu doua capete in bucatarie, care ne fereste de hoti, un bazin cu cabine de schimbat pentru vrabii in curte si o mierla in gardul din fata casei, aproape imblanzita, care canta cu inflacarare in fiecare noapte.

Sunt un vesel om mare

28 nu este un numar atat de mare. Chiar si pe un tort mic, 28 de lumanari par destul de putine daca le rasfiri si mai ramane destul loc si pentru altele.
Imi doresc in continuare sa am un robot, sa cunosc oameni total diferiti de mine, care sa ma contrarieze, sa ma infurie si sa ma faca sa ma indragostesc de ei, sa am parte de sanatate de toate culorile, marimile si formele si sa am mereu invartindu-se prin jurul meu multi oameni care sa ma iubeasca, pentru ca sunt foarte rasfatata si am nevoie de ei si iubirea de gradul 2 sau 3 nu ma mai multumeste. Si sa nu-mi iasa nici anul asta fire albe de par, pentru ca nu m-am mai vopsit de foarte multi ani si-mi place cum sta situatia. Si sa nu-mi fie niciodata rusine cu varsta mea matusalemica.