Vecini speciali

Un vecin mai batran decat viata isi plimba cei 2, 3 sau 4 caini mici si negri ( numarul e variabil in fiecare zi). Ii ajut sa intre si le tin deschisa usa de la intrare, fapta buna care nu ramane nerasplatita.
- La ce etaj stai, ma ia la rost.
- La 11.
- Aha, esti vecina cu Dumnezeu!

Produse de care am mare nevoie

dar care inca nu s-au inventat:

Mic camp gravitational artificial, care opreste in aer caderea din mana a obiectelor precum paharele, telefoanele, cutiile cu pudra etc.
Papuci anti-impiedicare.
Ochelari cu care vezi potentialul malefic al oamenilor cunoscuti ( ca intuitia e inca alerta cand e vorba de necunoscuti).
Specie noua de pisici domestice, cu gheare si dinti neascutiti si fara sistem de alergare nocturna.
Buton pe care-l apesi din timp, cu 10 minute inainte, care cheama pentru tine liftul, sau numara oamenii de la coada si-ti zice care e coada cea mai mica sau care merge cel mai rapid.

Statuie

   Cel mai de pret dar pe care mi-l face pisica mea dificila este darul nemiscarii. Trebuie sa stau nemiscata atunci cand se suie la mine in brate, pentru ca altfel e vai si amar de mainile mele. Nu are sens sa ma supar pe ea, asa ca prefer sa fiu recunoscatoare pentru minutele in care primesc nemiscata, neconditionat, dragostea ei conditionata. Este aproape ca o meditatie.

Fular extraordinar

Una din putinele bucurii pe care mi le aduce iarna este ca pot purta fulare supradimensionate. De multe ori simt ca doar Lenny Kravitz ar putea intelege dragostea mea nesfarsita pentru Fularul Universal, Fularul Patura, Fularul Alfa si Omega, Fularul care poate fi folosit in loc de covor rosu la decernarea premiilor pentru vedere care tricoteaza.

Daca vrei sa fiu nefericita, da-mi un fular scurt si ingust, un serpisor anemic in care nu pot sa ma ascund si in care nu pot sa respir cand e prea frig afara.

Daca vrei sa fiu fericita, da-mi un fular care poata sa ma inghita in faldurile lui de lana si sa ma ocroteasca in caldura lui. 

Blandete

O sa dau anunt la gazeta: caut oameni blanzi. Oameni buni, oameni cu gesturi lente, dar nu enervant de incete, cu priviri care te incalzesc, fara sa te fiarba sau sa te arda. Oamenii-miere, nu oamenii-fiere.
Stiu sigur ca blandetea nu s-a terminat, mai sunt stocuri importante pe lumea asta.

Practic in bucatarie

In ultimii 3-4 ani am invatat atat de multe despre oameni, viata, dezamagiri, planuri, dorinte, incat uneori ma intreb daca mi-a mai ramas ceva de invatat. Si totusi, daca ma intrebi care e cel mai practic si neasteptat de folositor lucru pe care l-am invatat in acesti ani, imi vine in minte in primul rand: https://www.youtube.com/watch?v=quy-7KzH_I4

Ploaie de dorinte cazatoare

E bine sa ai din cand in cand dorinte mici si excentrice. E stiut faptul ca dorintele alea mari, care au nevoie de ani sa se indeplineasca, si alteori au nevoie de cateva vieti chiar, trebuie amestecate cu multe dorinte marunte si nu neaparat importante. Ca sa ti se indeplineasca si tie ceva si sa nu te mai simti mereu ghinionistul/ghinionista pamantului.
De exemplu, eu imi doresc foarte mult sa-mi fac un autoportret artistic cu o gaina fotogenica.
Iar o dorinta care mi s-a indeplinit de curand: in viata mea a reaparut din nou un acordeon mic, de culoarea smaraldului, pe care il credeam pierdut pe vecie.
In plus, mi-am indeplinit singura 30% dintr-o dorinta foarte serioasa, aceea de a avea o viata cat mai usoara si cat mai putin complicata cu drame. Tot ce am facut a fost sa-mi schimb ultimul portofel din seria portofelelor posedate de alarme care se reactivau periodic. Din cauza acestor portofele, ajunsesem sa intru in orice magazin cu inima in dinti, privirea in jos si senzatie de hotoman pus pe fapte rele. Si cand auzeam alarma si vedeam bodyguardul cum zboara spre mine ca un bondar incantat, imi promiteam ca o sa arunc portofelul umilintei undeva cat mai departe, poate chiar in Groapa Marianelor. Aproape 100 de bodyguarzi au vazut ce am in plase si in geanta. Acum doua zile am reusit insa in sfarsit sa scap de blestem. Si ca sa ma razbun pe toate specia portofelelor, mi-am luat in locul lor un penar minunat, cu elefanti, de la Carturesti. Pentru ca m-am plictisit sa fiu om mare.

Ziua Internationala a Vanatailor

M-am trezit dimineata si am dat cu piciorul in tocul usii si imediat mi-am prins un deget in usa de la baie, apoi, nu stiu cum, ca totusi nu am degete textile, mi s-a prins un alt deget ca un snur in jurul clantei usii de la intrare. Iar la bucatarie am deschis usa de la dulapul de sus, am uitat-o deschisa si i-am facut cunostinta cu tampla mea. Apoi am calcat stramb, mi-a intrat o creanga in ochi si m-am zgariat intr-un cui.

Sarbatoresc cam o data pe luna zile din acestea, pline de urme, cucuie si vanatai. Dar atunci ma gandesc ca totusi e ok, e bine ca inca am un corp pe care sa-l invinetesc.

O masa cat o insula

  Am avut mereu birouri mici si delicate, pe care nu incapeau prea multe lucruri si nici picioarele mele nu se descurcau prea bine sub ele. Mi-am zis mereu ca atunci cand o sa am casa mea, o sa-mi pun in sufragerie cea mai lunga si mai lata masa. Cam ca masa Palarierului cel nebun din Alice in Tara Minunilor. Pe care o sa incapa vaze cu flori, veioze cu lumina calda, carioci si sute de creioane si foi gata sa fie desenate, cosuri cu mere si portocale - o masa care o sa fie inima casei. Inconjurata de scaune si banci si taburete de toate formele, culorile si marimile, din lemn, catifea sau matase.
  Dar cand m-am mutat la casa mea, am vazut ca masa mea de vis nu prea incape in sufragerie. Si ca am de ales: sa am o masa mare + nimic altceva sau sa am de toate + o masa mica. Asa ca a trebuit sa renunt temporar la vis. Pana cand o sa ma supar si o sa-mi cumpar o casa in care o sa am un singur etaj doar pentru masa asta lunga si lata. Si am scris postul asta astazi, ca sa-l recitesc peste cativa ani, in timp ce stau la masa mea minunata.

Ziua perfecta, in care nu s-a intamplat nimic

Being Boring

’May you live in interesting times.’ Chinese curse

 If you ask me ‘What’s new?’, I have nothing to say
 Except that the garden is growing.
 I had a slight cold but it’s better today.
 I’m content with the way things are going.
 Yes, he is the same as he usually is,
 Still eating and sleeping and snoring.
 I get on with my work. He gets on with his.
 I know this is all very boring.

 There was drama enough in my turbulent past:
 Tears and passion - I’ve used up a tankful.
 No news is good news, and long may it last.
 If nothing much happens, I’m thankful.
 A happier cabbage you never did see,
 My vegetable spirits are soaring.
 If you’re after excitement, steer well clear of me.
 I want to go on being boring.

 I don’t go to parties. Well, what are they for,
 If you don’t need to find a new lover?
 You drink and you listen and drink a bit more
 And you take the next day to recover.
 Someone to stay home with was all my desire
 And, now that I’ve found a safe mooring,
 I’ve just one ambition in life: I aspire
 To go on and on being boring.

Wendy Cope

Acum mai multa vreme, am trecut prin niste momente foarte grele. Era greu la nord, era greu la sud, era greu la est, era greu la vest. Asa ca am inceput sa apreciez din tot sufletul zilele obisnuite si sa-mi numar binecuvantarile banale. Eu le numesc "zile portocalii" - zile pline de lucruri normale si mici, cand viata e buna cu tine.
De exemplu, duminica aceea in care nu am facut nimic special, doar am ras de dimineata pana seara, casa imi era un sezlong albastru, am mancat un cos de nectarine si dulceata de cirese amare si am purtat o rochie galbena, in care ma simteam ca o floarea soarelui. 

Gat de lup duminical

    Astazi m-am trezit cu un cadou neasteptat: un gat de lup nou-nout. Uit mereu ca ii zice torticollis, mai degraba imi vine sa zic ca am un tortelini. Un tortelini mare si dureros in partea dreapta, langa umar.
Pentru ca luni vin oamenii sa instaleze contoare moderne pentru apa rece si calda, ca sa poata sa le citeasca toti spionii cu ajutorul radioului, azi a trebuit sa fac curatenie ca sa le pregatesc terenul. Dar trebuie sa marturisesc ca un om cu gat de lup este total inutil pe lumea asta si ma bucur ca stiinta nu a inventat asa ceva pana acum, pentru ca l-ar fi inventat degeaba. Iar lupii ( sau varcolacii) e clar ca sunt anti-talent cand vine vorba de treburile gospodaresti si pot sa-si ia gandul de la meserii precum menajere sau oameni de serviciu.      In afara de "au, ma doare", omul cu gat de lup nu stie sa zica sau sa faca altceva. Poate doar sa stea pe canapea, cu un prosop cald in jurul gatului, si sa manance bombonele ( si asta pana in ora 17.00, ca dieta ii interzice apoi sa mai manance altceva).

Un purcel luminos in noapte

Zic mereu ca o sa-mi iau o lanterna adevarata. O lanterna ca un soare mic, pe care ai vrea sa o ai cu tine in jungla sau in mijlocul pamantului. Dar uit mereu sa o cumpar.
Asa ca, atunci cand s-a luat curentul in muntele in care locuiesc, am descoperit ca trebuie sa urc o multime de etaje cu ajutorul singurei lanterne pe care o am la breloc: un porc mic si roz, care guita de fiecare data cand lumineaza timid cu un bec amarat in rat.
Am guitat cu lanterna si am inceput sa urc incet etaj dupa etaj. O strafulgerare de lumina, un guitat, o strafulgerare de lumina, un guitat. Si auzeam vecinii bajbaind in intuneric in spatele usilor, intrebandu-se cine e porcul care locuieste la ei in bloc.

Un gand

Nu se stie niciodata ce-ti ofera viata, dar m-am gandit ca ar trebui totusi sa nu ma casatoresc niciodata cu un barbat cu numele de familie Ene. Pentru ca atunci m-as numi Irene Ene si m-as simti ca un ecou.

Telefon cu majordom

  Mi-am dat seama ca in dezvoltarea mea de homo sapiens vorbitor la telefon am sarit peste o etapa foarte importanta: n-am avut niciodata telefon cu robot care inregistreaza mesaje. Am sarit direct de la telefonul cu disc la telefonul mobil gigantic. Vad in filme oameni care se intorc obositi acasa, isi arunca pantofii peste umar si se prabusesc obositi pe o canapea, dar nu inainte de a apasa pe butonul rosu al telefonului care clipaie, semn ca au mesaje. Si ce mesaje au! Numai lucruri importante: mesaje de la psihopati, mesaje de la iubiri pierdute, etc. E drept ca puteai sa lasi mesaje in casuta vocala a telefonului mobil, dar nu e acelasi lucru. Pentru mine, robotul de telefon fix era ca un fel de majordom serios, care avea grija de casa ta si raspundea demn si la telefon.
  Pentru ca moda se repeta si lucrurile vintage sunt mereu cool, asa cum mi-am luat acum cu mare bucurie frigider retro, sunt sigura ca o sa-mi iau la un moment dat si un telefon cu robot-majordom, pe care o sa-mi las mesaje singura, in caz ca nu o sa se sacrifice nimeni.

Baiatul cu mingiuta portocalie

   Am zis ca scriu despre baiatul cu mingiuta portocalie, dar am uitat.
A fost asa, ca o metafora despre viata si n-am putut sa nu observ si sa nu spun "uite exact asa e si in viata!".
    In fata mea, pe bulevardul lung si drept, mergea un baiat imbracat foarte ciudat. In partea de sus purta sacou si camasa, ca un baiat care se duce la un eveniment special. In partea de jos avea blugi din aia cu talie pana la genunchi, care-i cadeau mereu din ce in ce mai jos. Niste pantaloni destul de incomozi, nici nu stiu cum mergea. Dar baiatului nu-i pasa de nimic pentru ca se juca cu multa pofta cu o mingiuta mica si portocalie, extrem de saltareata. A avut si pisicul meu o mingiuta gumata din asta, sarea asa de sus incat la un moment a disparut peste marginea balconului si dusa a fost, lasand un gol in sufletul iubitor de mingiute al motanului.
     Baiatul nu facea niciun pas fara sa arunce mingiuta de asfalt. Era clar ca intre ei doi exista o relatie speciala, pe care nimeni nu o va intelege vreodata. Si n-am mai vazut niciodata o mingiuta atat de fidela. Cat a inaintat baiatul pe bulevard, mingiuta a intrat in tufisuri, in curtile unor oameni, sub masini, a ajuns pana in trafic, pe linia de tramvai. Baiatul si-a pierdut de vreo 3 ori increderea ca mingiuta va fi din nou a lui. Dar de fiecare data, mingea a sfidat orice lege a norocului si s-a intors la picioarele baiatului, cuminte si ascultatoare.
     Iar eu m-am gandit ca exact asa stau lucrurile si in realitate. Oamenii si lucrurile care ti se cuvin, care vor sa-ti apartina, vor gasi intotdeauna o cale catre tine, chiar daca tu nu crezi ca asa o sa se intample, simti ca nu meriti, sau nu te mai astepti sa mai apara vreodata in viata ta.

Lucruri care merg asa cum trebuie

Sa nu uit sa povestesc despre baiatul cu mingiuta portocalie, o intamplare despre nimic si totusi despre toate.
Vopsesc un dulap mare in auriu - ce bine e sa fii excentric!
Plante cu frunze grase la geamul care da spre sud.
Desenez, desenez, desenez. Nimic cu sens, nimic fara sens.
Timpul inseamna de fapt energie. Cand zici ca nu ai timp, zici de fapt ca nu mai ai putere sa le ingramadesti pe toate, la rand, ca margelele pe sfoara. Energia mea se duce de ceva vreme in niste directii foarte precise, resturile de energie ramase nu-mi mai ajung decat pentru o inghetata.
Ruj "Sugar plum" si parfum de pere crude.
Si mult, mult verde: limonade facute din limes, mojito, salata de avocado si o esarfa de culoarea smaraldului fierbinte.

Reclama la niste creme foarte utile

Stateam la coada la farmacie, mai multi oameni isi umpleau in jurul meu pungile cu medicamente + crema de galbenele. Crema noastra universala, pentru tot felul de probleme si orori.
Eu as vrea sa apara insa si crema de orhidee, cu care te dai atunci cand vrei sa devii un pic mai exotic, pentru ca te simti un pic cam prea banal, ca un figurant dintr-un film nu prea special, crema de flori de tei, cand te inrosesti de furie si vrei sa devii galben de calm, crema de bambus, cand vrei sa fii brusc norocos si sa cumperi bilete la loto, sau crema de ficus, cand te afli la o petrecere arida, cand n-ai chef de vorba, asa ca vrei sa devii brusc pur si simplu ornamental.

Simt de observatie

Ma intalnesc in fiecare zi, la metrou, cu cativa oameni ce au, intamplator, acelasi drum ca si mine in timpul saptamanii. Ma gandeam azi: cat de multe poti afla despre un om, in doar cateva minute, fara sa vorbesti vreodata cu el, trebuie doar sa fii atent si sa-ti imaginezi ca in clipa aceea el e cel mai important lucru din univers.
I-am observat cand erau raciti, dar isi terminasera servetelele, cand se certasera cu cineva, ce citeau, daca era vorba de o carte despre afaceri, autobiografie sau SF. I-am observat stand pe peron cu un iubit sau o iubita, apoi, peste cateva luni, cu alt iubit si alt iubita. Si cum isi iau ramas-bun, rece sau cald. E un baiat care mi s-a parut intotdeauna foarte ciudat. Cu prietena lui, ciudatenia lui devenea induiosatoare. Fiecare despartire de ea era ca o despartire inainte de razboi, cand el pleaca departe, spre moarte, si ea ramane in orasul bombardat, obligata sa lucreze la o fabrica de cauciuc. Unii au ticuri, isi frang mainile, se joaca solitaire pe telefon, unii au sireturi rupte, fulare de dinamovisti si manusi gaurite.
Din cand in cand ma intristez. Poate sunt egocentrica, dar mi-ar placea sa stiu ca macar din cand in cand, pe peron, exista cineva care sa se uite curios si atent la mine. Nu pentru ca vrea ceva de la mine, ci pentru ii place sa ghiceasca ce se ascunde in spatele unui strain. Orice observator merita sa fie si el obiectul observatiei din cand in cand, asta il va face sa fie un observator si mai bun.
Asa cum i-am zis unui prieten acum ceva vreme, in timp ce se plangea ca-l tot intrerup: Nu pot sa te ascult bine daca nu ma lasi si pe mine sa vorbesc!

Toate vrabiile ar trebui sa-si cumpere sampon uscat

    Din cand in cand imi aduc aminte ca am in baie un spray cu sampon uscat. Tn minte ca am citit prima oara despre samponul asta intr-un manual de cosmetica inainte de revolutie si ma gandeam ce complicat pare sa te dai cu pudra de talc in cap. Era considerat, ca si azi, varianta mai simpla si practica a spalatului pe cap cu apa. Apoi, peste cativa ani, am citit o carte de groaza in care, din nou, era preamarit acest sampon din praf. Locul lui chiar parea potrivit intr-o carte de groaza.
    Stii cine se mai spala pe cap cu praf? Vrabiile. Ati trecut vreodata pe langa o baie publica de vrabii? Este cea mai minunata priveliste: cred ca e singura data cand vrabiile uita de tot, uita de precautii, de probleme si pericole, in timp ce se zvarcolesc in praf si se spala si pe sub aripi, si in urechi si pe penele de pe copane.     Chiar daca groapa cu praf e in mijlocul trotuarului, cand vrabiile se baga in baie, nu mai dau 2 bani pe tine, poti sa treci de 3 ori pe langa ele, nu o sa zboare niciuna de acolo. E placerea lor suprema, asa cum e pentru noi baia plina cu spuma si uleiuri de baie dupa o zi grea.
    Vrabiile sigur ar iubi samponul uscat. Asa cum il iubesc si oamenii cu par drept, mai degraba scurt si necomplicat. La ei functioneaza.Parul meu nu-l iubeste. Poate pentru ca e mai degraba lung, plin de suciri si rasuciri si serpentine, greu de pieptanat, si de fiecare data cand imi dau cu spray-ul ala si parul mi se face alb, pot sa vad cum o sa arat peste vreo 20 de ani, batrana si cu braul de lana. Asa ca astept sa se inventeze alt sampon practic, de preferat cu aer sau cu jeleu sau apa care nu uda.
      Oare in curand o sa apara si baia uscata? In mod sigur o sa vreau s-o incerc si o sa invit si niste vrabii sa ne balacim impreuna, la un sapun Dove gri din praf hidratant.

Post gospodaresc

Ura, primul post din 2014! Pana acum am avut deja 3 pene de curent, scriu repede pana nu vine iar Marele Intuneric.
Mi-am propus atat de multe anul asta, incat acum ma simt foarte ocupata si preocupata. Pana acum am reusit sa fac tot ceea ce mi-am propus. Nici macar nu conteaza ca au trecut doar 2 zile, o singura zi e de ajuns sa-ti schimbe viata :))):
- sa scriu pe blog din 2 in 2 zile ( inca nu-mi dau seama daca e o coincidenta sau chiar ma tin de treaba). Sa scriu doar de dragul de a scrie, chiar daca nu am nicio idee sau chef. Pentru ca mi-e dor sa scriu aiureli.
- sa fac zilnic 100 de genuflexiuni ( am reusit sa fac vreo 75, e bine, nici nu ma asteptam sa fac 100 chiar asa, din prima luna, nu sunt perfectionista, macar de as face peste 50 in fiecare zi)
- sa sterg saptamanal praful de pe dulapuri ( am reusit ca in ultima zi a anului sa fac tot ceea ce nu am reusit sa ma mobilizez in celelalte sute de zile: sa sterg praful chiar si dupa dulapuri - de ce nu pot s-o tin asa mereu?)
- sa ma uit la mai multe filme romantice, pentru ca simt ca am vazut mult prea multe filme horror si am inceput sa devin un om fara inima. Mi-am dat seama ca daca impart un film romantic in 2 episoade si pun la mijlocul lui un film cu extrateresti, il apreciez astfel mult mai mult.
- sa scriu un poem care nu are nicio legatura cu poezia sau arta in general, in fiecare seara. Nimic serios, nimic cu rima, pur si simplu ceva scurt despre ziua respectiva.
Inchei acest post cu poemul de ieri.

In prima zi a anului nou am ramas fara electricitate
In timp ce afara straluceau pe trotuare
Cioburi si confetti si fantomele unor petarde extraordinare.

Am pandit blocurile din jur, sa fiu sigura ca e o pana generala

E infricosator sa stii ca doar tabloul tau electric s-a stricat

Si trebuie sa te mobilizezi

Sa chemi un electrician mahmur

Sa cauti numarul lui pe internet

In timp ce telefonul tau sta ca de obicei sa moara

Pentru ca am un ne-telefon muribund

Care functioneaza 1 minut si apoi vrea in priza

Si nu inteleg de ce il mai suport!

Cand stai pe intuneric, iti aduci aminte ca ai un geam

Asa ca am stat si m-am uitat la 2 lampioane

Care se plimbau aprinse pe cer

Si cand lumina a venit inapoi

Dupa vreo ora, cam asa

Mi-am pus un film 

Si am amanat iar

Cumpararea unui alt telefon.