Friday, May 27, 2011
Deconstruire
Indragostirea de un om seamana foarte mult cu descoperirea unei case. Il vezi mai intai de la departare, te uiti cu binoclul, faci niste calcule, apoi faci rost de cheie si urci scarile. Apoi te tot plimbi, fara sa-ti faci planuri. Apoi te muti cu totul. Apoi incepi sa-l iubesti pe fragmente: faptul ca uneori clipeste prea des sau ca nu poate sa ridice o spranceana, ca are urechi ca niste frunze de menta, degete lungi si ramuroase, ca rade sacadat cand e nervos si mult prea zgomotos cand e cam ametit. Apoi iti dai seama ca sunt cateva lucruri care te enerveaza, care nu-ti prea plac. Dar te trezesti ca-ti convin si alea, la un moment dat. Pentru ca se potrivesc cu celelalte si potriveala asta o are numai el, nimeni altcineva. Asa ca incepe sa-ti placa si sforaitul-pufaitul lui si sireturile dezlegate si camasa cu un nasture lipsa si ghiozdanul vechi de o suta de ani si spatele un pic cocosat si faptul ca frunzele-i de menta in forma de urechi se inchid atunci cand n-are chef de vorba. Si te trezesti ca tot descoperi lucruri noi la el si-l tot deconstruiesti in bucati din ce in ce mai mici. Ne indragostim de un intreg si ajungem sa-l iubim pe bucatele.
Monstrii de sub pat merita o viata mai buna
Fiecare sup-pat isi are monstrii lui. Trebuie sa fii atent cand te dai jos din pat, noaptea, sa nu te prinda mainile lor noduroase si umede. Asa credeam cand eram mica. Acum sunt mare si cred ca sub fiecare pat se ascund monstri buni, dar neintelesi. Sunt monstrii care mananca bomboanele si floricelele scapate in timpul filmului, sosetele, cartile fara semn de carte, cremele de fata, sunt monstrii care se sperie groaznic de picioarele care apar de undeva de sus, in intuneric, gata sa-i calce pe cap atunci cand indraznesc sa iasa la geam. Monstri nevinovati care sunt striviti de sertarele cu lenjerie sau cutiile indesate sub pat. Si care plang in fiecare noapte atunci cand ies sa se uite in oglinda, pentru ca se vad ciudati si diformi si frumusetea e cel mai important lucru pentru ei. Ei nu stiu ca asa aratam cu totii noaptea si ca lipsa luminii e de vina. Ar trebui sa iasa de sub-patul-lor si ziua, sa se spele pe fata, a se dea cu anticearcan daca e cazul, sa se imbrace in haine colorate si sa-si vada de viata.
Monday, May 23, 2011
Status update
Imi dau seama ca ultimele posturi de aici sunt un pic enervante. Fericire, liniste, libertate blabla. Cred ca o sa-mi treaca repede, nu cred sa mai dureze mult. Fericirea are un obicei prost: goleste mintea si te indeamna doar sa razi, sa bei bere in continuare si apoi sa dormi si apoi sa bei iar bere si sa razi. Si trece timpul si iti dai seama ca tot ce ai creat in tot timpul asta e doar o minunata si rotunda burta de bere. In astea 2 luni am reusit cu multe sfortari, printre beri, sampanii, iesit nonstop in oras si desenat, sa scriu doar o carte mica-mica, cu povestiri mici despre micile mele iubiri esuate. Ca m-am gandit ca merita sa fie toate stranse la un loc. O sa fie cu ilustratii, asa ca o sa mai treaca insa o vreme pana sa fie gata.
Si am inceput si o carte la fel de mica-mica plina de nonsens, care ma face sa zambesc in timp ce o scriu. Si intre timp ma tot gandesc si ma razgandesc in ceea ce priveste cea de-a treia carte, care se scrie foarte greu. Cartile sunt tot un fel de oameni, greu de prins si inteles. Iar asta e un om serios care vine incet spre casa, fara graba, oamenii seriosi nu alearga niciodata de nebuni pe strada.
Si-n timp ce scriu si scriu si scriu imi dau seama ca nu vreau sa fiu nici scriitor, nici om de cultura, nici intelectual. Eu nu vreau sa fiu nimic. Eu vreau doar sa nasc personaje si sa scriu.
Si am inceput si o carte la fel de mica-mica plina de nonsens, care ma face sa zambesc in timp ce o scriu. Si intre timp ma tot gandesc si ma razgandesc in ceea ce priveste cea de-a treia carte, care se scrie foarte greu. Cartile sunt tot un fel de oameni, greu de prins si inteles. Iar asta e un om serios care vine incet spre casa, fara graba, oamenii seriosi nu alearga niciodata de nebuni pe strada.
Si-n timp ce scriu si scriu si scriu imi dau seama ca nu vreau sa fiu nici scriitor, nici om de cultura, nici intelectual. Eu nu vreau sa fiu nimic. Eu vreau doar sa nasc personaje si sa scriu.
Sunday, May 22, 2011
Pune in valiza tot ce-ti place acum
La un moment dat o sa ma aplec si o sa scot de sub pat o valiza grasa, in care o sa pun bucati din binele de acum. Cand viata ta e foarte buna, e intelept sa pui de-o parte si pentru zile negre, nu? Asa ca pun de pe acum o omleta gigantica, facuta fara graba la ora 11 dimineata, capsune cu frisca indesate intr-o cupa de sampanie, filme de toate felurile vazute in toiul zilei, cu perdelele trase ca sa nu strice soarele atmosfera, tenisi roz murdariti de ploaie, capace de bere castigatoare sau necastigatoare, sms-uri cu "hai sa ne vedem", usi de dulap pictate la 6 dimineata si macat un picior de pat asezat in mijlocul camerei, pentru vise best-seller. Si un ceas stricat, ca e bine sa ai mereu timp.
Tuesday, May 17, 2011
Spranceana-party
M-am trezit dimineata cu cateva bucati de sclipici in spranceana stanga. Avand in vedere ca eu nu ma machiez cu sclipici, ca nu ma duc la petreceri unde ploua cu sclipici, ca nu mi se arunca in cap cu confetti cu sclipici ( ce pacat ca nu) si ca nu am pernele umplute cu sclipici, am inceput sa ma gandesc de unde a aparut sclipiciul. Ori intra cineva pe geam ( pentru ca, mai nou, mi-am pus patul langa geam, sfidand normele feng shui) cu un plic de sclipici si-mi toarna in ochiul stang in timp ce dorm. Este vorba probabil de un nou tip de Mos Ene, mai hipster si mai glamouros, care nu lucreaza cu nisip ca irita corneea. Ori in spranceana mea stanga exista un zacamant de pirita pe care nu ma pricep sa-l exploatez. Ori, cel mai probabil, in spranceana mea stanga se dau niste petreceri nemaipomenite, cu lasere, alcool si femei care danseaza in custi, unde eu nu-s invitata. Probabil invitatii imi pun somnifere in ceai in fiecare seara sa adorm naibii mai repede ca sa-si poata ei face de cap la mine pe cap.
Wednesday, May 11, 2011
Cine iese pe balcon
Tot mergand eu vesela si uitandu-ma pe sus, am observat ca pe balcon ies foarte multi pantofi. Pantofi care vor sa evadeze, sa se sinucida, sa fumeze o tigara sau sa mai strige la un caine, la o dama. Pantofii sunt asezati mereu pe cea mai subtire margine a balconului, uneori par ca leviteaza. Mai vad caini seriosi, stand in doua picioare, foarte atenti la tot ce se intampla in jur. Caini care se cred probabil foarte inalti, mandri ca sunt atat de marinimosi si ca desi au atatia metri, nu se apuca sa calce pe nimeni in picioare. Mai vad pisici ghemuite, care fac ochi ingusti, de asiatici. Studiaza miscarea frunzelor si a penelor. Mai vad ursuleti proaspat spalati, gata sa se lase trasi de curent, perdele umflate de vant, copiii care arunca veseli cu tot ce le cade in mana, mame care tipa la copii pe bicicleta dar si femei fatale care se rujeaza la soare, precum si oameni care se cearta la telefon, se pupa sau explica adrese. Pasari de toate felurile, marimile si culorile - pentru ele balconul e o cafenea de aeroport cu sau fara bucatarie care prepara firimituri frappe. Ieri am vazut si un cactus cu 4 maini si doi ochi normali. Invata sa se bronzeze la luna.
Sunday, May 08, 2011
Poveste de seara cu o morala cam chioara
La nr. 34 locuia un varcolac. Langa el, la 36, platea chirie un pitpalac. In zilele cu soare, varcolacul iesea in fata portii si juca fotbal cu un capac in timp ce pitpalacul iesea la geam, scotea o cutie argintie din buzunar si incepea sa prizeze tabac. Varcolacul era mare si gri, un adevarat malac, in timp ce pitpalacul - un pasaroi mic-mic, desi manca extrem de mult spanac. Erau atat de diferiti incat nimeni nu concepea ca ar putea sa fie prieteni. Poate doar cunostinte intamplatoare, asa cum se numesc cei cu care imparti o telecabina, o urcare cu liftul sau o excursie cu scoala, intr-o masina. Dar, cu toate astea, cei doi s-au apropiat, au discutat despre dragoste si politica si au lasat diferentele la o parte, la o placinta de rubarba si un cozonac cu mac.
Varcolacul era fericit, nu mai bea ca inainte foarte mult coniac iar pitpalacul renuntase la prietenia incompleta pe care o avusese inainte cu un rac. Diferentele i-au ajuns insa din urma in vacanta de vara, cand s-au dus sa faca plaja langa un lac. Era duminica asa ca era aglomeratie, nu mai aveai unde sa arunci un ac. Si nervii pluteau in aer, intrand in narile celor ramasi pe margine, carora situatia nu le era deloc pe plac.
Asa ca varcolacul s-a apucat sa faca ce stia el mai bine: sa urle, sa rage, sa muste si sa arunce cu umbrelute de soare in nudisti. Si lucrul groaznic s-a intamplat: in toiul crizei i-a dat si pitpalacului un bobarnac. Atat de jignit a fost casnicul pitpalac de acest oribil bobarnac, incat si-a bagat pe loc costumul de baie in sac si a plecat acasa. Iar varcolacul a ramas singur pe plaja pustie, cu buzele umflate in forma de colac. Varcolacul a inceput sa bea din nou coniac, pitpalacul l-a bagat din nou in seama pe rac iar vecinul de la nr. impar 35, un pupazoi exhibitionist, imbracat mereu intr-un negru parpalac sarac, a concluzionat: Nu te imprieteni cu un varcolac daca nu esti in stare sa suporti un bobarnac.
Varcolacul era fericit, nu mai bea ca inainte foarte mult coniac iar pitpalacul renuntase la prietenia incompleta pe care o avusese inainte cu un rac. Diferentele i-au ajuns insa din urma in vacanta de vara, cand s-au dus sa faca plaja langa un lac. Era duminica asa ca era aglomeratie, nu mai aveai unde sa arunci un ac. Si nervii pluteau in aer, intrand in narile celor ramasi pe margine, carora situatia nu le era deloc pe plac.
Asa ca varcolacul s-a apucat sa faca ce stia el mai bine: sa urle, sa rage, sa muste si sa arunce cu umbrelute de soare in nudisti. Si lucrul groaznic s-a intamplat: in toiul crizei i-a dat si pitpalacului un bobarnac. Atat de jignit a fost casnicul pitpalac de acest oribil bobarnac, incat si-a bagat pe loc costumul de baie in sac si a plecat acasa. Iar varcolacul a ramas singur pe plaja pustie, cu buzele umflate in forma de colac. Varcolacul a inceput sa bea din nou coniac, pitpalacul l-a bagat din nou in seama pe rac iar vecinul de la nr. impar 35, un pupazoi exhibitionist, imbracat mereu intr-un negru parpalac sarac, a concluzionat: Nu te imprieteni cu un varcolac daca nu esti in stare sa suporti un bobarnac.
Thursday, May 05, 2011
E bine sa te gandesti din cand in cand si la degete
N-am mai vazut pe nimeni, de multa vreme, sa-si ridice degetul mic in timp ce bea ceva, orice, dintr-o cescuta sau pahar. Poate ma invart in cercuri de oameni prea simpli. Sau poate a venit momentul sfarsitului domniei degetului mic. Poate a venit momentul sa avem doar 4 degete. O sa-mi lipseasca totusi bietele de ele in zilele de vara, cand e prea cald sa te tii de mana cu cineva, asa ca ne tinem doar de degetele mici pana cand incep sa doara. O sa-i scutim doar pe muzicieni de aceasta disparitie. Pianistii vor putea chiar sa se duca la Oficiul de Impartire Sociala a Degetelor si sa ceara pana la maxim 3 degete mici in plus la fiecare mana.
Personal, mie mi-ar placea sa vad manile terminandu-se cu un alt deget mare. Am avea astfel maini simetrice si in zilele astea in care traim avem nevoie de cat mai multe putere, chiar fie si in degete.
Personal, mie mi-ar placea sa vad manile terminandu-se cu un alt deget mare. Am avea astfel maini simetrice si in zilele astea in care traim avem nevoie de cat mai multe putere, chiar fie si in degete.
Subscribe to:
Posts (Atom)