Friday, December 09, 2016

Fular extraordinar

Una din putinele bucurii pe care mi le aduce iarna este ca pot purta fulare supradimensionate. De multe ori simt ca doar Lenny Kravitz ar putea intelege dragostea mea nesfarsita pentru Fularul Universal, Fularul Patura, Fularul Alfa si Omega, Fularul care poate fi folosit in loc de covor rosu la decernarea premiilor pentru vedere care tricoteaza.
Daca vrei sa fiu nefericita, da-mi un fular scurt si ingust, un serpisor anemic in care nu pot sa ma ascund si in care nu pot sa respir cand e prea frig afara.
Daca vrei sa fiu fericita, da-mi un fular care poata sa ma inghita in faldurile lui de lana si sa ma ocroteasca in caldura lui. 



Wednesday, December 07, 2016

Gandul fara noima al zilei

Nu-mi plac paturile pentru copii tip dulap, cum e acesta.
Sigur ca arata bine, sigur ca da senzatia de ocrotire si siguranta.
Dar e totusi un dulap, in care-ti pui copiii ordonat pe rafturi, ca niste borcane de gem. Vrei un copil la micul dejun? Deschizi dulapul si extragi copilul. Vrei sa sari peste copilul de seara? Deschizi dulapul si indesi copilul in el. Si speri sa nu faca gargarite.

Monday, December 05, 2016

Blandete

O sa dau anunt la gazeta: caut oameni blanzi. Oameni buni, oameni cu gesturi lente, dar nu enervant de incete, cu priviri care te incalzesc, fara sa te fiarba sau sa te arda. Oamenii-miere, nu oamenii-fiere.
Stiu sigur ca blandetea nu s-a terminat, mai sunt stocuri importante pe lumea asta.

Friday, November 25, 2016

Fragilitate

Suntem atat de delicati, ne spargem si ne frangem in milioane de cioburi si aschii atat de usor. De ce nu putem sa fim ca etichetele alea de pe carti, pe care oricat ai incercat sa le sfasii, iti raman mereu bucati incapatane? Si apoi ramane lipiciul si astfel mica eticheta lasa o urma, fara sa fie nevoite sa faca lucruri prea marete.

Monday, November 07, 2016

Practic in bucatarie

In ultimii 3-4 ani am invatat atat de multe despre oameni, viata, dezamagiri, planuri, dorinte, incat uneori ma intreb daca mi-a mai ramas ceva de invatat. Si totusi, daca ma intrebi care e cel mai practic si neasteptat de folositor lucru pe care l-am invatat in acesti ani, imi vine in minte in primul rand: https://www.youtube.com/watch?v=quy-7KzH_I4


Saturday, October 29, 2016

Ploaie de dorinte cazatoare

E bine sa ai din cand in cand dorinte mici si excentrice. E stiut faptul ca dorintele alea mari, care au nevoie de ani sa se indeplineasca, si alteori au nevoie de cateva vieti chiar, trebuie amestecate cu multe dorinte marunte si nu neaparat importante. Ca sa ti se indeplineasca si tie ceva si sa nu te mai simti mereu ghinionistul/ghinionista pamantului.
De exemplu, eu imi doresc foarte mult sa-mi fac un autoportret artistic cu o gaina fotogenica.
Iar o dorinta care mi s-a indeplinit de curand: in viata mea a reaparut din nou un acordeon mic, de culoarea smaraldului, pe care il credeam pierdut pe vecie.
In plus, mi-am indeplinit singura 30% dintr-o dorinta foarte serioasa, aceea de a avea o viata cat mai usoara si cat mai putin complicata cu drame. Tot ce am facut a fost sa-mi schimb ultimul portofel din seria portofelelor posedate de alarme care se reactivau periodic. Din cauza acestor portofele, ajunsesem sa intru in orice magazin cu inima in dinti, privirea in jos si senzatie de hotoman pus pe fapte rele. Si cand auzeam alarma si vedeam bodyguardul cum zboara spre mine ca un bondar incantat, imi promiteam ca o sa arunc portofelul umilintei undeva cat mai departe, poate chiar in Groapa Marianelor. Aproape 100 de bodyguarzi au vazut ce am in plase si in geanta. Acum doua zile am reusit insa in sfarsit sa scap de blestem. Si ca sa ma razbun pe toate specia portofelelor, mi-am luat in locul lor un penar minunat, cu elefanti, de la Carturesti. Pentru ca m-am plictisit sa fiu om mare.

Monday, October 17, 2016

Adevărul gol-plinuţ

Daca o sa vorbesti doar despre ce nu ai, sau ai pierdut, sau ti-a scapat printre degete, o sa te trezesti ca ai o viata plina numai de goluri, sparturi si bule de sapun dizolvate in aerul trecutului. Si cand iti vezi viata ca un cascaval elvetian, poti sa fii sigur ca o sa atragi numai soareci si sobolani, care o sa rontaie si mai mult din ea.
Dar daca o sa vorbeste doar despre ce ai, o sa descoperi ca ai o viata atat de plina, incat ai de dat si altora un pic, sau poate chiar mai mult, din ea. Si ca plinul nu se termina niciodata, oricat de mult ar veni altii si ar lua.

Thursday, October 06, 2016

O intamplare in culori

Am pus rosia pe farfuria galbena si, impiedicandu-ma in papucii albi, m-am grabit sa raspund, suna telefonul argintiu. Am auzit vocea ta verde. Doar ca nu era verdele obisnuit, verde de frunza, verde de smarald neslefuit. De data aceasta era un verde-venin de vipera, galbeniu si alunecos. M-am facut albastrie la fata si m-am asezat pe canapeaua crem. O perna indigo a cazut pe covorul rubiniu. Si ziua aurie s-a facut treptat neagra.

Tuesday, October 04, 2016

Ziua Internationala a Vanatailor

M-am trezit dimineata si am dat cu piciorul in tocul usii si imediat mi-am prins un deget in usa de la baie, apoi, nu stiu cum, ca totusi nu am degete textile, mi s-a prins un alt deget ca un snur in jurul clantei usii de la intrare. Iar la bucatarie am deschis usa de la dulapul de sus, am uitat-o deschisa si i-am facut cunostinta cu tampla mea. Apoi am calcat stramb, mi-a intrat o creanga in ochi si m-am zgariat intr-un cui.
Sarbatoresc cam o data pe luna zile din acestea, pline de urme, cucuie si vanatai. Dar atunci ma gandesc ca totusi e ok, e bine ca inca am un corp pe care sa-l invinetesc.

Wednesday, September 28, 2016

Postasul talentat nu arunca niciodata de doua ori

    Astazi vreau doar sa ma minunez de super puterea unui postas: a ajuns in fata unui bloc de 2 etaje, s-a opintit putin si a aruncat un ziar direct in balconul unui apartament de la etajul 1!
   Postasii au multe super puteri: am vazut unul cum baga plicuri in cutiile postale cu dexteritatea unui crupier din Las Vegas. Iar acum mai multi ani, am vazut un postas calmand un caine nervos cu numai cateva soapte magice. Nu stiu ce i-a zis, probabil ceva gen: "Daca nu taci, o sa-i dau stapanului tau numai brosuri despre cabinete veterinare si fluturasi cu adoptii de pisici".

Monday, September 26, 2016

O masa cat o insula

  Am avut mereu birouri mici si delicate, pe care nu incapeau prea multe lucruri si nici picioarele mele nu se descurcau prea bine sub ele. Mi-am zis mereu ca atunci cand o sa am casa mea, o sa-mi pun in sufragerie cea mai lunga si mai lata masa. Cam ca masa Palarierului cel nebun din Alice in Tara Minunilor. Pe care o sa incapa vaze cu flori, veioze cu lumina calda, carioci si sute de creioane si foi gata sa fie desenate, cosuri cu mere si portocale - o masa care o sa fie inima casei. Inconjurata de scaune si banci si taburete de toate formele, culorile si marimile, din lemn, catifea sau matase.
  Dar cand m-am mutat la casa mea, am vazut ca masa mea de vis nu prea incape in sufragerie. Si ca am de ales: sa am o masa mare + nimic altceva sau sa am de toate + o masa mica. Asa ca a trebuit sa renunt temporar la vis. Pana cand o sa ma supar si o sa-mi cumpar o casa in care o sa am un singur etaj doar pentru masa asta lunga si lata. Si am scris postul asta astazi, ca sa-l recitesc peste cativa ani, in timp ce stau la masa mea minunata.

Wednesday, September 21, 2016

Vertigo

Sambata, ora 4 dimineata, ne aflam la etajul 11. Imagineaza-ti o pisica, poate chiar pisica mea, Cipica, agatata cu ghearele de partea de sus a plasei anti-tantari de la geam, zguduind-o cu puterea celor 6 kg, in timp ce urla cu vocea lui Pharrell: Freeeedooom!
Si imagineaza-ti o fata, poate este vorba chiar despre mine, ce incearca sa desprinda pisica zbuciumata si sa tina plasa sa nu cada din balamale, in timp ce striga: "Nuuu, la noi in casa se canta doar Happy de Pharrell!"


Friday, September 16, 2016

Un lucru pe care nu-l inteleg

De ce costa lacrimile artificiale atat de mult? Sunt oare farmacistii obligati ca in fiecare noapte cu luna plina sa care un rucsac plin cu pipete si sa sara gardul gradinii zoologice, ca sa recolteze si sa imbutelieze rarele lacrimi de crocodil? Sau exista undeva, departe, o ferma de roboti torturati ca sa planga zilnic cel putin 3 litri de lacrimi de artificiale?
Eliberati crocodilii si roboti, prefer oricum lacrimile adevarate! Sunt si mult mai ieftine, te costa doar cateva inimi frante pe an.

Thursday, September 15, 2016

Ziua perfecta, in care nu s-a intamplat nimic

Being Boring

May you live in interesting times.’ Chinese curse
 If you ask me ‘What’s new?’, I have nothing to say
 Except that the garden is growing.
 I had a slight cold but it’s better today.
 I’m content with the way things are going.
 Yes, he is the same as he usually is,
 Still eating and sleeping and snoring.
 I get on with my work. He gets on with his.
 I know this is all very boring.
 There was drama enough in my turbulent past:
 Tears and passion - I’ve used up a tankful.
 No news is good news, and long may it last.
 If nothing much happens, I’m thankful.
 A happier cabbage you never did see,
 My vegetable spirits are soaring.
 If you’re after excitement, steer well clear of me.
 I want to go on being boring.
 I don’t go to parties. Well, what are they for,
 If you don’t need to find a new lover?
 You drink and you listen and drink a bit more
 And you take the next day to recover.
 Someone to stay home with was all my desire
 And, now that I’ve found a safe mooring,
 I’ve just one ambition in life: I aspire
 To go on and on being boring.
Wendy Cope

Acum mai multa vreme, am trecut prin niste momente foarte grele. Era greu la nord, era greu la sud, era greu la est, era greu la vest. Asa ca am inceput sa apreciez din tot sufletul zilele obisnuite si sa-mi numar binecuvantarile banale. Eu le numesc "zile portocalii" - zile pline de lucruri normale si mici, cand viata e buna cu tine.
De exemplu, duminica aceea in care nu am facut nimic special, doar am ras de dimineata pana seara, casa imi era un sezlong albastru, am mancat un cos de nectarine si dulceata de cirese amare si am purtat o rochie galbena, in care ma simteam ca o floarea soarelui. 

Sunday, September 11, 2016

Gat de lup duminical

    Astazi m-am trezit cu un cadou neasteptat: un gat de lup nou-nout. Uit mereu ca ii zice torticollis, mai degraba imi vine sa zic ca am un tortelini. Un tortelini mare si dureros in partea dreapta, langa umar.
Pentru ca luni vin oamenii sa instaleze contoare moderne pentru apa rece si calda, ca sa poata sa le citeasca toti spionii cu ajutorul radioului, azi a trebuit sa fac curatenie ca sa le pregatesc terenul. Dar trebuie sa marturisesc ca un om cu gat de lup este total inutil pe lumea asta si ma bucur ca stiinta nu a inventat asa ceva pana acum, pentru ca l-ar fi inventat degeaba. Iar lupii ( sau varcolacii) e clar ca sunt anti-talent cand vine vorba de treburile gospodaresti si pot sa-si ia gandul de la meserii precum menajere sau oameni de serviciu.      In afara de "au, ma doare", omul cu gat de lup nu stie sa zica sau sa faca altceva. Poate doar sa stea pe canapea, cu un prosop cald in jurul gatului, si sa manance bombonele ( si asta pana in ora 17.00, ca dieta ii interzice apoi sa mai manance altceva).


Wednesday, September 07, 2016

Dragostea mare

   Dragostea mare se formeaza un pic cate un pic, cu foarte multa rabdare: cu cate o soseta groasa cumparata cand e frig afara, cu cate o omleta gatita in lumina de soare, cu o fuga la farmacie dupa aspirina, dupa o noapte ratata, si o fapta buna servita calda, cand nimeni nu se mai asteapta, sau cand cineva e dispus sa piarda, ca sa-l lase pe celalalt sa castige ceva, orice, important pentru el.
   Iar daca dragostea asta uriasa o sa ajunga sa dispara la un moment dat acolo, in locul unde se duc si stelele cazatoare sa piara, intr-un ocean sarat de lacrimi sau dincolo de Ursa Mare, ramai macar cu gandul ca pentru cateva clipe minunate, ai avut norocul si puterea sa formezi un pic cate un pic, cu foarte multa rabdare, ceva frumos, ceva luminos, ceva mare.

Un purcel luminos in noapte

Zic mereu ca o sa-mi iau o lanterna adevarata. O lanterna ca un soare mic, pe care ai vrea sa o ai cu tine in jungla sau in mijlocul pamantului. Dar uit mereu sa o cumpar.
Asa ca, atunci cand s-a luat curentul in muntele in care locuiesc, am descoperit ca trebuie sa urc o multime de etaje cu ajutorul singurei lanterne pe care o am la breloc: un porc mic si roz, care guita de fiecare data cand lumineaza timid cu un bec amarat in rat.
Am guitat cu lanterna si am inceput sa urc incet etaj dupa etaj. O strafulgerare de lumina, un guitat, o strafulgerare de lumina, un guitat. Si auzeam vecinii bajbaind in intuneric in spatele usilor, intrebandu-se cine e porcul care locuieste la ei in bloc.

Tuesday, September 06, 2016

Un gand

Nu se stie niciodata ce-ti ofera viata, dar m-am gandit ca ar trebui totusi sa nu ma casatoresc niciodata cu un barbat cu numele de familie Ene. Pentru ca atunci m-as numi Irene Ene si m-as simti ca un ecou.

Sunday, September 04, 2016

Pisicile la volan

Se stie ca pisicii nu-s soferi foarte buni!
Pentru ca in loc sa stea cum trebuie la volan,
Isi freaca mustatile de portiere si miauna la pisici grosolan,
Conduc cu spatele, de pe capota,
In loc sa fie atenti la trafic, prefera sa se joace cu o papiota.
Isi folosesc coada pe post de schimbator de viteze.
Isi scuipa pasagerii, ii zgarie si ii lasa pe banchete sa sangereze
Si nimeni nu doarme sau mediteaza cand trec ei in tromba,
Pentru ca au grija sa claxoneze toti cainii de pe strada, ca niste nebuni.

Thursday, September 01, 2016

Unde poti gasi frumusete atunci cand lumea arata cu degetul spre urat

O poezie care imi place foarte mult, mai ales datorita versurilor "Nothing was ugly
just because the world said so" si "Maybe if we reinvent whatever our lives give us we find poems". Pentru mine nu-s doua versuri obisnuite, le-am intuit si simtit de vreo 10 ani incoace si intre timp s-au transformat intr-o filosofie de viata care ma ajuta sa trec cu drag si dragoste prin fiecare zi.

A Valentine for Ernest Mann
 - Naomi Shihab Nye

You can't order a poem like you order a taco.
Walk up to the counter, say, "I'll take two"
and expect it to be handed back to you
on a shiny plate.

Still, I like your spirit.
Anyone who says, "Here's my address,
write me a poem," deserves something in reply.
So I'll tell you a secret instead:
poems hide. In the bottoms of our shoes,
they are sleeping. They are the shadows
drifting across our ceilings the moment
before we wake up. What we have to do
is live in a way that lets us find them.

Once I knew a man who gave his wife
two skunks for a valentine.
He couldn't understand why she was crying.
"I thought they had such beautiful eyes."
And he was serious. He was a serious man
who lived in a serious way. Nothing was ugly
just because the world said so. He really
liked those skunks. So, he reinvented them
as valentines and they became beautiful.
At least, to him. And the poems that had been hiding
in the eyes of the skunks for centuries
crawled out and curled up at his feet.

Maybe if we reinvent whatever our lives give us
we find poems. Check your garage, the odd sock
in your drawer, the person you almost like, but not quite.
And let me know.


Monday, August 29, 2016

Pisica regelui

Orgoliosul rege de pica/ Si-a luat in sfarsit pisica/ Si a descoperit dupa prima zgarietura mica/ Faptul ca dintr-o inima neagra tot sange de cupa pica.



Pasarile, dar nu in varianta Hitchcock

Afara se auzeau zbierand graurii, care se dau mereu peste cap pe cablurile intinse intre blocuri. Stateam rezemata de o perna cu cocori, in timp ce ma uitam cu un ochi la un film cu o camerista care se transforma intr-o vrabie, iar cu celalalt ochi reciteam o povestire in care tipa un paun nebun. Apoi am inchis cartea si din ea a cazut un fulg verde de papagal. Iar pisica a aparut si a disparut brusc in fuga, ca o randunica care se intrece in zbor negru cu un liliac.

Wednesday, August 24, 2016

Uneori, perlele apar in perne

Cea mai frumoasa stire pe care am citit-o saptamana asta: cea mai mare perla din lume a fost gasita sub patul unui pescar din Filipine. Pescarul o tinea sub pat drept talisman aducator de noroc si il durea in cot de valoarea ei in bani. Cred ca pescarul asta e sufletul meu pereche.

Tuesday, August 23, 2016

Cele 10 Irene

Mie nu-mi iese nimic din prima incercare. Dar nimic, nici macar ata in ac nu pot s-o bag, ce sa mai vorbesc de proiecte, intalniri sau experiente care-ti schimba viata! Este ca si cum sunt facuta din 10 Irene, iar prima care iese din vizuina este intotdeauna cea mai stangace, ghinionista, grabita si ciudata dintre toate, un Strica-Tot extrem de talentat. A doua este mai ok, probabil pentru ca a vazut cate tampenii a facut prima si se mai relaxeaza, chiar nu mai are nimic de pierdut. Dar, din pacate, este nevoie sa apara si a treia Irene. Ea poarta intotdeauna camasi cu manecile suflecate, pentru ca trebuie sa rezolve ce au facut cele doua zapacite. Iar de la a 4-a in sus, lucrurile revin la normal si pe calea cea dreapta.
Din nefericire, este clar ca atunci cand functionezi cu ajutorul a 10 Irene inseamna ca trebuie sa ai la indemana 10 sanse diferite. Si, dupa cum stim, sansele sunt alta poveste si nu exista niciun ghiseu de unde sa le putem ridica atunci cand avem mai multa nevoie de ele!

Gand lapon

Astazi m-am gandit ca prenumele lui Mos Craciun ar trebui sa fie Iren, pentru ca are un ren in el!

Monday, August 22, 2016

Dentist pentru indragostiti

Esti ca o prajitura in care ciocolata se umfla in pene de vanilie,
Usoara ca o perdea care se crede fluture zburand in aprilie.
Esti ca o prajitura pe care stiu sigur ca mult timp o s-o tin minte
Si apoi nimeresc un sambure de visina si-mi sparg un dinte.

Anti-succes

As vrea ca acest blog sa fie citit asa cum ai citi o carte mica si roasa de soareci, scrisa de un scriitor obscur, gasita undeva pe o taraba langa Piata Obor. Pe care nu dai niciun ban, pentru ca vanzatorului ii place mutra ta si e in toane bune.

Sunday, August 21, 2016

O poveste cu (prea) multe pisici

A fost odata ca niciodata o femeie foarte frumoasa, cu piele alba si pufoasa si ochi migdalati, usor sireti. Parul negru i se unduia ca o lana moale si fusese admirat si slavit chiar si intr-un discurs al presedintelui. Toata lumea o rasfata si spunea despre ea ca este o minunata si blanda femeie-pisica. Un specimen rar si reusit, mai ales ca era si imblanzit.
Toate laudele au starnit insa gelozia Comitetului Federal al Pisicilor Frumoase. Gelozia pisicii frumoase e la fel de ascutita ca un ac in buricul degetului. S-au hotarat sa faca ceva. Asa ca au organizat imediat o sedinta.
O sedinta de pisici frumoase este foarte diferita de o sedinta de pisici urate. In primul rand se complimenteaza, se rasfata unele pe altele, apoi se lauda cu ultimele cuceriri, schimba soricei parfumati, adrese si carti de vizita ale hotelurilor (adica ale caselor) unde sunt ingrijite de servitorii lor oameni si de-abia apoi trec la subiectul propriu-zis al sedintei: cum sa scapam de splendida femeie-pisica.
O pisica albastruie, care se uita crucis la lume, a propus sa-i puna un sobolan otravit in mancare. O pisica alba, un pic toanta, a vrut sa o umple pe femeie de motocei si sa o arunce intr-un ocean plin de rechini. Apoi s-a ridicat cea mai respectata pisica dintre toate, o pisica roscata, pufoasa si mare, de o frumusete rapitoare, cu stelute in loc de pernite la picioare. Si ea a hotarat ca femeia trebuie blestemata. Un blestem este ceva clasic, nu se demodeaza niciodata, este oarecum romantic si face mult mai mult rau decat o pedeapsa violenta, care se sfarseste insa rapid.
Au susotit pisicile ce au susotit si blestemul a fost hotarat.
Asa ca a doua zi dis-de-dimineata, femeia cea frumoasa s-a trezit cu o minunata pereche de mustati de pisica. Mustati ca la carte, lungi, elastice,tari si lucioase, genul de mustati cu care se dueleaza gentilomii-lacuste. A incercat sa scape de ele si toate saloanele de cosmetica din lume au incercat sa o ajute. Epilare cu ceara, laser, zahar, socuri electrice si IPL. Nimic. Totul a fost degeaba.
Mustatile de femeie frumoasa sunt si astazi la locul lor.
Sunt vegheate sa creasca si mai mari, si mai stralucitoare, din apartamentul de vizavi, de o pisica roscata, pufoasa si mare, in timp ce framanta satisfacuta o perna cu stelutele ce-i tin loc de pernite la picioare.

Saturday, August 20, 2016

Lupul cu pantofi rosii cu toc

Ati vazut vreodata un lup incaltat in pantofi de toc? Daca nu ati vazut inca asa ceva, va poftesc in holul casei mele. Lupul cu pantofi rosii, luciosi, cu toc cui, sta exact langa padurea de cuiere. Am multi musafiri si un singur cuier nu este niciodata de ajuns. Lupul incaltat maraie inabusit si tropaie nervos pe tocuri ori de cate ori simte miros de friptura sau miros de musafir, mai ales daca musafirul este transpirat.
A fost si el odinioara un astfel de musafir, dar a deschis o usa ce nu trebuia deschisa, intr-un magazin de pantofi second hand, si s-a trezit peste noapte un lup negricios, cu blana cam rara. Mi-a fost mila de lup si l-am angajat, pentru nu exista nicaieri in natura un loc pentru asa ceva. Nimeni nu are insa incredere in el. Ar trebui sa fie un fel de majordom, dar tot ce face este sa urle, sa tranteasca usi si sa tocane dimineata tare, pe dalele de piatra, cand vine la munca. Ne trezeste pe toti si administratorul vrea sa-l bage la intretinere.
Apoi, dupa ce se asigura ca i-a trezit pe toti, inlemneste langa cuier; are grija de umbrele si de pantofi, cica sa nu fie furati. De parca ar putea exista hoti de umbrele pe lumea asta. Desi, sigur, daca exista lupi cu pantofi rosii cu toc, este posibil sa existe si hoti de umbrele, care bantuie holuri de case si holuri de bloc.

Friday, August 19, 2016

Oftat discret

Iar se intuneca inainte de 9, iar se transforma frunzele in chipsuri pentru pasari, iar ne ascundem degetele de la picioare in pantofi seriosi, iar ne intristam din senin si mai tragem noaptea inca o patura pe noi.
Iar e seara inainte sa fim noi gata.

Jurnal sfios

Azi am vazut ceva frumos, dar nu am facut nicio poza, pentru ca povestea era in alta parte, nu in imediata realitate.
Asadar
Intr-o gradina, printre hortensii, statea pe un patrat de piatra un pisic nici prea mare, nici prea mic,
Si sughita ca un betiv ce daduse pe gat un lichior preparat din soricei, mierle si un nefericit pitic.


Friday, July 29, 2016

Adevarul este...

ca mi-e doar sa scriu pe blog. E liniste si praf ca-n desert aici.
Doar ca trebuie sa ma obisnuiesc din nou sa scriu pentru toata lumea. Si recunosc, sunt un om lenes. Ce mai, sunt super! :))
Iar acum ca am intrat iar pe blog, mi se pare tare ca am pus "pokemons" ca label acum muuulta vreme. Cred ca sunt o vizionara!