Sunday, December 29, 2013

Draga 2014,

Simt ca esti la fel de bun ca Mos Craciun, asa ca te rog sa vii cu un autobuz plin de cadouri si minuni. Sa fii surprinzator, dar nu surprinzator-rau, ca 2013. Nu ma supar daca-mi pregatesti surprize mici, de exemplu, daca o sa dau peste un pinguin in Mega Image la sectiunea compoturi, o sa ma declar multumita. Sau daca o sa-mi fac un bun prieten la coada la cartele la metrou, o sa fie super bine. Vreau la fel de multe filme bune, ca am luat-o razna cu uitatul la filme, am devenit un cinefil salbatic si-mi convine asa. Si vreau mai putine dulciuri. Incerc sa traiesc sanatos, dar cand toata lumea imi umple casa de cutii cu ciocolata si bomboane nu pot sa uit de ele si sa mananc o salata de telina si morcovi. Pur si simplu nu e politicos. De asemenea, vreau sa intelegi ca vreau un an vegetal si botanic. Vreau sa stau mai mult prin paduri, sa-mi umplu podelele de flori si sa port discutii despre specii rare de cactusi. Asa cum are corpul nevoie de vitamina C, sufletul meu are nevoie de frunze. Pune intr-un cos si muzica, cateva kilograme de carti si discutii interesante. Si bani. Stiu ca e de prost-gust sa ceri cadou bani, dar tu pari genul de unchi care da cu bucurie bani. Si, bineinteles, nu uita de dragoste. Din aia de moda-veche, cu flori si discutii de la rasarit pana la apus, dar, in acelasi timp, mai mult cu fapte, decat cu vorbe.
Multumesc anticipat!

Thursday, December 12, 2013

Inima de soarece

Am citit intr-o dimineata intr-un colt pierdut de internet, un comentariu pe un site, o mica poveste adevarata despre niste soricei domestici. Se pare ca atunci cand sunt fericiti, bine ingrijiti si hraniti cum trebuie, soriceii devin niste fiinte foarte bune la suflet, mai umani decat anumite fiinte. De exemplu, acesti 3 soareci. La un moment dat, unul din ei a orbit. In loc sa-l paraseasca, loveasca sau, aoleu, eventual sa-l manance, prietenii lui il faceau sandvis intre ei si-l luau cu ei peste tot. Si pentru ca ii placea foarte mult sa se dea in roata aia hamstereasca, unul din ei il baga acolo, il lipea de un perete si alerga corp la corp alaturi de el, ca un mic bodyguard. Pentru ca meriti sa te invarti in nestire si sa-ti pastrezi pasiunile, chiar daca esti un soricel lovit de soarta.
Citesc in fiecare zi despre multe lucruri emotionante, dar soriceii astia mi-au intrat in minte. Si de atunci ma tot gandesc la ei. 
Nu-mi erau de ajuns gandurile pline de cadouri de Craciun, politicieni oribili, frigul de afara, diverse griji, chestii de facut la serviciu sau virusi mutanti de raceala, acum mai trebuie sa ma gandesc si la soareci mai buni decat oamenii!

Tuesday, December 10, 2013

Super indragostita

Nu e vorba de ceva romantic. Vorbesc in general. Sunt super indragostita de toti si de toate. De cateva luni de cand ma tin de instagram, am redescoperit placerea de a face poze la lucruri mici, care fac diferenta intre o zi cu buline si una cu dungi . Sa merg pe strada noaptea si fac poze in sus, doar pentru ca imi plac degetele uscate de crengi care strang de gat felinarele. Si-mi place sa dau iama in magazine si sa cumpar lucruri pe care nu le-am incercat niciodata. Si sa ies cu oameni cu care am ce vorbi. Si sa rad de dimineata pana seara. Si sa spun ca viata nu e urata, chiar daca e horror uneori. Si sunt super indragostita de prietenele mele. De ce ne punem prietenii pe locul 2, dupa iubirea romantica, nu-mi dau seama. Ar trebui sa aiba un loc 1, de onoare, inainte de orice si oricine. Si sunt super indragostita de planurile mele. Dupa un an greu si foarte scurt, in care am apucat sa fac prea putine lucruri, am decis sa fiu mai disciplinata si mai severa cu planurile mele. Am doar 2 mari si late. Si o tema pentru acasa. Si sunt super indragostita de aer in general. Chiar daca esti racit si te ustura nasul rosu, e bine sa inspiri, sa expiri si sa te simti liber.

Thursday, November 28, 2013

Un mic lucru amuzant

Am stat in metrou langa un grup deosebit de domni. Toti pareau sa aiba nume terminate in "-escu". Domnul Dumitrescu avea un coleg de munca tampit, domnul Petrescu incerca sa-si ajute copilul la teme, dar nu reusea pentru ca nu produsese un copil prea intelectual, iar domnul Bunescu nu zicea nimic, era doar un bun ascultator, dadea din cap si radea. Probabil el avea cele mai multe de zis, dar prefera sa le povesteasca intr-un loc linistit, nu din mers, in auzul tuturor.

Wednesday, November 13, 2013

Cand iti tii rasuflarea

Cand descoperi intr-o curte papadii pufoase si rezistente, desi bate vant rece de noiembrie, si apuci sa le faci si o poza inainte ca 2 caini negri si voinici sa apara in imagine.
Cand vezi un golan care joaca fotbal si ocheste cu mingea o batranica lipsita de aparare, cu vesta si fusta de lana, cand colo batranica se dovedeste a fi portar, si inca unul cu veleitati de antrenor.
Cand vezi o soseta intr-un copac gata sa fie luata de vant. Te opresti si te uiti, gata, acusica zboara, dar soseta se tine tare, doreste sa-si faca un cuib in copacel pana cand isi aduce si perechea acolo. Sunt multe sosete care-si propun sa se transforme in pasari, unele evadeaza de pe balcon si sfarsesc intr-o balta, uite ca ea a reusit!

Tuesday, November 05, 2013

Telepandispan

Acum ceva timp am facut un televizor dintr-o felie de chec. Pentru ca pe atunci nu aveam cont de instagram, pana sa ma misc eu si sa iau aparatul foto, sa potrivesc setarile ca sa-i fac o poza cat mai reusita etc. etc, l-am mancat. Cu tot cu crainici si cameramani din stirile de ciocolata, cu tot cu actorii cu capete de stafide din filme produse de companie M&M si paparazzi de lamaie. Si tare bun a fost! Intr-o viata anterioara, acum mii de ani, am fost sigur dinozaur. Unul distrugator! Pofta de distrus nu mai am, in schimb as manca intreaga lume dintr-o singura inghititura! De ce sa mananci un sandvis obisnuit cand poti sa-l transformi intr-o barcuta cu panze de cascaval si sa mananci astfel o intreaga ambarcatiune? Sau de ce sa nu incerci sa transformi un kiwi intr-un monstru si sa capeti vitamina c + toate puterile lui monstruoase!





Sunday, November 03, 2013

Batran si multumit

Ma amuza sa vad cum ma schimb pe masura ce trec anii: acum imi inspira incredere oamenii care poarta vestute, imi doresc sa port ochelari de politist motociclist din Terminatorul 2, nu ma mai enerveaza deloc pozele tip selfie cu picioare, specifice adolescentilor, ba din contra, imi vine sa-mi fac zilnic o poza din asta, nu ma mai enerveaza golanii de la cinema pentru ca vorbesc tare, ci pentru ca au vocabular limitat, ma intereseaza horticultura si tot ce e botanic, zoologic, ceramic, textil, nu prea mai pot sa pierd noptile pe la concerte, in schimb ma trezesc dimineata doar ca sa prind lumina galbena si calda de rasarit si ca sa pot sa aud cum bolboroseste in liniste apa pentru ceai. Am uitat pe unde am pus pantofii cu toc, acum am niste papuci comozi swiss army style care-mi dau mereu impresia ca tocmai m-am intors de la ski si ca balul e inca departe, mai am timp sa citesc un pic pana trebuie sa ma pregatesc.

Friday, October 25, 2013

Un regret

Mergeam prin soarele de toamna, ma simteam inundata de caldura placuta, imi pluteau frunze aurii prin fata ochilor si mergeam potrivit de repede, potrivit de incet. O dimineata perfecta, pe bulevard, si ce bine era! Pentru ca aveam muzica in urechi, n-am auzit pasi grabiti in spatele meu. Asa ca am vazut doar cum ma depaseste un domn impozant. Era imbracat sobru, cu o geaca lucioasa si neagra, extrem de serioasa. Iar pe geaca lui lucioasa si neagra o plosnita stralucitoare si bine dezvoltata. Statea prinsa acolo ca un mic ghiozdan patrat, daca erai atent puteai sa-i simti satisfactia ca e singura in tramvai si sta pe cel mai bun loc. Domnul s-a indepartat, eu am ramas cu mersul meu potrivit, fara sa-i spun ca are o plosnita pe spate. Bulevardul era lung, domnul se vedea acum ca un punct mic si negru, scaldat in soare, dar eu puteam inca sa vad plosnita prinsa cu nadejde de haina lui de toamna lucioasa si neagra.

Sunday, October 13, 2013

Colturi fara tablou electric

Exista un colt in care intotdeauna apare un paianjen. Nu e acelasi, nici macar din aceeasi familie, si uneori ma musca de picioare.
Exista un colt in care intotdeauna ma intalnesc cu cineva cunoscut cu care nu vreau sa ma intalnesc. E o statie de metrou/ de fapt. Macar aici nu ma musca nimeni de picioare ( inca).
Exista un colt in mine in care ingramadesc partile mele rele, pe care mi le accept mai mult sau mai putin cu greu. Partea din mine care se plictiseste prea repede si nu e consecventa, partea din mine care e lenesa si uraste sa dea cu aspiratorul, partea din mine care vrea sa impinga trecatorii care merg prea incet.
Nu-s niste colturi urate, sunt doar intunecate. Iar eu ma inteleg bine cu intunericul, multi oameni din jurul meu sunt nemultumiti ca atunci cand vine noaptea nu aprind lampile si veiozele si prefer sa orbecai pe intuneric. Dar uite ca e un obicei ciudat care-mi foloseste in cel mai neasteptat mod.

Tuesday, October 01, 2013

Vremea dovlecilor copti

Internetul are pentru mine parfum de dovleac. Cand am intrat eu prima oara pe internet si m-am minunat de parca ma plimbam prin tara vrajitorului Oz, imi tot ieseau in cale poze cu toamna, copaci rosii cu soare printre crengi, mormane de frunze aurii si dovleci portocalii americani, desi era vara. Asa ca ma simteam mereu ca intr-o toamna nesfarsita si placuta, de parca statea sa inceapa scoala si trebuia sa-mi cumpar caiete, creioane chinezesti si ghiozdan nou. Apoi, cand am inceput eu sa stau cu adevarat pe internet si mi-am facut ca un adevarat profesionist pagina de my yahoo, tin minte ca mi-am pus un wallpaper mov, cu dovleci de halloween si avea totul un aer sarbatoresc. Intram in casuta de e-mail, sa-mi citesc mailul zilnic :)) si totul era frumos si plin de neprevazut si colorat. Si pana in ziua de azi, cand inca am zile cand ma minunez ca exista ceva atat de bun si plin ca internetul, inca ma astept sa intalnesc dovleci la fiecare colt de site, sa primesc mailuri care aduc lucruri bune si sa traiesc intr-o toamna vesnica, insorita, galben-portocalie.


sursa foto

Tuesday, September 24, 2013

Reparatorul de greseli

As vrea sa se inventeze mai repede meseria de reparator de greseli. Cauti pe net, gasesti site-ul, alegi reparatorul care pare cel mai de isprava si suni. Apoi astepti sa sune la usa, cu sufletul cat un purice. O mare greseala va fi reparata asa cum repari o gaura in tavan. Viata ta poate fi din nou normala. Si auzi soneria, deschizi usa, vezi reparatorul care arata ca orice om care practica meseria asta de vreo 20 de ani, are vesta, mustata, sapca cu logo, trusa grea de unelte. E un pic plictisit, a vazut multe la viata lui, inca o greseala nu o sa-l dea pe spate. Ii explici care e problema, el isi deschide trusa si calatoreste in timp, repara greseala si se intoarce repede, un pic transpirat. Semneaza chitanta si inainte de plecare iti da cateva sfaturi, ca orice instalator in probleme umane care se respecta: "Nu va mai traiti viata ca si cum mai aveti inca 3 in rezervor, putina atentie nu strica, tineti un pic oamenii sub supraveghere inainte sa va apropiati de ei si nu aruncati banii pe prostii, o sa aveti nevoie de ei la batranete".

Thursday, September 12, 2013

Capitolul in care "x" evadeaza si invidiaza

 Zilele astea sunt furtunoase pentru toata lumea. Asa ca incerc sa gasesc zilnic macar o ora in care sa ma simt extrasa din orice ecuatie importanta. Sunt un "x" care vrea sa evadeze din matematica, pentru ca nu m-a intrebat nimeni daca am nevoie sa nimeresc in algebra asta intunecata. 
Tot cautand liniste, mi-am dat seama ca eu nu prea invidiez, dar si ca atunci cand invidiez, ma indrept intr-o directie neasteptat de cuminte. Nu am invidiat niciodata oamenii care au mai multi bani decat mine, poate doar norocul lor extraordinar de a nimeri de atatea ori in locul potrivit, langa persoana potrivita. Faima ma lasa rece, intotdeauna am fugit de ea, cum mi s-a parut ca ajung un om "de succes" conform regulilor societatii noastre, cum am disparut un pic, pana s-au linistit apele. Si asta pentru ca mi-e teama de mediocritate ca de un virus mancator de sanatate. Nu invidiez oameni cu familii vesele, nu invidiez oameni care nu au avut niciodata probleme de sanatate, sau oamenii care stiu corect si exact in ce directie se indreapta in viata. Nu invidiez ordinea si disciplina. In schimb ma uit melancolica spre oamenii care nimeresc in locuri luminoase si linistite, care gasesc putere sa fie calmi si senini, care schimba in bine lucrurile din jurul lor pur si simplu doar fiind ei insisi.
 De fapt, daca ma gandesc bine-bine, nici macar nu-i invidiez, ci ii iubesc si vreau sa fiu mereu prin preajma lor. 

Tuesday, August 20, 2013

Despre ceasuri si zgomotul lor alb

Cat e ceasul? Cat ti-e nasul! Daca am nasul scurt, inseamna ca o sa fie mereu prea devreme pentru mine? Si daca am nasul lung, inseamna ca e prea tarziu?
Acum cativa ani nu voiam sa aud de ceasuri. Mai ales de cele care fac tic-tac oribil de tare. Intre timp, zgomotul lor mi se pare o bijuterie sonora si rara.
Ceasul se poarta la mana, in buzunar, prins cu un lantisor, pe piept, intr-un inel, uneori chiar la glezna, daca nu planuiesti sa mergi prin noroi sau sa-ti prinzi piciorul in coltii unui buldog. Eu as vrea sa-mi prind insa ceasul in par, sa-mi ticaie in ureche, ca un cleste de par galagios. Sau sa inlocuiesc toti nasturii unui pulover cu ceasuri mici si rotunde. Sa-l port cand ma intalnesc cu un prieten care intarzie mereu, ca sa aiba mereu in fata ochilor dovada minutelor pierdute pe drum.

Sunday, August 18, 2013

In ultima vreme, din punct de vedere material

Viata e plina de maruntisuri, cele mai frumoase maruntisuri. Am facut o pasiune pentru tricourile cu mesaje despre ping pong, planuiesc sa-mi cumpar un ficus cat mine de mare - simt nevoia sa cresc un stejar, dar merge si un ficus in conditiile actuale, as vrea sa invat sa fac un covor - am facut deja cateva schite si arata foarte bine pe hartie, m-am intalnit cu oameni super entuziasti, care mi-au facut pofta de trecut prin viata in pasi de dans, am descoperit secretul statutului pana tarziu: daca nu beau nici macar o bere cand ies in oras, nu ma mai simt deloc batrana si nu mai simt nevoia sa ma culc la ora 11 noaptea, mi-am cumparat o punga de cercei, in curand imi iau ochelari, am gasit rama perfecta, de-abia astept sa ma uit in oglinda si sa nu ma recunosc, am descoperit puloverul perfect - are un pui cu bereta pe el, mi-a placut mult un serial -> Orange is the new black. Deci, in ceea ce priveste maruntisurile minunate, chiar cred ca duc o viata luxoasa.

Friday, August 09, 2013

In fiecare vara, un mic post despre caldura de afara

Atunci cand vine caldura mare si uscata peste noi, imi place sa dau o zi de concediu aerului conditionat. Umplu o sticla mare si albastra cu limonada, in care am turnat si un pic de sirop de brad sau menta. Pun sa fluture in fata geamului un cearceaf urias si alb, pe care-l stropesc cu o apa foarte rece, de colonie, super simpla, made by me, din ulei de lavanda sau bergamota, si-mi pun un film rece, cu campii polare, monstri prinsi sub gheata sau oameni blocati in telescaune. Astfel pregatita psihologic, pot sa ies in febra de afara si sa schitez un zambet de inghetata topita. Ma bucur ca se apropie toamna, am trecut ieri printr-un nor de frunze mumificate de plop, mirosul amar si fosnetul lor m-a facut sa uit instant de vara.

Sunday, July 28, 2013

Barba intunecata

A fost odata un barbat care avea o barba lunga, lunga, lunga, atunci cand dormea ii ajungea pana sub pat. Deranja monstrii de acolo si-i gadila la nas, facandu-i sa stranute si sa sperie copiii care dormeau un etaj mai jos. Barba lui nu era atat lunga, cat foarte, foarte, foarte adanca. Aruncai o furculita acolo, nu mai aveai sanse sa o gasesti. Iar fluturii de noapte care se strangeau noaptea in jurul lampii nu venea de afara, pe geam, ci din intunecimea barbii. 
Desi avea o barba fantastica, barbatul se simtea insa trist si singur si impovarat. Zeci de femei pe care le iubise se pierdusera in barba lui si duse fusesera. Uneori, atunci cand era liniste, televizorul inchis si masinile nu treceau pe bulevard, le putea auzi cum iau masa departe, in hatisul barbii lui, folosind furculitele pierdute. Se grabea atunci sa le arunce o scara dar in afara de un controlor de bilete alb ca varul si speriat, nimeni altcineva nu-si mai gasise drumul inapoi prin barba.

Wednesday, July 17, 2013

La geam

In fiecare dimineata trec pe langa geamuri la care stau o multime de pisici si caini mici. Cainii mari stau la balcon, latra si-si flutura urechile, asteptand sa evolueze si sa le creasca maini ca sa poata sa-ti intoarca "paa"-ul. Pisicile stau demne si plictisite, nu le poti impresiona cu nimic. Cainii mici sunt de obicei batrani, stau pe pernute anti-reumatism si au ochi atotstiutori. Nu dau din coada prietenosi, au invatat ca esti un strain doar in trecere.
Tot la geam stau familiile de porumbei. Cei care nu au copii stau la ferestrele dinspre strada, mandri sa arate cat se iubesc, cat se respecta, cat de frumos se cearta si se ciugulesc. Cei cu familii mari aleg geamurile ferite. Cunosc o familie de porumbei care si-a facut cuib in fata unui geam de baie ce da intr-o curte interioara. Au doi pui mari si destul de uratei, care scot sunete de lilieci. Oamenii nu prea pot deschide geamul ca deranjeaza familia. Si-asa pasaroii nu prea au loc, tatal-porumbel doarme pe alt geam ca nu mai incape in cuib. In plus, desi ferit, locul e plin de primejdii. La un moment dat a aparut un porumbel personaj negativ care a vrut sa-i dea pe toti afara si sa le fure locul. Tatal-porumbel s-a luptat cu stoicism ore intregi cu oribilul porumbel. Pana la urma tot oamenii au salvat situatia si au aparat familia. Nu suntem o specie chiar atat de rea totusi. :)

Tuesday, July 02, 2013

Acum si atunci

Locuri de intalnire din copilarie: la elefant, la furnicute, la leagane, sus pe tobogan, la copacul traznit, la rondul cu levantica, la marul salbatic. ( cateva din ele seamana cu niste nume de locuri bantuite de pirati)
Locuri de intalnire acum: la metrou, undeva in centru, la terasa, la cinema, la magazin, la mall.
Refuz sa cred ca am ajuns un om cu locuri de intalnire atat de plictisitoare!

Monday, July 01, 2013

Despre viitor, la ceas de seara

La apus, langa un buchet de levantica (am cunoscut multi oameni carora nu le place mirosul de levantica, de obicei descopar repede ca nu sunt prea compatibila cu ei - un semn olfactiv mic care ascunde o incompatibilitate mare), la o cana rece de limonada, pe o patura moale, gandurile sunt un pic melancolice, un pic triste, un pic ciudate. Ma gandeam ca perna asta de la Ikea si farfuria asta scumpa si cutia asta de tabla, plina cu biscuiti, si termosul asta cu design futurist si filmul asta de groaza cu super efecte speciale, toate acestea, peste cativa zeci de ani, o sa ajunga vechi si depasite. Ca papusile din carpe ale bunicii, ca radiourile cu tranzistori, ca acele cutii cu crema de ghete sau vaselina chinezeasca. Uneori as vrea sa traiesc la infinit doar pentru aceste curiozitati: sa vad ce mai apare nou, ce mai e modern, ce design ramane vesnic si nemuritor.

Saturday, June 15, 2013

Dragostea in vremea gogosilor

Declaratiile poetice de dragoste nu mi se par sincere deloc. Asa ca nu-s de acord cu ele. Declaratiile de iubire trebuie sa fie practice. Nu o sa spun niciodata: "Te iubesc asa cum iubeste luna stelele". Dar s-ar putea sa zic: "Te iubesc asa cum iubesc gogosile cu gem de caise de la patiseria de pe bulevard, atunci cand ies de la serviciu si mi-este foarte, dar foarte pofta de o gogoasa calda!"

Thursday, June 13, 2013

O amintire

Crema pentru maini cu mult lapte si unt de shea de la The Scottish Fine Soaps de la Diana mi-a adus aminte de un sapun pe care il foloseam acum multi ani. Era un sapun patrat, pentru copii, de la farmacie, din pacate i-am uitat numele, mirosea a curat, a alb si a haine pentru papusi. Tin minte ca m-am spalat cu el intr-o zi cu eclipsa de soare. Aveam ochelarii de eclipsa la ochi si afara batea vantul. Plutea in aer o aroma de lapte, sarbatoare, vara, viata perfecta si fara griji.

Wednesday, June 05, 2013

Acele lucruri mici, care-si fac bine meseria

Nu prea plang dupa obiecte, ma atasez destul de rar de ele. Apar insa din cand in cand si exceptii, dar e vorba intotdeauna de lucruri mic, usor de inlocuit: un elastic de par alb cu rosu, pe care il am de milioane de ani, a prins probabil si era dinozaurilor, o cana cu un pescarus si dungi albastre, care-mi aminteste de o plimbare pe un ponton, plimbare ce o sa se intample probabil in viitor, pentru ca in trecut in mod sigur nu am fost pe acolo, un Yeti mic, de jucarie, care sta mereu pe langa monitor si-mi aduce aminte ca mi-am dorit un Yeti de jucarie cand eram mica si uite ca de-abia acum a ajuns la mine, o perna decorativa de la Ikea, care nu e nici macar prea comoda, dar nu pot fara ea, o bratara din granate care pare cusuta de mana mea stanga, o perie ionizatoare care face parul moale, dar cu textura de fan zburlit, instalatia de lumini de Craciun care merge tot anul si inca nu s-a ars niciun bec, cerceii in forma de dinozauri sau un pulover bleumarin pe care imi vine sa-l port chiar si atunci cand fac baie.

Sunday, May 19, 2013

Povesti de bloc

Ca sa nu ma mai enervez ca vecina de sus face mult prea mult zgomot, pentru ca blocul e facut din carton si clei si aud absolut tot ce se intampla sus, am inceput sa integrez misterioasele zgomote intr-o poveste. Povestile fac viata suportabila si placuta.
Asa ca pot spune ca sus, la etajul 4, locuieste o fata apriga care face zilnic ligheane. Pentru ca e foarte talentata si le termina rapid, dar le vinde lent, apartamentul ei este permanent plin de ligheane de plumb, arama, argint, cupru, fier, lemn si plastic. Munti si dealuri de ligheane care cad pe jos cand ti-e lumea mai draga. care ti se prind de tocuri atunci cand te imbraci elegant, pe care aluneci si zbori prin casa si care zdrangane ingrozitor indiferent de materialul din care sunt facute.
Sunt convinsa ca si vecina de sub apartamentul meu face povesti despre mine. Pentru ca ma uit mereu la horror-uri, thrillere sau drame, probabil in povestea mea apart zilnic asasini de diverse nationalitati, animale pe cale de disparitie, monstri cu fete umane sau inumane care urla in loc sa vorbeasca politicos si o legatura gigantica de chei pe care o scap mereu din mana, facand zgomot in tot cartierul.

Wednesday, May 01, 2013

O marturisire penibila pe zi

"Penibil" - acest cuvant ce nu ar trebui sa existe. Daca nu ar exista, ce viata sincera am duce, ne-am minti mai putin pe noi insine si pe ceilalti. Si ne-am lua mai putin in serios si am rade de noi si am avea cu 40% mai multe zile vesele!Sa ne putem marturisi micile slabiciuni cu voce tare fara sa ne fie teama ca cel din fata noastra se uita stramb la noi si apoi o sa ne considere niste fiinte inferioare, niste homari scapati din oala. Si fara sa scadem in proprii nostri ochi.
Eu, de exemplu, marturisesc public ca nu am putut spune unui baiat cand mi-a spus ca ii place atat de mult parfumul meu, o aroma unica si prietenoasa de crema de zahar ars cu nuante de patrunjel, ca e de fapt un parfum pe care mi l-am cumparat pe furis, pe furis chiar fata de mine insami, pentru ca e un parfum mai degraba ieftin, cu nume vulgar, scos de o celebritate care nu-mi place deloc. Si ca-l prefer parfumurilor scumpe si burgheze, chiar daca-l tin ascuns intr-un sertar. Si ca lumea nu observa deloc cand ma dau cu aceste parfumuri superioare, in schimb toata lumea vrea sa stea cu nasul in parul meu cand ma dau cu micul parfum carenupoatefinumitcuvocetare, dar pe care-l dezvalui acum, pentru ca e vacanta si-n vacanta nu ma intereseaza daca sunt sau nu penibila: Beyonce Heat :)).

Sunday, April 14, 2013

Si atunci, ce sa vezi... nu s-a intamplat nimic!

Curios cum tinem uneori minte niste non-intamplari: doar pentru ca lumina era frumoasa, oamenii - buni, atmosfera - linistita si senina, de un sfarsit al lumii care nu e apocalipsa pe care o asteapta toata lumea, ci demn si frumos.
Era intr-o seara, la apus, intr-un vagon de tramvai. Era putina lume in el, ne uitam cu totii pe geam. Eram scaldati intr-o lumina aurie care ne facea sa avem piele de sirena si par de miere. O doamna tinea in brate, invelit intr-un pulover, un chihuahua batranel, care tremura si zambea calatorilor. Mergeam drept inainte, fara mari zdruncinaturi, prinzand mereu verdele la semafor si pot sa jur ca aveam cu totii acelasi gand in minte: ca totul va fi bine.

Tuesday, March 26, 2013

Ceva frumos, handmade

Imi plac la nebunie lucrurile handmade: da-mi covoare handmade, rochii, oale, cani, roboti, bijuterii, chiar si oameni handmade, si nu-mi mai trebuie nimic, nu mai intru in niciun magazin si dau banii cu cea mai mare placere.
Iar daca-mi dai tot felul de creme cosmetice in borcane mici si pictate colorat si minunat, atunci chiar ca e totul bine in lumea mea.
De fapt, cred cu tarie intr-o teorie handmade care zice asa: Daca treci prin ceva urat, sau te simti inutil, sau poate ai devenit foarte plictisitor, pune-ti mainile la treaba si fa ceva, orice, oricat de mic. O sa devii imediat un creator si o sa te simti din nou indreptatit sa ai un loc in lume.
Luna asta am primit de la Cristina, Handmade Sister, un mic set de cosmetice facute acasa chiar de ea si puse in cele mai dragute borcanase, pictate delicat tot de ea. Pentru ca am incercat si eu la un moment dat sa-mi fac parfum de casa, apoi crema de fata de casa, apoi balsam de buze de casa si fiecare incercare s-a soldat cu rezultate dubioase, uneori chiar monstruoase, apreciez si mai mult atunci cand altii fac asta si o fac bine.
Produsele mele preferate sunt balsamul de buze si crema de maini. Imi place ca le lipseste parfumul ala puternic si comercial, in schimb miros a ceara, a albine, a plante. Iar borcanasele colorate sunt atat de dragute incat o sa le transform dupa ce termin cremele in cutii de bijuterii pentru cerceii mei mici si desperecheati. Si mi s-a facut pofta sa pictez si eu pe sticla ceva colorat. In ultima vreme am fost cam prea alb-negru. :)


Sunday, March 17, 2013

Unele posturi nu ar trebui sa aiba titlu

Imi place sa consider viata un targ bizar prin care sunt menita sa ma plimb si sa descopar lucruri favorite neasteptate. Sunt zile in care ma minunez ca uite, exista animale ca focile, iti vine sa crezi ca poate exista o fiinta atat de alunecoasa, lucioasa si simpatica, in acelasi timp atat de cruda si mirositoare a peste? Sunt zile in care ma uit doar la filme vechi, vorbesc cu oameni care vorbesc doar despre ei, descopar instrumente muzicale ciudate, precum "hang drum" care seamana cu un ozn negru, ma indragostesc de oameni care-mi fac rau sau de oameni care-mi fac atat de mult bine, trec prin lucruri dureroase, pe care nu m-as fi asteptat niciodata sa le traiesc pentru ca, nu-i asa, ne simtim invincibili si aparati de viata, de parca viata e aici ca sa ne protejeze ca o mama. Si sunt zile in care am impresia ca inchid aparatul si nu mi se intampla nimic, pentru ca asa vreau eu, si chiar si asa ma indragostesc de faptul ca uite, suntem ca o cutie plina cu cadouri precum urechile, amigdalele, sinusurile, hai sa citesc despre rolul sinusurilor in capul unui om. Spunem mereu ca avem atat de putin timp la dispozitie si atat de multe lucruri de facut, ce mai conteaza timpul cand esti inconjurat de atat de multe lucruri minunate, hai sa ne petrecem fiecare minut admirand tot ce se poate si sa aruncam ceasurile pe geam!

Sunday, March 03, 2013

Zebre de martie

E o duminica insorita si imi vine sa cresc zebre. Si cam atat. In ultima vreme nu am prea avut lucruri noi de anuntat, toti reporterii mei interiori au primit o vacanta platita nelimitata, in timp ce eu imi vad de ale mele, cu jaluzelele trase. Acum ca vin vremuri calde, o sa fie atat de multe lucruri frumoase de facut. Iar in lumina ultimelor suparari si dezamagiri, am dezvoltat o blandete drastica si solitara, care face sufletul mai moale, dar in acelasi timp si mai retras. Probabil o sa angajez in loc de reporteri un grup de poeti interiori, viata in ritm de proza mi se pare zilele astea un pic cam prea prozaica.

Thursday, February 07, 2013

Hei!

Nu e viata frumoasa? Cel putin a mea e sigur plina de lapte si miere la propriu, pentru ca un misterios borcan cu miere care nu exista mi-a umplut frigiderul de miere. Putine lucruri nu pot fi explicate stiintific, intamplarea asta face parte din ele.
Si vine primavara, ar trebui sa scriu 10 posturi numai despre asta, pentru ca devin extrem de fericita numai cand ma gandesc la asta. Fericirile mele s-au micsorat, au intrat complet la apa si au devenit fericiri simple si modeste: un buchet de flori, un pic de primavara, o intalnire obisnuita sau o zi in care nimeni nu face nimic, dar sunt cu totii sanatosi.
Azi am vazut un pitigoi. Ma tot gandesc de atunci ca i-ar fi stat bine cu o basca rosie, crosetata.

Thursday, January 24, 2013

O dorinta inutila pe secunda - episodul 1

As vrea sa primesc in fiecare zi, in secret, o fortune cookie sau ceva asemanator, cu un mesaj misterios, plin de talc, care nu inseamna nimic, dar care sa ma faca sa ma gandesc si sa iau o decizie pe care altfel nu as lua-o niciodata. Si sa ma simt ca intr-un reality show cu spectatori care nu stiu ca sunt spectatori. Mesajele sa fie de genul: "Vei intalni azi un om care are un pinguin interior. Va purta un mini-frac si maini reci. Te va face sa privesti cu alti ochi pestii"; "Ia-o pe strada cu multe case portocalii. Succesul iti va iesi in cale sub forma unui animal de culoare verde, care-ti va aduce profit", etc.

Wednesday, January 16, 2013

Planuri, dorinte si idei

Am devenit un om cald si serios, atat de serios incat am inceput sa economisesc bani. Pentru ca-mi doresc o gradina. Si doi caini: unul mare si unul mic, fara caine mijlociu. Oamenii de pe internet sunt pasionati de moda, calatorii exotice si cresterea copiilor. Pe mine ma intereseaza copacii si tufele. O sa ma casatoresc cu un gradinar pentru ca oamenii cu meserii cool sunt mult prea pasionati de obiecte si calculator din punctul meu de vedere. Sau cu un ornitolog, cu care o sa pot sa comunic telepatic in timp ce urmarim cotofenele din ciresi.

PS: Fara comentarii o perioada, mi-ar placea sa pot sa scriu din nou pe blog ca intr-un jurnal.

Sunday, January 06, 2013

In visterie

Zilele astea ma laud cu o gramada de bogatii: o fantoma porno care se misca vaporos prin casa, unghii de culoarea piscinelor din Hollywood, fular ca un monstru din Loch Ness, o bucatarie plina de vin, sampanie si whiskey si, mai ales, veselie veselie veselie. Sunt atat de vesela incat am impresia ca am intrat din greseala intr-o dimensiune la care au acces numai clovnii si ca, atunci cand o sa ies totusi din ea, o sa am haine de culoarea curcubeului si nas rotund, rosu si cauciucat, dificil de indepartat.

- fara comentarii-