O dorinta la sfarsit de ianuarie.

As vrea sa nu mai existe date fixe. Sa ne mutam data de nastere cand avem chef, sa punem Craciunul in mai si Anul Nou in septembrie. As vrea sa nu mai existe expresia "asa stau lucrurile" mai ales cand e vorba de lucruri inventate de noi, nu de natura. Cred ca timpul ar trece astfel mai haotic, dar mai greu si mai surprinzator. L-am pacali intr-un mod frumos.

Toate vrabiile ar trebui sa-si cumpere sampon uscat

    Din cand in cand imi aduc aminte ca am in baie un spray cu sampon uscat. Tn minte ca am citit prima oara despre samponul asta intr-un manual de cosmetica inainte de revolutie si ma gandeam ce complicat pare sa te dai cu pudra de talc in cap. Era considerat, ca si azi, varianta mai simpla si practica a spalatului pe cap cu apa. Apoi, peste cativa ani, am citit o carte de groaza in care, din nou, era preamarit acest sampon din praf. Locul lui chiar parea potrivit intr-o carte de groaza.
    Stii cine se mai spala pe cap cu praf? Vrabiile. Ati trecut vreodata pe langa o baie publica de vrabii? Este cea mai minunata priveliste: cred ca e singura data cand vrabiile uita de tot, uita de precautii, de probleme si pericole, in timp ce se zvarcolesc in praf si se spala si pe sub aripi, si in urechi si pe penele de pe copane.     Chiar daca groapa cu praf e in mijlocul trotuarului, cand vrabiile se baga in baie, nu mai dau 2 bani pe tine, poti sa treci de 3 ori pe langa ele, nu o sa zboare niciuna de acolo. E placerea lor suprema, asa cum e pentru noi baia plina cu spuma si uleiuri de baie dupa o zi grea.
    Vrabiile sigur ar iubi samponul uscat. Asa cum il iubesc si oamenii cu par drept, mai degraba scurt si necomplicat. La ei functioneaza.Parul meu nu-l iubeste. Poate pentru ca e mai degraba lung, plin de suciri si rasuciri si serpentine, greu de pieptanat, si de fiecare data cand imi dau cu spray-ul ala si parul mi se face alb, pot sa vad cum o sa arat peste vreo 20 de ani, batrana si cu braul de lana. Asa ca astept sa se inventeze alt sampon practic, de preferat cu aer sau cu jeleu sau apa care nu uda.
      Oare in curand o sa apara si baia uscata? In mod sigur o sa vreau s-o incerc si o sa invit si niste vrabii sa ne balacim impreuna, la un sapun Dove gri din praf hidratant.

Reparatorul de greseli

As vrea sa se inventeze mai repede meseria de reparator de greseli. Cauti pe net, gasesti site-ul, alegi reparatorul care pare cel mai de isprava si suni. Apoi astepti sa sune la usa, cu sufletul cat un purice. O mare greseala va fi reparata asa cum repari o gaura in tavan. Viata ta poate fi din nou normala. Si auzi soneria, deschizi usa, vezi reparatorul care arata ca orice om care practica meseria asta de vreo 20 de ani, are vesta, mustata, sapca cu logo, trusa grea de unelte. E un pic plictisit, a vazut multe la viata lui, inca o greseala nu o sa-l dea pe spate. Ii explici care e problema, el isi deschide trusa si calatoreste in timp, repara greseala si se intoarce repede, un pic transpirat. Semneaza chitanta si inainte de plecare iti da cateva sfaturi, ca orice instalator in probleme umane care se respecta: "Nu va mai traiti viata ca si cum mai aveti inca 3 in rezervor, putina atentie nu strica, tineti un pic oamenii sub supraveghere inainte sa va apropiati de ei si nu aruncati banii pe prostii, o sa aveti nevoie de ei la batranete".

O marturisire penibila pe zi

"Penibil" - acest cuvant ce nu ar trebui sa existe. Daca nu ar exista, ce viata sincera am duce, ne-am minti mai putin pe noi insine si pe ceilalti. Si ne-am lua mai putin in serios si am rade de noi si am avea cu 40% mai multe zile vesele!Sa ne putem marturisi micile slabiciuni cu voce tare fara sa ne fie teama ca cel din fata noastra se uita stramb la noi si apoi o sa ne considere niste fiinte inferioare, niste homari scapati din oala. Si fara sa scadem in proprii nostri ochi.
Eu, de exemplu, marturisesc public ca nu am putut spune unui baiat cand mi-a spus ca ii place atat de mult parfumul meu, o aroma unica si prietenoasa de crema de zahar ars cu nuante de patrunjel, ca e de fapt un parfum pe care mi l-am cumparat pe furis, pe furis chiar fata de mine insami, pentru ca e un parfum mai degraba ieftin, cu nume vulgar, scos de o celebritate care nu-mi place deloc. Si ca-l prefer parfumurilor scumpe si burgheze, chiar daca-l tin ascuns intr-un sertar. Si ca lumea nu observa deloc cand ma dau cu aceste parfumuri superioare, in schimb toata lumea vrea sa stea cu nasul in parul meu cand ma dau cu micul parfum carenupoatefinumitcuvocetare, dar pe care-l dezvalui acum, pentru ca e vacanta si-n vacanta nu ma intereseaza daca sunt sau nu penibila: Beyonce Heat :)).

Zebre de martie

E o duminica insorita si imi vine sa cresc zebre. Si cam atat. In ultima vreme nu am prea avut lucruri noi de anuntat, toti reporterii mei interiori au primit o vacanta platita nelimitata, in timp ce eu imi vad de ale mele, cu jaluzelele trase. Acum ca vin vremuri calde, o sa fie atat de multe lucruri frumoase de facut. Iar in lumina ultimelor suparari si dezamagiri, am dezvoltat o blandete drastica si solitara, care face sufletul mai moale, dar in acelasi timp si mai retras. Probabil o sa angajez in loc de reporteri un grup de poeti interiori, viata in ritm de proza mi se pare zilele astea un pic cam prea prozaica.

Hei!

Nu e viata frumoasa? Cel putin a mea e sigur plina de lapte si miere la propriu, pentru ca un misterios borcan cu miere care nu exista mi-a umplut frigiderul de miere. Putine lucruri nu pot fi explicate stiintific, intamplarea asta face parte din ele.

Si vine primavara, ar trebui sa scriu 10 posturi numai despre asta, pentru ca devin extrem de fericita numai cand ma gandesc la asta. Fericirile mele s-au micsorat, au intrat complet la apa si au devenit fericiri simple si modeste: un buchet de flori, un pic de primavara, o intalnire obisnuita sau o zi in care nimeni nu face nimic, dar sunt cu totii sanatosi.

Azi am vazut un pitigoi. Ma tot gandesc de atunci ca i-ar fi stat bine cu o basca rosie, crosetata.

Aduceti masina de facut zgomot in platou!

Ascult muzica linistita, vorbesc cu oameni calmi, stau noaptea tarziu, in intuneric, cu sonorul filmului redus la tacere, ascultand golanii cum joaca table pe infundate, merg tiptil pentru ca nu-mi place zdupaitul, vorbesc incet si cugetat si nu (mai) trantesc usile, tin telefonul mai mult pe silent si daca as putea, as vorbi jumatate din zi pe muteste si telepatic. Si cand aud un om vorbind mult prea tare, ma incrunt dezaprobator.

Concluzia: e prea multa liniste in viata mea.

Dezamagiri

Imi place mult cuvantul "dezamagire". Nu cred ca sunt prima care observa in continutul lui cuvantul cheie "amagire". Asta inseamna ca atunci cand esti dezamagit, de fapt te trezesti la realitate si  renunti in sfarsit la o iluzie. Nu-s cea mai mare fana a adevarului, cred ca uneori e bine sa tii pentru tine lucruri care i-ar face pe altii sa sufere degeaba. Dar imi dau seama ca ma insel. Pentru ca atunci cand afli tarziu adevarul, e de un milion de ori mai dureros.
Am avut parte de atatea dezamagiri in ultimii 3 ani, incat am simtit la un moment dat sa-mi nascocesc un super-mecanism de aparare. Oamenii ma dezamageau, faceau asta in mod constient si totusi eu le cautam scuze. Nu ei erau de vina, eu eram, sau societatea, buletinul meteo nefavorabil, intamplarea aia de acum x ani, aligatorul albinos, extraterestrii care controleaza mintile sau e-urile din alimente. Daca vreti cumva sa angajati un cautator de scuze, va rog, eu sunt persoana potrivita, fac asta gratis, din pasiune. Apoi colectionez scuzele si le aranjez in rame clasice, pe un perete alb, ca sa le pot privi oricand simt nevoia de a-mi infige cutite in inima.
Nu avem cum sa ne tinem departe de dezamagiri, dar putem alege sa fim sinceri si sa nu ocolim adevarul doar pentru a ramane intr-un loc caldut, dar care nu exista de fapt.

Lentile pe secrete inutile ( episodul 1)

Am cultivat galbenele cand eram mica. Nu-mi place sa prajesc lucruri. Mi-ar placea sa cresc greieri ( dar sa nu-i vand sa fie mancati). Inainte aveam nevoie de liniste totala ca sa pot adormi, acum imi place sa adorm in bazait de calculator. Imi place sa iert oameni, din pacate unii nu vor sa fie iertati sau nu inteleg de ce ar trebui sa fie iertati :)) Nu-mi dau seama daca am o fire independenta pentru ca asa sunt eu, sau asa m-au obisnuit altii. Imi place sa stric armonia din casele de papusi ( adica sa strecor cate o gorila sau un varcolac in baile papusilor), din pacate pot sa fac asta doar in magazine, pentru ca in realitate nu cunosc pe nimeni care are asa ceva. Am cate o dorinta noua in fiecare zi, nu prea reusesc insa sa le implinesc pentru ca nu ma prea pricep la contabilitate si marketing magic.

Ciudatul caz al femeii cu inaltime variabila

Nu-s un om inalt si pe masura ce ma fac mare la varsta, intru la apa ca un pulover made in China. Si nu-mi mai place nici sa ma prefac ca sunt inalta si sa port tocuri, pentru ca am devenit un om comod. Cu toate acestea, mi se intampla deseori un lucru extrem de bizar. Atunci cand sunt in magazine sadice, unde cele mai frumoase lucruri sunt agatate sus, sus de tot, tocmai in cuierul lui Sfantul Ilie, o multime de fete un pic mai scunde in comparatie cu mine ma roaga sa le ajut si sa le dau eu jos hainele. In mod normal, daca eu am nevoie de o bluza asezata atat de sus, degeaba ma inalt si ras-inalt, ca nu ajung la ea oricate eforturi as depune. Cand imi cere insa cineva ajutorul, ma pomenesc ca pot sa ma intind ca o spagheta elastica, ajung chiar pana la tavan daca trebuie. De unde trag concluzia ca bunavointa e o scarita cu care poti ajunge oricat de sus doresti

Camasa cu ghiocei

Imi doresc foarte mult sa aranjez la un moment dat o vitrina. Nici nu stiu de ce nu m-am facut vitrinier, viata mea ar fi fost mult mai estetica si probabil mi-as fi petrecut mai tot timpul stand pe o scarita, aranjand manechine, si nu in fata unui calculator.
Asa ca atunci cand Paula m-a chemat sa dau o fuga pana la TinaR, sa-mi dau cu parerea despre noua colectie, primul meu gand a fost: "Aaaa, poate o sa am in sfarsit ocazia sa-mi manifest talentul de vitrinier amator!".
Cunosc o gramada de oameni care nu-si cumpara haine din Romania din principiu. Si care nu au incredere in brandurile romanesti. Mie-mi plac, am un pitic patriot ascuns in urechea stanga care-mi spune mereu sa cumpar produse romanesti.
Pana la urma nu m-a lasat nimeni sa aranjez vreo vitrina, dar nici eu nu ma las :)).
Colectia noua este colorata si draguta, imi aduce aminte de vechea TinaR, de acum cativa ani. Si toate hainele au eticheta cu mesaj vesel. Iar daca va imprieteniti cu TinaR pe facebook aveti parte de tot felul de reduceri ( de ex: pana duminica, fanii de pe facebook primesc reducere de 20% la colectia noua daca spun la casa parola "zambet")
M-am intors de la magazin cu un pulover rosu si o camasa cu ghiocei foarte pe placul meu. Camasa cu ghiocei  imi aduce aminte de o camasa cu ursuleti pe care o purtam prin clasa intai, in care ma simteam foarte matura si eleganta. Pentru ca pana atunci purtasem doar tricouri, costum bleu din plastic, de soim si uniforma scolara. Iar camasa cu ursuleti fusese pusa in cinstea unei excursii la gradina zoologica, unde era plin de ghiocei, toporasi si brebenei ( de unde si analogia dintre cele doua camasi). Iar acum ma tot gandesc unde sa port camasa cu ghiocei, ca sa raman cu o amintire frumoasa, de care sa-mi amintesc ori de cate ori o imbrac.
Mi-am dat seama ca eu imi aleg intotdeauna hainele si obiectele cu scopuri extrem de ascunse: nu pentru ca sunt frumoase, nu pentru ca mi se potrivesc, nu neaparat pentru ca am nevoie de ele, ci pentru ca vad in ele potential de poveste: "din paharul asta gigantic o sa beau prima data primul meu must facut de mine, iau parfumul asta ca sa-mi amintesc de noua era, cu job nou, casa noua etc."

Am mai multa inspiratie atunci cand n-am deloc inspiratie

Ce fac atunci cand nu am deloc, dar deloc inspiratie? Imi fac de lucru: fac sculpturi din spaghete, pictez suparari, beau vin si sparg pahare, am spart si o oglinda dar nu ma tem de cei 7 ani de ghinion - cred ca i-am avut deja si fara sa sparg ceva stralucitor, ma joc de-a fashion designer-ul din padure ( pentru ca o astfel de moda nu e acceptata printre oameni), ma uit la filme ori foarte proaste, ori foarte artistice, vorbesc cu oameni care sunt la fel de blocati si ne plangem de mila pana cand ne patam umerii de lacrimi, scriu prostii fara noima - pe care le recitesc apoi cateva luni mai tarziu si mi se par foarte ok, fac ceva nou de mancare - as vrea sa invat sa fac pricomigdale pentru ca lumea mea e mult mai buna atunci cand am castroane pline de pricomigdale in dulap, tac foarte mult dar vorbesc mult mai des cu mine in interior, si ma intreb ca un director de resurse umane grijuliu: cu ce te putem ajuta ca sa fii mai productiva si sa ne aduci mai mult profit? Important este ca pana la urma ma urnesc, centrala da iar drumul la inspiratie calda la robinet si eu imi amintesc cu nostalgie " ce bine era cand n-aveam nicio idee si totusi imi gaseam atatea de facut".

Telegrama catre un om cu care n-am mai vorbit de ceva vreme

Perdeaua portocalie flutura furtunos, cana de ceai imi frige degetele, planta extraterestra de pe birou e din ce in ce mai constienta de propria ei existenta - maine-poimaine isi face cont de facebook, eu imi doresc mai mult ca niciodata sa fiu biomuzicolog, director artistic sau pur si simplu un poet ratat, increzator insa in talentul lui inexistent sau neinteles de ceilalti. Port o bluza cu un urs intr-o scorbura si am dorinte de mangusta sociabila. Imi doresc sa reincep sa cunosc oameni noi. Imi e dor de "oamenii mei". Nu ti s-a intamplat vreodata sa mergi pe strada si sa vezi cate un om, nici foarte frumos, nici foarte urat, mai degraba mic decat inalt, asa-si-asa imbracat, dar care are ceva cunoscut, ceva drag tie, in toata fiinta lui, si esti convins ca omul ala face parte din lumea ta? Nu conteaza ca habar nu ai cine e si ce face, simti ca omul ala face parte din specia ta pe cale de disparitie.

Post entuziast, siropos si feminin

Iubesc siropul de gat si momentul acela in care dulceata lui te face sa te simti bine macar un minut. Iubesc documentarele despre oameni foarte batrani care nu stau o clipa locului pentru ca ma fac sa ma simt tanara si lenesa si ma ambitioneaza sa fac mai multe. Si iubesc sa aranjez mereu cate ceva in casa si sa scriu remindere ca sa nu uit sa cumpar vopsea pentru picioarele de masa care vor sosete turcoaz. Si iubesc culoarea galben, Romania e o tara in care galbenul se gaseste rar, desi il avem pe steag, o sa-i fac in sâc si o sa cumpar si masa galbena si scaune galbene si perne galbene si flori galbene si rochii galbene. Si astfel o sa-i fac in sâc si lui Pantone care a declarat ca anul 2011 are culoarea caprifoiului ( un fel de roz bonbon mai vegetal). Si iubesc ca am asa un chef de munca! Si o sa-mi cumpar si o masa mare de tot, de arhitect-designer-tamplar-inginer, pe care o sa-mi intind toate viata si o sa mesteresc la ea, pe care o sa scriu si o sa pictez si o sa decupez si o sa pun 10 ghivece de flori si o sa servesc vin bun si fripturi si ceai cu miere cu tarte sau cafea proaspat macinata de la Papa Jacques. Si iubesc ca e bine cu toate grijile, problemele, visele ciudate, virusii, frigul, intunericul, stirile, monstrii de sub pat, sperietorile si zgripturoii care plutesc in jur si rontaie din noi.

Nu suntem niciodata cu adevarat singuri

Daca m-am si nascut peste intr-un iaz, oamenii m-ar fi momit cu: mancare ( pentru ca am un gras imens in sufletul meu care pofteste mereu la cate ceva), bere ( nu gazduiesc nu numai un gras imens, ci si un vesel suporter de fotbal mare iubitor de bere ), mici surprize ieftine, inutile si colorate ( deci mai contin si un copil de 4 ani), filme (uneori simt ca mi se zbate in ochiul drept un critic de film cu ochelari si helanca), carti ( un intelectual de serviciu care apare de obicei noaptea, inainte de culcare) lucruri frumoase in general ( "oh, uite, un rasarit de soare care se reflecta in cioburile geamului de masina vandalizata" - mai am si un mic snob nobil ce imi alearga prin vene).

Pune toate personajele astea pe o banca in parc si gata, poti spune ca ai un Iren.

O complicatie mai putin

Totul a inceput sa se schimbe in bine dupa ce l-am dat afara pe omuletul complicat care se mutase in mansarda mea, platind o chirie simbolica si facand scandal in fiecare duminica dupa-amiaza de fiecare data cand auzea muzica data un pic tare.
Omuletul asta complicat era un fricos si jumatate si un birocrat si un batut in cap si jumatate si un prost in intregime. Si dupa ce i-am strans putinele lucruri si l-am aruncat pe strada, sa se duca unde vede cu ochii lui complicati, viata a devenit simpla si luminoasa ca un pahar cu apa rece. Pentru ca-mi spunea mereu ce sa NU fac si cum nu care cumva sa risc. Nu suport sa-mi spuna cineva ce sa fac si, mai ales, urasc sa mi se spuna ce sa nu fac. Asa ca in mansarda mea e ordine acum, pot sa rasuflu usurata ca a mai cazut un rand de cenzura. Si sper ca omuletul asta complicat sa se piarda intr-o padure si sa nu mai nimereasca in mansarda altcuiva, ca tare nu merita sa-ti pierzi timpul complicandu-ti viata cand tot ce-ti trebuie e sa faci ceea ce-ti vine sa faci, fara "dar" sau "poate" sau "mai bine stai si rabda".

Despre blog, cu dragoste

Foarte multi oameni m-au intrebat de ce nu scot mai mult din blogul asta daca tot are cititori si potential. De ce nu profit si nu ma bag in seama? Si nu pot sa accepte faptul ca eu nu-mi doresc asta.
Sunt mai ciudata. Imi place sa fiu laudata si apreciata, dar in acelasi timp nu-mi convine pentru ca nu-mi place sa fiu "pe val". Nici nu inteleg de ce e atat de important sa fii acolo sus, sa te vada toti si sa te comenteze. Eu stiu deja cine sunt, cat pot si ce vreau.
Poate ca blogul meu mic si fara domeniu propriu ( eu stau si in realitate in chirie, nu e nicio rusine sa fii chirias) e citit cu placere si pentru ca nu vrea nimic de la nimeni. El vrea doar sa fie scris, e un exercitiu de perseverenta si de narcisism, dar, in acelasi timp, da si ceva inapoi. Chiar daca nu schimba vieti peste noapte :) E locul unde eu fac terapie cu mine insami ca sa pot sa-mi raman intreaga si reuseste sa faca terapie prin asta si cu altii.
Si nu o sa am in continuare domeniu platit. Si in continuare nu o sa scriu posturi platite si nici la conferinte nu o sa ma duc ( decat daca o sa fie una despre cum e sa fii iren, e singurul lucru la care ma pricep cel mai bine).
Si pentru cei care cred ca ma irosesc pentru ca nu exploatez toate posibilitatile: ma simt extraordinar de bine fara sa ma gandesc mereu cum sa profit de toti si de toate. Si cred ca as fi extrem de caraghioasa daca as incepe sa dau sfaturi despre cum sa ai succes. Succes in ce? In a fi eu insami si a nu nu ma rusina de viata mea? Scopul meu nu este in continuare sa scot cat mai multi bani din piatra seaca, ci sa am cat mai putine griji care inraiesc si obosesc, sa fac ceea ce-mi place si sa dorm noaptea linistita. Ma tem ca e un scop pe termen lung extrem de greu de inteles pentru foarte multa lume.
Ma gandeam intr-o seara cat de mult imi place sa scriu despre nimicurile care aduc fericire. De ce nu exista meseria de nimicar? Poate ar trebui sa ma fac negustor de maruntisuri. Sau punct de sprijin. Ce frumos ar arata o carte de vizita pe care scrie: Iren - Punct de sprijin.

Vopsire interioara

Vopsitul lemnului ma relaxeaza mai mult decat un somn bun. Imi pun muzica frumoasa si incep sa meditez cu pensula in mana si borcanul de vopsea langa mine. Meditez e anapoda spus, pentru ca e mai mult un dialog interior cu mine, uneori o cearta, alteori o discutie sfatoasa. Daca m-ai inregistra in timp ce fac asta, as putea sa-mi vad sprancenele cum coboara si se ridica in functie de gandurile care zboara in toate partile. Imi fac ordine in lume, ma tot gandesc cum sa repar greseli si pe unde s-o iau cand am impresia ca am ramas fara solutii. Si pensula coloreaza molatec si pe masura ce golurile lemnului sunt umplute cu vopsea, intrebarile mele se descalcesc si capul meu are din ce in ce mai putine noduri. Eu pun vopsitul in cutia talentelor mele neobisnuit de utile.

La a doua infatisare

Ce-mi plac lucrurile care ma surprind cu intarziere, care au nevoie de rabdare, perseverenta sau un pic de noroc ca sa se mai repete. Sau oamenii care-mi ies in cale in mod banal, cu care schimb intai doar doua vorba dar de care apoi nu-mi vine sa ma mai despart. Sau cartile care te prind d-abia dupa 10 pagina, ai impresia ca te lasa indiferent dar nu le lasi de fapt din mana. Sau parfumul pe care l-am incercat pe incheietura mainii si am zis "hm, ce miros de lacusta verde". Apoi, dupa o ora, timp in care lacusta s-a prefacut intr-o patura de apa, am descoperit ca ala e mirosul pe care il tot cautam de ceva vreme si nu-l gaseam, miros de aer de munte dupa-ploaie. Miros de lacusta curata :))

Criza existentiala de 31 de grade la umbra

Ieri am mers paralel cu un balon de sapun aparut de cinestieunde cale de vreo 5 masini. Apoi balonul a disparut in pieptul unui caine negru, cu pete galbene. Mi s-a parut un sfarsit demn pentru un balon atat de rezistent si prietenos.
Seara am ascultat greierii si m-am gandit la criza existentiala prin care iar trec. Cred ca e o criza existentiala meteo, datorata schimbarilor bruste de temperatura. Altfel nu inteleg de ce revine mereu la inceput de anotimp. Ori au inceput sa-mi placa mult prea mult schimbarile, m-am transformat intr-un change-junkie si cum imi e bine si liniste, cum devin posomorata si nelinistita. Sau poate s-au adunat prea multe rutine, prea multa energie aruncata pe apa sambetei si dorinte neindeplinite din lipsa de timp. Unde se tot duce timpul asta de dispare ca un ticalos cu familie mare si simt de responsabilitate inexistent? In pieptul unui caine negru cu pete galbene cumva?