Nu suntem niciodata cu adevarat singuri

Daca m-am si nascut peste intr-un iaz, oamenii m-ar fi momit cu: mancare ( pentru ca am un gras imens in sufletul meu care pofteste mereu la cate ceva), bere ( nu gazduiesc nu numai un gras imens, ci si un vesel suporter de fotbal mare iubitor de bere ), mici surprize ieftine, inutile si colorate ( deci mai contin si un copil de 4 ani), filme (uneori simt ca mi se zbate in ochiul drept un critic de film cu ochelari si helanca), carti ( un intelectual de serviciu care apare de obicei noaptea, inainte de culcare) lucruri frumoase in general ( "oh, uite, un rasarit de soare care se reflecta in cioburile geamului de masina vandalizata" - mai am si un mic snob nobil ce imi alearga prin vene).

Pune toate personajele astea pe o banca in parc si gata, poti spune ca ai un Iren.

Cine, eu?

Imi plac foarte mult oamenii care nu ma iubesc pentru ca scriu, am idei, fac poze etc, toate lucrurile pe care le tin la vedere. Care ma iubesc pentru diferite alte motive marunte, pe care eu de obicei nu le bag in seama la mine. Care au ochi pentru mine cand nici macar eu nu am ochi pentru mine. Care ma iubesc pentru ca o data la 10 ani am obiceiul sa fac o minunata prajitura cu capsune, care se strica dupa doar o ora. Sau pentru ca imprumut pixuri cu cea mai mare placere chiar daca raman apoi fara nimic de scris. Am impresia ca stiu sa fac atat de putine lucruri si ca stiu atat de putine lucruri despre mine. Mi-ar placea sa stiu de exemplu daca sforai, fara sa fiu nevoita sa ma inregistrez singura. Toata lumea langa care am dormit, din tagma sforaitorilor fiind, a avut insa urechi doar pentru propriul sforait si nu a stiut sa-mi zica daca sunt de-a lor sau nu.

Post care se termina intr-o piatra

Cand nu ma simt in stare sa scriu un post, cand imi vine sa renunt la scris in vazul lumii, pun linie de la capat si cumva literele urmeaza constiincioase aceste linii.
-Azi mi-a venit sa plang citind un post despre moartea unei strabunici. Bunicuta aceasta facea pizza, glumea mult si avea un suport de creioane care ii semana foarte mult.
-Usa de la camera mea scartaie ca:
a) o nava spatiala care decoleaza si-si pierde suruburile pe un meteorit
b) o usa de casa bantuita, unde tranteste cu furie o fantoma o cana pe masa
-Ne-am imprietenit ieri cu cativa dintre motanii imbuibati ai cartierului. Unul dintre ei, tigrat si chipes, cu gura mare, a devenit preferatul meu. Foarte politicos, a bagat un cap pe usa deschisa, dar nu a intrat. Era murdar pe picioare si nu se cadea.
-Nu-mi prea arde de scris zilele astea, o sa fac mai multe poze. O sa vedeti scafandri, leucoplaste care oblojesc si un curios portocaliu care sta mereu la geam.
-Viata mea e atat de frumoasa atunci cand nu ma opresc, pierd timpul si oftez fara sens. In ultima vreme mi-a fost foarte dor de perioada cand eram doar un cititor de bloguri, cand urmaream jurnalele unor adolescente din Japonia si America si siteuri tampite, prost facute, cand nu spuneam nimanui cine sunt si ce sunt. Apoi am inceput sa scriu si chiar ma simt minunat si e minunat sa-i las pe altii sa stie cine sunt si sa nu-mi fie rusine sau frica sa spun lucruri personale, dar nu chiar atat de personale incat ceilalti sa se simta jenati ca le citesc. Sunt o persoana destul de inchisa si e frumos cand deschid armura. Dar uneori mi-e greu, nu conteaza motivele si-mi vine sa renunt cam de 10 ori pe saptamana. Cum e cu lumea de pe net? Cam ca in linia de jos.
-Uneori gasesti pe o pajiste cu iarba deasa si stralucioare, ca un spate de caine verde, bine hranit, o piatra lucioasa si te miri si te intrebi cum de exista acolo, pe suprafata aceea perfecta si moale. Sunt pietre bune si pietre rele, pe unele chiar poti pune capul si iti vine sa le colectionezi, altele sunt din cu totul alta poveste si nu-si dau seama cat de rau pot face impiedicand oamenii sa-si vada de drum. Pe pietrele astea le-as trimite la niste intalniri gen AA, unde sa inceapa sa se constientizeze si sa inceapa fiecare sedinta spunand: "Buna, numele meu este Jules si sunt o piatra care juleste".

Ce ascund hainele

Mie imi plac hainele pentru ca ascund mistere si pentru ca apara corpuri atat de fragile, imperfecte si dragi, burti ca niste bomboniere si sani inegali, genunchi in forma de stilouri si cicatrici triunghiulare, paduri de conifere de par si degete chircite, care par ca stau pe vine. Va dati seama cat de usor sunt de manipulat aparentele daca un strat atat de subtire de material ne arata un altfel de desen?

Dar hainele ascund si jocuri. Te imbraci si pastrezi aparentele, dar intre tine si corp mai exista o lume unde tu esti conducator si tu decizi tot ce se intampla acolo; iar ceilalti ar putea afla- un mic accident si toti ar afla, dar de obicei nu sunt in stare sa stie ceva. Si tu poti sa zambesti enigmatic pentru ca nu stie nimeni ca tu nu dai doi bani pe curele si porti la blugi cordon de halat, ca ai un maieu facut dintr-o hartie dintr-un caiet de matematica sau sosete cusute cu mina lunga de pix, pentru ca ac nu ai si merceriile sunt rare. Poti da zilnic reprezentatii pe corpul tau, pentru orice fel de public, fara ca oamenii sa stie ca asista la un spectacol.

Uneori mai ca-mi pare rau ca exhibitionistii sunt asa de plictisitori si neoriginali atunci cand isi flutura drapelul personal. Poate ca daca s-ar inveli in staniol sau sclipici sau orice altceva, ar deveni mult mai populari. Desi probabil ca atunci nu s-ar mai numi exhibitionisti, ci artisti :D

Uneori insa hainele nu numai ca-l fac pe om, dar il si coplesesc pe om si omul devine ceea ce poarta. Azi am vazut o tabla de sah conducand vijelios o masina plina de chipsuri.

Imi place

Mie imi place sa ma intalnesc cu oameni si sa nu facem nimic. A inceput sa-mi placa nimicul mult, mult. E ca o plutire pe o saltea pneumatica, pe apa sigura. Atunci sunt impacata eu cu mine, nu mai am dorinte, ci-mi place si sunt multumita cu tot ce am si tot ce sunt. Si in loc sa ma moleseasca imi da o liniste in ganduri asa placuta!

Mie imi place acum sa numesc depresia-confuzie.

Mie imi place sa am placeri de om batran, sa ma plimb la soare pe bulevardul Aviatorilor si sa ma opresc pe o bancuta, sa-mi pice frunze in cap si sa ma odihnesc, mai ales ca toata ziua car cate o plasa incarcata incolo si incoace, parca nu o sa mai termin niciodata de adus lucruri :(.

Mie-mi place sa ma uit in urma si sa vad unde eram si unde am ajuns si sa-mi dau seama ca nu pot face comparatii, ca nu are sens sa am regrete sau sa ma judec aspru. Mie imi place sa fiu fericita fara motiv o secunda mai tarziu dupa ce mi-am amintit de o intamplare urata si sa nu ma consider anormala pentru ca sunt asa.

Mie-mi place sa ma laud ca o sa inventez optimistul utilitar si spun tuturor de el. Si i-am facut si o schita si ma gandesc ca daca o sa cred destul de puternic in el, el o sa si apara si o sa-mi curete cu clor mazga pesimismului in fiecare luna. Multi oameni cred in pesimism si-l considera un fel de realism si cred ca optimistii cred in povesti de adormit copiii. Dar pe mine pesimismul ma trage in jos si-mi distruge tot entuziasmul.

ο Ceti / ο Cet

Noua casa mea naste zilnic paienjeni. Toata noaptea mi-am petrecut-o tresarind, crezand ca o sa ma trezesc cu un picior de paianjen in nas sau cu genele cusute cu panza. Dimineata am pierdut jumatate de ora incercand sa prind un male model cu peste 6 perechi de picioroange cu cana mea verde preferata. E ciudat in noua mea casa, cam frig, dar bine. Doar ca dimineata sunt probleme cu apa calda, totul e intunecos si afara pare mereu ca e primavara. Si din cauza asternutului, patul meu pare o omicron ceti. Nu e de mirare ca ma simt bizar.

Comoditate urata

Uneori, de fapt de multe ori urasc telefoanele mobile. Nu numai pentru ca fac parte din categoria de lucruri care ne ajuta sa fim mai comozi si in acelasi timp mai lenesi si obisnuiti sa intindem mana si sa avem ce vrem si astfel sa ne plictisim mult mai des. Masinariile astea din jurul meu ma fac sa ma simt ca o adormita care isi traieste viata apasand pe mii de butoane.
Eu imi urasc telefonul mobil si telefonul mobil ma uraste pe mine. El este vechi, lent si nu-l motivez niciodata sa dea ce are mai bun din el. Este zgariat de la chei, murdar de la carioci si pixuri si cand imi ploua in geanta, culoarea rosie a vechiului portofel se transfera peste el, umbrindu-i toate orizonturile ( si enervandu-l atat de tare incat se bloca si refuza sa-mi recunoasca drepturile de proprietate si cartela sim).
Uneori cade in cap din pat si devine si mai prost, prostia tinandu-l chiar si 2 zile. Si este mereu infometat si racit, vrea mereu sa se incarce si sa stea cu picioarele in apa fierbinte a prizei. In plus, are o fire rea si-mi uraste ipodul, pe care-l loveste cu salbaticie in gatul alb si-l murdareste cu orice ocazie.
Am impresia ca am fata de el o atitudine cum avea mastera doamna vasilian fata de lizuca; cand ma lasa balta imi vine sa-i zic "gangania dracului" dar imi amintesc ca e doar un telefon si ma opresc. Oricum simte ca nu-l doresc si reuseste de multe ori sa se faca uitat acasa, printre perne, ca sa poata urmari stand in pat "tanar si nelinistit" ( nu numai ca este un prost dar este si un mare fan victor newman) iar eu ma enervez apoi toata ziua pentru ca fara telefon mobil inseamna si fara ceas.
Telefoanele mobile sunt urate dar si infricosator de bune la casa omului dar mi-ar fi placut sa fi trait in acele vremuri cand telefonul fix era un lux si telefonul public era foarte important. Cand domni imbracati elegant ( pe vremea aceea oamenii nu erau asa comozi si isi dadeau silinta sa se imbrace cat mai frumos) in costum, cu alura de Cary Grant, bagau fisele in telefon si vorbeau repede si concis, rezemandu-se de zid si tinandu-si pardesiul pe un brat. Domnii astia pareau mereu ca flirteaza sau transmit secrete de spionaj. Acum incabinele telefoanelor publice gasesti sticle de coca cola goale, eternul graffiti erps pe telefon si geamurile tandari pe jos.

Mutant pe bulevard

Azi noapte, pe bulevard, a fost tare placut. Pentru ca miroseau frumos gardurile tunse, a esenta de verde. Spre deosebire de alta noapte, cand o masina pest-control m-a umplut de pulberea alba a insecticidului si nu mi-a fost deloc bine. Inca astept sa vad ce mutatii am suferit, poate o sa-mi creasca o creasta zimtata de dinozaur si o sa ajung la gradina zoologica sub forma unui irenozaur :(

Vantul deasupra asfaltului

Vremea asta furtunoasa ma agita si ma oboseste. Am crezut ca daca incerc vechiul truc ( sa ma imbrac ca un om cuminte) o s-o fentez. Dar nu mi-a mers.
In spatele meu e o fereastra pe care nu reusesc sa o inchid si care se tranteste in mod fantomatic ca in "Rascruce de vanturi". Si am vazut un baiat care purta pe deasupra tricoului niste medalii. Asa stia el sa se lupte cu vantul. Iar o femeie se ruga de niste voci sa nu o lase sa devina presedinta Romaniei pentru ca nu stie sa se poarte frumos cu copiii.
Pe o vreme atat de nelinistita parca ies din oameni toate fricile si fobiile. Din mine iese la iveala toata rezerva de care sunt eu in stare. Nu ma simt bine cand sunt rezervata pentru ca tin oamenii la distanta si ii fac sa simta asta din plin. Sunt destul de inspaimantatoare azi, cred :)
M-as lupta cu toata birocratia postei romane daca mi s-ar putea trimite un colet cu vreme blanda, cu privire de oaie.

Cercuri sub ochi

Inca mai exista oameni care vorbesc despre fata care a fost devorata de propriile cearcane. Mai intai, cearcanele erau obisnuite: usor vinete, usor crem. Uneori plezneau din biciul unor vinisoare visinii. Apoi, cearcanele au inceput sa creasca. Pur si simplu pe nesimtite. Fata nu banuia nimic, nu-si punea nici castraveti, nici albastrele pe ochi. Era increzatoare in cercurile sale de piele de sub ochi. Dar intr-o a nu stiu cata noapte petrecuta in fata calculatorului de la serviciu, s-a trezit ca aude un mormait, un zdupait, ca ii devine capul pufos, alb cu negru, a simtit un miros puternic de bambus si brusc nu a mai vazut nimic pentru ca a fost inghitata de cearcane. Acum este o cearcana uriasa, plutind prin univers, alaturi de altele ca ea. Doar teoretic. Practic, nici acolo nu a scapat de lucru si face aceleasi lucruri pe care le facea cand era om.

Despre tot si toate

Mi-e vara, mi-e cald si mi-e bine. Si nu am deloc chef de scris pe blog, doar in carnetele, unde pot sa scriu lucruri de-a dreptul lipsite de sens si simtire, ca un monstru de ceai ce sunt. Cel mai mult imi place sa ies p-afara cu Modest Mouse sau Gotan Project in urechi si sa fac poze in soare. Dupa ce am descoperit casa-soarece acum caut alte case-animale, era cat p-aci sa dau peste casa-dromaderinvizibil dar mi-a luat-o inainte si a disparut. D-abia scapasem de obsesia de a merge cu ochii-n sus, dupa ferestre si acoperisuri, ca iar a revenit si acum ma uit dupa urechi de case.
Viata mea e linistita, rad mult, mananc fursecuri turcesti, imi cumpar cercei care seamana cu niste nasturi si ma uit la desene animate, de la pisicile aristocrate la spirited away. In plus, citesc fizica fara sa stiu chimie. Intre timp invat lucruri d-ale oamenilor mari care nu-mi convin, dar asta nu ma afecteaza prea tare. Ma doare fix in dromaderulinvizibil de ele.

Amintiri din "alea"

Eu sunt genul de om care, dupa o despartire, sterge mailuri, smsuri, conversatii pe messenger, sterge tot si lasa locul luna. Si apoi trece timpul, vin vremuri bune, mai uita din rele si-si aduce aminte mai mult de momentele frumoase, care evident, cu trecerea timpului, devin si mai frumoase. Si moare de ciuda ca nu are ce reciti atunci cand are nostalgii asa mari incat o apuca frisoanele.
Ce bine ca am capul plin de amintiri, amintirile alea care fac atat de rau dupa o despartire. Care sunt multe, mari, mici, cu degete, fara, cu par, cercei sau unghii netaiate.
Din fostele mele relatii am amintiri foarte frumoase. Si toate incep cu un pat. Nu vorbesc, evident, de genul ala de amintiri. In afara de amintirile astea, vorbesc de momentele in care stateam in spatele cuiva care tasta la laptop si eram imbracata in haine foarte largi si-mi uscam parul si turuiam fara oprire si era asa bine in spatele lui, pentru ca incapeam tocmai bine acolo, in spatele lui, ca intr-o casuta calda si sigura. Asta e o amintire tare draga. Si mai am o amintire in care stateam imbracata tot in hainele largi, in brate dragi, si beam martini sec (cred), inconjurata de staniolul unor ciocolati. Iar simteam ca traiesc intr-o lume micsorata si fireasca. Sau cand citeam, stand pe burta pe o patura moale si colorata, dand din picioare si asteptandu-l sa iasa de la dus si-mi inchipuiam ca sunt intr-o oaza si in afara oazei e plin de urangutani turbati si gandaci mutanti din otel si ce bine ne e noua la adapost de ei!

Uneori trebuie sa-mi dau sfaturi singura

Termina merele cu miere si nu lasa farfuria la indemana insectelor de vara si de boxa, curata cu spirt tastatura, spala bluzele de cu seara si nu te sterge la ochi cu degetele pline de detergent. Fii atenta la masini, mai ales cand esti pe trecerea de pietoni. Vorbeste fara teama despre lucruri bizare, daca asta te face mai fericita decat orice altceva. Nu te lasa influentata de oamenii care se sperie de tine, te critica, nu sunt de acord cu tine sau te considera snoaba si falsa. Povesteste despre cosmosul care avea drept animal de casa un cosinus in cosulet, despre eruptia de eschimosi erotici de pe corpul unui urias cetaceu si fii atenta intotdeauna la povestile altora. Povestile noi au burtile pline cu copii pe care ii poti creste tu.
Citeste cat mai multe dictionare, de toate felurile. Si dictionarele au burtile pline cu copii.
Ai incredere in oameni, dar nu imediat dupa ce ii cunosti. Si uneori "imediat" trebuie sa fie de ordinul unor luni lungi. Daca ti se spune "ai incredere in mine" nu inseamna ca nu ai de a face cu un mancator de incredere. Mancatorii de incredere nu au pic de incredere in ei deoarece au o gaura in ceafa, pe unde iese aceasta. De aceea au nevoie mereu de inghita farfurii intregi din increderea altora.
Fa multe cadouri, dar nu numai celui pentru care simti ceva apropiat de iubire. Da-le cadouri celor care vin sa te tina in brate atunci cand ai nevoie de asta, desi nu te-au mai vazut de un car de vreme, si care dorm cu tine ca sa nu mai visezi urat. Nu te mai teme de organismul tau atunci cand arata ora 13, in loc de ora 17. Nu a devenit brusc un strain! Altfel, el o sa simta teama si o sa se umple de plicuri galbene, fosnitoare si verva lor o sa te sece de energie. Bolile vin si trec. Si daca vin sa stea pentru o perioada mea lunga nu le lua prea in serios. Nu cauta niciodata pe Google informatii despre simptomele pe care le ai. Vei ajunge sigur sa crezi ca ai o boala grava, incurabila si asta te va imbolnavi si mai rau.
Fii fericita mai ales atunci cand te-ai autoprogramat sa fii nefericita: lunea, cand esti singura, cand te doare, cand ti-este frica de viata, printre oameni pe care nu-i intelegi, cand te simti umilita, cand simti ca te-ai schimbat de dragul cuiva si nu mai esti frumoasa, cand te simti seaca si cand nu mai intelegi ce se intampla. Nefericirea poate fi reprogramata la fel ca o masina de spalat, chiar daca tu nu te pricepi la masinile de spalat.

le: la cererea publicului, dj-omuletul meu intelept care imi da sfaturi peste sfaturi si este priceput doar la vorbe, nu si la fapte ( nu stiu unde este comandamentul lui , dar eu cred ca este omuletul din gat) a hotarat sa dea si niste sfaturi mai practice. adica: bea mai mult, injura mai mult si miauna mai putin!

Conversatii

Am devenit experta in discutii despre meteo si imbracatul in functie de vreme. Asteptatul cu orele in fata cabinetelor de doctori, alaturi de multi oameni batrani, m-a invatat cu duritate cum sa-mi insusesc aceste tehnici de conversatie. Scoala meteo a vietii conversationale.

"On the other side of the everlasting 'why', there is a 'yes'. And a 'yes' and a 'yes'!"
(din "Room with a view")

Din cauza propozitiei asteia m-am gandit la "DA"-urile mele. Si am o gramada.
Nu stiu de ce, poate din cauza povestirii "fetita care l-a luat pe Nu in brate", l-am pus mereu pe DA in partea luminoasa a binelui, un Fat-Frumos cu plete blonde, mereu deschis catre oameni, mereu pus pe fapte mari. NU era in schimb un meschin si insalubru personaj, mereu pandind in intuneric cu maini murdare, pline de bacterii si virusi.
Daca ma gandesc bine, din cauza DA-ului am facut cele mai mari tampenii de pana acum. Pentru ca DA iti da dependenta, nu poti spune dadadadadada si apoi brusc NU. Traiesc printre oameni asa negativisti si totusi "NU" este cuvantul pe care-l folosesc cel mai putin.

Unele discutii sunt calatorii reusite. Ele se ivesc exact atunci cand ai mai multa nevoie de ele si iti scot caltii din cap. Oricand veti vedea un animal de plus cu umplutura de vata scoasa din cap sa nu-l plangeti. Nu a murit, doar a participat la o discutie cu adevarat buna.

The science of love

You tell yourself: My heart is broken.

Science tells you: Brain imaging studies have shown that romantic rejection hurts like physical pain. The same circuits of grey matter are triggered whether you have broken up or broken a leg.

Despre demoni, duminica

www.hippopotamouse.com

Cat timp astept sa ma insanatosesc complet, stau in casa, dorm mult, citesc Virginia Woolf si visez bizarerii. Dupa ce toata saptamana am visat numai insecte din cele mai dezgustatoare specii, acum am inceput sa visez demoni. O schimbare placuta si aducatoare de prospetime, as putea zice :P
Nu e bine sa superi demonii. Am citit undeva ca un om, dupa ce a scuipat pe un demon, a devenit invizibil iar vocea lui nu mai putea fi auzita. Nu toti demonii sunt rai insa. Sunt unii care iti dau impresia ca iti merge prost pentru ca i-ai suparat, dar de fapt ei doar te pun sa traiesti o iluzie din care te trezesti curand si-ti dai seama ca norocul nu te-a parasit. Cam asa ceva mi-a spus azi noapte un demon care luase infatisarea Gretei Garbo.

Tot despre groapa

Groapa din fata cabinetului de avocatura care naste de zor mosneguti naste si o gramada de lucruri incredibile: umplutura de plapuma, foi rosii de hartie, cutii de toate felurile si o maimuta de plus cu care s-au jucat probabil toti copiii de gnomi-fierari din burta pamantului. Maimuta era foarte murdara, dar foarte misto si avea un aer familiar. Am vrut sa-i fac o poza dar erau foarte multi muncitori in jur. Eu am curaj sa inving multe boli dar nu am curaj sa infrunt muncitorii. Nu stiu de ce - poate pentru ca arunca in tine, atunci cand te astepti mai putin si ti-e lumea mai draga, cu obiecte neasteptate. Am vazut chiar, mai demult, cum un muncitor a aruncat intr-o fata cu un ciocan. Pentru ca nu a nimerit-o, a devenit perserverent si a inceput sa arunce cu bucati de tencuiala.

O leapsa

Primita de la exstatic.
Imi doresc asa:
1) Sanatate. De acum inainte, de cate ori se iveste vreo ocazie sa-mi pun dorinte o sa-mi doresc si sanatate. Am trecut printr-o perioada in care, daca as fi putut sa deschid o usa si sa ma uit in interiorul corpului meu, as fi tipat si as luat-o la fuga. Nu mai vreau sa trec prin asa ceva, nu mai vreau sa am in mine filme horror japoneze.
2) Un lipici bun pentru hartie si carton.
3) O casa alba cu usi care se inchid bine, mobila imposibila si ferestre neserioase

Elliott Erwitt

www.elliotterwitt.com
Unii fotografi imi plac, pe altii ii iubesc :)