Poezia unui om racit

Ca o pisica intr-un submarin,
Incerc sa-mi regasesc drumul catre cer senin.
Pentru ca am un sinus infundat,
Si vreau sa respir aer, mult si proaspat aer
Din cauza unui virus fraier
Care prefera sa-si duca zilele intr-un nas
In loc sa faca plaja pe un vas
Sau sa inchirieze o camera intr-un ananas.

O masa cat o insula

  Am avut mereu birouri mici si delicate, pe care nu incapeau prea multe lucruri si nici picioarele mele nu se descurcau prea bine sub ele. Mi-am zis mereu ca atunci cand o sa am casa mea, o sa-mi pun in sufragerie cea mai lunga si mai lata masa. Cam ca masa Palarierului cel nebun din Alice in Tara Minunilor. Pe care o sa incapa vaze cu flori, veioze cu lumina calda, carioci si sute de creioane si foi gata sa fie desenate, cosuri cu mere si portocale - o masa care o sa fie inima casei. Inconjurata de scaune si banci si taburete de toate formele, culorile si marimile, din lemn, catifea sau matase.
  Dar cand m-am mutat la casa mea, am vazut ca masa mea de vis nu prea incape in sufragerie. Si ca am de ales: sa am o masa mare + nimic altceva sau sa am de toate + o masa mica. Asa ca a trebuit sa renunt temporar la vis. Pana cand o sa ma supar si o sa-mi cumpar o casa in care o sa am un singur etaj doar pentru masa asta lunga si lata. Si am scris postul asta astazi, ca sa-l recitesc peste cativa ani, in timp ce stau la masa mea minunata.

Pisica regelui

Orgoliosul rege de pica/ Si-a luat in sfarsit pisica/ Si a descoperit dupa prima zgarietura mica/ Faptul ca dintr-o inima neagra tot sange de cupa pica.

O poveste cu (prea) multe pisici

A fost odata ca niciodata o femeie foarte frumoasa, cu piele alba si pufoasa si ochi migdalati, usor sireti. Parul negru i se unduia ca o lana moale si fusese admirat si slavit chiar si intr-un discurs al presedintelui. Toata lumea o rasfata si spunea despre ea ca este o minunata si blanda femeie-pisica. Un specimen rar si reusit, mai ales ca era si imblanzit.
Toate laudele au starnit insa gelozia Comitetului Federal al Pisicilor Frumoase. Gelozia pisicii frumoase e la fel de ascutita ca un ac in buricul degetului. S-au hotarat sa faca ceva. Asa ca au organizat imediat o sedinta.
O sedinta de pisici frumoase este foarte diferita de o sedinta de pisici urate. In primul rand se complimenteaza, se rasfata unele pe altele, apoi se lauda cu ultimele cuceriri, schimba soricei parfumati, adrese si carti de vizita ale hotelurilor (adica ale caselor) unde sunt ingrijite de servitorii lor oameni si de-abia apoi trec la subiectul propriu-zis al sedintei: cum sa scapam de splendida femeie-pisica.
O pisica albastruie, care se uita crucis la lume, a propus sa-i puna un sobolan otravit in mancare. O pisica alba, un pic toanta, a vrut sa o umple pe femeie de motocei si sa o arunce intr-un ocean plin de rechini. Apoi s-a ridicat cea mai respectata pisica dintre toate, o pisica roscata, pufoasa si mare, de o frumusete rapitoare, cu stelute in loc de pernite la picioare. Si ea a hotarat ca femeia trebuie blestemata. Un blestem este ceva clasic, nu se demodeaza niciodata, este oarecum romantic si face mult mai mult rau decat o pedeapsa violenta, care se sfarseste insa rapid.
Au susotit pisicile ce au susotit si blestemul a fost hotarat.
Asa ca a doua zi dis-de-dimineata, femeia cea frumoasa s-a trezit cu o minunata pereche de mustati de pisica. Mustati ca la carte, lungi, elastice,tari si lucioase, genul de mustati cu care se dueleaza gentilomii-lacuste. A incercat sa scape de ele si toate saloanele de cosmetica din lume au incercat sa o ajute. Epilare cu ceara, laser, zahar, socuri electrice si IPL. Nimic. Totul a fost degeaba.
Mustatile de femeie frumoasa sunt si astazi la locul lor.
Sunt vegheate sa creasca si mai mari, si mai stralucitoare, din apartamentul de vizavi, de o pisica roscata, pufoasa si mare, in timp ce framanta satisfacuta o perna cu stelutele ce-i tin loc de pernite la picioare.

Lupul cu pantofi rosii cu toc

Ati vazut vreodata un lup incaltat in pantofi de toc? Daca nu ati vazut inca asa ceva, va poftesc in holul casei mele. Lupul cu pantofi rosii, luciosi, cu toc cui, sta exact langa padurea de cuiere. Am multi musafiri si un singur cuier nu este niciodata de ajuns. Lupul incaltat maraie inabusit si tropaie nervos pe tocuri ori de cate ori simte miros de friptura sau miros de musafir, mai ales daca musafirul este transpirat.
A fost si el odinioara un astfel de musafir, dar a deschis o usa ce nu trebuia deschisa, intr-un magazin de pantofi second hand, si s-a trezit peste noapte un lup negricios, cu blana cam rara. Mi-a fost mila de lup si l-am angajat, pentru nu exista nicaieri in natura un loc pentru asa ceva. Nimeni nu are insa incredere in el. Ar trebui sa fie un fel de majordom, dar tot ce face este sa urle, sa tranteasca usi si sa tocane dimineata tare, pe dalele de piatra, cand vine la munca. Ne trezeste pe toti si administratorul vrea sa-l bage la intretinere.
Apoi, dupa ce se asigura ca i-a trezit pe toti, inlemneste langa cuier; are grija de umbrele si de pantofi, cica sa nu fie furati. De parca ar putea exista hoti de umbrele pe lumea asta. Desi, sigur, daca exista lupi cu pantofi rosii cu toc, este posibil sa existe si hoti de umbrele, care bantuie holuri de case si holuri de bloc.

Vara e greu

pentru ca trebuie sa culegi zmeura, dar pentru asta trebuie sa intri in zmeurisul tepos si des, cu mainile si picioare goale si vulnerabile. Asa ca ma gandesc sa inventez un costum de cules zmeura si mure. Un fel de costum de mumie, dar subtire si racoros, din bumbac alb, ca sa-l poti purta si cand sunt la soare 50 de grade.
In plus, imbracat in costum de mumie, cu mainile rosii de zmeura, o sa poti speria apoi toti oamenii care vor dori sa vina in vizita si sa-ti manance zmeura culeasa cu atata truda.

1 an de pomina

2014 a fost un an atat de bun pentru mine incat n-a mai contat ca a fost greu. Asa ca-l pun la plic, langa ceilalti ani buni, din care am ramas cu frumuseti si minunatii. As vrea ca 2015 sa-i urmeze exemplul!.

In 2014 m-am ales cu o casa cam prea mare pentru mine, cativa prieteni grozavi, un tigru din taiga mascat intr-o pisica, niste oameni cu arama data pe fata, o tona de mobila noua si un frigider rosu de poveste. Am invatat ca pot sa duc in spate 3 saci de responsabilitati, multa blandete si rabdare, dar si o plasa de egoism necesar si, doamne ce bine, niciun pic de razbunare! Pentru ca anul asta viata mea n-a mai fost o drama, ci o mini-serie englezeasca despre un mic industrias ghinionist caruia i se schimba norocul peste noapte.

Design de interior la nivel de amator incepator

De cand mi-am renovat apartamentul si-mi placea sa caut inspiratie pe net, am ramas cu un loc in care tot revin sa ma uit si sa revad, pentru ca din pacate, apar destul de rar noutati: http://theselby.com/galleries/. Sunt case si ateliere de artisti, asa ca fiecare interior are ceva special, exagerat, ciudat si nemaipomenit ( cum e baia asta, de exemplu, o baie prinsa intre tablele unui joc de sah, ma astept din clipa in clipa sa vad o tura care spala pe spate un cal).
Orice casa poate fi o inspiratie, poti sa ai cea mai urata casa, eu tot o sa descopar ceva care o sa-mi dea idei si o sa-mi placa.
Imi plac cel mai mult casele aglomerate, cu colectii mari si mici, pereti covarsiti de tablouri, masti sau desene copilaresti, ciudate si neinramate, cu perdele cu modele incarcate si covoare colorate si uzate.
 Casa mea e inca in formare, inca mai schimb covoare si perdele, inca n-am pus tablouri pe pereti, si am ajuns un pic obsedata de manerele de sertare, le-as schimba in fiecare zi. Noaptea, cand merg spre casa pe cel mai frumos drum, ma uit pe ferestrele luminate si scaldate in miros de gogosi, clatite sau fripturi, si vad dulapuri construite din lemn ciudat in forma de macaroane, omuleti de turta dulce prinsi de geamuri, perdele croite parca din dantele, fluturi si cozi de soparle, vaze cu flori din diamant si pisici care studiaza cu atentie fluturi de noapte prinsi de mustatile lor lungi. Atat de multa inspiratie, atat de putin timp!:)

Alo?

Cabinele de telefon au devenit invizibile pentru ca nu le mai folosim. Dar ele exista in continuare, chiar daca tufele au pus stapanire pe ele si praful le-a pudrat si camuflat. Natura observa imediat cand oamenii nu mai folosesc un lucru si pune imediat mana ei verde si stufoasa pe el.
Pentru ca luna trecuta m-am mutat la casa mea si am schimbat drumurile, am inceput sa trec foarte des pe langa o cabina telefonica parasita. Pe care nici n-as fi vazut-o daca nu as fi observat ca prea imi iese mereu in cale un sobolanel sprinten. Ce chestie, m-am gandit, uite un sobolan care ma place si se bucura ca trec pe aici! Dar nu, era doar o coincidenta si sobolanelul nu-mi iesea mie in cale, ci doar se nimerea sa vina acasa exact in acelasi timp cu mine, casa lui fiind sub cabina telefonica cu pricina. Sau poate era doar un operator grabit, intors din pauza de masa.

Cateva obiecte foarte utile pentru mine

2 agrafe de par imprumutate de la colega mea, Alice. Cand imi prind parul, exista 2 liane pe care nu le pot imblanzi fara ele.
un ananas gigantic, pe care tot aman sa-l mananc, pentru ca e prea mandru si prea frumos, o sa am impresia ca tai un copac cand in sfarsit o sa-l sacrific
paharul de apa de langa pat - sau, mai degraba, capcana de sticla de langa pat, pentru ca de obicei nu beau apa din el, dar mi-e la indemana cand vad un paianjen pe care nu vreau sa-l omor, ci vreau doar sa-l prind si sa-l dau afara
un calendar mic, primit de la cofetaria Ana - poate am devenit extrem de organizata, poate am devenit obsedata de timp, cert e ca ma uit pe el si planific cel putin 2 chestii pe zi datorita lui.
3 pusculite: un porc, o vaca si un borcan mov, in care pun zilnic cate o moneda. am strans deja foarte multi banuti, cu care as putea sa-mi cumpar la vara peste 100 de inghetate la cornet.

Draga 2014,

Simt ca esti la fel de bun ca Mos Craciun, asa ca te rog sa vii cu un autobuz plin de cadouri si minuni. Sa fii surprinzator, dar nu surprinzator-rau, ca 2013. Nu ma supar daca-mi pregatesti surprize mici, de exemplu, daca o sa dau peste un pinguin in Mega Image la sectiunea compoturi, o sa ma declar multumita. Sau daca o sa-mi fac un bun prieten la coada la cartele la metrou, o sa fie super bine. Vreau la fel de multe filme bune, ca am luat-o razna cu uitatul la filme, am devenit un cinefil salbatic si-mi convine asa. Si vreau mai putine dulciuri. Incerc sa traiesc sanatos, dar cand toata lumea imi umple casa de cutii cu ciocolata si bomboane nu pot sa uit de ele si sa mananc o salata de telina si morcovi. Pur si simplu nu e politicos. De asemenea, vreau sa intelegi ca vreau un an vegetal si botanic. Vreau sa stau mai mult prin paduri, sa-mi umplu podelele de flori si sa port discutii despre specii rare de cactusi. Asa cum are corpul nevoie de vitamina C, sufletul meu are nevoie de frunze. Pune intr-un cos si muzica, cateva kilograme de carti si discutii interesante. Si bani. Stiu ca e de prost-gust sa ceri cadou bani, dar tu pari genul de unchi care da cu bucurie bani. Si, bineinteles, nu uita de dragoste. Din aia de moda-veche, cu flori si discutii de la rasarit pana la apus, dar, in acelasi timp, mai mult cu fapte, decat cu vorbe.
Multumesc anticipat!

In ultima vreme, din punct de vedere material

Viata e plina de maruntisuri, cele mai frumoase maruntisuri. Am facut o pasiune pentru tricourile cu mesaje despre ping pong, planuiesc sa-mi cumpar un ficus cat mine de mare - simt nevoia sa cresc un stejar, dar merge si un ficus in conditiile actuale, as vrea sa invat sa fac un covor - am facut deja cateva schite si arata foarte bine pe hartie, m-am intalnit cu oameni super entuziasti, care mi-au facut pofta de trecut prin viata in pasi de dans, am descoperit secretul statutului pana tarziu: daca nu beau nici macar o bere cand ies in oras, nu ma mai simt deloc batrana si nu mai simt nevoia sa ma culc la ora 11 noaptea, mi-am cumparat o punga de cercei, in curand imi iau ochelari, am gasit rama perfecta, de-abia astept sa ma uit in oglinda si sa nu ma recunosc, am descoperit puloverul perfect - are un pui cu bereta pe el, mi-a placut mult un serial -> Orange is the new black. Deci, in ceea ce priveste maruntisurile minunate, chiar cred ca duc o viata luxoasa.

La geam

In fiecare dimineata trec pe langa geamuri la care stau o multime de pisici si caini mici. Cainii mari stau la balcon, latra si-si flutura urechile, asteptand sa evolueze si sa le creasca maini ca sa poata sa-ti intoarca "paa"-ul. Pisicile stau demne si plictisite, nu le poti impresiona cu nimic. Cainii mici sunt de obicei batrani, stau pe pernute anti-reumatism si au ochi atotstiutori. Nu dau din coada prietenosi, au invatat ca esti un strain doar in trecere.
Tot la geam stau familiile de porumbei. Cei care nu au copii stau la ferestrele dinspre strada, mandri sa arate cat se iubesc, cat se respecta, cat de frumos se cearta si se ciugulesc. Cei cu familii mari aleg geamurile ferite. Cunosc o familie de porumbei care si-a facut cuib in fata unui geam de baie ce da intr-o curte interioara. Au doi pui mari si destul de uratei, care scot sunete de lilieci. Oamenii nu prea pot deschide geamul ca deranjeaza familia. Si-asa pasaroii nu prea au loc, tatal-porumbel doarme pe alt geam ca nu mai incape in cuib. In plus, desi ferit, locul e plin de primejdii. La un moment dat a aparut un porumbel personaj negativ care a vrut sa-i dea pe toti afara si sa le fure locul. Tatal-porumbel s-a luptat cu stoicism ore intregi cu oribilul porumbel. Pana la urma tot oamenii au salvat situatia si au aparat familia. Nu suntem o specie chiar atat de rea totusi. :)

Acum si atunci

Locuri de intalnire din copilarie: la elefant, la furnicute, la leagane, sus pe tobogan, la copacul traznit, la rondul cu levantica, la marul salbatic. ( cateva din ele seamana cu niste nume de locuri bantuite de pirati)
Locuri de intalnire acum: la metrou, undeva in centru, la terasa, la cinema, la magazin, la mall.
Refuz sa cred ca am ajuns un om cu locuri de intalnire atat de plictisitoare!

O amintire

Crema pentru maini cu mult lapte si unt de shea de la The Scottish Fine Soaps de la Diana mi-a adus aminte de un sapun pe care il foloseam acum multi ani. Era un sapun patrat, pentru copii, de la farmacie, din pacate i-am uitat numele, mirosea a curat, a alb si a haine pentru papusi. Tin minte ca m-am spalat cu el intr-o zi cu eclipsa de soare. Aveam ochelarii de eclipsa la ochi si afara batea vantul. Plutea in aer o aroma de lapte, sarbatoare, vara, viata perfecta si fara griji.

Povesti de bloc

Ca sa nu ma mai enervez ca vecina de sus face mult prea mult zgomot, pentru ca blocul e facut din carton si clei si aud absolut tot ce se intampla sus, am inceput sa integrez misterioasele zgomote intr-o poveste. Povestile fac viata suportabila si placuta.
Asa ca pot spune ca sus, la etajul 4, locuieste o fata apriga care face zilnic ligheane. Pentru ca e foarte talentata si le termina rapid, dar le vinde lent, apartamentul ei este permanent plin de ligheane de plumb, arama, argint, cupru, fier, lemn si plastic. Munti si dealuri de ligheane care cad pe jos cand ti-e lumea mai draga. care ti se prind de tocuri atunci cand te imbraci elegant, pe care aluneci si zbori prin casa si care zdrangane ingrozitor indiferent de materialul din care sunt facute.
Sunt convinsa ca si vecina de sub apartamentul meu face povesti despre mine. Pentru ca ma uit mereu la horror-uri, thrillere sau drame, probabil in povestea mea apart zilnic asasini de diverse nationalitati, animale pe cale de disparitie, monstri cu fete umane sau inumane care urla in loc sa vorbeasca politicos si o legatura gigantica de chei pe care o scap mereu din mana, facand zgomot in tot cartierul.

Feng shui propriu si personal

Pentru o viata minunata si plina de impliniri, se pune in partea de nord o farfurie nesfarsita, gigantica, cu ciocolata de casa. In partea de sud se construieste un turn de carti, gata sa se darame la primul bobarnac. In partea de est se pune telefonul mobil la incarcat, iar in partea de vest un pat cu cat mai multe perne mobilat. In partea de nord-est se aranjeaza o colectie de papuci de casa unii mai seriosi, altii mai neseriosi, potriviti pentru fiecare stare sau musafir. In partea de nord-vest se tin pe o tava canile de ceai, paharele de whiskey si sticla de vin - sa fie la indemana atunci cand vrei sa te ametesti in cinstea cuiva. In partea de sud-est se planteaza o padure de interior: ficusi, bambusi inelati, plante de jad, banani si tot felul de plante necunoscute de bloc. Uneori se cresc lighioane si paianjeni care pot fi dresati usor, pe post de ogari cu multe picioare slabe si inalte. In partea de sud-vest se pune canapeaua pentru musafiri, muzica care nu le umfla urechile si filme pe care nimeni n-are chef sa le vada la cinema.

Miracolul din metroul Garoafa

As putea sa scriu despre lucrurile din viata mea care merg anapoda, ca-s multe si variate. O simfonie de defectiuni si de suparari. 

Saaaau as putea sa scriu despre o mica (si ca de obicei inutila) dorinta implinita.

Stateam intr-un dimineata in metrou, mi-era somn si aveam sprancenele atat de incruntate incat mai aveau un pic si-mi cadeau pe obraji. Si cascam ca sa le mai ridic la locul lor. Deodata am observat: nimeni din jurul meu nu casca dupa ce eu cascam. In schimb, cand baiatul din dreapta, sau barbatul cu ochelari din fata mea, sau fata cu palton albastru de la usa, cascau, toata lumea, inclusiv eu, cascam cu totii pana la lacrimi.

Atunci mi-am dat seama: nu pot sa molipsesc oamenii atunci cand casc! Imi lipseste acest mecanism pe care ar trebui sa-l aiba toata lumea! Dupa ce ca am o lista de defecte cat China, mai trebuia sa adaug si asta acum.

 Descoperirea m-a suparat mai mult decat credeam. Am inceput sa casc pe strada, la serviciu, la magazin, la cinema. Nimeni nu observa, nimeni nu se molipsea, stiam acum ce simte omul invizibil. Cu toate acestea, nu m-am lasat si am exersat. Perseverenta, nu talentul sau norocul, conteaza, nu-i asa?

Si uite-asa, intr-o foarte dimineata, intr-un vagon de metrou aproape gol, am cascat cu sinceritate. Nu stiu daca a fost o simpla intamplare sau lucrurile au revenit la normal, dar am observat cum, ca intr-un joc de domino, ceilalti calatori incep si ei sa caste, pe rand, ca oamenii care fac valuri la meciurile de fotbal. Si m-am simtit ca si cum as fi avut parte de o mica, dar importanta, victorie.

Vino pe planeta mea!

Pe planeta mea lumea poarta cu placere pulovere. Suntem un pic invechiti, desi purtam pantofi moderni, de staruri pop si suntem la curent cu ultimele noutati din lume. Buletinele meteo arata ca nivelul responsabilitatilor  domestice a crescut ingrijorator in ultima perioada, dar nimeni nu-si face prea multe griji. Filosofia celor de pe planeta mea este ca veselia salveaza omenirea, asa ca oamenii fac in continuare glume, orice ar fi.
Pe planeta mea se citesc la ora actuala carti cat mai mari si mai cartonate, se poarta discutii infinite si se fac economii pentru carti despre anatomia mainii. Lumea discuta despre filme, retete de punch, creaturi legendare, origami si muzica extraterestra.
Pe planeta mea lumea e extrem de civilizata. Adevarul e ca suntem toti niste mici tirani dictatori, prea politicosi si lenesi insa ca sa ne subjugam reciproc.

Pe culmile discretiei si modestiei

De ceva vreme trec printr-o perioada foarte ciudata: am devenit extrem de discreta. Asta dauneaza scrisului pe blog si pe tot felul de retetele sociale. Orice as scrie am senzatia ca este foarte personal ( daca nu pentru mine, atunci pentru celelalte persoane implicate), ca este ceva special si intim si nu pot sa-l arat si lumii fara sa am senzatia ca pierd ceva. Nici macar o poza cu o prajitura nu mai pot posta fara sa ma simt aiurea. Si daca asta si cealalta si altele sunt atat de private, nu-mi mai ramane nimic de spus. 

In afara de discretia monstruoasa de care dau dovada, am luat-o razna si cu modestia. Daca povestesc despre ceva ce mi-a iesit bine, am impresia ca ma laud ca om arogant si egoist si ma simt foarte prost. Iar cand citesc posturile altora, in care insira numai reusita dupa reusita si succes dupa succes, imi vine sa nu ma mai laud niciodata ca sa nu ajung niciodata asa.

In rest, sunt un om normal. :))

Sper sa fie doar o faza totusi, sunt de parere ca oamenii prea discreti pot sa explodeze la un moment dat din cauza atator lucruri secrete.