A fost odata ca niciodata o femeie foarte frumoasa, cu piele alba si pufoasa si ochi migdalati, usor sireti. Parul negru i se unduia ca o lana moale si fusese admirat si slavit chiar si intr-un discurs al presedintelui. Toata lumea o rasfata si spunea despre ea ca este o minunata si blanda femeie-pisica. Un specimen rar si reusit, mai ales ca era si imblanzit.
Toate laudele au starnit insa gelozia Comitetului Federal al Pisicilor Frumoase. Gelozia pisicii frumoase e la fel de ascutita ca un ac in buricul degetului. S-au hotarat sa faca ceva. Asa ca au organizat imediat o sedinta.
O sedinta de pisici frumoase este foarte diferita de o sedinta de pisici urate. In primul rand se complimenteaza, se rasfata unele pe altele, apoi se lauda cu ultimele cuceriri, schimba soricei parfumati, adrese si carti de vizita ale hotelurilor (adica ale caselor) unde sunt ingrijite de servitorii lor oameni si de-abia apoi trec la subiectul propriu-zis al sedintei: cum sa scapam de splendida femeie-pisica.
O pisica albastruie, care se uita crucis la lume, a propus sa-i puna un sobolan otravit in mancare. O pisica alba, un pic toanta, a vrut sa o umple pe femeie de motocei si sa o arunce intr-un ocean plin de rechini. Apoi s-a ridicat cea mai respectata pisica dintre toate, o pisica roscata, pufoasa si mare, de o frumusete rapitoare, cu stelute in loc de pernite la picioare. Si ea a hotarat ca femeia trebuie blestemata. Un blestem este ceva clasic, nu se demodeaza niciodata, este oarecum romantic si face mult mai mult rau decat o pedeapsa violenta, care se sfarseste insa rapid.
Au susotit pisicile ce au susotit si blestemul a fost hotarat.
Asa ca a doua zi dis-de-dimineata, femeia cea frumoasa s-a trezit cu o minunata pereche de mustati de pisica. Mustati ca la carte, lungi, elastice,tari si lucioase, genul de mustati cu care se dueleaza gentilomii-lacuste. A incercat sa scape de ele si toate saloanele de cosmetica din lume au incercat sa o ajute. Epilare cu ceara, laser, zahar, socuri electrice si IPL. Nimic. Totul a fost degeaba.
Mustatile de femeie frumoasa sunt si astazi la locul lor.
Sunt vegheate sa creasca si mai mari, si mai stralucitoare, din apartamentul de vizavi, de o pisica roscata, pufoasa si mare, in timp ce framanta satisfacuta o perna cu stelutele ce-i tin loc de pernite la picioare.
No comments:
Post a Comment