Thursday, July 26, 2007

Regii Suediei aveau palate mici si carpa de calcat

Traditia spune ca un baiat din Germania, care traieste intr-o casa de hobbiti si suporta zilnic 13 grade si ploi, trebuie sa faca un cadou unei fete din Romania care moare de cald intr-un cubulet de beton. Ce cadou? Evident o categorie. Asa ca am primit cadou tagul: "Regii Suediei aveau palate mici". Il las in romana ca tare-mi place asa ( multumesc intr-un mod suedez lui L.)
In el voi scrie doar despre lucruri mici.
Un lucru mic este carpa mea de calcat. Un fier de calcat, in mana mea, va ajunge mereu sa culeaga fierbinteala si aburi si sa semene arsuri de culoarea parului de urs carpatin. Din pacate, nu s-a inventat inca dicarbocalmul pentru fierul de calcat. Asa ca uneori, pentru binele bluzei care cere sa fie indreptata si intinsa, calc printr-un intermediar: carpa de calcat in patratele mov si roz.
Carpa asta miroase intotdeauna foarte frumos: a detergent si fierbinteala. Si pentru ca sta intr-un sertar special, cel cu foi de dafin, nuca de cocos, stafide, bicarbonat, zahar vanilat, manusa pentru cuptor si lumanari pentru tort, miroase mai ales a acasa, a bucatarie insorita si loc sigur. Daca lumea s-ar intoarce pe burta, in mod nefiresc, si s-ar decreta ca toate femeile sa poarte pe cap val musulman si sa aiba doar ochii la vedere, mi-as acoperi jumatate de fata cu carpa de calcat. Asa, nasul meu s-ar simti tot in libertate.

Sunday, July 22, 2007

Sejur la Marea Ireniana

Traversasem pe trecerea de pietoni din fata bisericii in constructie. Trecand pe langa gardul din tabla stralucitoare si fierbinte al unui santier, am vazut un mic anunt xeroxat lipit pe el: oferta de sejur la Marea Ireniana. M-am nelinistit. Pentru o secunda m-am intrebat de unde stie agentia asta de voiaj de statiunea mea. Apoi am observat ca, din cauza unei cute pe care o facea hartia, nu vazusem ca scria de fapt Tireniana.
Ca sa ajungi sa-ti petreci vacanta pe malul Marii Ireniene trebuie sa afli mai intai unde este cea mai narcisista tara, o tara care nu seamana nici cu o cizma, nici cu un peste, care nu are de fapt nici macar o forma geometrica recognoscibila.

La Marea Ireniana se ajunge numai cu trenul, un tren verde cu scaune din catifea rosie. Uita-te in gara dupa un tren de culoarea tapetului de cinematograf. Orice alt verde te va conduce la alte mari. In acest tren nu gasesti niciodata mai mult de 3 pasageri iar controlorul, in loc sa-ti composteze biletul, ti-l pateaza cu ceai. Trenul merge pe cele mai inguste sine, pe cea mai ingusta cale ferata, prin cele mai inguste paduri. De aceea, timp de 2 ore cat dureaza calatoria, vei auzi permanent fosnetul crengilor care se freaca de geamuri in goana trenului.

Statiunea este mica, dar asta si pentru ca marea Ireniana este cea mai mica mare din lume. Strazile sunt facute din dungi albe si albastre si fiecare casa seamana ba cu o bombonerie, ba cu un pian alb, ba cu interiorul unui frigider in care a explodat o acuarela verde. Gasesti multe terenuri suspendate de tenis verzi si rosii, pentru ca locuitorii din statiune adora sunetul de mingi de tenis pocnite de rachete. Plasati bine pe stalpi, stau uriasi din gheata cu portavoci imense. Ei sunt platiti de primarie sa sufle aer rece asupra micii statiuni atunci cand soarele este prea puternic.

Pe faleza si pe plaja poti ajunge doar dupa ce cobori o scara care seamana cu o vesta. Coborand din nasture de sidef in nasturede lemn, ajungi pe nisip. Nisipul este alb, moale si nu are urme de cauciucuri. Majoritatea sezlongurilor sunt goale. Pe ici pe colo poti vedea oameni cu fete banale, vorbind o limba ce seamana cu rusa dar si cu engleza din coloniile indiene. Sub o umbrela pe care a fost tiparita o reclama la inghetata sta o vulpe care pregateste teza de doctorat a unui oarecare Filip cel bogat. Tot ce auzi sunt valurile celei mai mici mari, tipetele pescarusilor si sunetele mingilor de tenis pocnite de rachete.

Daca apasati aici o sa vedeti cum e atmosfera in statiune in weekend, atunci cand vin cei mai multi turisti ( clip gasit de L., care stie tare bine cum merg lucrurile in statiunea asta)

Saturday, July 21, 2007

Chestionarul lui Proust

Tag primit de la Jeriko


1. Your most marked characteristic?


I'm a nonsense talker

2. The quality you most like in a man?


Gentleness and sense of humour

3. The quality you most like in a woman?


Delicacy and sense of humour

4. What do you most value in your friends?


Sense of humour and care

5. What is your principle defect?


I am too responsive

6. What are your favorite occupations?

Photography, writing and talking nonsense


7. What is your dream of happiness?

a spring day, with my loved one

8. What to your mind would be the greatest of misfortunes?

Madness

9. What would you like to be?

childrensbookwriter


10. In what country would you like to live?

Iceland

11. What is your favorite color?Green

12. What is your favorite flower?

Gardenia

13. What is your favorite bird?

Humming Bird

14. Who are your favorite prose writers?

Joyce, Eliade

15. Who is your favorite poet?

T.S Eliot

16. Who is your favorite hero of fiction?

Rahan, Little Prince

17. Who are your favorite heroines of fiction?

Alice

18. Who are your favorite composers?

Chopin, Vivaldi, Verdi, Philip Glass

19. Who are your favorite painters/artist?

Vermeer, Goya, Dore, Daumier

20. Who are your heroes in real life?

-

21. What is it you most dislike?

Hate

22. What natural gift would you most like to possess?

serenity


23. How would you like to die?
very old, in my sleep


24. What is your present state of mind?
sleepy and happy

25. To what faults do you feel most indulgent?

Driven by love or good intentions

26. What is your motto?
no motto for you

Thursday, July 19, 2007

Asfaltul pe care aluneca oamenii-panglica

Zilele astea sunt zilele oamenilor luciosi. Role desirate de oameni-panglica circula toropiti, ca niste panglici de satin doborate la mijloc de o funda. Sunt lustruiti, polizati, uleiati, alunecosi, stralucitori si se lipesc unii de altii prin pori deveniti ventuze. Trec si eu, lucitoare prin alti lucitori si cand ma opresc sa ma uit la camile seara ( a devenit deja o traditie) simt cum iau foc langa metalul apucat de soare al masinilor. Ma simt asa ciudat sa ma uit la camile si sa am o masina neagra in spate.

Pe jos este plin de ambalaje de inghetata si frunze ingalbenite. Omizile insa nu au aparut. Inca. Singura speranta sunt lamaile si bauturile verzi. Oamenii-panglica isi vad de viata lor, unduindu-se sub soare si vorbind despre vreme de dimineata pana seara. (Orice om-panglica e un meteorolog de serviciu, cu un termometru in inima, cap, maini si picioare si un prompter in pupile). Mai ciocnesc un pahar de apa si mai prezinta un buletin de stiri ori de cate ori se mai intalnesc cu un cunoscut. Eu anunt in ultima vreme zapada. Nu ma crede nimeni, dar macar asa ma simt mai putin lucitoare. Nimeni nu se gandeste vreodata la sentimentele unui meteorolog de serviciu si la dorintele lui cu privire la vreme.

Wednesday, July 18, 2007

Rolston

-La Rolling Stones ( sau rolston cum ziceai bisnitarii care vindeau bilete inainte de concert) a fost minunat.
- Organizarea a fost mai mult decat proasta, a fost de-a dreptul criminala. Am iesit de la concert deshidratata si cu dureri de rinichi pentru ca nu am avut ce bea vreo 3 ore. Erau vreo 70 de grade cred.
- Publicul nu i-a prea gustat pe The Charlatans. Pacat! Eu chiar voiam sa-i ascult dar toata lumea din jurul meu vorbea de parca pe scena erau doar niste oameni care faceau repetitii. Mai mult entuziasm a fost la Iris.
- V-am mai spus cat de cald a fost? Singurul meu instrument de racorire era un biet evantai confectionat de mine dintr-un fluturas cu Biserica Crestina Rascumpararea Domnului, primit de la un african pe strada.
- Mi-ar fi placut ca in loc de jocurile cu focuri de pe scena, sa fi avut niste fantani arteziene. Ar fi fost foarte bine primite de public.
- Mick Jagger a topait, a dansat si s-a strambat nonstop, Keith Richards a fost preferatul publicului, toata lumea a fost impresionata de vocea Lisei Fisher, o backup vocalist cu o voce fantastica.
-Au fost cateva momente in care ce se intampla pe scena era atat de fantastic incat ramaneai cu gura cascata si uitai de caldura, transpiratie, sete etc.
- Ca de obicei, din cauza organizarii mi-am zis si de data asta ca nu mai calc la nici un concert in Romania. Pentru ca un concert mare in Romania este ca o calatorie in iad. Si de data asta nu ma mai razgandesc. Poate doar pentru The Killers.

Thursday, July 12, 2007

Visiniu

Imi aduc aminte de educatoarea mea de la gradinita ca de o persoana masiva, tacuta, care statea sus, la o catedra imensa, si rontaia bucati de paine. De acolo ne adresa tuturor cateva cuvinte uneori, individual noi nu contam. Eu ma uitam cu gura cascata la ea, de acolo de jos, de la masuta mea, si mi se facea pofta de paine. De aceea, jucaria mea preferata era un cos de paine de jucarie, din plastic maro, pe care eu mi-l amintesc visiniu. Imi amintesc cam de toate lucrurile visinii din copilaria mea, este o culoare care ma impresiona profund. Visiniul si movul. La gradinita mancam mere si biscuiti asa ca d-abia asteptam sa ma intorc acasa si sa mananc felii de paine. Nu aveai voie sa cumperi decat 2 paini de la magazin, asa ca bunica mea dramuia foarte bine painea. Mancam paine cu unt si ascultam povesti cu oul nazdravan, cel bine fiert si cu pantaloni albastri din catifea in imaginatia mea.
Astazi mananc rar paine, nu mai este nimeni cocotat undeva sus, la care sa ma uit, si ultimul lucru visiniu pe care l-am vazut au fost picioarele unei vrabii. Dar culoarea picioarelor unei vrabii este un lucru discutabil. Ele pot fi considerate mai degraba maro, ca maro-ul cosului de paine din plastic.

Wednesday, July 11, 2007

Eu cand ma enervez, desenez

Caietul meu verde pentru ideile de la serviciu este plin pe coperti de netalentatele mele desene creative. Cand in sedinta mi se mai face praf un concept care imi este drag, cand ma simt frustrata pentru ca nu stiu cine nu-mi vede ideea, atunci se intampla un anunt ciudat: the requested irene could not be retrieved. Asa ca ma apuc sa trantesc un desen pe caiet, asa cum ma pricep, cu chiu cu vai si maini total necreative ( am maini de pianist ratat).
De exemplu am un radio chameleonicat, care seamana puternic cu o albina si care prinde undele radio cu o limba de colibri. Am idei satisvacatoare de muls dar si un gard sinaptic de masele rontaite la nervi, am margele pentru placeri cognitive dar si un robot aztec care face "woof"la clienti, am un copac de 8 cu 9 si un caiet dictando panda, cu 80 de file si 80 de pete, o Medusa in forma de animal inferestrat precum si desenele colegei mele: piepteni de pieptanat gandurile si de mancat creierii si sticlute cerebrale in forma de cimpoi cu aburi.
In curand, cand nu o sa mai am loc pe coperti, o sa incep sa-mi desenez pe maini.

Tuesday, July 10, 2007

Cercuri sub ochi

Inca mai exista oameni care vorbesc despre fata care a fost devorata de propriile cearcane. Mai intai, cearcanele erau obisnuite: usor vinete, usor crem. Uneori plezneau din biciul unor vinisoare visinii. Apoi, cearcanele au inceput sa creasca. Pur si simplu pe nesimtite. Fata nu banuia nimic, nu-si punea nici castraveti, nici albastrele pe ochi. Era increzatoare in cercurile sale de piele de sub ochi. Dar intr-o a nu stiu cata noapte petrecuta in fata calculatorului de la serviciu, s-a trezit ca aude un mormait, un zdupait, ca ii devine capul pufos, alb cu negru, a simtit un miros puternic de bambus si brusc nu a mai vazut nimic pentru ca a fost inghitata de cearcane. Acum este o cearcana uriasa, plutind prin univers, alaturi de altele ca ea. Doar teoretic. Practic, nici acolo nu a scapat de lucru si face aceleasi lucruri pe care le facea cand era om.

Thursday, July 05, 2007

Culori din vise

In ultima vreme l-am visat de doua ori pe Ceaikovski. In primul vis, stateam de vorba intr-o camera dintr-o piesa scrisa de Cehov, cu mobila neagra si podele albe, bine frecate cu peria, pline cu nisip. Stateam si vorbeam alaturi de un grup de umbre tacute. Erau niste oameni taiati stramb. Camera era alburie, ca o camera construita intr-un lapte care fierbe. In al doilea vis stateam intr-o cafenea, la o masa rece si pe jos caldaramul era construit din caramida rosie. Eram ba sub un acoperis, ba sub un cer intunecat. Aici mobila era tot neagra, dar din fier forjat, rasucit si chinuit sa stea nemiscat. Ceaikovski era departe, la o masa aproape de usa cafenelei, vorbind cu doi barbosi si rasucind colturile unor foi de hartie de culoarea untului. La un moment dat m-am pomenit ca am si eu sub mana niste foi de culoarea untului, carora le rasucesc colturile.

Azi noapte am visat o poveste de groaza foarte frumoasa. Se facea ca ma plimbam pe strazi vechi, cu case batranesti si garduri complicate. Eram cu o prietena si cautam poze. Am intrat intr-o curte plina de asfalt si frunze uscate. Simteam in aer cum pluteste un sentiment asemanator fricii. Am intrat intr-un apartament stramt, cu pereti din calciu, luminat de becurile unor lustre modeste.
Primul lucru pe care l-am vazut a fost un dulap imens, turcoaz, cu multe sertare. Dulapul era din lemn vopsit, cu manere din aur si era alcatuit din mai multe corpuri mai multe late decat inalte. Langa dulap, erau multe dulapioare si mese negre, in care ardeau lumanari. Vrand sa stim ce se intampla acolo, i-am cerut explicatii unui om inalt, imbracat in haine mult prea scurte pentru mainile si picioarele sale nesfarsite, care ordona cateva haine intr-un cuier plin. Ne-a spus ca acolo este cimitirul demonilor care au cazut mai demult din cer. Trupurile demonilor se odihneau in sertarele turcoaz in timp ce in bucataria apartamentului rudele acestor demoni morti ii plangeau pe tacute, facandu-si cafea la un aragaz vechi si stergandu-si lacrimile cu baticuri negre. Din cand in cand, cate un demon tresarea in sertar, facand lumanarile sa palpaie.