O intamplare in culori

Am pus rosia pe farfuria galbena si, impiedicandu-ma in papucii albi, m-am grabit sa raspund, suna telefonul argintiu. Am auzit vocea ta verde. Doar ca nu era verdele obisnuit, verde de frunza, verde de smarald neslefuit. De data aceasta era un verde-venin de vipera, galbeniu si alunecos. M-am facut albastrie la fata si m-am asezat pe canapeaua crem. O perna indigo a cazut pe covorul rubiniu. Si ziua aurie s-a facut treptat neagra.

O poveste cu (prea) multe pisici

A fost odata ca niciodata o femeie foarte frumoasa, cu piele alba si pufoasa si ochi migdalati, usor sireti. Parul negru i se unduia ca o lana moale si fusese admirat si slavit chiar si intr-un discurs al presedintelui. Toata lumea o rasfata si spunea despre ea ca este o minunata si blanda femeie-pisica. Un specimen rar si reusit, mai ales ca era si imblanzit.
Toate laudele au starnit insa gelozia Comitetului Federal al Pisicilor Frumoase. Gelozia pisicii frumoase e la fel de ascutita ca un ac in buricul degetului. S-au hotarat sa faca ceva. Asa ca au organizat imediat o sedinta.
O sedinta de pisici frumoase este foarte diferita de o sedinta de pisici urate. In primul rand se complimenteaza, se rasfata unele pe altele, apoi se lauda cu ultimele cuceriri, schimba soricei parfumati, adrese si carti de vizita ale hotelurilor (adica ale caselor) unde sunt ingrijite de servitorii lor oameni si de-abia apoi trec la subiectul propriu-zis al sedintei: cum sa scapam de splendida femeie-pisica.
O pisica albastruie, care se uita crucis la lume, a propus sa-i puna un sobolan otravit in mancare. O pisica alba, un pic toanta, a vrut sa o umple pe femeie de motocei si sa o arunce intr-un ocean plin de rechini. Apoi s-a ridicat cea mai respectata pisica dintre toate, o pisica roscata, pufoasa si mare, de o frumusete rapitoare, cu stelute in loc de pernite la picioare. Si ea a hotarat ca femeia trebuie blestemata. Un blestem este ceva clasic, nu se demodeaza niciodata, este oarecum romantic si face mult mai mult rau decat o pedeapsa violenta, care se sfarseste insa rapid.
Au susotit pisicile ce au susotit si blestemul a fost hotarat.
Asa ca a doua zi dis-de-dimineata, femeia cea frumoasa s-a trezit cu o minunata pereche de mustati de pisica. Mustati ca la carte, lungi, elastice,tari si lucioase, genul de mustati cu care se dueleaza gentilomii-lacuste. A incercat sa scape de ele si toate saloanele de cosmetica din lume au incercat sa o ajute. Epilare cu ceara, laser, zahar, socuri electrice si IPL. Nimic. Totul a fost degeaba.
Mustatile de femeie frumoasa sunt si astazi la locul lor.
Sunt vegheate sa creasca si mai mari, si mai stralucitoare, din apartamentul de vizavi, de o pisica roscata, pufoasa si mare, in timp ce framanta satisfacuta o perna cu stelutele ce-i tin loc de pernite la picioare.

Idee de poveste de toamna

A fost odata o nonprintesa care traia intr-un turn vechi de cand lumea, pazita doar de o pisica apriga si lipsita de rabdare
Pentru ca traia acolo sus, prin valuri de ceata si nori incarcati de gheata, nonprintesa suferea de boala vesnicului nas infundat. Milosi din fire, pitigoi cu diplome medicale aterizau pe balcon ca sa-i lase drept tratament merisor visiniu salbatic, plin de vitamina C. Fara stirea fetei insa, pisica incerca sa-i prinda de coada si le matura pe jos merisoarele, strigandu-le "N-avem nevoie de voi, ne descurcam si singure, cu crantanele cu aroma de soricei si ceai de la Farmacia Tei!"

Inima de soarece

Am citit intr-o dimineata intr-un colt pierdut de internet, un comentariu pe un site, o mica poveste adevarata despre niste soricei domestici. Se pare ca atunci cand sunt fericiti, bine ingrijiti si hraniti cum trebuie, soriceii devin niste fiinte foarte bune la suflet, mai umani decat anumite fiinte. De exemplu, acesti 3 soareci. La un moment dat, unul din ei a orbit. In loc sa-l paraseasca, loveasca sau, aoleu, eventual sa-l manance, prietenii lui il faceau sandvis intre ei si-l luau cu ei peste tot. Si pentru ca ii placea foarte mult sa se dea in roata aia hamstereasca, unul din ei il baga acolo, il lipea de un perete si alerga corp la corp alaturi de el, ca un mic bodyguard. Pentru ca meriti sa te invarti in nestire si sa-ti pastrezi pasiunile, chiar daca esti un soricel lovit de soarta.

Citesc in fiecare zi despre multe lucruri emotionante, dar soriceii astia mi-au intrat in minte. Si de atunci ma tot gandesc la ei. 

Nu-mi erau de ajuns gandurile pline de cadouri de Craciun, politicieni oribili, frigul de afara, diverse griji, chestii de facut la serviciu sau virusi mutanti de raceala, acum mai trebuie sa ma gandesc si la soareci mai buni decat oamenii!

Reparatorul de greseli

As vrea sa se inventeze mai repede meseria de reparator de greseli. Cauti pe net, gasesti site-ul, alegi reparatorul care pare cel mai de isprava si suni. Apoi astepti sa sune la usa, cu sufletul cat un purice. O mare greseala va fi reparata asa cum repari o gaura in tavan. Viata ta poate fi din nou normala. Si auzi soneria, deschizi usa, vezi reparatorul care arata ca orice om care practica meseria asta de vreo 20 de ani, are vesta, mustata, sapca cu logo, trusa grea de unelte. E un pic plictisit, a vazut multe la viata lui, inca o greseala nu o sa-l dea pe spate. Ii explici care e problema, el isi deschide trusa si calatoreste in timp, repara greseala si se intoarce repede, un pic transpirat. Semneaza chitanta si inainte de plecare iti da cateva sfaturi, ca orice instalator in probleme umane care se respecta: "Nu va mai traiti viata ca si cum mai aveti inca 3 in rezervor, putina atentie nu strica, tineti un pic oamenii sub supraveghere inainte sa va apropiati de ei si nu aruncati banii pe prostii, o sa aveti nevoie de ei la batranete".

Barba intunecata

A fost odata un barbat care avea o barba lunga, lunga, lunga, atunci cand dormea ii ajungea pana sub pat. Deranja monstrii de acolo si-i gadila la nas, facandu-i sa stranute si sa sperie copiii care dormeau un etaj mai jos. Barba lui nu era atat lunga, cat foarte, foarte, foarte adanca. Aruncai o furculita acolo, nu mai aveai sanse sa o gasesti. Iar fluturii de noapte care se strangeau noaptea in jurul lampii nu venea de afara, pe geam, ci din intunecimea barbii. 

Desi avea o barba fantastica, barbatul se simtea insa trist si singur si impovarat. Zeci de femei pe care le iubise se pierdusera in barba lui si duse fusesera. Uneori, atunci cand era liniste, televizorul inchis si masinile nu treceau pe bulevard, le putea auzi cum iau masa departe, in hatisul barbii lui, folosind furculitele pierdute. Se grabea atunci sa le arunce o scara dar in afara de un controlor de bilete alb ca varul si speriat, nimeni altcineva nu-si mai gasise drumul inapoi prin barba.

Poveste patata

A fost odata un leopard care se mandrea cu peste 300 de pete aranjate simetric pe blana. Asa pete perfecte nimeni nu mai avea. Cand era ziua lui, singura lui dorinta era sa-i mai apara o pata, cand statea la lumina lunii si visa cu ochii deschisi, isi imagina cum toate alunitele din lume dispareau de pe tot felul de fiinte si-l alegeau pe el ca stapan. Uneori se gandea chiar sa triseze. Chiar a ajuns la un moment dat in fata unui atelier de tatuaj, dornic sa mai adauge o pata-doua, dar a renuntat in ultima clipa. Ca orice pradator se temea cumplit de ace si durere.
Intr-o zi insa s-a intamplat ceva doar viata iti poate oferi: o dezamagire crunta si neasteptata. A devenit tatal unui pui portocaliu-alburiu, gras si incruntat, fara indoiala extrem de minunat. Doar ca nu avea nicio pata. Nici pe cap, nici pe burta, nici macar vreo bulina ratacita pe nas. Intai s-au gandit ca e inca mic, poate e mai intarziat la pete. Dar pe masura ce crestea, nu au mai avut cum sa se minte pentru ca era clar ca petele il ocoleau asa cum ocoleau gazelele crocodilii. Si atunci a avut loc schimbarea. Mai intai, leopardul a renuntat la dorintele de ziua lui: in loc sa vrea pete pentru el, cerea pete pentru pui. Apoi a renuntat si la visele cu ochi deschisi. Si cand un pasaroi ciudat l-a intrebat daca nu vrea sa incerce o magie extraordinara, prin care sa transfere toate petele lui puiului, s-a trezit ca spune da. Si-a pastrat pentru el o singura pata, ce e acum una din comorile lui cele mai pretioase. Si adevarul e ca este o pata perfecta, ca la carte, cum nimeni nu a mai vazut sau avut vreodata.

Poveste anatomica

A fost odata un baiat care si-a oferit inima pe tava unei fete. Dar fata a zis: "Nu, multumesc, nu mi-e foame... inca". Asa ca baiatul si-a luat inima inapoi, dar acel "inca" l-a facut sa zambeasca in barba si sa nu dispere. Era clar ca fata nu era obisnuita cu astfel de daruri un pic barbare, dar extrem de romantice. Asa ca a revenit oferindu-si plamanii pe o frumoasa tava argintie de cafea, ce le scotea in relief culoarea visine. Fata a ras zglobiu, oarecum ca un magar, si l-a refuzat din nou: "Nu, multumesc, acum nu am nevoie de ei dar poate o sa vad cum se poate respira cu ei mai tarziu". Desi respins din nou, baiatul si-a adus aminte ca ea a spus " poate mai tarziu". E clar, si-a spus el, ca vrea sa spuna da, dar deocamdata e ocupata, sau poate blocata, sau poate obosita, sau poate stresata. Asa ca s-a intors, purtandu-si de data asta ochii, intr-o farfurie de dulceata cumparata special pentru ea. Fata statea cu nasul in telefon, a aruncat o scurta privire asupra ochilor, a pufnit usor si a zis in timp ce posta ceva pe facebook: "Nu, multumesc, eu sunt mai sensibila asa ca imi place sa port doar ochi albastri sau verzi". De data asta nu s-a mai auzit nici un "inca", nici un "mai tarziu", nici nimic. Asa ca baiatul s-a resemnat, a renuntat si de atunci n-a mai oferit nimanui, nimic, poate doar o cafea pe tava uneori. Acum sta inchis in sufletul lui, cu toate zavoarele si jaluzelele trase, si se gandeste cum de nu s-a prins ca "inca" e doar o alta denumire a lui "niciodata".

Prietenul adevarat la picnicul de pe Jupiter se cunoaste

I-am zis unei bune prietene acum doua zile: hai sa facem un picnic pe Jupiter! Un picnic mare, pentru ca totul este urias pe Jupiter. Asa ca va trebui sa ne imbracam si cu niste haine cu 3 masuri mai largi, in caz ca Jupiter ne influenteaza si devenim giganti.

Sa nu uitam sa citim cu atentie buletinul meteo inainte, ca sa nu prindem una din furtunile care pot dura secole. Si neaparat sa nascocim un aparat cu care sa captam norii din cristale de amoniu. Poate vrem sa-i folosim mai tarziu, cand ne vom face o gradina cristalina din carbon.

Am chef sa scriu povesti la cerere. Despre ce ati vrea sa cititi povesti?

Z de la Zgruntaroi

Zgruntaroiul este de trei ori mai groaznic decat un zgripturoi. Si mult mai ascutit. Un dentist malefic i-a pus un fierastrau in gura lui neagra, ca un hau. Are doua serii de dinti mici si taiosi cu care toaca nervii oamenilor din autobuzele din Bucuresti, celor aflati in sedinte care dureaza mai mult de 2 ore, celor sculati mult prea dimineata sau celor care stau la coada la o administratie financiara. Zgruntaroiul este rau si nesimtit si ii place sa strice vietilor oamenilor nevinovati. Intra in pielea oricui, a ta sau a mea. Atunci cand simtiti asa, parca din senin, ca va enerveaza foarte tare un coleg, ca va vine sa-i puneti piedica unui prieten foarte drag sau sa-i spuneti iubirii vietii voastre sa se duca invartindu-se undeva, intr-un loc oribil, sa stiti ca tocmai ati avut in vizita un zgruntaroi nepoftit, care a scotocit prin toate camarile sufletului, a stat cu ciocatele lui pline de noroi pe biroul de lac al iubirii din voi si apoi a plecat trantind usa, lasandu-va pe voi sa stingeti miile de scantei si artificii nervoase.

G de la gogosar ambitios

A fost odata o gospodina care punea muraturi. Toata casa mirosea a otet si telina iar porumbeii sunau cu nesimtire la usa cerand boabe de mustar alb. Lucrurile mergeau struna pana cand din plasa a iesit gogosarul ambitios. Gogosarul ambitios nu voia sa fie murat. Era deja acru, cinic si avea un caracter oribil. Locul lui nu era intr-un borcan, ci intr-un scaun important, de manager sau presedinte. Poate chiar de imparat. Cand gospodina a ridicat cutitul ca sa-l taie in bucatati, gogosarul s-a umflat ca broasca rosie, gospodina s-a speriat si l-a aruncat pe geam. Gogosarul rautacios a nimerit intr-un camion, printre niste caramizi. Era fericit si ar fi baut ceva in cinstea evenimentului, dar n-avea la indemana nici macar un capacel de otet de mere. In sfarsit scapase de borcan, isi depasise conditia de gogosar si evadase dintr-un apartament de doar 3 camere. Lumea era a lui.
Cand a ajuns pe santier, gogosarul s-a rostogolit cu maiestrie pana in masina arhitectului. Unde a inceput sa invete meserie. Arhitectul asta era mult mai simpatic decat gospodina si explica clar si frumos. Treaba lui era sa ridice niste monstri din sticla in locul unor parcuri si cladiri vechi. Si a invatat gogosarul cat l-au lasat semintele pana cand a considerat ca stie tot despre constructii si arhitectura.
A participat la o licitatie, a castigat si acum ridica o cladire de birouri undeva prin centru. Iar atunci cand oamenii trec pe langa santier si spun lucruri urate, nemultumiti ca iar se construieste o cladire din otel, fara poveste sau forme frumoase, gogosarul scoate capul pe geam si urla la ei nervos: "Muraturilor!"

U de la urechi speciale

Urechile mele au inceput sa se trezeasca la realitate. Ori am din nou auz bun, ori devin varcolac, se stie ca varcolacii au auzul mai fin decat lupii. Am inceput sa aud zgomotul de ac care cade la cativa kilometri, torsul pisoiului intins pe un aparat de aer conditionat pe blocul de vizavi, fosgaitul perilor aspri de mustata ai cetateanului care bea cafea dintr-un paharel de plastic, scartaiturile curelelor de la blugii celor ce merg pe strada. Noaptea ma trezesc cu sentimentul ca sunt in mijlocul unui bombardament atunci cand pica frunzele din lamaiul bolnav si pot sa aud chiar si cum se desurubeaza singur un surub nepotrivit al mesei pe care sta calculatorul.
Sper totusi ca e vorba de o noua super-putere si ca nu devin varcolac. Pe langa multe alte defecte, varcolacii au par sur in urechi si nu vreau sa ma duc sa ma epilez in urechi, cred ca e foarte dureros.

R de la raceala ( povestea omului vesnic racit)

Omul vesnic racit nu mai arata de foarte mult timp ca un om obisnuit. Are parul mereu valvoi si incurcat, pentru ca sta mereu in pat, rapus de febra dar are ten palid si frumos pentru ca transpira mereu, ca un suedez intr-o sauna. Din nas au inceput sa-i creasca servetele, pentru ca si-a suflat prea mult nasul si in timp i-a crescut o glanda mentolata care secreta servetele de unica folosinta. Unii colegi, mai rautaciosi, nici nu-si mai cumpara servetele, vin si se servesc singuri din rezervorul lui.
Cand omul vesnic racit merge pe strada, servetelele albe de la nas flutura ca niste steaguri diafane, lasand in urma o aroma mentolata de eucalipt si paracetamol care aduce aminte de febra si gust acru de vitamina c, facandu-i pe cei din jur sa-si pipaie ingrijorati gatul "oare ma ustura si pe mine amigdalele?".
Omul vesnic racit e mereu un pic trist, un pic melancolic, pentru ca are mereu o bariera de corali rosii in gat. In loc de scheleti in dulap, are carcase de virusi puse cu grija pe umerase. Si atunci cand telefonul suna "haide sa ne imbatam" omul vesnic racit vede cu ochii mintii paharul de bere rece, simte racoarea lui in gatul lui usturator, si se cutremura, isi mai pune un fular si spune cu voce haraita "nu pot, iar am racit".

Manifestarile lui "te iubesc"

Yeti arunca manios cu bulgari de zapada. Lupii musca. Plantele se inclina intr-o parte. Gogosile se umfla. Clatitelor le apar pete. Ciupercile otravitoare devin pentru un minut comestibile. Bebelusii trag de par. Mestecenii se latesc. Carasii aurii scuipa diamante invizibile. Televizorul face purici. Bulgarii isi baga nasul in trandafiri. Piticii bat uriasi. Cartile se deschid. Printesele spala farfuriile de la cina. Cainii se abtin sa nu explodeze de fericire. Pisicile zic "mda". Oamenii obisnuiti tac, se inrosesc si-si ascund mainile tremurande in buzunare. Oamenii neobisnuiti tac, se fac palizi si-si ascund mainile si picioarele tremurande in buzunare.

Valsul pisoiului Walter

Walter e unul din pisoii cu bun simt care nu s-ar aseza la cina fara sa poarte un elegant papion si nu ar intra intr-o casa fara sa se stearga pe picioare. De aceea ii e destul de greu sa-si gaseasca locul intr-un oras cu oameni nervosi si neglijenti, care poarta mereu ghete pline de noroi.
Povestea lui Walter are un inceput trist pentru ca prima lui familie a fost o familie de mitocani. Walter nu putea sa asculte Chopin si sa se reculeaga in sufragerie pentru ca toti cei din jurul lui se certau, injurau si-si turnau bere in cap. Cand mitocanii au intrat in provizia lui de bauturi rare si i-au baut singura sticla de sampanie Veuve Clicquot Ponsardin din anul 1890 care-i mai ramasese, Walter si-a pus in geamantan colectia de papioane, soareci si valsuri si a plecat unde vedea cu ochii. A fost o perioada neagra din viata lui. S-a iubit pe acoperisuri cu dame fara scrupule si a injunghiat adversari in dueluri groaznice si sangeroase. Si si-a pierdut 4 papioane preferate ( din care doua i-au fost in mod sigur furate in trenul de Viena, cat el dormea). Apoi a hotarat sa-si gaseasca din nou un camin. A devenit pisoiul unui filosof cam hedonist, al unui mecanic masochist, al unui barbos incoerent si al unui sef de gara decadent. De fiecare data trebuia sa plece pentru ca nu se potrivea deloc nici cu proprietarii caselor, nici cu casele proprietarilor. Cine ar putea sa traiasca mai mult de un an intr-o casa intunecata, carti rupte, oglinzi patate si canapele care nu fac parte din acelasi set cu fotoliile?
Asa ca Walter inca rataceste. Daca vedeti vreodata la geam un pisoi negru, cu papion la gat si valiza tocita in calatorii, lasati-l sa traiasca la dumneavoastra in casa, serviti-l cu un pahar de ceva bun, lasati-l sa rasfoiasca albumele de arta din biblioteca si incercati sa va schimbati un pic de dragul lui. Deveniti un pic mai nobili, mai burghezi, mai elevati. Si cumparati-va si voi un papion!

De ce pinguinii vor stapani pamantul

Dupa ce oamenii or sa dispara, cred ca pinguinii vor fi cei ce le vor lua locul. Pentru ca au invatat deja sa mearga in doua picioare, pentru ca au invatat deja cat de important este sa te imbraci frumos in fiecare zi in tinuta speciala, pentru ca sunt mult mai pregatiti sa faca fata poleiului ( strada mea e un patinoar lung zilele astea si asa imi doresc sa ma arunc pe burta, inainte, pana ajung in fata usii), pentru ca nu-s perfecti, stiu sa fie rautaciosi si sa faca mizerie ( e stiut faptul ca in casele lor nu e niciodata curat si imi pot imagina cu usurinta un pinguin golan aruncand ambalaje pe jos, fara pic de bun-simt), pentru ca stiu sa se indragosteasca si cred mai mult decat oamenii in sufletul-pereche, pentru ca stiu sa manance sanatos si nu trebuie sa-i rogi sa manance ulei de peste cu omega 3. E posibil chiar sa schimbe numele pamantului si sa-l numeasca exact asa, Omega 3.

H de la Hepilescu

Am cunoscut un om pe nume Hepilescu. Traieste in cea mai oribila casa din lume, are cea mai oribila viata din lume ( din punctul meu de vedere) si totusi este extrem de fericit. Locuieste intr-o casa plina de tantari si plante inamolite si ude, se scarpina mereu din cauza muscaturilor si toate hainele lui au o ciudata nuanta verzuie din cauza umezelii. Ii picura mereu nasul, pentru ca undeva in cap, robinetul a fost lasat deschis din greseala inca din copilarie de o dadaca nepriceputa. Si in loc de caine sau pisica, are un liliac obsesiv-compulsiv, care-l pocneste peste degete cu o lingurita atunci cand nu spala vasele imediat dupa ce a mancat. Si totusi este un om mereu zambitor si bucuros, mai fericit decat multi oameni care traiesc in case insorite, cu lucruri colorate, caini iubitori sau pisici umflate. Poate fericirea nu sta totusi intr-un nas sanatos si un soare galbenos.

C de la colindatorul cu coada de paun

Am gasit pe scarile blocului niste pene de paun destul de jumulite. Sunt probabil de la colindatorul cu coada de paun, coada pe care o ingramadeste si o ascunde bine pe sub geaca ponosita si murdara de zapada veche. Colindele lui sunt mai mult tipete ascutite, care fac oamenii sa se infioare si cainii sa urle la luna. Isi ascunde coada pentru ca e mult prea frumoasa si crede ca lumea nu i-ar mai da bani vazandu-l atat de impodobit. Dar haina i-o distruge pana cu pana si probabil in curand nu va mai avea nimic.

T de la tobosarul de mustar

Uitati-va cu mai multa atentie de acum inainte in borcanul de mustar pentru ca e foarte posibil sa aveti inauntru un tobosar. Noaptea tarziu, daca veti stinge toate luminile si toate monitoarele si televizoarele si veti lasa deschisa usa de la bucatarie, il veti putea auzi repetand cu avant. Si asta pentru ca, de fiecare data cand deschideti un borcan de mustar, il folositi o singura data si il lasati apoi intredeschis pe raft, in frigider, la indemana tuturor vagabonzilor care trec pe acolo: vulpi polare de morcov, marari fara casa, pui vesnici tineri si, bineinteles, tobosari fara trupa si sala de repetitii.

P de la pierdere

Dupa a vine p in alfabetul bizar.

A fost odata un om care se simtea pierdut oriunde s-ar fi dus si orice ar fi facut. Se simtea pierdut cand platea factura de la internet, cand cumpara castraveti, cand flirta cu fete dragute care purtau cizme imense si blanoase in picioare, cand se ducea la cinema sau sa bea cafea, cand gatea, lucra, adormea sau se certa cu prietenii. Avea impresia ca in el a crescut o padure foarte deasa prin care nu-si mai gaseste deloc urma. Pana si in vise se simtea pierdut, cautand un drum pe care nimeni n-avea chef sa i-l arate. Deja se obisnuise cu starea asta, asa cum te obisnuiesti cu o tuse dupa o raceala oribila, care nu se mai da dusa din gat. Si lumea din jurul lui se obisnuise cu figura lui palida si privire visatoare, pe care o mai vezi doar in ochii canarilor care au scapat din colivie si s-au mutat acum cu vrabiile in parc, dar au devenit nostalgici, pentru ca, asa cum s-ar putea banui, nici canarii nu-s cele mai usor de multumit fiinte de lume.
Si dupa ce a facut o gramada de tratamente homeopate, a luat pastile, a gandit pozitiv, negativ si neutru, a schimbat locul de munca de vreo 4 ori si s-a indragostit si dezindragostit cu viteza fulgerului, deci, dupa ce a incercat tot ce ziceau cei din jur ca ar merita incercat, omul care se simtea pierdut a hotarat sa faca un lucru foarte intelept si sa se piarda cu adevarat intr-o padure. A gasit cea mai deasa si putin explorata padure din lume si s-a afundat in ea. Si inca nu stim daca s-a gasit cumva. Vom afla probabil anul viitor, de la buletinul de stiri, daca nu o sa renuntam intre timp definitiv la televizor si o sa ne mutam si noi intr-o padure intunecoasa, dar linistita si racoroasa.