When kids think Puccini is a kind of mushroom, clearly there isn't enough art in our schools.
Monday, February 06, 2006
Din seria care nu se va sfarsi niciodata "duminica am stat acasa"
Ieri seara m-am uitat din nou la Moulin Rouge pentru ca evident iar stateam acasa si n-aveam la ce altceva sa ma uit. Si am observat ceva ce nu observasem pana acum. Niste porumbei foarte bine dresati. Era scena cand Zidler si ducele danseaza pe "Material girl" si la un moment dat ies pe balcon. Zidler poarta un cearceaf si cu un colt al cearceafului da destul de tare in capul unui porumbel aflat pe marginea balconului. Porumbelul si ceilalti porumbei de pe balcon se clatina ca niste frunze zguduite de vant, dar nu se misca de acolo. Ba din contra, parca ii vezi cum se concentreaza sa joace mai bine scena si sa nu se vada ca-i deranjeaza cearceaful. Cat profesionalism!:P
Sunday, February 05, 2006
Susan Hesse uses cutouts from black and white photos of her and her husband's faces to create entire personalities
more here
Friday, February 03, 2006
Pianul
De 2 zile ascult la serviciu numai Lacul lebedelor. Din nou si din nou. Si inca nu m-am plictisit. Asa cum faceam cand eram mica si ascultam discul la picup.
Ah, amintiri! Cand parintii mei ma obligau sa iau lectii de pian. Pentru ca atunci cand eram foarte mica facusem greseala sa cant la un pian de jucarie tema muzicala pe care se primeau presedintii la aeroport, pe vremea comunismului.Parintii mei au zis: iiiii, cat talent! Vazand apoi ca inventez melodii la un alt pian de jucarie, cu broaste ( hello, era cu broaste, normal ca imi placea sa cant la pian!)s-au gandit sa investeasca in asa-zisul meu talent muzical. Asa ca m-au trimis la meditatii de pian. Pian nu mi-au cumparat insa. Ca era scump. Mi l-au promis insa. Asa cum mi-au promis si masina de scris cand au vazut ca iau note bune la olimpiadele de romana. Evident ca nici pana azi n-am vazut pian sau masina de scris.Intre timp a aparut calculatorul asa ca i-am iertat pentru faza cu masina de scris.
Oricum mie nu-mi placea sa cant la pian. Mai precis uram sa cant la pian. Pe cat de mult le ziceam ca urasc sa cant la pian, pe atat ei se autoconvingeau mai tare ca sunt un fel de geniu al acestui instrument. Mama isi amintea cum canta ea la vioara si cum n-a dat la conservator. Si-mi mai baga inca 2 ore de meditatii in plus. Tin minte cum ieseam de la ultima ora, ora de sport. Plina de praf, nemancata, obosita, eram tarata la lectiile de pian. Prima ora trecea cu chiu vai. Numai gandul pauzei, care venea mereu cu prajituri sau dulceata ma facea sa rezist, strangand din dinti. Era o singura arie din Barbierul din Sevilla pe care o cantam cu placere. Cel mai tare uram o anumita bucata din Traviata, foarte grea, care ii placea foarte mult profesoarei. Profesoara care imi dadea cu o partitura in cap pentru ca atunci cand ma concentram scoteam limba ( ceea ce bineinteles nu se potrivea cu tinuta eleganta de domnisoara stilata, care canta la pian muzica diafana). Plus ca trebuia sa tin mainile nu stiu cum, de parca as fi avut o portocala in causul palmei. Altfel nu era bine. Si trebuia sa stau dreapta. Normal ca mainile mele atarnau pe clape ca niste rufe puse la uscat si ca stateam ca o camila. Ceea ce imi atragea alte partituri in cap.
In momentul culminant al urii mele pentru pian, cand voiam sa dispara toate pianele din lume, ce credeti ca s-a intamplat? Parintii mi-au mai angajat o profesoara. Asa ca faceam acum pianul cu 2 profesoare. Macar cu a doua imi desavarseam si cunostintele de muzica, ascultand muzica, nu numai cantand. Ceea ce era bine. Faceam doar o ora de pian :P.
Ce este interesant? Este ca dupa vreo 6 ani de facut pianul eu tot nu stiu notele :D. Memoram partiturile dupa prima descifrare asa ca profesoarele mele cred ca sunt convinse pana in ziua de azi ca eu as putea oricand sa cant la pian. Si nu oricum, ci bine. Vezi sa nu!
Ah, amintiri! Cand parintii mei ma obligau sa iau lectii de pian. Pentru ca atunci cand eram foarte mica facusem greseala sa cant la un pian de jucarie tema muzicala pe care se primeau presedintii la aeroport, pe vremea comunismului.Parintii mei au zis: iiiii, cat talent! Vazand apoi ca inventez melodii la un alt pian de jucarie, cu broaste ( hello, era cu broaste, normal ca imi placea sa cant la pian!)s-au gandit sa investeasca in asa-zisul meu talent muzical. Asa ca m-au trimis la meditatii de pian. Pian nu mi-au cumparat insa. Ca era scump. Mi l-au promis insa. Asa cum mi-au promis si masina de scris cand au vazut ca iau note bune la olimpiadele de romana. Evident ca nici pana azi n-am vazut pian sau masina de scris.Intre timp a aparut calculatorul asa ca i-am iertat pentru faza cu masina de scris.
Oricum mie nu-mi placea sa cant la pian. Mai precis uram sa cant la pian. Pe cat de mult le ziceam ca urasc sa cant la pian, pe atat ei se autoconvingeau mai tare ca sunt un fel de geniu al acestui instrument. Mama isi amintea cum canta ea la vioara si cum n-a dat la conservator. Si-mi mai baga inca 2 ore de meditatii in plus. Tin minte cum ieseam de la ultima ora, ora de sport. Plina de praf, nemancata, obosita, eram tarata la lectiile de pian. Prima ora trecea cu chiu vai. Numai gandul pauzei, care venea mereu cu prajituri sau dulceata ma facea sa rezist, strangand din dinti. Era o singura arie din Barbierul din Sevilla pe care o cantam cu placere. Cel mai tare uram o anumita bucata din Traviata, foarte grea, care ii placea foarte mult profesoarei. Profesoara care imi dadea cu o partitura in cap pentru ca atunci cand ma concentram scoteam limba ( ceea ce bineinteles nu se potrivea cu tinuta eleganta de domnisoara stilata, care canta la pian muzica diafana). Plus ca trebuia sa tin mainile nu stiu cum, de parca as fi avut o portocala in causul palmei. Altfel nu era bine. Si trebuia sa stau dreapta. Normal ca mainile mele atarnau pe clape ca niste rufe puse la uscat si ca stateam ca o camila. Ceea ce imi atragea alte partituri in cap.
In momentul culminant al urii mele pentru pian, cand voiam sa dispara toate pianele din lume, ce credeti ca s-a intamplat? Parintii mi-au mai angajat o profesoara. Asa ca faceam acum pianul cu 2 profesoare. Macar cu a doua imi desavarseam si cunostintele de muzica, ascultand muzica, nu numai cantand. Ceea ce era bine. Faceam doar o ora de pian :P.
Ce este interesant? Este ca dupa vreo 6 ani de facut pianul eu tot nu stiu notele :D. Memoram partiturile dupa prima descifrare asa ca profesoarele mele cred ca sunt convinse pana in ziua de azi ca eu as putea oricand sa cant la pian. Si nu oricum, ci bine. Vezi sa nu!
Thursday, February 02, 2006
Cand iti dai seama ca te iubeste
Auzite de la prietene:
- cand te doare burta si sunteti cu masina si opreste langa un lan de porumb si-ti cauta locul cel mai ferit si frunzele cel mai putin intepatoare.
- cand stai in pat cu el si el spune sarutandu-te: noi doi o sa facem copii foarte parosi
Viziunea mea:
- ca intr-un film ( mi se pare Garden State): daca plangi si-ti da maneca bluzei lui sa-ti stergi nasul
Si am mai observat eu: cand iti atrage atentia sa-ti pui centura de siguranta inainte sa porneasca masina - inseamna ca esti pe drumul cel bun.
Reclama: Cumparati caramele Butter Toffees cu lapte. Sunt foarte bune ( dar nu luati cu cafea, cacao sau alune - alea sunt bleah)
- cand te doare burta si sunteti cu masina si opreste langa un lan de porumb si-ti cauta locul cel mai ferit si frunzele cel mai putin intepatoare.
- cand stai in pat cu el si el spune sarutandu-te: noi doi o sa facem copii foarte parosi
Viziunea mea:
- ca intr-un film ( mi se pare Garden State): daca plangi si-ti da maneca bluzei lui sa-ti stergi nasul
Si am mai observat eu: cand iti atrage atentia sa-ti pui centura de siguranta inainte sa porneasca masina - inseamna ca esti pe drumul cel bun.
Reclama: Cumparati caramele Butter Toffees cu lapte. Sunt foarte bune ( dar nu luati cu cafea, cacao sau alune - alea sunt bleah)
Victor Schrager- Bird hand book
Din pacate bloggerul nu ma lasa sa pun linkul asa ca revenim la metoda copy/paste
http://www.musarium.com/photo/birdhandbook/index.html
Adopt a penguin
Top 10 reasons to adopt a penguin:
- the perfect conversation piece for parties
- good dancing partner
- come fully dressed in their own tuxedo
more here: www.penguinwarehouse.com
Tuesday, January 31, 2006
Poveste adevarata
A fost odata un sat. Pentru ca scoala era foarte departe copiii aveau o masina care sa-i duca acolo. O masina vai de capul ei. Care evident s-a defectat intr-o zi. Nimeni n-a reparat masina, nimeni n-a dat bani. Copiii nu aveau cu ce sa se mai duca la scoala. Primarita zice: " Dar priviti ce primarie avem. Cea mai frumoasa primarie din judet. Avem termopane si usi cu senzori. Ca sa nu mai vina oamenii cu maini murdare si sa lase urme pe clante".
In fiecare zi
In fiecare dimineata trec pe langa o casa de pensii. In fiecare dimineata cand trec prin zona aceea viata mea devine un carusel care se invarte in ritm nebun.
Coloana sonora - Edith Piaf: La foule
Multimi de pensionari impanzesc cu rapiditate strazile. Ca niste fluturi traverseaza strada numai prin locuri neregulamentare. Soferii claxoneaza impacientati. Alte grupuri de pensionari se tin de brat, in lant ( stil "podul de piatra s-a daramat"). Trotuarele devin mult mai stramte. Nu ai cum sa treci. Trebuie sa te resemnezi. Domnul Alexandrescu se intalneste cu domnul Matei. Urmeaza o discutie linistita, despre acte si ce mai fac distinsii domni in viata de zi cu zi. Se despart.Apoi domnul Alexandrescu ii zice brusc consoartei, cu un aer senin: "Dementu' dracului".
:-\
Coloana sonora - Edith Piaf: La foule
Multimi de pensionari impanzesc cu rapiditate strazile. Ca niste fluturi traverseaza strada numai prin locuri neregulamentare. Soferii claxoneaza impacientati. Alte grupuri de pensionari se tin de brat, in lant ( stil "podul de piatra s-a daramat"). Trotuarele devin mult mai stramte. Nu ai cum sa treci. Trebuie sa te resemnezi. Domnul Alexandrescu se intalneste cu domnul Matei. Urmeaza o discutie linistita, despre acte si ce mai fac distinsii domni in viata de zi cu zi. Se despart.Apoi domnul Alexandrescu ii zice brusc consoartei, cu un aer senin: "Dementu' dracului".
:-\
Monday, January 30, 2006
Sunday, January 29, 2006
Frici irationale: parcari, rechini si alte orhidee
1. Mi-este frica de parcarea aia de pe Magheru si mi-este frica de rechini. Ma uit la documentarele despre rechini de pe Discovery si National Geographic ca la filme de groaza. Cand eram mica mi-era frica sa ma dau jos noaptea din pat, ca nu cumva o mana paroasa de monstru, sa iasa de sub pat si sa ma apuce de glezne. Dupa ce ma uit la documentarele cu rechini mi-este frica sa trec pe langa parcarea de langa Scala. Ma astept sa apara un nas unsuros de rechin, sa ma inhate de fular si sa ma traga in intunecimea parcarii unde este mereu frig, sunt pete negre de ulei si un cerber sub infatisarea unui nene plictisit, imbracat in negru.
2. Am parul mare. Este un adevar incontestabil si nu am de gand sa spun altceva. Dar dimineata este si mai mare. De fapt este cel mai mare. Uneori ma gandesc ca o sa ma trezesc dimineata si parul meu negru va fi atat de mare incat va acoperi lumina soarelui si ma voi trezi cu omenirea infricosata si manioasa la usa apartamentului meu, cu furci si topoare, cerandu-mi socoteala pentru faptul ca am lasat pamantul fara lumina si viata.
3. Mi-este frica de orhidee. Imi par niste flori foarte frumoase, dar foarte nesanatoase, a caror igiena personala lasa foarte mult de dorit. Imi dau impresia de flori opulente si rele, capabile de mari marsavii.
Subscribe to:
Posts (Atom)