Buletin despre starea natiunii mele

In casa e frig. M-am imbracat ca un eschimos care imita o foca si tot dardai un pic. Am inceput sa aranjez acvariul si sa creez ecosisteme. Momentan ma simt ca un zeu incruntat si preocupat, care nu-si doreste nicio responsabilitate si vrea doar sa stea comod pe un nor, asa ca bomban mereu si-mi zic " e cam costisitor si complicat, ce naiba m-o fi apucat sa creez lumi?!" Dar o sa fiu perseverenta - e un lucru la care ma pricep foarte bine. Dupa pestii portocalii, urmeaza un papagal galben sau un canar. Apoi o sa adopt si cativa oameni solari. Si o sa cumpar si perdele rosii si jaluzele verzi si castroane galbene si o sa-mi vopsesc biroul intr-o nuanta de albastru electric. Timp de aproape un an lumea mea a fost tare alba, mult prea alba, asa ca acum am nevoie sa traiesc pe spinarea unui peste-clovn.

Poveste anatomica

A fost odata un baiat care si-a oferit inima pe tava unei fete. Dar fata a zis: "Nu, multumesc, nu mi-e foame... inca". Asa ca baiatul si-a luat inima inapoi, dar acel "inca" l-a facut sa zambeasca in barba si sa nu dispere. Era clar ca fata nu era obisnuita cu astfel de daruri un pic barbare, dar extrem de romantice. Asa ca a revenit oferindu-si plamanii pe o frumoasa tava argintie de cafea, ce le scotea in relief culoarea visine. Fata a ras zglobiu, oarecum ca un magar, si l-a refuzat din nou: "Nu, multumesc, acum nu am nevoie de ei dar poate o sa vad cum se poate respira cu ei mai tarziu". Desi respins din nou, baiatul si-a adus aminte ca ea a spus " poate mai tarziu". E clar, si-a spus el, ca vrea sa spuna da, dar deocamdata e ocupata, sau poate blocata, sau poate obosita, sau poate stresata. Asa ca s-a intors, purtandu-si de data asta ochii, intr-o farfurie de dulceata cumparata special pentru ea. Fata statea cu nasul in telefon, a aruncat o scurta privire asupra ochilor, a pufnit usor si a zis in timp ce posta ceva pe facebook: "Nu, multumesc, eu sunt mai sensibila asa ca imi place sa port doar ochi albastri sau verzi". De data asta nu s-a mai auzit nici un "inca", nici un "mai tarziu", nici nimic. Asa ca baiatul s-a resemnat, a renuntat si de atunci n-a mai oferit nimanui, nimic, poate doar o cafea pe tava uneori. Acum sta inchis in sufletul lui, cu toate zavoarele si jaluzelele trase, si se gandeste cum de nu s-a prins ca "inca" e doar o alta denumire a lui "niciodata".

Voyeur-ul din cutie

In fiecare dintre noi se ascunde un alt "eu" pe care nu-l lasam sa iasa la suprafata. Fie pentru ca nu stim ca e acolo, fie ca nu vrem sa ni-l asumam, fie pentru ca nu ni-l dorim. In cazul meu, se pare ca ascund un mic voyeur in subconstient, pentru ca ori de cate ori ma uit din intamplare pe geam, vad cate un vecin care se dezbraca. Cu jaluzelele ridicate, perdele inexistente, toate luminile aprinse si nicio grija. Asa ca tot ce-mi ramane de facut e sa zic "oh, nu din nou" si sa ma intorc cu spatele. Asta se intampla atat de des probabil si pentru ca traiesc inconjurata de blocuri, stau doar la etajul 3 si vad apusul in geamul balconului vecinilor de vizavi, si pentru ca, probabil, am foarte multi vecini care si-au asumat micul lor "eu" exhibitionist.
Insa sunt convinsa ca as putea sa locuiesc chiar si intr-o cabana intr-o padure, departe de lumea dezlantuita, si tot as vedea atunci cand ma uit pe geam o caprioara care-si da jos dresurile sau un vulpoi in costumul lui Adam care se spala la subtiori.

Castele in Spania pentru pesti

Pentru ca mi-au zis chinezii ca a venit anul dragonului negru de apa, m-am decis ca e un moment bun sa-mi cumpar in sfarsit pesti. 9 aurii si 1 negru pentru inceput. Asa ca m-am transformat intr-un arhitect de castele piscicole. Pentru ca nu vreau ca pestii mei sa se ingramadeasca intr-un apartament de bloc comunist; ei merita un palat rotund si luxos, copaci umbrosi si banca in parc, elefanti in fata casei si dinozauri in poienita acvatica. Poate chiar si un cal.

Mic

Carnetul de idei geme de proiecte, m-am si apucat de cateva.  Desenez si studiez si cercetez. Deocamdata cel mai drag mi-e mini proiectul Gradinile Mici. Mi-am propus ca anul acesta sa construiesc cel putin 10 gradini mici. Una intr-o cutie de pantofi, una intr-o cutie de chibrituri, una intr-un pahar de apa, alta intr-o coaja de nuca, poate una chiar intr-o coaja de nuca de cocos si neaparat una intr-un buzunar, cateva in niste casute din carton si o gradina mai mult decat mica intr-un degetar. Si-mi place la nebunie ca o sa trebuiasca sa folosesc lopeti, stropitoare si tarnacoape facute pe masura lui Tom Degetel si scobitori in loc de stalpi de sustinere si o furculita pentru papusi in loc de grebla. Doar manusile de gradinarit o sa ramana la fel.
Se vede treaba ca pe masura ce ma fac mare imi vine sa construiesc lucruri din ce in ce mai mici.

Nehoroscop

Urmeaza un an cat mai sarac in crocodili si rechini, dar bogat in excursii cu trenul si masini mai mult sau mai putin mici. In mare parte a timpului nu ti se va intampla nimic rau, dar atunci cand se va ivi o intamplare nefericita, vei avea puterea sa scoti borcanul cu zen din buzunar ( sortimentul acela puternic si verde) si sa zici ca asta e viata. Si cand se va ivi o intamplare extrem de fericita, la fel, vei scoate celalalt borcan cu zen din buzunar, cel pentru zile bune, si vei spune din nou ca asta e viata, trebuie sa traiesti fericirea aceea atunci, cat mai intens, fara sa mai pui ceva departe si pentru maine sau anul viitor. De asemenea, anul acesta vei avea ocazia sa construiesti multe obiecte mici, dar nu neaparat inutile ( pe care le vei strange intr-o colectie intitulata Arta domestica de zi cu zi), si sa simti ca ai construit ceva in fiecare luna, asa cum trebuie sa faca orice om care nu are 2 maini stangi.

:)

Azi am avut un moment de fericire din acela, ca pe vremuri, pornit doar din propria mea tinerete, cand ma minunam mereu cat de frumoasa e viata ( ceea ce inca fac, dar un pic mai pe ocolite). Pentru ca este asa cald si frumos afara, cu senzatia asta de seara de primavara si vremuri noi si bune. Tineam in brate o punga de chipsuri si un ghiveci cu narcise pitice si imi cadea sapca pe ochi, golanii chiuiau fericiti in timp ce pariau pe meciuri, eu ma simteam sanatoasa, la locul meu, intreaga. Lumea mea era de fapt intreaga si asa cum trebuie. Incat a venit valul de fericire si inca a ramas aici, la un pahar de cuba libre.

Cateva din lucrurile mele preferate in ianuarie 2012

Cainii cu ochelari, plantele care traiesc bine-mersi si nu au nevoie de ajutorul tau, desenele care ies cum vor ele, nu cum vrei tu, instalatia luminoasa pentru brad care ajunge insa pe perete, ambalajele rupte pentru cadouri, sosetele rosii cu reni, zambilele din productie proprie, parfumul cu miros de pudra verde, salvarii pentru pisici, puloverele gri deschis, carnetelul de idei care nu mai este de multa vreme doar pentru idei, dar si pentru liste de cumparaturi, numere de telefon, calcule si desene fara cap si coada, filmele cu case bantuite, tatuajele microscopice, capsunile mutante, melodiile despre cosmonauti rusi, bijuteriile geometrice, trigonometrice si vegetale

De anul nou e bine sa porti o pereche de dorinte rosii

 Nu stiu ce va doriti voi, dar eu va doresc ca in 2012 sa fiti sanatosi, iubiti si cu chef de viata.
Iar mie imi doresc ca anul viitor sa fiu mai gospodara. Sa-mi cumpar ciocan, palnie, dar si filtru pentru robinet, covor care se aspira usor, manusi de gradinar si grebla de buzunar si scara, pentru ca nu mai vreau sa-mi pun cizmele cu toc ori de cate ori vreau sa ajung la rafturile de sus. Sa-mi cumpar mai putine haine si mai multe oale si farfurii. Si multe, multe flori. Anul asta am invatat sa fiu un pic instalator, anul viitor as dori sa fiu un pic tamplar. Si sa ma apuc sa fac mai multe lucruri handmade pentru ca vreau sa devin un mester artizan!
Imi mai doresc sa-i vad mai des pe oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si sa cunosc oameni cat mai intelepti, blanzi, pusi pe treaba si ne-egoisti. Si, daca se poate si nu cer chiar atat de mult, sa am parte de mai putine drame si mai multe aventuri.

Pinguinul din Mozambic

Pinguinul stie ca nu are ce cauta in Mozambic, dar asta nu-l impiedica sa fie fericit si sa se simta pinguinul potrivit in locul nepotrivit.
Uneori e bine sa nu ti se indeplineasca dorintele tale si sa ai parte de dorintele altcuiva, sa faci ceea ce nu trebuie ca sa capeti ceea ce ai nevoie, sa faci ceea ce nu credeai ca o sa faci vreodata ca sa primesti ceva ce nu stiai ca vrei sa ai.

ps: sunt inca lenesa si in vacanta asa ca l-am lasat pe pinguin sa scrie acest post. e scurt, pentru ca pinguinii nu au rabdare sa stea prea mult in fata unui calculator si sunt hedonisti - prefera mai degraba sa savureze o acadea cu aroma de peste decat sa scrie despre emotiile si senzatiile lor.

Soseta, mon amour!

Intotdeauna cand ma duc la cumparaturi, chiar daca ma duc sa cumpar doar o agrafa, ma intorc acasa cu cel putin o pereche de sosete. Locuri precum funky tights, raiul ciorapilor de tot felul, toate modelele si toate culorile, sunt pentru mine niste dumbrave minunate. Pentru ca am mereu senzatia ca nu am indeajuns de multi ciorapi colorati, dungati si imbulinati. Si pentru ca fiecare pereche noua de ciorapi ascunde o promisiune mare: ca poate cu sosetele acelea in picioare o sa mergi in sfarsit inainte si o sa ajungi acolo unde iti doresti: departe. Se spune ca sentimentul pe care il ai atunci cand iti pui in picioare o pereche noua de sosete face parte din elita micilor bucurii importante ale vietii.
Uitati-va intotdeauna cu atentie la sosetele celor din viata voastra.  Sunt niste semne de intrebare crosetate, de mare insemnatate.
Cand cineva nu are nici macar o singura pereche de sosete caraghioase in dulap, inseamna ca are o gaura in suflet de marimea Groapei Marianelor.
Cand cineva rade de sosetele cu dungi, extraterestri, picatele roz sau inimoare pufoase, inseamna ca este bolnav cronic de seriozitate si are in loc de inima, o cravata.
Cand cineva declara ca nu suporta sosetele sau ciorapii, inseamna ca are o problema cu propriile picioare. Si un om care-si reneaga propriile picioare e dubios. Maine-poimaine poate sa-si renege si alte parti importante ale corpului, nu?
Cand cineva poarta doar sosete albe, flausate, inseamna ca are o imaginatie cat un bob de orez flausat.
Cand cineva poarta doar sosete negre sau inchise la culoare, inseamna ca o sa casti des atunci cand discuti cu el. Si ca are o personalitate umbroasa, cu cel putin un schelet ( tot cu sosete negre incaltat) in dulap.

E greu sa fii fantomatic

Am mai zis de multe ori ca sunt cu capul in nori. De fapt e inexact spus in nori, ci mai degraba in materia neagra din univers. Capul meu e mereu departe, locuieste in alta galaxie, vine pe pamant ca la serviciu. Si cand intru cu capul in lumea asta, degeaba incerci sa te intelegi cu mine. Nu pricep lucruri de bun simt, fac greseli si tampenii pe care nu le-as face in mod normal intr-o mie de ani, uit chestii simple, am privire confuza si-mi amintesc lucruri ce nu au existat niciodata. Eu ma rasfat si spun ca ma port ca un copac, unii zic ca e vina mea pentru ca sunt zapacita si nu ma concentrez cum trebuie, ca nu sunt responsabila si ca ar trebui sa ma maturizez. Adevarul e ca e greu sa explici unor oameni cu picioarele bine intepenite pe pamant ca nu toti suntem atat de pamanteni. Eu, una, ma simt mai degraba ca o fantoma. Si stim cu totii ca fantomele nu se pricep prea bine sa demonstreze ca exista. Tot ce stiu ele sa faca e sa darame niste obiecte prin camera, sa-ti faca pielea de gaina si sa-ti rasufle usor si rece in par. Si asta nu mai e de ajuns. In ziua de azi, o fantoma trebuie sa stie sa faca prezentari convingatoare, sa vorbeasca cu accent corect limba engleza, sa cunoasca oameni-cheie si sa aiba o coafura decenta. Ceva peste puterile mele.

"La naiba" este un loc indepartat, din Cehoslovacia

Ce nu am reusit niciodata pana acum? Sa trimit pe cineva care merita "la naiba". Pentru ca eu ma cert civilizat si singurele momente in care injur foarte urat sunt atunci cand ma lovesc de mobila sau imi prind degetele in usa. Se pare insa ca loviturile primite in suflet sunt ceva normal pentru mine, din moment ce nu merita nici macar un banal si naiv "du-te naiba".
De curand insa, i-am urat asta cuiva. Cu pofta. In gand, bineinteles.
Si azi m-am gandit: de fapt unde l-am trimis, unde este acest loc misterios Cum nu urasc pe nimeni si nu doresc raul nimanui, evident ca "la naiba" nu inseamna "in iad". "Naiba" la care ma refer eu este insa un loc extrem de indepartat, care nu poate fi gasit pe nicio harta, si unde eu nu calatoresc niciodata, deci nu exista pericolul sa ne intalnim din greseala pe strada. Unde e mereu lumina gri, de 6 dimineata, noroi pe jos si miros de tren, filmele nordice au subtitrari gresite, camerele au aer de motel, femeile au pantofi butucanosi, e mereu mult de munca la serviciu, telefoanele nu au acoperire dar suna mereu si cand raspunzi vine tonul, televizoarele au purici, se aude muzica de restaurant ieftin atunci cand deschizi fereastra pentru aer curat, oamenii sunt plictisiti si vorbesc taraganat, aparatele foto scot poze urate, albastrui, si bautura e turnata in pahare murdare.
Si recitind descrierea asta, imi pare rau acum pentru toti cei pe care i-am trimis aici. Clar nu e iadul, dar e mai rau ca-n iad. E ca intr-un film comunist, artistic, cehoslovac.

Imi trebuie un oras ca-n filmele SF pentru copii

Imi trebuie un oras cu oameni cu capul in nori. dubios de prietenosi. Care scot capul pe geam si te invita la un jeleu, chiar daca nu te cunosc ( si tu te duci, pentru ca e genul de oras unde e ok sa faci asta, fara sa te temi ca jeleu e nume de cod pentru ceva oribil).
Imi trebuie un oras unde oamenii fabrica singuri bani. Pui masina de fabricat bani in bucatarie, langa cuptorul cu microunde si masina de spalat vase, si te pui pe tiparit. Cine e harnic si scoate bani pe banda rulanta, e bogat. Cine e lenes, n-are.
Imi trebuie un oras unde oamenii au suparari de scurta durata si orgolii dezumflate. Unde oamenii care spun minciuni care dor au o nuanta verzuie, ciudata, astfel incat ii poti recunoaste de la 3 kilometri si te poti feri de ei. Unde casele sunt toate izolate fonic si poti urla pana nu mai poti, poti bate la tobe si poti sa trantesti ibrice pe jos fara sa ai treaba cu vecinii. Unde cumperi dopuri pentru urechi doar pentru ca vrei sa-ti auzi mai bine gandurile.
Imi trebuie un oras-jungla, cu paduri pe bloc si sub bloc, cu duhuri vegetale, fara asfalt, cu masini zburatoare verticale, in forma de pixuri futuriste, care se conduc singure, functioneaza pe baza de aer si ocupa putin loc.
Bine macar ca orasul asta este aici, in capul meu, si nu este in totalitate inexistent. Asta inseamna ca s-ar putea sa-l transform si pe el in realitate, asa cum am reusit cu multe dorinte in trecut.

Zeul buburuza

 Azi am muncit mult, am obosit si m-am gandit la buburuze. Am acest tic cognitiv, imi vin numai buburuze in minte cand simt ca nu mai pot.
A fost odata ca niciodata un camion incarcat cu lazi pline ochi de buburuze. Buburuze mari si mici, cu ochelari, cu pantofi cu toc, cu papion, cu carti in buzunar, cu dinti de tigri si cunostinte de semiotica. Toate tipurile de buburuze fusesera urcate in camionul ala si trimise sa se piarda in lume. Pentru ca se decisese ca de acum inainte oamenii nu mai merita sa fie ei cei mai tari de pe pamant. Au nevoie de concurenta, au nevoie sa se uite in sus la cineva si sa-si doreasca sa fie si ei asa. Si dintre toate fiintele pamantului, se pare doar buburuzele, cu bulina lor de inima, au puterea de a micsora cantitatea de rautate dintr-un om. Bine ca nu e vorba de crocodili!