In fiecare vara, un mic post despre caldura de afara

Atunci cand vine caldura mare si uscata peste noi, imi place sa dau o zi de concediu aerului conditionat. Umplu o sticla mare si albastra cu limonada, in care am turnat si un pic de sirop de brad sau menta. Pun sa fluture in fata geamului un cearceaf urias si alb, pe care-l stropesc cu o apa foarte rece, de colonie, super simpla, made by me, din ulei de lavanda sau bergamota, si-mi pun un film rece, cu campii polare, monstri prinsi sub gheata sau oameni blocati in telescaune. Astfel pregatita psihologic, pot sa ies in febra de afara si sa schitez un zambet de inghetata topita. Ma bucur ca se apropie toamna, am trecut ieri printr-un nor de frunze mumificate de plop, mirosul amar si fosnetul lor m-a facut sa uit instant de vara.

Barba intunecata

A fost odata un barbat care avea o barba lunga, lunga, lunga, atunci cand dormea ii ajungea pana sub pat. Deranja monstrii de acolo si-i gadila la nas, facandu-i sa stranute si sa sperie copiii care dormeau un etaj mai jos. Barba lui nu era atat lunga, cat foarte, foarte, foarte adanca. Aruncai o furculita acolo, nu mai aveai sanse sa o gasesti. Iar fluturii de noapte care se strangeau noaptea in jurul lampii nu venea de afara, pe geam, ci din intunecimea barbii. 

Desi avea o barba fantastica, barbatul se simtea insa trist si singur si impovarat. Zeci de femei pe care le iubise se pierdusera in barba lui si duse fusesera. Uneori, atunci cand era liniste, televizorul inchis si masinile nu treceau pe bulevard, le putea auzi cum iau masa departe, in hatisul barbii lui, folosind furculitele pierdute. Se grabea atunci sa le arunce o scara dar in afara de un controlor de bilete alb ca varul si speriat, nimeni altcineva nu-si mai gasise drumul inapoi prin barba.

La geam

In fiecare dimineata trec pe langa geamuri la care stau o multime de pisici si caini mici. Cainii mari stau la balcon, latra si-si flutura urechile, asteptand sa evolueze si sa le creasca maini ca sa poata sa-ti intoarca "paa"-ul. Pisicile stau demne si plictisite, nu le poti impresiona cu nimic. Cainii mici sunt de obicei batrani, stau pe pernute anti-reumatism si au ochi atotstiutori. Nu dau din coada prietenosi, au invatat ca esti un strain doar in trecere.
Tot la geam stau familiile de porumbei. Cei care nu au copii stau la ferestrele dinspre strada, mandri sa arate cat se iubesc, cat se respecta, cat de frumos se cearta si se ciugulesc. Cei cu familii mari aleg geamurile ferite. Cunosc o familie de porumbei care si-a facut cuib in fata unui geam de baie ce da intr-o curte interioara. Au doi pui mari si destul de uratei, care scot sunete de lilieci. Oamenii nu prea pot deschide geamul ca deranjeaza familia. Si-asa pasaroii nu prea au loc, tatal-porumbel doarme pe alt geam ca nu mai incape in cuib. In plus, desi ferit, locul e plin de primejdii. La un moment dat a aparut un porumbel personaj negativ care a vrut sa-i dea pe toti afara si sa le fure locul. Tatal-porumbel s-a luptat cu stoicism ore intregi cu oribilul porumbel. Pana la urma tot oamenii au salvat situatia si au aparat familia. Nu suntem o specie chiar atat de rea totusi. :)

Acum si atunci

Locuri de intalnire din copilarie: la elefant, la furnicute, la leagane, sus pe tobogan, la copacul traznit, la rondul cu levantica, la marul salbatic. ( cateva din ele seamana cu niste nume de locuri bantuite de pirati)
Locuri de intalnire acum: la metrou, undeva in centru, la terasa, la cinema, la magazin, la mall.
Refuz sa cred ca am ajuns un om cu locuri de intalnire atat de plictisitoare!

Despre viitor, la ceas de seara

La apus, langa un buchet de levantica (am cunoscut multi oameni carora nu le place mirosul de levantica, de obicei descopar repede ca nu sunt prea compatibila cu ei - un semn olfactiv mic care ascunde o incompatibilitate mare), la o cana rece de limonada, pe o patura moale, gandurile sunt un pic melancolice, un pic triste, un pic ciudate. Ma gandeam ca perna asta de la Ikea si farfuria asta scumpa si cutia asta de tabla, plina cu biscuiti, si termosul asta cu design futurist si filmul asta de groaza cu super efecte speciale, toate acestea, peste cativa zeci de ani, o sa ajunga vechi si depasite. Ca papusile din carpe ale bunicii, ca radiourile cu tranzistori, ca acele cutii cu crema de ghete sau vaselina chinezeasca. Uneori as vrea sa traiesc la infinit doar pentru aceste curiozitati: sa vad ce mai apare nou, ce mai e modern, ce design ramane vesnic si nemuritor.

Dragostea in vremea gogosilor

Declaratiile poetice de dragoste nu mi se par sincere deloc. Asa ca nu-s de acord cu ele. Declaratiile de iubire trebuie sa fie practice. Nu o sa spun niciodata: "Te iubesc asa cum iubeste luna stelele". Dar s-ar putea sa zic: "Te iubesc asa cum iubesc gogosile cu gem de caise de la patiseria de pe bulevard, atunci cand ies de la serviciu si mi-este foarte, dar foarte pofta de o gogoasa calda!"

O amintire

Crema pentru maini cu mult lapte si unt de shea de la The Scottish Fine Soaps de la Diana mi-a adus aminte de un sapun pe care il foloseam acum multi ani. Era un sapun patrat, pentru copii, de la farmacie, din pacate i-am uitat numele, mirosea a curat, a alb si a haine pentru papusi. Tin minte ca m-am spalat cu el intr-o zi cu eclipsa de soare. Aveam ochelarii de eclipsa la ochi si afara batea vantul. Plutea in aer o aroma de lapte, sarbatoare, vara, viata perfecta si fara griji.

Acele lucruri mici, care-si fac bine meseria

Nu prea plang dupa obiecte, ma atasez destul de rar de ele. Apar insa din cand in cand si exceptii, dar e vorba intotdeauna de lucruri mic, usor de inlocuit: un elastic de par alb cu rosu, pe care il am de milioane de ani, a prins probabil si era dinozaurilor, o cana cu un pescarus si dungi albastre, care-mi aminteste de o plimbare pe un ponton, plimbare ce o sa se intample probabil in viitor, pentru ca in trecut in mod sigur nu am fost pe acolo, un Yeti mic, de jucarie, care sta mereu pe langa monitor si-mi aduce aminte ca mi-am dorit un Yeti de jucarie cand eram mica si uite ca de-abia acum a ajuns la mine, o perna decorativa de la Ikea, care nu e nici macar prea comoda, dar nu pot fara ea, o bratara din granate care pare cusuta de mana mea stanga, o perie ionizatoare care face parul moale, dar cu textura de fan zburlit, instalatia de lumini de Craciun care merge tot anul si inca nu s-a ars niciun bec, cerceii in forma de dinozauri sau un pulover bleumarin pe care imi vine sa-l port chiar si atunci cand fac baie.

Povesti de bloc

Ca sa nu ma mai enervez ca vecina de sus face mult prea mult zgomot, pentru ca blocul e facut din carton si clei si aud absolut tot ce se intampla sus, am inceput sa integrez misterioasele zgomote intr-o poveste. Povestile fac viata suportabila si placuta.
Asa ca pot spune ca sus, la etajul 4, locuieste o fata apriga care face zilnic ligheane. Pentru ca e foarte talentata si le termina rapid, dar le vinde lent, apartamentul ei este permanent plin de ligheane de plumb, arama, argint, cupru, fier, lemn si plastic. Munti si dealuri de ligheane care cad pe jos cand ti-e lumea mai draga. care ti se prind de tocuri atunci cand te imbraci elegant, pe care aluneci si zbori prin casa si care zdrangane ingrozitor indiferent de materialul din care sunt facute.
Sunt convinsa ca si vecina de sub apartamentul meu face povesti despre mine. Pentru ca ma uit mereu la horror-uri, thrillere sau drame, probabil in povestea mea apart zilnic asasini de diverse nationalitati, animale pe cale de disparitie, monstri cu fete umane sau inumane care urla in loc sa vorbeasca politicos si o legatura gigantica de chei pe care o scap mereu din mana, facand zgomot in tot cartierul.

O marturisire penibila pe zi

"Penibil" - acest cuvant ce nu ar trebui sa existe. Daca nu ar exista, ce viata sincera am duce, ne-am minti mai putin pe noi insine si pe ceilalti. Si ne-am lua mai putin in serios si am rade de noi si am avea cu 40% mai multe zile vesele!Sa ne putem marturisi micile slabiciuni cu voce tare fara sa ne fie teama ca cel din fata noastra se uita stramb la noi si apoi o sa ne considere niste fiinte inferioare, niste homari scapati din oala. Si fara sa scadem in proprii nostri ochi.
Eu, de exemplu, marturisesc public ca nu am putut spune unui baiat cand mi-a spus ca ii place atat de mult parfumul meu, o aroma unica si prietenoasa de crema de zahar ars cu nuante de patrunjel, ca e de fapt un parfum pe care mi l-am cumparat pe furis, pe furis chiar fata de mine insami, pentru ca e un parfum mai degraba ieftin, cu nume vulgar, scos de o celebritate care nu-mi place deloc. Si ca-l prefer parfumurilor scumpe si burgheze, chiar daca-l tin ascuns intr-un sertar. Si ca lumea nu observa deloc cand ma dau cu aceste parfumuri superioare, in schimb toata lumea vrea sa stea cu nasul in parul meu cand ma dau cu micul parfum carenupoatefinumitcuvocetare, dar pe care-l dezvalui acum, pentru ca e vacanta si-n vacanta nu ma intereseaza daca sunt sau nu penibila: Beyonce Heat :)).

Si atunci, ce sa vezi... nu s-a intamplat nimic!

Curios cum tinem uneori minte niste non-intamplari: doar pentru ca lumina era frumoasa, oamenii - buni, atmosfera - linistita si senina, de un sfarsit al lumii care nu e apocalipsa pe care o asteapta toata lumea, ci demn si frumos.
Era intr-o seara, la apus, intr-un vagon de tramvai. Era putina lume in el, ne uitam cu totii pe geam. Eram scaldati intr-o lumina aurie care ne facea sa avem piele de sirena si par de miere. O doamna tinea in brate, invelit intr-un pulover, un chihuahua batranel, care tremura si zambea calatorilor. Mergeam drept inainte, fara mari zdruncinaturi, prinzand mereu verdele la semafor si pot sa jur ca aveam cu totii acelasi gand in minte: ca totul va fi bine.

Ceva frumos, handmade

Imi plac la nebunie lucrurile handmade: da-mi covoare handmade, rochii, oale, cani, roboti, bijuterii, chiar si oameni handmade, si nu-mi mai trebuie nimic, nu mai intru in niciun magazin si dau banii cu cea mai mare placere.
Iar daca-mi dai tot felul de creme cosmetice in borcane mici si pictate colorat si minunat, atunci chiar ca e totul bine in lumea mea.
De fapt, cred cu tarie intr-o teorie handmade care zice asa: Daca treci prin ceva urat, sau te simti inutil, sau poate ai devenit foarte plictisitor, pune-ti mainile la treaba si fa ceva, orice, oricat de mic. O sa devii imediat un creator si o sa te simti din nou indreptatit sa ai un loc in lume.
Luna asta am primit de la Cristina, Handmade Sister, un mic set de cosmetice facute acasa chiar de ea si puse in cele mai dragute borcanase, pictate delicat tot de ea. Pentru ca am incercat si eu la un moment dat sa-mi fac parfum de casa, apoi crema de fata de casa, apoi balsam de buze de casa si fiecare incercare s-a soldat cu rezultate dubioase, uneori chiar monstruoase, apreciez si mai mult atunci cand altii fac asta si o fac bine.
Produsele mele preferate sunt balsamul de buze si crema de maini. Imi place ca le lipseste parfumul ala puternic si comercial, in schimb miros a ceara, a albine, a plante. Iar borcanasele colorate sunt atat de dragute incat o sa le transform dupa ce termin cremele in cutii de bijuterii pentru cerceii mei mici si desperecheati. Si mi s-a facut pofta sa pictez si eu pe sticla ceva colorat. In ultima vreme am fost cam prea alb-negru. :)

Unele posturi nu ar trebui sa aiba titlu

Imi place sa consider viata un targ bizar prin care sunt menita sa ma plimb si sa descopar lucruri favorite neasteptate. Sunt zile in care ma minunez ca uite, exista animale ca focile, iti vine sa crezi ca poate exista o fiinta atat de alunecoasa, lucioasa si simpatica, in acelasi timp atat de cruda si mirositoare a peste? Sunt zile in care ma uit doar la filme vechi, vorbesc cu oameni care vorbesc doar despre ei, descopar instrumente muzicale ciudate, precum "hang drum" care seamana cu un ozn negru, ma indragostesc de oameni care-mi fac rau sau de oameni care-mi fac atat de mult bine, trec prin lucruri dureroase, pe care nu m-as fi asteptat niciodata sa le traiesc pentru ca, nu-i asa, ne simtim invincibili si aparati de viata, de parca viata e aici ca sa ne protejeze ca o mama. Si sunt zile in care am impresia ca inchid aparatul si nu mi se intampla nimic, pentru ca asa vreau eu, si chiar si asa ma indragostesc de faptul ca uite, suntem ca o cutie plina cu cadouri precum urechile, amigdalele, sinusurile, hai sa citesc despre rolul sinusurilor in capul unui om. Spunem mereu ca avem atat de putin timp la dispozitie si atat de multe lucruri de facut, ce mai conteaza timpul cand esti inconjurat de atat de multe lucruri minunate, hai sa ne petrecem fiecare minut admirand tot ce se poate si sa aruncam ceasurile pe geam!

Zebre de martie

E o duminica insorita si imi vine sa cresc zebre. Si cam atat. In ultima vreme nu am prea avut lucruri noi de anuntat, toti reporterii mei interiori au primit o vacanta platita nelimitata, in timp ce eu imi vad de ale mele, cu jaluzelele trase. Acum ca vin vremuri calde, o sa fie atat de multe lucruri frumoase de facut. Iar in lumina ultimelor suparari si dezamagiri, am dezvoltat o blandete drastica si solitara, care face sufletul mai moale, dar in acelasi timp si mai retras. Probabil o sa angajez in loc de reporteri un grup de poeti interiori, viata in ritm de proza mi se pare zilele astea un pic cam prea prozaica.

Hei!

Nu e viata frumoasa? Cel putin a mea e sigur plina de lapte si miere la propriu, pentru ca un misterios borcan cu miere care nu exista mi-a umplut frigiderul de miere. Putine lucruri nu pot fi explicate stiintific, intamplarea asta face parte din ele.

Si vine primavara, ar trebui sa scriu 10 posturi numai despre asta, pentru ca devin extrem de fericita numai cand ma gandesc la asta. Fericirile mele s-au micsorat, au intrat complet la apa si au devenit fericiri simple si modeste: un buchet de flori, un pic de primavara, o intalnire obisnuita sau o zi in care nimeni nu face nimic, dar sunt cu totii sanatosi.

Azi am vazut un pitigoi. Ma tot gandesc de atunci ca i-ar fi stat bine cu o basca rosie, crosetata.