Visul saptamanii

Intrerup pauza de postat pentru ca vreau sa scriu despre un vis aiurea pe care l-am avut si care mi-a placut foarte mult. Asa ca scriu despre el ca sa nu-l uit. Se facea ca invat sa zbor pe o matura. Nu eram vrajitoare, pur si simplu invatam ceva nou, probabil era un curs de la o scoala sau o noua meserie. Stiti cum e in vis, nu prea ai control, te zbati degeaba si intamplarile vin peste tine fie ca esti pregatit sau nu, cam ca-n viata, poate chiar mai rau. Mi se daduse o matura mica, de incepator. Trebuie sa va marturisesc ca este foarte greu sa zbori pe o matura, sa-ti pastrezi echilibru si sa nu te invarti ca o morisca pe bat. Mi-era teama sa nu cad in cap, dar se pare ca omul nu cade prea usor, el cade doar cand ia decizia asta. Asa ca m-am incrancenat sa raman pe matura aia si cand am trecut printr-un stol de pasari uriase, si cand eram sus de tot, deasupra unor blocuri-turn, si cand am trecut printr-o furtuna de gheata. Si tare bine a fost! In vis este foarte greu sa ai control, dar si cand reusesti sa-l ai, te trezesti dimineata proaspat si pus pe fapte mari. M-am simtit mereu vinovata ca sunt un pic prea control-freak, poate e momentul sa accept ca vreau doar sa fiu mereu pe picioarele mele, chiar si atunci cand plutesc undeva, prin atmosfera :)

Buletinul meteo arata cercei lungi si fuste inflorate

Incep sa-mi revin, iarna asta m-a blocat si m-a facut sa simt ca traiesc intr-o perna. Dar acum mi-am pus fusta si am iesit din nou in lume. Citesc Stiinta si Tehnica, imi traiesc demna ultimele zile de raceala si pun la cale noi povesti. Sunt atat de recunoscatoare ca a venit vremea frumoasa, incat imi vine sa deschid o stand cu limonada in fata golanilor care ciripesc ca niste vrabiute date cu gel pe gardul din spatele blocului.
Sunt recunoscatoare zilele astea pentru toate nimicurile: ca nu mai trebuie sa port manusi si sa-mi agat brelocul de la chei in ele cand ma grabesc sa deschid usa de la intrare, ca nu mai trebuie sa patinez si sa urc munti de gheata in fiecare zi cand ies din casa, ca pot sa ma trezesc dimineata, pe la 6, si sa nu ma mai enervez pentru ca lumina este minunata si se aud mierlele cantand, ca pot sa dorm cu geamul deschis fara sa ma invelesc cu 14 paturi, ca peste 2 luni o sa platesc o suma normala la intretinere, ca pot sa port cercei lungi din nou si poate ca daca nu mai port fular de lana si pulover, nu o sa mai electrocutez cetatenii nevinovati care vor sa ma pupe pe obraz, ca pot sa-mi iau micul dejun in soare si ca-mi infloresc muscatele si gardeniile. Si ma gandesc sa scriu in fiecare cate o predictie meteo pentru oamenii care vor neaparat sa fie fericiti.

Convingatorii

Am marturisit deja ca atunci cand am o obsesie incerc sa-i molipsesc pe toti cu ea. Nu prea reusesc, poate si pentru ca nu am obsesii usor de urmat sau utile. Zilele astea sunt obsedata de canari, pietre si pesti. Nimeni din jurul meu nu-si doreste sa creasca asa ceva in casa. Nici macar pietre. Dar eu nu ma las! Poate la un moment dat o sa reusesc sa strang o banda de 40 de convingatori. Oameni ca mine, cu pasiuni dese si marunte, predispusi spre plictis suprem daca nu au ceva sa macine cu mintea. Vom actiona asa: vom pandi in scari de bloc si tufisuri si vom lua prin surprindere cetatenii nestiutori, incercand sa-i convingem sa faca niste lucruri ce nici nu au idee ca si le doresc sau ca le trebuie. Nu-i vom lua prin surprindere ca niste sectanti sau interlopi totusi. Nu-i vom lega de stalpi, in timp ce le vom descrie avantajele cresterii unui aligator in baie, si nici nu-i vom droga ca sa fim siguri ca semneaza actul cumpararii unui tractor auriu. La inceput va fi greu, dar incetul cu incetul oamenii vor intelege ca le vrem binele. Asa ca se vor lua dupa noi si vor incepe si ei sa aiba o existenta obsedata si haotica. Sigur, din cand in cand isi vor blestema zilele pentru ca au ascultat de sfatul unui necunoscut si si-au dat demisia de la munca pentru a se duce in jungla, sau pentru ca si-au facut un tatuaj cu o gogoasa, sau pentru ca au inceput o afacere cu matragune. Dar pana la urma ne vor da dreptate si se vor inscrie si ei in banda noastra. Si vom trai obsedati si fericiti pana la adanci batraneti. Bineinteles, daca nu cumva ne va manca intre timp aligatorul din baie.

O casa gigantica este tot ce-mi doresc

E momentul sa fiu sincera si sa spun ca unul din visurile mele cele mai mari este sa am o casa uriasa. Nu un apartament de 3 camera, nu o garsoniera bine pusa punct, nu o casuta la tara unde n-ai loc nici macar sa faci pirueta ca ai si iesit din ea, nu o cabana sobra. Am stat in destul de multe case ciudate, unele mai urate, altele mai frumoase, din portofoliu imi mai lipsesc o casa sub apa si una in foc si pot spune ca am bifat cam toate tipurile de casa. Dar imi doresc mult sa am casa mea. Casoiul meu, mai bine zis. O casa unde poti da petreceri miercuri noaptea fara sa deranjezi pe nimeni, unde pot sa gazduiesc zeci de oameni dragi, sa-i chem sa stea la mine ca-n vacanta. O casa unde dai peste tot felul de pesti, canari, pisici si caini si anunturi cu "aveti grija sa nu prindeti coada motanului in usa si sa nu lasati geamul deschis ca ispititi papagalul". Cu geamuri mari, patate de urme de ploaie si pervazuri pline de flori puse in sticle de lapte si whisky, pentru ca nu poti sa ai atat de multe vaze pentru atat de multe flori. Cu o curte dezordonata plina de tufe netunse si rugi de zmeura scapati de sub control, broaste testoase sub masa si smochin pitic sub geamul de la bucatarie.
Asta e, devin din ce in ce mai casnica pana si-n visuri :) Si nu-mi pare rau deloc!

Chihlimbar

 Mama avea ca pandantiv la un lantisor de aur o lacrima de chihlimbar in care era prinsa o furnica destul de bine conservata. Aflasem ca un chihlimbar foarte vechi si ca furnica e o insecta straveche. Ma zapaceam in fata lui de atata groaza si fascinatie. In mintea mea, furnica aceea umblase pe un dinozaur inainte sa fie prinsa in rasina, era o furnica istorica, nemaivazuta, si chihlimbarul acela valora probabil milioane de dolari. In acelasi timp, toate lucrurile astea ma ingrozeau. Tineam piatra in mana si mi se parea ca furnica se misca, ca statea altfel in fiecare minut, chiar mi s-a parut ca a disparut din bijuterie la un moment dat.
Anii au trecut, nu stiu ce s-a mai intamplat cu bijuteria, aveam prostul obicei sa port si sa pierd sau sa stric toate bijuteriile mamei. Locuiam in continuare undeva foarte sus, intr-o casa napadita de furnici. In fiecare vara, furnicile urcau rabdatoare zeci de etaje si ajungeau tocmai in baie, ca sa bea apa. Treceau peste mozaicul din granit, probabil peste alte insecte incremenite in piatra, si incercau sa-si gaseasca o casa intr-o crapatura de zid sau un colt de lighean. Intr-o seara, stand in pat si uitandu-ma la luna, am observat o raza care lumina ceva galbui dupa piciorul unei comode. M-am dus sa vad despre ce este vorba si am ridicat de jos chiar pandantivul de chihlimbar. In jurul lui stateau ingramadite mai multe furnici iar eu m-am simtit ca si cum tocmai stricasem o biserica cu zeu cu tot.
Cred ca o sa-mi cumpar din nou o bijuterie de chihlimbar. Probabil tot un pandantiv. Am gasit vreo doua modele frumoase si intr-un magazin online de bijuterii foarte dragut, Silver Box. Poate am noroc si nimeresc de data asta un chihlimbar cu cu o libelula paleolitica prin el. Si daca povestea se va repeta si va atrage un popor de libelule, promit sa le donez lor bijuteria

Post entuziast, cu sfarsit dezumflat

Stiti de ce am nevoie? De un om entuziast. Care se apuca de ceva nou si-ti da telefon zilnic sa-ti povesteasca ce a mai descoperit, te molipseste, te trage dupa el mai ales atunci cand esti caramelizat in plictiseala. Care risca si face sa para totul frumos si nou si interesant, chiar si atunci cand are esecuri. Care e un pic cam enervant de pasionat, dar care reuseste sa-ti dea energie, nu sa te stoarca de ea.
Pentru ca nu cunosc un astfel de om, incerc sa fiu eu unul. Macar din cand in cand. Acum ca sunt obsedata de pestii Betta Splendens, incerc sa-i entuziasmez si pe altii si sa-i conving sa iubeasca un pic mai mult. Povestesc ca-s frumosi, ca-i poti dresa, ca te recunosc drept stapan, ca-ti mananca din mana, ca se infoaie ca niste curcani si nu-s chiar atat de greu de ingrijit. Dar nu am deloc succes. Pana acum n-am convins pe nimeni :( Poate pentru ca mi-e rusine sa insist prea mult. Cred ca ar trebui sa ma duc la niste cursuri pentru agenti de vanzari.

Buletin despre starea natiunii mele

In casa e frig. M-am imbracat ca un eschimos care imita o foca si tot dardai un pic. Am inceput sa aranjez acvariul si sa creez ecosisteme. Momentan ma simt ca un zeu incruntat si preocupat, care nu-si doreste nicio responsabilitate si vrea doar sa stea comod pe un nor, asa ca bomban mereu si-mi zic " e cam costisitor si complicat, ce naiba m-o fi apucat sa creez lumi?!" Dar o sa fiu perseverenta - e un lucru la care ma pricep foarte bine. Dupa pestii portocalii, urmeaza un papagal galben sau un canar. Apoi o sa adopt si cativa oameni solari. Si o sa cumpar si perdele rosii si jaluzele verzi si castroane galbene si o sa-mi vopsesc biroul intr-o nuanta de albastru electric. Timp de aproape un an lumea mea a fost tare alba, mult prea alba, asa ca acum am nevoie sa traiesc pe spinarea unui peste-clovn.

Poveste anatomica

A fost odata un baiat care si-a oferit inima pe tava unei fete. Dar fata a zis: "Nu, multumesc, nu mi-e foame... inca". Asa ca baiatul si-a luat inima inapoi, dar acel "inca" l-a facut sa zambeasca in barba si sa nu dispere. Era clar ca fata nu era obisnuita cu astfel de daruri un pic barbare, dar extrem de romantice. Asa ca a revenit oferindu-si plamanii pe o frumoasa tava argintie de cafea, ce le scotea in relief culoarea visine. Fata a ras zglobiu, oarecum ca un magar, si l-a refuzat din nou: "Nu, multumesc, acum nu am nevoie de ei dar poate o sa vad cum se poate respira cu ei mai tarziu". Desi respins din nou, baiatul si-a adus aminte ca ea a spus " poate mai tarziu". E clar, si-a spus el, ca vrea sa spuna da, dar deocamdata e ocupata, sau poate blocata, sau poate obosita, sau poate stresata. Asa ca s-a intors, purtandu-si de data asta ochii, intr-o farfurie de dulceata cumparata special pentru ea. Fata statea cu nasul in telefon, a aruncat o scurta privire asupra ochilor, a pufnit usor si a zis in timp ce posta ceva pe facebook: "Nu, multumesc, eu sunt mai sensibila asa ca imi place sa port doar ochi albastri sau verzi". De data asta nu s-a mai auzit nici un "inca", nici un "mai tarziu", nici nimic. Asa ca baiatul s-a resemnat, a renuntat si de atunci n-a mai oferit nimanui, nimic, poate doar o cafea pe tava uneori. Acum sta inchis in sufletul lui, cu toate zavoarele si jaluzelele trase, si se gandeste cum de nu s-a prins ca "inca" e doar o alta denumire a lui "niciodata".

Voyeur-ul din cutie

In fiecare dintre noi se ascunde un alt "eu" pe care nu-l lasam sa iasa la suprafata. Fie pentru ca nu stim ca e acolo, fie ca nu vrem sa ni-l asumam, fie pentru ca nu ni-l dorim. In cazul meu, se pare ca ascund un mic voyeur in subconstient, pentru ca ori de cate ori ma uit din intamplare pe geam, vad cate un vecin care se dezbraca. Cu jaluzelele ridicate, perdele inexistente, toate luminile aprinse si nicio grija. Asa ca tot ce-mi ramane de facut e sa zic "oh, nu din nou" si sa ma intorc cu spatele. Asta se intampla atat de des probabil si pentru ca traiesc inconjurata de blocuri, stau doar la etajul 3 si vad apusul in geamul balconului vecinilor de vizavi, si pentru ca, probabil, am foarte multi vecini care si-au asumat micul lor "eu" exhibitionist.
Insa sunt convinsa ca as putea sa locuiesc chiar si intr-o cabana intr-o padure, departe de lumea dezlantuita, si tot as vedea atunci cand ma uit pe geam o caprioara care-si da jos dresurile sau un vulpoi in costumul lui Adam care se spala la subtiori.

Castele in Spania pentru pesti

Pentru ca mi-au zis chinezii ca a venit anul dragonului negru de apa, m-am decis ca e un moment bun sa-mi cumpar in sfarsit pesti. 9 aurii si 1 negru pentru inceput. Asa ca m-am transformat intr-un arhitect de castele piscicole. Pentru ca nu vreau ca pestii mei sa se ingramadeasca intr-un apartament de bloc comunist; ei merita un palat rotund si luxos, copaci umbrosi si banca in parc, elefanti in fata casei si dinozauri in poienita acvatica. Poate chiar si un cal.

Mic

Carnetul de idei geme de proiecte, m-am si apucat de cateva.  Desenez si studiez si cercetez. Deocamdata cel mai drag mi-e mini proiectul Gradinile Mici. Mi-am propus ca anul acesta sa construiesc cel putin 10 gradini mici. Una intr-o cutie de pantofi, una intr-o cutie de chibrituri, una intr-un pahar de apa, alta intr-o coaja de nuca, poate una chiar intr-o coaja de nuca de cocos si neaparat una intr-un buzunar, cateva in niste casute din carton si o gradina mai mult decat mica intr-un degetar. Si-mi place la nebunie ca o sa trebuiasca sa folosesc lopeti, stropitoare si tarnacoape facute pe masura lui Tom Degetel si scobitori in loc de stalpi de sustinere si o furculita pentru papusi in loc de grebla. Doar manusile de gradinarit o sa ramana la fel.
Se vede treaba ca pe masura ce ma fac mare imi vine sa construiesc lucruri din ce in ce mai mici.

Nehoroscop

Urmeaza un an cat mai sarac in crocodili si rechini, dar bogat in excursii cu trenul si masini mai mult sau mai putin mici. In mare parte a timpului nu ti se va intampla nimic rau, dar atunci cand se va ivi o intamplare nefericita, vei avea puterea sa scoti borcanul cu zen din buzunar ( sortimentul acela puternic si verde) si sa zici ca asta e viata. Si cand se va ivi o intamplare extrem de fericita, la fel, vei scoate celalalt borcan cu zen din buzunar, cel pentru zile bune, si vei spune din nou ca asta e viata, trebuie sa traiesti fericirea aceea atunci, cat mai intens, fara sa mai pui ceva departe si pentru maine sau anul viitor. De asemenea, anul acesta vei avea ocazia sa construiesti multe obiecte mici, dar nu neaparat inutile ( pe care le vei strange intr-o colectie intitulata Arta domestica de zi cu zi), si sa simti ca ai construit ceva in fiecare luna, asa cum trebuie sa faca orice om care nu are 2 maini stangi.

:)

Azi am avut un moment de fericire din acela, ca pe vremuri, pornit doar din propria mea tinerete, cand ma minunam mereu cat de frumoasa e viata ( ceea ce inca fac, dar un pic mai pe ocolite). Pentru ca este asa cald si frumos afara, cu senzatia asta de seara de primavara si vremuri noi si bune. Tineam in brate o punga de chipsuri si un ghiveci cu narcise pitice si imi cadea sapca pe ochi, golanii chiuiau fericiti in timp ce pariau pe meciuri, eu ma simteam sanatoasa, la locul meu, intreaga. Lumea mea era de fapt intreaga si asa cum trebuie. Incat a venit valul de fericire si inca a ramas aici, la un pahar de cuba libre.

Cateva din lucrurile mele preferate in ianuarie 2012

Cainii cu ochelari, plantele care traiesc bine-mersi si nu au nevoie de ajutorul tau, desenele care ies cum vor ele, nu cum vrei tu, instalatia luminoasa pentru brad care ajunge insa pe perete, ambalajele rupte pentru cadouri, sosetele rosii cu reni, zambilele din productie proprie, parfumul cu miros de pudra verde, salvarii pentru pisici, puloverele gri deschis, carnetelul de idei care nu mai este de multa vreme doar pentru idei, dar si pentru liste de cumparaturi, numere de telefon, calcule si desene fara cap si coada, filmele cu case bantuite, tatuajele microscopice, capsunile mutante, melodiile despre cosmonauti rusi, bijuteriile geometrice, trigonometrice si vegetale

De anul nou e bine sa porti o pereche de dorinte rosii

 Nu stiu ce va doriti voi, dar eu va doresc ca in 2012 sa fiti sanatosi, iubiti si cu chef de viata.
Iar mie imi doresc ca anul viitor sa fiu mai gospodara. Sa-mi cumpar ciocan, palnie, dar si filtru pentru robinet, covor care se aspira usor, manusi de gradinar si grebla de buzunar si scara, pentru ca nu mai vreau sa-mi pun cizmele cu toc ori de cate ori vreau sa ajung la rafturile de sus. Sa-mi cumpar mai putine haine si mai multe oale si farfurii. Si multe, multe flori. Anul asta am invatat sa fiu un pic instalator, anul viitor as dori sa fiu un pic tamplar. Si sa ma apuc sa fac mai multe lucruri handmade pentru ca vreau sa devin un mester artizan!
Imi mai doresc sa-i vad mai des pe oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si sa cunosc oameni cat mai intelepti, blanzi, pusi pe treaba si ne-egoisti. Si, daca se poate si nu cer chiar atat de mult, sa am parte de mai putine drame si mai multe aventuri.