Daca ai o zi proasta

Gandeste-te ca macar nu esti la marginea unui vulcan care sughita, ca nu te-ai oprit sa te odihnesti intr-o pestera in care tocmai a intrat sa mediteze un urs grizzly, ca nu esti intr-un lift blocat intre etaje, cu radio-ul blocat pe muzica populara compusa dupa anii 2000, si tot asa.
Stiu ca exista oameni dependenti de zilele lor proaste, care cauta orice motiv, oricat de mic, sa-si blesteme zilele luna dupa luna. Ce pacat :(

Apreciere

Am facut sinuzita, m-am impiedicat de un siret, am baut nenumarate ceaiuri de musetel si am rupt in doua un buretel ( da, un buretel in forma de ou te va face sa arati bine machiata, ca printr-un hublou).
Nenumaratele nimicuri ale vietii - le apreciez mai mult ca oricand, mergeam prin aerul rece, cu fularul invartit de nenumarate ori in jurul capului si ma simteam rau, dar in acelasi timp perfect. E atat de bine sa fii viu, indiferent de micile dureri care-ti trec prin frunte.

Cu flori la butoniera de la palton

Pe o vreme ca asta, inca iarna, inca frig, inca zapada murdara si polei si oameni care par sa sufere de dureri de masele, recomand asa:
- flori, multe flori galbene, albe, rosii, cu tulpini tari si tinere, cu petale irizate, cu frunze cauciucate, fara frunze deloc, sau pudrate cu o tona de polen.
Daca stai doar cu nasul si privirea in ele, uratenia din jur dispare si se face mai repede aprilie. Ce pacat ca nu exista reclame tv despre flori, mesaje de importanta publica: Pentru o viata sanatoasa si echilibrata stati cu nasul intr-un obraz de bujor sau orhidee minimun 30 de minute in fiecare zi.

Poza de aici

1 an de pomina

2014 a fost un an atat de bun pentru mine incat n-a mai contat ca a fost greu. Asa ca-l pun la plic, langa ceilalti ani buni, din care am ramas cu frumuseti si minunatii. As vrea ca 2015 sa-i urmeze exemplul!.

In 2014 m-am ales cu o casa cam prea mare pentru mine, cativa prieteni grozavi, un tigru din taiga mascat intr-o pisica, niste oameni cu arama data pe fata, o tona de mobila noua si un frigider rosu de poveste. Am invatat ca pot sa duc in spate 3 saci de responsabilitati, multa blandete si rabdare, dar si o plasa de egoism necesar si, doamne ce bine, niciun pic de razbunare! Pentru ca anul asta viata mea n-a mai fost o drama, ci o mini-serie englezeasca despre un mic industrias ghinionist caruia i se schimba norocul peste noapte.

Idee de poveste de toamna

A fost odata o nonprintesa care traia intr-un turn vechi de cand lumea, pazita doar de o pisica apriga si lipsita de rabdare
Pentru ca traia acolo sus, prin valuri de ceata si nori incarcati de gheata, nonprintesa suferea de boala vesnicului nas infundat. Milosi din fire, pitigoi cu diplome medicale aterizau pe balcon ca sa-i lase drept tratament merisor visiniu salbatic, plin de vitamina C. Fara stirea fetei insa, pisica incerca sa-i prinda de coada si le matura pe jos merisoarele, strigandu-le "N-avem nevoie de voi, ne descurcam si singure, cu crantanele cu aroma de soricei si ceai de la Farmacia Tei!"

Design de interior la nivel de amator incepator

De cand mi-am renovat apartamentul si-mi placea sa caut inspiratie pe net, am ramas cu un loc in care tot revin sa ma uit si sa revad, pentru ca din pacate, apar destul de rar noutati: http://theselby.com/galleries/. Sunt case si ateliere de artisti, asa ca fiecare interior are ceva special, exagerat, ciudat si nemaipomenit ( cum e baia asta, de exemplu, o baie prinsa intre tablele unui joc de sah, ma astept din clipa in clipa sa vad o tura care spala pe spate un cal).
Orice casa poate fi o inspiratie, poti sa ai cea mai urata casa, eu tot o sa descopar ceva care o sa-mi dea idei si o sa-mi placa.
Imi plac cel mai mult casele aglomerate, cu colectii mari si mici, pereti covarsiti de tablouri, masti sau desene copilaresti, ciudate si neinramate, cu perdele cu modele incarcate si covoare colorate si uzate.
 Casa mea e inca in formare, inca mai schimb covoare si perdele, inca n-am pus tablouri pe pereti, si am ajuns un pic obsedata de manerele de sertare, le-as schimba in fiecare zi. Noaptea, cand merg spre casa pe cel mai frumos drum, ma uit pe ferestrele luminate si scaldate in miros de gogosi, clatite sau fripturi, si vad dulapuri construite din lemn ciudat in forma de macaroane, omuleti de turta dulce prinsi de geamuri, perdele croite parca din dantele, fluturi si cozi de soparle, vaze cu flori din diamant si pisici care studiaza cu atentie fluturi de noapte prinsi de mustatile lor lungi. Atat de multa inspiratie, atat de putin timp!:)

Telefon cu majordom

  Mi-am dat seama ca in dezvoltarea mea de homo sapiens vorbitor la telefon am sarit peste o etapa foarte importanta: n-am avut niciodata telefon cu robot care inregistreaza mesaje. Am sarit direct de la telefonul cu disc la telefonul mobil gigantic. Vad in filme oameni care se intorc obositi acasa, isi arunca pantofii peste umar si se prabusesc obositi pe o canapea, dar nu inainte de a apasa pe butonul rosu al telefonului care clipaie, semn ca au mesaje. Si ce mesaje au! Numai lucruri importante: mesaje de la psihopati, mesaje de la iubiri pierdute, etc. E drept ca puteai sa lasi mesaje in casuta vocala a telefonului mobil, dar nu e acelasi lucru. Pentru mine, robotul de telefon fix era ca un fel de majordom serios, care avea grija de casa ta si raspundea demn si la telefon.
  Pentru ca moda se repeta si lucrurile vintage sunt mereu cool, asa cum mi-am luat acum cu mare bucurie frigider retro, sunt sigura ca o sa-mi iau la un moment dat si un telefon cu robot-majordom, pe care o sa-mi las mesaje singura, in caz ca nu o sa se sacrifice nimeni.

Alo?

Cabinele de telefon au devenit invizibile pentru ca nu le mai folosim. Dar ele exista in continuare, chiar daca tufele au pus stapanire pe ele si praful le-a pudrat si camuflat. Natura observa imediat cand oamenii nu mai folosesc un lucru si pune imediat mana ei verde si stufoasa pe el.
Pentru ca luna trecuta m-am mutat la casa mea si am schimbat drumurile, am inceput sa trec foarte des pe langa o cabina telefonica parasita. Pe care nici n-as fi vazut-o daca nu as fi observat ca prea imi iese mereu in cale un sobolanel sprinten. Ce chestie, m-am gandit, uite un sobolan care ma place si se bucura ca trec pe aici! Dar nu, era doar o coincidenta si sobolanelul nu-mi iesea mie in cale, ci doar se nimerea sa vina acasa exact in acelasi timp cu mine, casa lui fiind sub cabina telefonica cu pricina. Sau poate era doar un operator grabit, intors din pauza de masa.

Eu si cu mine

Nu stiu daca e o mare realizare, dar eu sunt mandra ca una din calitatile mele e ca nu-s un om invidios. Nici macar nu stiu daca exista un cuvant care sa descrie capacitatea cuiva de a neinvidia oamenii.
Poate de aceea si dorm atat de bine noaptea, nu ma compar niciodata cu nimeni, sunt exact in locul in care am dorit sa fiu, am rabdare cu dorintele care se indeplinesc mai greu si ma bucur cand cineva o duce bine, chiar daca eu o duc prost in acel moment.
Capra vecinului este intotdeauna frumoasa, dar si capra mea este la fel de frumoasa, mai bine am grija de ea in loc sa o pandesc pe cea a vecinului.
La ce trebuie sa muncesc serios insa este capacitatea mea de a ierta. N-am vazut in viata mea un om atat de greu iertator, zic mereu ca iert, dar de fapt nu iert nimic si scot instant persoana din lumea mea, :(

Povesti din metrou

Uneori trebuie sa te duci pana in Honolulu ca sa vezi ceva frumos ce vei tine minte toata viata, alteori trebuie doar sa iei metroul la Unirii, la ora 9.45.

Azi am vazut un indian atat de frumos, cu ochi de culoarea strugurilor negri si par de pantera unsa cu ulei de santal, incat m-am gandit imediat ca sunt probabil intr-un film. In realitate, oamenii nu sunt chiar asa perfecti. La fiecare curba luata de metrou, indianul se unduia elegant ca o cobra care stie sa danseze si pe muzica de fluier, si pe scrasnet de roti pe sine. Si cand a coborat din metrou, ma asteptam sa-l vad scotand din buzunar un turban auriu si fermecat, dar trenul a plecat si n-am mai reusit vad nimic.
Si mi-a mai iesit in cale tot in acelasi metrou un batranel imbracat in alt, care-si pieptana cu grija sprancenele groase si carunte cu cel mai mic pieptene pe care l-am vazut vreodata. Dupa ce mi-a prins privirea, s-a rusinat, s-a ridicat si a plecat in alt vagon, pedepsindu-ma pentru ca indraznisem sa-i privesc ritualul secret.

Colectie mentala de povesti cu crocodili

 Ma fascineaza intamplarile cu crocodili. Povestea avionului care s-a prabusit pentru ca un crocodil aflat intr-o cusca a evadat si a navalit printre calatori, calatorii s-au panicat si au destabilizat avionul ingramadindu-se toti intr-un colt.
 Povestea rusoaicei grase care a intrat cu masina intr-un pom si a fost catapultata exact pe un crocodil care-si vedea linistit de treaba in gradina unui circ. Rusoaica s-a ales doar cu niste rani minore, crocodilul a fost in schimb atat de socat incat a trebuit sa-si anuleze numarul din program.
 Povestea crocodilului bolnav care a fost gasit mai mult mort decat viu de catre un om cu inima buna. Dupa ce l-a facut sanatos, crocodilul s-a transformat intr-un caine credincios si a continuat sa traiasca langa salvatorul lui, fara sa-l muste vreodata, nici macar din greseala, nici macar la nervi.

Ce o sa-mi amintesc din perioada asta

Ca mi-am renovat casa cu multa grija si totusi mesterul a reusit cumva sa-mi puna fara stirea mea cea mai urata bagheta la faianta, o bagheta cu urme mici, de degete murdare de fantome minuscule.
Ca am gasit intr-o dimineata un diamant in chiuveta de la bucatarie.
Ca am facut o mare pasiune pentru solistul de la Arctic Monkeys.
Ca am cumparat cele mai frumoase perdele din lume.
Ca am desenat o poveste cu sobolani albastri.

Colorati si desenati

Cel mai mult si mai mult imi place sa desenez motani jupani, case de inventatori excentrici, figuri geometrice extraterestre si oameni cu capete in forma de bulina. Sper ca la un moment sa reusesc sa inramez desenele, ca sa nu mai stea in intuneric, prin sertare si mape. 

Acum cativa ani mi-am promis ca n-o sa devin niciodata om mare. Poti sa fii un om responsabil, serios si frumos chiar daca desenezi zilnic prostii, te joci, ai jucarii prin casa si inca iti plac cartile de colorat. Cand eram mica coloram tot: manualele, cartile imprumutate ( cel mai mult mi-a placut sa colorez cartea cu Habarnam), peretii, servetelele! Am ramas cu o pofta de culoare care nu pare sa treaca, am cele mai colorate lucruri prin casa, uneori am impresia ca am gusturi de paun!

Iar acum ma bucur ca pot sa fiu in continuare un om nemare, care coloreaza de zor cea mai cool carte de colorat din lume, Cartea Buna Pentru Colorat, in care am pus si eu cateva desene ( sunt alea cele mai copilaroase, cu iepuri si pui). Poate fi descarcata de pe compulsivedrawer.com sau comandata pe contul de facebook CompulsiveDrawer. Pregatiti cariocileeee!

Baiatul cu mingiuta portocalie

   Am zis ca scriu despre baiatul cu mingiuta portocalie, dar am uitat.
A fost asa, ca o metafora despre viata si n-am putut sa nu observ si sa nu spun "uite exact asa e si in viata!".
    In fata mea, pe bulevardul lung si drept, mergea un baiat imbracat foarte ciudat. In partea de sus purta sacou si camasa, ca un baiat care se duce la un eveniment special. In partea de jos avea blugi din aia cu talie pana la genunchi, care-i cadeau mereu din ce in ce mai jos. Niste pantaloni destul de incomozi, nici nu stiu cum mergea. Dar baiatului nu-i pasa de nimic pentru ca se juca cu multa pofta cu o mingiuta mica si portocalie, extrem de saltareata. A avut si pisicul meu o mingiuta gumata din asta, sarea asa de sus incat la un moment a disparut peste marginea balconului si dusa a fost, lasand un gol in sufletul iubitor de mingiute al motanului.
     Baiatul nu facea niciun pas fara sa arunce mingiuta de asfalt. Era clar ca intre ei doi exista o relatie speciala, pe care nimeni nu o va intelege vreodata. Si n-am mai vazut niciodata o mingiuta atat de fidela. Cat a inaintat baiatul pe bulevard, mingiuta a intrat in tufisuri, in curtile unor oameni, sub masini, a ajuns pana in trafic, pe linia de tramvai. Baiatul si-a pierdut de vreo 3 ori increderea ca mingiuta va fi din nou a lui. Dar de fiecare data, mingea a sfidat orice lege a norocului si s-a intors la picioarele baiatului, cuminte si ascultatoare.
     Iar eu m-am gandit ca exact asa stau lucrurile si in realitate. Oamenii si lucrurile care ti se cuvin, care vor sa-ti apartina, vor gasi intotdeauna o cale catre tine, chiar daca tu nu crezi ca asa o sa se intample, simti ca nu meriti, sau nu te mai astepti sa mai apara vreodata in viata ta.

Dilema domestica din Tei

Nu stiu ce sa ma mai fac cu bananul de la geam, s-a facut incredibil de golan. Toata ziua sta si scuipa. Frunzele lui imprastie in jur ceva lipicios si stralucitor, ca un lac vegetal incolor. Violeta de langa el sufera cel mai mult. Frunzele ei s-au facut lucioase si lipicioase, de parca s-a machiat neinspirat. Toata ziua sterg dupa el si oftez. Bananul nu zice nimic si scuipa din nou, imediat cum ma intorc cu spatele.