Tuesday, March 14, 2006

:)

Unele amintiri sunt atat de dulci.


Bunicii mei aveau o casuta la Otopeni. Stateam vara in trifoi si iepuri

mari, gri treceau pe langa mine. Erau foarte blanzi. Mai ales cel mai

mare dintre ei, iepurele Costica. Avioanele care decolau treceau atat

de aproape de tine incat ti se parea ca ating varfurile copacilor. Si

erau doi nuci imensi, care in mod sigur ajungeau la burta avioanelor.

Si erau multe flori: narcise, lalele, condurul doamnei si sangele

voinicului. Si atat de multe galbenele si sulfina incat le mai visez si

astazi. Mancam macrish si culegeam violete de sub un corcodus cocosat.

Acolo aruncase bunicul meu un sarpe pe care il omorase. Coincidenta sau

superstitie adevarata, cateva zile mai tarziu am vazut un alt sarpe pe

acolo. Probabil jumatatea. Cand nu mancam corcoduse, mancam mere verzi

sau cirese albe. Sub un cires l-am pierdut pe Fierosu', un soldatel pe

care bunicul meu il facuse la turnatorie din fier. Fierosu era un

soldatel criminal. Jucandu-ma de-a piscina, Fierosu se aruncase de la

trambulina si nimerise cu cutitul ( era indian, tinea mereu cutitul la

indemana) drept in gatul fiului sau, Generalul. Il decapitase pe loc.

Karma a vrut apoi ca Fierosu sa se piarda sub un cires in salbaticie,

ca sa-si ispaseasca pedeapsa. L-am gasit din intamplare 2 ani mai

tarziu. Un pic mai batran si mai intelept.


Erau foarte multe pisici. Doi vecini aveau doi motani: Cico si Pepsi.

Alti vecini il aveau pe motanul Pufulica, cel ce fura sosete si haine

chiar de pe tine. In timpul revolutiei, in timp ce se tragea din toate

partile, bunicul meu a dormit acolo ca sa nu cumva sa se dea foc la tot

ce era acolo. Toti cainii si toate pisicile din imprejurimi,

inspaimantate de ceea ce se petrecea, s-au strans la usa lui. Asa si-a

petrecut bunicul meu revolutia: intr-o cabanuta cat o camera,

inconjurat de pisici si caini straini, care tremurau, uitand ca nu se

pot suferi.


Dupa revolutie, bunicii mei care nu erau de fapt decat niste lucratori

ai terenului, s-au pomenit ca proprietarul de drept vinde locul. Acum

sunt case de fotbalisti pe acolo. Niste vile imense, moderne cu piscina

si teren de tenis. Probabil pe locul unde s-a pierdut Fierosu' este

acum un sezlong elegant si gazon ingrijit. Uneori mi se face foarte dor

de trifoi.
Image hosting by Photobucket

5 comments:

Anonymous said...

Multi dintre cei de varsta noastra au avut o copilarie ca aceea descrisa de tine. Eu inca n-am reusit sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu voi mai avea niciodata senzatiile alea si ca nu ma voi mai simti niciodata ca intr-un anumit moment pe care nu l-am pretuit cum se cuvenea (dupa mintea mea de acum). S-au dus zilele alea. Cine mai are timp de contemplare ca atunci ? :) Poate ca suflet de copil ar mai fi, dar la ce bun ?

Anonymous said...

Poate soldatelu o sa-i dea afara de-acolo intr-o zi...I am so hoping that

Anonymous said...

Razbunarea lui Fierosu' - sau Fierosu' se intoarce

Anonymous said...

Pfuuu, ce ma termini cu posturile astea! Am fost niste norocosi sa avem asa copilarie... fara pokemoni, chat si jocuri video.

Nu te cunosc, nu ma cunosti, dar cert e ca de ceva timp ma dau pe blogul tau zilnic. :)

Multumesc

Anonymous said...

Multumesc si eu :)