Monday, February 12, 2007

Despre juve si alti cavaleri din cartile de joc

La tara, valetului din cartile de joc i se zicea juve. Ceea ce mie mi se parea un nume urat, desi intr-un mod ciudat i se potrivea, pentru ca toti valetii din cartile de joc au figuri cam vulgare, cu mustacioare indreptate cu foarfeca si privirile fugind dupa slujnicute ( dupa parerea mea, toate cartile de pana la 5 din pachet erau slujnicutele).

De jolly jocker imi era frica. Avea privirile alea rautacioase, mereu colorat si pus pe ras isteric, genul de om care-ti pune piedica atunci cand treci pe langa el si rade de se prapadeste de cazatura ta. Am intalnit multi oameni cu fete de jolly joker: cu fete rotunde si imbujorate, aduceau un pic cu dovlecii portocalii de halloween, dar care nu inspirau deloc incredere. Poate pentru ca e un pic ciudat sa vezi pe cineva care are intotdeauna colturile gurii indreptate in sus.

Pentru mine regii erau intotdeauna grasi, pasionati de haine din atlazuri bogate, pline de perle si diamante si dormeau cu coroana in cap si o lingurita in mana. Tot ce ii interesa era sa aiba un porc cu un mar in gura pe masa si o femeie frumoasa care sa dea din gene pe langa ei. De fapt, cam toate figurile masculine din cartile de joc sunt afemeiate si par sa faca umbra pamantului degeaba, la ferestrele lor. Mai putin asii, care de fapt nu au figuri deloc si sunt un fel de androizi buni la toate.

4 comments:

Fille en Aiguilles said...

primul meu pachet de carti de joc era rusesc si mirosea tare frumos. hai ca "juve" mai e cum mai e, dar "juvete" e si mai urat, puah

Anonymous said...

Noi le spuneam "jaleţi" cand eram mici. Adica stiam ca se zice "valeti", dar vedeam ca scrie "J" pe carte, asa ca ne inchipuiam ca n-o fi corect..

Anonymous said...

juvete, damă, popă
eu vreau cărţi din ălea cu ,,ghindă'' şi ,,tobă'' cu care jucau pensionarii în faţa blocului
când eram copil jucam cu cărţi convenţionale şi niciodată n-am putut să pun mâna pe un pachet din ălălalt
nici acum nu ştiu care e treaba cu cărţile celelalte, cărţile îngălbenite care miroseau a tutun şicare când erau trântite pe masă făceau un zgomot distins, serios

Anonymous said...

carti de joc... amesteci un pachet de oameni, barbati, femei, tineri, batrane, pensionari, studente si astepti sa vezi cine trece primul... iluzia ca tu i-ai adus pe toti laolalta seamana cu cea ca-i poti defini dupa initiala si mustata. numai ca tu poti doar sa-i astepti la gura metroului si sa-i observi daca vor martisoare. din pachet nu iese nimeni neobservat...