Tuesday, January 27, 2009

Rabbit hole day

Photo

Luiza ma indeamna sa scotocesc prin vizuina iepurelui meu. Pentru ca tot nu mai fusesem in vizita la el de cateva saptamani, mi-am pus papucii si halatul si m-am dus la el acasa. Singura casuta sufocata din multimea de blocuri. Unde ceaiul redevenea planta in cani, o nevastuica impaiata se misca nestigherita pe acolo, pufuri de par se intepeneau ori de cate ori se facea curent cu baia, perdelele nu mai fusesera trase de cand lumea asa ca devenisera mai flexibile de felul lor si era prea cald, pentru ca toate caloriferele ramasesera puse pe -5.
Seara am vazut la stiri, desi eu n-am televizor, ce se intamplase. Acum e bine, la spital, intoarce plapumile pe dos acolo.

Photo

7 comments:

Sinbad said...

Senzatia stranie de a participa la constructia unui vis… Cuvinte evocand imagini ca niste recipienti bizari,cu continut greu de descifrat: ar putea fi elementele unui cosmar, insa, la fel de bine pot fi promisiunea unei impacari.

Se zice ca in calitate de meteorolog, daca nu stii cum va fi vremea la noapte poti afirma cu certitudine ca va fi intuneric. Asa sunt si reveriile despre care se poate spune destul de precis ca imprudentul visator lor nu isi va atrage foarte curand reprosul de a avea mintea prea odihnita.

Vlad Stroescu said...

Ce chestie, io sunt rezidentul care îl îngrijeşte. Am fost puţin îngrijorat, la internare semăna cu un cocker spaniel şi se înmulţea prin diviziune. Acum însă e mult mai bine, la vizită stătea pe candelabru citind din Coşbuc. Mi-a luat stetoscopul de la gât, şi-a băgat urechelniţele în nas (că din urechi îi cădeau) şi a început să facă avansuri mopului infirmierei.

Anonymous said...

seamana la inceput cu filmul "dumbrava minunata" dar la sfarsit nu mai stiu bine cu ce seamana.oricum e de bine.

Iren said...

vlad stroescu: eu ma gandeam ca a ajuns la spital, cu o viroza, dar vad ca a fost internat in alta parte. bietul iepure de martie :(

luminitza: din dumbrava minunata am ajuns in dumbrava cea ciudata

luiza said...

vlad, da' cât trebuie să mai stea acolo? sper că nu stă în acelaşi salon cu-o mână de pensionari furioşi.. ce-i daţi să mănânce?

Michi said...

Textele tale ma aduc pe o lungime de unda frumoasa, pe care in ritmul cotidian o pierd si pe care tot incerc sa o regasesc.
Mulţam..

Iren said...

michi: cu foarte mare placere. pentru gasit o lungime de unda frumoasa mi-am facut si eu blogul si chiar asta a devenit. dar ma bucur ca nu e doar pentru mine.