Tuesday, June 06, 2006

bunny yawns



link
via notcot

Sa ai 26 de ani si sa nu fi vazut niciodata in realitate un iepure cascand! :(
Ca sa te mentii supla si plina de energie trebuie doar sa consumi un fibrobar in loc de alte mancaruri pline de calorii. Oare oamenii care dau sfatul asta au gustat vreodata un fibrobar? Are gustul cam cum cred eu ca are un elan rasuflarea dimineata, dupa ce toata noaptea a mancat scoarta de copac batran.

Monday, June 05, 2006

Prima mea experienta cu pantofi cu toc

Am baut o limonada, m-am invartit prin camera, am incercat sa fac niste miscari de gimnastica si pisicul mi-a ros picioarele, mainile si o parte din abdomen. Asa ca sunt mult mai calma acum:D

Tot voiam sa scriu despre momentele mele de cochetarie. Fac orice, imbrac orice, numai nu ma pedepsi sa port pantofi cu toc kilometric. Avand in vedere ca am avut de obicei prieteni inalti, se presupune ca sunt obisnuita cu tocurile mari. Dar nu; am preferat sa fiu mica si sa bazai, invartindu-ma in jurul lor si ajungadu-le pana la umar, decat sa fiu mai inalta, pe tocuri si sa ma simt ca o girafa. Pentru ca ma simt foarte bine la inaltimea mea (proaspat masurata) de 1.63.

Pantofii cu toc sunt o tortura. Chiar daca esti obisnuita cu ei, pana la sfarsitul zilei ai spatele si picioarele terminate. Bineinteles nu intotdeauna am nutrit astfel de ganduri in ceea ce priveste pantofii cu toc. In liceu, pentru ca nu prea aveam voie sa port, as fi vrut numai asa ceva. La banchetul de absolvire, in clasa a 12-a, s-a ivit in sfarsit momentul potrivit. Asa ca m-am lacomit si mi-am cumparat pantofii cu cele mai inalte tocuri din lume. Catarata pe ei aveam impresia ca ceilalti oameni sunt cat niste furnici. Mergeau si super bine cu fustita mea neagra si scurta. Ce mai, eram sexy si chipesa ca o tuberoza cu tulpina gigantica.

Evident, nefiind obisnuita cu tocurile alea, mi-a fost cam greu sa merg pe strada asa, sa ajung pana in statia de masina, sa ma catar in masina si sa ma duc la o prietena sa o ajut sa se aranjeze, cum era planul. Ma simteam cam asa cum ar trebui sa se simta un paianjen cu picioare lungi si foarte, foarte subtiri daca s-ar incalta cu niste pantofi cat corpul lui de mari. Atunci am descoperit ca pantofii cu toc merg mana in mana cu masinile mici personale sau cu taxiurile.


Dupa o ora, nu-mi mai simteam deloc corpul de la gat in jos. Imi venea sa termin cu toata cochetaria si sa ma incalt in adidasi. Ce bine as fi facut. Dar nu, trebuia sa-mi duc crucea mai departe si sa ma duc la banchet in starea in care eram. Tocmai pe insula Herastrau.

Pana la urma m-am obisnuit oarecum cu durerea cumplita si eram mai sprintena. Am ajuns la petrecere, m-am fatait pe acolo. Deja eram mult mai sigura de mine si de echilibrul meu.

Pana cand la un moment dat, mergand eu pe o potecuta pietruita, printre niste boscheti artistic amenajati... O prietena mi-a povestit cum a auzit un vaiet slab si m-a vazut disparand intr-o tufa, lin si gingas. Pur si simplu, nu stiu cum, picioarele mi-au cedat, mi s-au taiat genunchii si am cazut fara motiv. Mi-am facut un genunchi praf. Dar ce este mai grav este ca mi-am facut si dresurile praf.

Stateam in tufis si ma gandeam eu ce mama naibii fac acum. In liceu este mare rusine sa cazi pe jos, mai ales la banchetul suprem. Am pandit in tufis pana cand a trecut o colega mai corpolenta, i-am cerut ajutorul si ascunzandu-ma dupa ea ( eu fiind la fel de subtire ca creion cu mina 05 in liceu), am ajuns la toaleta unde am reusit cu chiu si vai si cu ajutorul altor colege sa ma redresez (la propriu si la figurat).

Pantofii cu toc sunt un articol de baza in garderoba unei femei adevarate. Banuiesc insa ca eu insa n-am ajuns inca in acest stadiu. Sau daca am ajuns atunci, mai demult, la sfarsitul clasei a 12-a, inseamna ca acela a fost un moment de cotitura, in care am ales drumul involutiei, adica al unei vieti comode, dar cu coloana vertebrala intacta.

O zi grea

Asa imi vine cateodata sa plec in Honolulu si sa raman acolo. Definitiv!

Asa as vrea ca anumite persoane sa ma lase in pace sa bloghez ce vreau eu. Nu e un blog de cariera, nu e un blog care cauta cu lumanarea celebritatea, nu ma intereseaza sa formez opinii, sa educ oameni, sa scriu lucruri serioase. Este locul meu virtual unde ma simt bine si ma relaxez. Nu ma intereseaza ce as putea face ca blogul meu sa devina "si mai si".

Asa as vrea sa nu mai visez fire de bambus singure si amarate, care se leagana intr-un colt ca niste orfeline, nici videoclipuri cu pet shop boys ( ca nu-mi plac!!!), nici solisti de muzica usoara care fac karaoke taman in mijlocul unui film asiatic regizat cu mare talent de insasi persoana mea. Mi-e ingrozitor de dor de visele mele de odinioara, care pur si simplu ma relaxau si erau colorate, si palpitante si nu aveau iz de anii '70. Mai lipseste ca in visele mele cu barbati
(dammit, si astea foarte rare :D) sa apara tipi cu perciuni stufosi, mustata si pantaloni evazati pentru ca nervii mei sa fie total la pamant.

Asa as vrea sa mai am si eu o viata personala, sociala, nu numai munca si iar munca.

Asa as vrea sa fi avut azi o zi zen. Ma duc sa beau o limonada si sa ma calmez.

Sunday, June 04, 2006

Julian de Narvaez




link

The daughters of the wind



link

Sarah Jane Szikora






More humourous art by Sarah Jane Szikora here

Duminica pe vremuri

Inainte de revolutie, toata lumea avea liber doar duminica si nu stiai cum sa te bucuri mai mult de ea. Voiai sa faci prea multe si nu reuseai sa faci nimic. Duminica, mama dadea cu aspiratorul ( un aspirator vechi, imens, care arata ca o capsula spatiala si mirosea a praf mov). Duminica era zi de mers in parc, dat in leagane si pe tobogan, mers in vizite si jucat cu verisorii. Tot duminica ma uitam la seriale pt copii si la magazinul duminical, unde aveam 5 minute de desene animate. Duminica era ziua in care imi scoteam absolut toate jucariile din dulap ( toate de la Aradeanca) si le imprastiam prin casa pentru ca apoi sa ma joc doar cu o maimutica oribila ( stiti alea crem, cu fata din plastic si restul corpului blana artificiala). Ii pusesem maimutei numele Cibi, dupa numele unui vecin misterios care statea pe acelasi palier cu noi, dar pe care nu-l vazusem niciodata la fata. Cred ca vecinul Cibi era securist pentru ca bunica era inspaimantata de faptul ca el ar putea afla vreodata ca pusesem maimutei numele lui. De asemenea duminica era ziua in care se faceau prajituri si familia lua masa impreuna, la televizor. Cele mai bune prajituri, care nu or sa se mai faca niciodata in univers.

Saturday, June 03, 2006

Installation arts. Sabina Lang/ Daniel Baumann



O altfel de carare spre Oz




Cladirea care gazduieste cu chirie o familie de baloane de sapun :)

link

Jacek Yerka




link

Friday, June 02, 2006

The polite umbrella



You can shrink or adjust this umbrella with a simple control in the handle.

link

Umbrelele sunt una din obsesiile mele. Iar una politicoasa chiar imi lipsea.

nighty night

In ultima vreme n-am avut chef sa ies foarte mult prin oras, mai ales dupa serviciu. Este si asta e un avantaj cand esti singur, de capul tau. Nu esti nevoit sa-ti faci programul dupa al altuia si poti sa lenevesti cat vrei. Asa ca incepi sa ai o relatie foarte speciala cu pijamaua. De fapt pijamaua a devenit un reper semnificativ in existenta mea. Daca eu ajung acasa si m-am schimbat in pijama si ma suna cineva ca hai afara, raspunsul invariabil este "sorry, dar nu se poate, m-am schimbat in pijama". Este ca si cum schimbatul in pijama nu mai poate intoarce timpul inapoi, zarurile au fost aruncate si nu te mai poti intoarce din drum. Trebuie sa-ti urmezi calea. Adica sa sari in pat si acolo sa ramai! Pentru ca pijamaua este acel vestmant sacru, de care sunt legate atatea ritualuri: demachiatul, spalatul pe cap si uitatul la scooby doo, de exemplu sau mancatul de bomboane in mijlocul patului, in timp ce afara ploua si tu te uiti la filme de groaza.

Un prieten se minuna de capacitatea mea iesita din comun de a mai schimba atat de repede. Circula un mit urban printre prietenii mei conforma caruia eu m-as schimba in pijama inca din lift!

Senzatii bune

Mirosul de ceai de tei de la teii infloriti din cartierul meu, mirosul de paine prajita, de dulceata de visine pusa in clatitele calde, de vata de zahar si floricele in parcul de distractii de la mare, cum mirosea un fost prieten al meu cand se imbraca cu un tricou proaspat calcat, mirosul de zapada proaspata ( si cum scartaie zapada sub picioarele unui caine), mirosul de carti vechi, cu pagini ingalbenite, mirosul de lapte al puilor de animale, care icnesc de grasi ce sunt atunci cand ii iei in brate, mirosul de apa sarata de la mare.

Thursday, June 01, 2006

Starea mea de azi



Eu sunt ala din stanga voastra!

from here

:|

Urasc din tot sufletul meu parintii care merg in parc cu copiii, stau doar 5 minute si apoi le zic: "Hai acasa, dobitocule. Ai mai vrut sa-ti iei si bicicleta dupa tine!" Urasc sa aud parinti care le spun copiilor ca sunt idioti sinistri, imbecili si tampiti. Imi vine sa-i pun in fata unui leagan si apoi sa fac vant leaganului, sa vina sa-i loveasca cu putere drept in fata. Pentru ca exact asta fac si ei sufletului unui copil cand il injura in halul asta.