Status update

Imi dau seama ca ultimele posturi de aici sunt un pic enervante. Fericire, liniste, libertate blabla. Cred ca o sa-mi treaca repede, nu cred sa mai dureze mult. Fericirea are un obicei prost: goleste mintea si te indeamna doar sa razi, sa bei bere in continuare si apoi sa dormi si apoi sa bei iar bere si sa razi. Si trece timpul si iti dai seama ca tot ce ai creat in tot timpul asta e doar o minunata si rotunda burta de bere. In astea 2 luni am reusit cu multe sfortari, printre beri, sampanii, iesit nonstop in oras si desenat, sa scriu doar o carte mica-mica, cu povestiri mici despre micile mele iubiri esuate. Ca m-am gandit ca merita sa fie toate stranse la un loc. O sa fie cu ilustratii, asa ca o sa mai treaca insa o vreme pana sa fie gata.
Si am inceput si o carte la fel de mica-mica plina de nonsens, care ma face sa zambesc in timp ce o scriu. Si intre timp ma tot gandesc si ma razgandesc in ceea ce priveste cea de-a treia carte, care se scrie foarte greu. Cartile sunt tot un fel de oameni, greu de prins si inteles.  Iar asta e un om serios care vine incet spre casa, fara graba, oamenii seriosi nu alearga niciodata de nebuni pe strada.
Si-n timp ce scriu si scriu si scriu imi dau seama ca nu vreau sa fiu nici scriitor, nici om de cultura, nici intelectual. Eu nu vreau sa fiu nimic. Eu vreau doar sa nasc personaje si sa scriu.

Pune in valiza tot ce-ti place acum

La un moment dat o sa ma aplec si o sa scot de sub pat o valiza grasa, in care o sa pun bucati din binele de acum. Cand viata ta e foarte buna, e intelept sa pui de-o parte si pentru zile negre, nu? Asa ca pun de pe acum o omleta gigantica, facuta fara graba la ora 11 dimineata, capsune cu frisca indesate intr-o cupa de sampanie, filme de toate felurile vazute in toiul zilei, cu perdelele trase ca sa nu strice soarele atmosfera, tenisi roz murdariti de ploaie, capace de bere castigatoare sau necastigatoare, sms-uri cu "hai sa ne vedem", usi de dulap pictate la 6 dimineata si macat un picior de pat asezat in mijlocul camerei, pentru vise best-seller. Si un ceas stricat, ca e bine sa ai mereu timp.

Spranceana-party

M-am trezit dimineata cu cateva bucati de sclipici in spranceana stanga. Avand in vedere ca eu nu ma machiez cu sclipici, ca nu ma duc la petreceri unde ploua cu sclipici, ca nu mi se arunca in cap cu confetti cu sclipici ( ce pacat ca nu) si ca nu am pernele umplute cu sclipici, am inceput sa ma gandesc de unde a aparut sclipiciul. Ori intra cineva pe geam ( pentru ca, mai nou, mi-am pus patul langa geam, sfidand normele feng shui) cu un plic de sclipici si-mi toarna in ochiul stang in timp ce dorm. Este vorba probabil de un nou tip de Mos Ene, mai hipster si mai glamouros, care nu lucreaza cu nisip ca irita corneea. Ori in spranceana mea stanga exista un zacamant de pirita pe care nu ma pricep sa-l exploatez. Ori, cel mai probabil, in spranceana mea stanga se dau niste petreceri nemaipomenite, cu lasere, alcool si femei care danseaza in custi, unde eu nu-s invitata. Probabil invitatii imi pun somnifere in ceai in fiecare seara sa adorm naibii mai repede ca sa-si poata ei face de cap la mine pe cap.

Cine iese pe balcon

Tot mergand eu vesela si uitandu-ma pe sus, am observat ca pe balcon ies foarte multi pantofi. Pantofi care vor sa evadeze, sa se sinucida, sa fumeze o tigara sau sa mai strige la un caine, la o dama. Pantofii sunt asezati mereu pe cea mai subtire margine a balconului, uneori par ca leviteaza. Mai vad caini seriosi, stand in doua picioare, foarte atenti la tot ce se intampla in jur. Caini care se cred probabil foarte inalti, mandri ca sunt atat de marinimosi si ca desi au atatia metri, nu se apuca sa calce pe nimeni in picioare. Mai vad pisici ghemuite, care fac ochi ingusti, de asiatici. Studiaza miscarea frunzelor si a penelor. Mai vad ursuleti proaspat spalati, gata sa se lase trasi de curent, perdele umflate de vant, copiii care arunca veseli cu tot ce le cade in mana, mame care tipa la copii pe bicicleta dar si femei fatale care se rujeaza la soare, precum si oameni care se cearta la telefon, se pupa sau explica adrese. Pasari de toate felurile, marimile si culorile - pentru ele balconul e o cafenea de aeroport cu sau fara bucatarie care prepara firimituri frappe. Ieri am vazut si un cactus cu 4 maini si doi ochi normali. Invata sa se bronzeze la luna.

Poveste de seara cu o morala cam chioara

La nr. 34 locuia un varcolac. Langa el, la 36, platea chirie un pitpalac. In zilele cu soare, varcolacul iesea in fata portii si juca fotbal cu un capac in timp ce pitpalacul iesea la geam, scotea o cutie argintie din buzunar si incepea sa prizeze tabac. Varcolacul era mare si gri, un adevarat malac, in timp ce pitpalacul - un pasaroi mic-mic, desi manca extrem de mult spanac. Erau atat de diferiti incat nimeni nu concepea ca ar putea sa fie prieteni. Poate doar cunostinte intamplatoare, asa cum se numesc cei cu care imparti o telecabina, o urcare cu liftul sau o excursie cu scoala, intr-o masina. Dar, cu toate astea, cei doi s-au apropiat, au discutat despre dragoste si politica si au lasat diferentele la o parte, la o placinta de rubarba si un cozonac cu mac.
Varcolacul era fericit, nu mai bea ca inainte foarte mult coniac iar pitpalacul renuntase la prietenia incompleta pe care o avusese inainte cu un rac. Diferentele i-au ajuns insa din urma in vacanta de vara, cand s-au dus sa faca plaja langa un lac. Era duminica asa ca era aglomeratie, nu mai aveai unde sa arunci un ac. Si nervii pluteau in aer, intrand in narile celor ramasi pe margine, carora situatia nu le era deloc pe plac.
Asa ca varcolacul s-a apucat sa faca ce stia el mai bine: sa urle, sa rage, sa muste si sa arunce cu umbrelute de soare in nudisti. Si lucrul groaznic s-a intamplat: in toiul crizei i-a dat si pitpalacului un bobarnac. Atat de jignit a fost casnicul pitpalac de acest oribil bobarnac, incat si-a bagat pe loc costumul de baie in sac si a plecat acasa. Iar varcolacul a ramas singur pe plaja pustie, cu buzele umflate in forma de colac. Varcolacul a inceput sa bea din nou coniac, pitpalacul l-a bagat din nou in seama pe rac iar vecinul de la nr. impar 35, un pupazoi exhibitionist, imbracat mereu intr-un negru parpalac sarac, a concluzionat: Nu te imprieteni cu un varcolac daca nu esti in stare sa suporti un bobarnac.

E bine sa te gandesti din cand in cand si la degete

N-am mai vazut pe nimeni, de multa vreme, sa-si ridice degetul mic in timp ce bea ceva, orice, dintr-o cescuta sau pahar. Poate ma invart in cercuri de oameni prea simpli. Sau poate a venit momentul sfarsitului domniei degetului mic. Poate a venit momentul sa avem doar 4 degete. O sa-mi lipseasca totusi bietele de ele in zilele de vara, cand e prea cald sa te tii de mana cu cineva, asa ca ne tinem doar de degetele mici pana cand incep sa doara. O sa-i scutim doar pe muzicieni de aceasta disparitie. Pianistii vor putea chiar sa se duca la Oficiul de Impartire Sociala a Degetelor si sa ceara pana la maxim 3 degete mici in plus la fiecare mana.
Personal, mie mi-ar placea sa vad manile terminandu-se cu un alt deget mare. Am avea astfel maini simetrice si in zilele astea in care traim avem nevoie de cat mai multe putere, chiar fie si in degete.

Teorii

Am eu o teorie: cum ca locul il face pe om ( in afara de nume, haina, familie, scoala, tunsoare, buletin meteo, prieteni, vecini etc.)
Daca treci des pe Str. Frumoasa o oarecare trasatura a corpului tau devine un pic mai frumoasa, daca mergi pe Str. Portocalelor ori devii un pic portocaliu, ori capeti aroma de oranjada, daca ajungi pe Str. Furculitelor trei degete de la mana dreapta se preschimba intr-o furculita. Si tot asa. Cand cunoasteti un om fiti atent unde locuieste, unde se afla locul lui de munca, cam pe ce strazi trece zilnic si o sa aflati cum e el de fapt. Eu, de ex, pentru ca am trecut mult prin Piata Romana, lobii urechilor mele ( foarte dacici cand eram mica) s-au romanizat. Si pentru ca stau pe o strada cu nume saltaret din punctul meu de vedere, topai de fiecare data cand ma duc sa cumpar paine.

Ca sa nu uit ca binele e mereu pe aici, prin jur

Sunt mult prea zen saptamanile astea ca sa nu scriu posturi "de atmosfera" :)
Imi plac niste momente si-mi place sa constientizez ca-mi plac.
Cand deschid usa de la intrare dupa un drum lung si obositor. E trecut de miezul noptii, vin dintre straini si acum sunt brusc printre lucrurile mele. Aprind o veioza grasa si prietenoasa. Pentru ca n-am usa la bucatarie, la mine in hol se strang toate aromele de ceai si esente si parfumuri puse intr-o cutie. E un miros dulce-acrisor care nu miroase a nimic cunoscut, dar e mirosul de acasa, unde totul e linistit si sigur.
Cand vine cineva pe care-l astept cu multa nerabdare, ma tot uit pe geam sa-l vad daca apare pe strada. Nu e punctual si intarzie. Noroc ca nu am ceas la mana ca sa ma uit din minut in minut. Si atunci cand suna interfonul, eu sunt bineinteles in partea cealalta a casei si alerg, ma lovesc de colturi, ma impiedic in mobila, dar ajung si apas pe buton ca sa aud ca spune "eu sunt".
Prima plimbare de noapte din luna mai cand observ brusc cat de inverziti sunt pomii, miroase a mana maicii domnului, a tei si lamaita. De obicei si a asfalt incins, intotdeauna trec pe langa masina care spala strazile.
Placerea de a tine in mana o cana galbena nou-nouta. De a cumpara o lingurita de ceai care seamana cu un polonic pentru pitici. Sau de a manca un castron de capsuni la 6 dimineata in pijama si pulover gros cu nasturii incheiati incorect, stand la geam, in racoare si soare.

Castigatori si planuri

Castigatorii concursului cafegiu sunt urmatorii, de fapt urmatoarele: Luiza, Catalina si Monica.
Puteti sa va luati pachetul de cafea astfel: ori va duceti in dupa-amiaza asta, maine sau sambata, dupa ora 12, la targul de cadouri de la Dalles ( o sa va dau pe mail parola cu care sa demonstrati ca ati castigat) ori, daca nu puteti si nu puteti, vorbim pe mail si ne vedem si va dam eu sau Radu pachetul saptamana viitoare. Pana una-alta scrieti-mi pe teamindster arond gmail punct com ca sa hotaram ce si cum :)
Si m-am hotarat sa dau cadouri cam din 2 in 2 saptamani. Peste doua saptamani o sa puteti castiga ceva inventat de mine: o cutie plina de nimicuri, amanunte si lucruri nu foarte utile. Si peste alte doua saptamani o carte handmade facuta de mine cu 2 povestiri si ilustratii facute evident tot de mine. Si tineti-mi pumnii sa nu iasa ceva odios!

Cafea, ursi si concursuri

Ursul care nu stia sa faca nimic

A fost odata un urs care nu stia sa faca nimic. Nu stia sa mearga pe bicicleta, sa conduca o masina, sa aiba o afacere, sa faca fursecuri, sa comande online lucruri, sa foloseasca un computer, sa sarute pasional o ursoaica, sa darame un stejar dintr-o lovitura, sa ia miere din stup fara sa fie intepat de cel putin 10 ori, sa-si faca parul castaniu si matasos, ca-n reclamele pentru samponul ursilor bruneti, sa citeasca fara sa-si miste buzele si multe altele.

Si cum statea el asa ganditor si amarat pe o buturuga, a simtit un miros bun si brun in acelasi timp. Ceva ce-i facea pofta sa se ridice si sa plece. Sa faca altceva decat sa stea si sa se vaite in sinea lui ursuza. A pornit pofticios in cautarea mirosului gustos si a ajuns in fata unei case. La un geam deschis statea un barbat barbos si ochelarist care savura o cana mare de cafea.

- Ce e aia, intreba nepoliticos ursul. 

Barbosul insa nu se intimida si-i turna si ursului o cana de cafea, pentru ca asa sunt cafegii, d-abia asteapta sa imparta o cafea buna cu altcineva si sa stea cu acestia la o vorba, doua.

Si tot vorbind ei, imbatat de parfumul exotic al cafelei si de gustul ei amarui, dulce-aspru, ursul isi deschise sufletul barbosului.

Dupa trei saptamani de la aceasta intamplare, ursul statea  iar pe buturuga lui gandindu-se la viata lui. Dupa trei biciclete rupte sub greutatea lui, barbosul il invatase in sfarsit sa mearga pe bicicleta. Urma sa conduca pentru prima oara in viata lui o Dacie veche si galbena peste doua zile. Si tot peste doua zile barbosul ii planificase o iesire la cafea cu o ursoaica trupesa si bruneta din cartier. 

- E bine, isi spuse ursul, turnandu-si delicat din ibric inca un pic de cafea fierbinte, avand grija sa nu-si friga pernele de la degete.

Eu cred ca minunata cafea din poveste ar putea fi cafeaua Papa Jacques. Nu o puteti gasi in orice magazin, e proaspat-prajita si are un gust extrem de bun si nu v-as povesti de ea daca nu mi-ar placea mie foarte mult. Daca vreti si voi sa vedeti cum e, lasati aici un comentariu. Radu, the coffee-man de la Papa Jacques are 3 pachete de dat cadou asa ca voi face maine dupa-amiaza (joi, 21 aprilie, ora 15) o tragere de sorti si 3 dintre voi vor putea bea cat de curand o cafea buna. 

Sau, daca n-aveti chef de tragere la sorti, va puteti duce sa incercati sau sa cumparati un pachet de la targul cadourilor de la Sala Dalles. Il gasiti pe Radu la parter, prajind de zor cafea.

Un moment mic aici, un moment mic acolo

Zilele astea sunt zile de jucarie, cu griji de marimea ochilor de gandac, cu plimbari lungi, cu bombaneli ca inca nu e soare si cald ca sa fie totul perfect-perfect, cu omlete batute fara nicio graba si ceaiuri galbene si rosii facute la cele mai aiurite ore, cu friptura la gratar in loc de sedinta, cu oameni pe care nu i-am mai vazut de mult timp, cu filme si teatru si buzunare pline de bilete, cu flori pe masa din bucatarie si cani noi cu buline. Am din nou senzatia ca tot timpul din lume e de partea mea; mi-a fost atat de dor sa am din nou nervi linistiti, asezati pe randuri, in functie de marime, rang si culoare, ca niste soldatei in cutii, care nu au fost niciodata la razboi.

Din insemnarile unui antropolog oarecare

Pentru ca sunt un antrolog preocupat de gesturile marunte ale oamenilor obisnuiti m-am hotarat sa studiez strambatul din nas. Fac asta de aproape o luna de zile. Stau ca un paianjen la panda si cum stramba cineva din nas, prind repede miscarea si o sigilez intr-o cutie de chibrituri. Apoi o pun intr-un fel de insectar care se numeste "strambatar" si o cataloghez cu grija. Asa cum niciun fluture nu seamana cu altul, nicio strambatura nu seamana cu alta. Unii oameni se stramba tuguindu-si de asemenea si buzele, ca si cum ar vrea sa-si pupe singuri varful nasului. Unii isi muta gura in partea stanga, de parca ar vrea sa vada cat de aproape de ureche o pot duce. Altii isi muta gura in partea dreapta si parca isi doresc sa o lase parcata acolo.  Altii isi deschid larg narile, ca si cum ar face curatenie de primavara si vor sa lase sa intre soarele si aerul curat in cele doua boxe intunecate. Altii, dimpotriva, par sa-si blocheze nasul si sa-l inconjoare cu o invizibila banda galbena de protectie "pe aici nu se trece". Altora le freamata nasul intr-un mod ciudat si d-abia atunci observi cat de tare seamana nasul lor cu un plop. Si altii stramba din nas in interior. Dar pentru strambatul nasului din interior imi trebuie cu totul alte instrumente de observatie asa ca voi reveni cu informatii intr-o alta zi.

Misteriosul ilustrator de la etajul 3

Nu prea mi se mai intamplase sa stau pana seara tarziu facand ceva ce-mi place atat de mult incat sa nu vreau sa ma duc la culcare, sa vreau sa nu se mai termine niciodata. Asa cum simteam cand eram mica si ma jucam. Pe nesimtite se facea miezul noptii si joaca era in toi si venea mama in pijama, tipand in soapta sa ma duc imediat la culcare. Dar toata lumea stie ca daca joaca moare, nu o mai poti invia a doua zi.
Apoi in gimnaziu faceam reviste pe care le copiam la indigo. Si ma prindea miezul noptii tot desenand si scriind la lumina neprietenoasa a lampii de sus.
Si apoi vorbitul cu orele la telefon cu baieti. Nu ne spuneam nimic, dar nimicul asta hranea fluturii din stomac si le facea aripile mari si puternice.
Si apoi scriam proiecte pentru facultate, de multe ori scrise de mana. Si scriam pagini multe, multe, ba pe pat, ba pe jos, ba pe scaun, cu geamul deschis ca sa intre aer curat si tipete de cucuvele si vecini, fara muzica, fara internet, doar cu 30 de carti deschise peste tot in jurul meu. Si nu voiam sa ma culc pentru ca-mi placea ce scriam acolo si aveam milioane de idei.
Si acum cateva zile, cand uitasem cum e sa amani somnul si nu pentru cineva, un film sau o carte, am descoperit ca se face ora 2 dimineata si eu inca mai desenez cu tus rosu si tus negru ilustratii pentru povestile mele din cap, nescrise inca nicaieri. Pentru ca-mi ieseau asa cum doream sa-mi iasa, aveau o lume a lor, separata de a mea. Si am fost atat de fericita ca inca mai pot sa ma bucur 100% pentru ceva incat m-am dus repede si am baut un rest de sticla de sampanie. Si apoi m-a durut capul toata ziua dar durerea de cap de la sampanie e mai dulce decat alte dureri asa ca a fost ok.
M-am apucat greu de desenat. Sunt atat de multe stiluri si eu nu-l gaseam deloc pe al meu printre ele. Si dupa ce am trecut cu greu peste "dar eu nu stiu, dar eu nu pot, dar nu-mi place ce iese, dar iese aiurea, de ce nu am talent" acum e bine. Mi-am indeplinit singura o dorinta foarte mare. Mi-a luat ani, dar acum ma simt in stare sa trec la urmatorul nivel si sa fac orice credeam inainte ca mi-e imposibil: sticla, afaceri, expozitii, sabii, un nou soi de lalele.

Z de la Zgruntaroi

Zgruntaroiul este de trei ori mai groaznic decat un zgripturoi. Si mult mai ascutit. Un dentist malefic i-a pus un fierastrau in gura lui neagra, ca un hau. Are doua serii de dinti mici si taiosi cu care toaca nervii oamenilor din autobuzele din Bucuresti, celor aflati in sedinte care dureaza mai mult de 2 ore, celor sculati mult prea dimineata sau celor care stau la coada la o administratie financiara. Zgruntaroiul este rau si nesimtit si ii place sa strice vietilor oamenilor nevinovati. Intra in pielea oricui, a ta sau a mea. Atunci cand simtiti asa, parca din senin, ca va enerveaza foarte tare un coleg, ca va vine sa-i puneti piedica unui prieten foarte drag sau sa-i spuneti iubirii vietii voastre sa se duca invartindu-se undeva, intr-un loc oribil, sa stiti ca tocmai ati avut in vizita un zgruntaroi nepoftit, care a scotocit prin toate camarile sufletului, a stat cu ciocatele lui pline de noroi pe biroul de lac al iubirii din voi si apoi a plecat trantind usa, lasandu-va pe voi sa stingeti miile de scantei si artificii nervoase.

E bine

E sambata continua. Nu ma mai uit la ceas, nu mai tai zilele din calendar asteptand parca sa vina ceva, alarma telefonului tace malc dimineata, nici macar buletinul meteo nu ma mai intereseaza, ma imbrac cum imi vine, chiar daca in mod sigur o sa racesc din cauza asta. Incerc sa-mi scot toate rutinele din mecanisme, o sa dureze ceva vreme dar nu ma grabesc, am cam jumatate de an la dispozitie. Stau in soare, scriu povesti si mi-e de ajuns.