Cum sa ne scoatem genunchii din noroi

Stiti cum e, muti dulapul fara sa fii prea atent si te lovesti foarte rau la umar. Te grabesti si-ti prinzi degetul in usa liftului ( uneori chiar iti pierzi degetul in lift, sa-mi amintiti sa va spun povestea unui astfel de deget care a terorizat 10 persoane intr-un lift). Uneori mergi pe bulevard, aproape alergi pentru ca esti in intarziere si te trezesti brusc prins intr-o mlastina de oras. (Mlastina de oras, mlastina de padure, tot un drac).
Asa a patit si domnisoara D.
Pe trotuar, pe langa ea, curgeau oameni seriosi, care se duceau la serviciu, acasa, la copiii lor. Ca de obicei, oamenii astia se uitau drept inainte, pareau ca toti au scopuri si teluri marete care trebuie indeplinite imediat, fara intarziere si nimic din jur nu ii poate intoarce din drum. Nimic nou sub soare.
Si totusi, desi ziua parea la fel de normala ca orice alta zi, domnisoara D. avea aceasta mica dificultate: era prins in noroiul ala pana la genunchi, nu se mai putea misca deloc si nimeni nu parea sa observe. Domnisoara D. se gandea astfel plina de ciuda ca tocmai azi se gasise sa nu se machieze. Daca si-ar dat cu rujul ala rosu, s-ar fi gasit pana acum un barbat galant care sa-i dea o mana de ajutor. O alta femeie chiar ii aruncase un pahar de plastic murdar de cafea in geanta. confundand-o cu un cos de gunoi.

Oare oamenii chiar cred ca tot ce se gaseste intr-o balta de noroi este gunoi?

Poate ca o alta femeie ar fi intrat in panica si s-ar fi lasat absorbita in asfalt, urmand ca pe ea sa fie construit peste 10 ani un fast food. Dar nu domnisoara D. Cu toata lipsa ei de machiaj, domnisoara D era genul de luptatoare care nu se lasa infranta nici de zilele proaste, nici de anii prosti, nici de oamenii prosti din jur. Asa ca s-a gandit ca, daca oricum nimeni din jur n-are de gand s-o ajute ( tocmai isi amintise cum trecuse grabita intr-o dimineata pe langa un domn respectabil, care incerca sa-si scoata piciorul prins intr-un stalp de la metrou cu ajutorul unei agrafe pentru hartii si nu prea se mai socotea asa demna sa primeasca ajutorul celorlalti), sa nu-si planga de mila si sa vada ce poate face. Asa ca, urmand exemplu acelui domn, a cautat in geanta si cu ajutorul lantului de la chei a facut un lasou, s-a prins de un semn de circulatie si a iesit din necaz.
Si-a indreptat tinuta cat a putut, si-a vazut de ale ei. Si in seara aia a visat ca toti trecatorii de pe strada erau prinsi pana la genunchi in noroi si doar ea avea picioarele libere. Si totusi, ei mergeau in continuare inainte, tarandu-se cu baltile lor cu tot in timp ce ea, cu picioarele ei libere, nu se putea misca. Asa ca in anul ala si-a mai stabilit o rezolutie de anul nou.
Nu trebuie sa ne suparam prea tare pe oameni. Fac si ei ce pot. Uneori sunt acolo, langa noi, alteori sunt in mlastinile lor personale, unde telefonul suna mereu pustiu, pe ton ocupat. Daca avem noroc si parte de ei, bine. Daca nu, sa ne vedem seriosi si singuri de necazurile noastre. Domnisoara D nu s-a transformat in vreo Wonderwoman, cu toate ca si-a trecut pana acum in carnetelul de fapte bune salvarea a trei femei ce tocmai urmeau fie inghitite de niste cartofi prajiti cu maioneza transformati in piranha. In schimb a devenit experta in salvarea propriei persoane.