A fost odata o balena care plangea, se uita la filme despre razboi si din cand in cand strica serele de legume ale mamei ei. Dadea cu coada de manie si sticla se imprastia in jur, spre disperarea mamei. Motivul era simplu si universal: era grasa si mergea la un liceu de ursi unde nimeni nu o placea ( vorbind din punct de vedere romantic). Evident ca avea multi prieteni si ursoaicele chiar o laudau pentru culoarea ei deosebita, albastrui-de-luna, dar cand orele se terminau, ursoaicele plecau la film cu prietenii lor, in timp ce balena se ducea acasa unde manca un ocean. Apoi il plangea la loc.
Ii placea foarte tare de un urs cumsecade, bland si bun, care ii cerea mereu explicatii la matematica. Singurul lui talent era apicultura, disciplina pe care nu o studiau la acest liceu, de aceea avea numai medii mici. Balena il ajuta cum putea, ii facea de multe ori temele. Dar de copiat nu avea cum sa-l lase sa copieze la examene pentru ca era prea lata in spate si ursul nu putea vedea.
Daca-as fi fost silfida, aproape transparenta, ca o libelula, visa balena in fata unei meduze care o oglindea, ar fi avut numai 10 pe linie si eu as fi fost prietena lui. As fi incaput in bratele lui si m-ar fi ocrotit, miere ar fi fost pe fanioanele mele.
Si se strangea mai abitir in cingatori balena, sperand sa capete talie si-si dadea cu praf de scoici in obraj, sperand sa straluceasca in fata lui.
Dar toata lumea stie ca balene slabe nu exista. Exista insa altceva: vointa de balena. Este mai puternica decat orice alta lege a naturii si poate rasuci totul in favoarea ei.
Zilele au trecut si ursul a crescut. A mancat atat de multa miere incat s-a facut cat un munte din Pirinei, de se ingrijora la un moment dat ca nu o sa-l mai incapa blana. Si a crescut pana a ajuns la fel de mare ca balena, ba poate chiar cu 10 kg mai greu. Asa ca muntele a venit la balena dovedind ca specii noi se nasc zilnic pentru noi; chiar daca noi nu stim, ursul de ocean exista.
13 comments:
...frumos...m-a lasat cu un zambet larg povestea
eh, ce frumos daca ar exista mai multi ursi din astia sa creasca ei.
postul asta e un bun motiv sa ma apuc odata sa recitesc Micul Print. multumim...
Sunt copil. E clar acum.
Mă!
cea mai frumoasa poveste din lume!
multumesc, multumesc :) si personajul misterios, I, sunt chiar eu :)) am ajuns sa-mi scriu povesti singura
fedaykinn: buna idee, o sa-l recitesc si eu
darius: buna ziua
Misto, mi-a plăcut. Semn că încă n-am ajuns imun la ce n-ar trebui.
Iar tu scrii foarte fain, insista :)
eugen: multumesc
poveste pentru copii ca noi, caci mai nou copii nu mai sunt copii, ei nu mai vreau povesti :(
M-a facut sa zambesc povestea ta si aveam nevoie de zambetul asta, asa ca iti multumesc! Si mai astept urmatoarea poveste, pentru ca nu cred ca o sa fie un moment cand n-o sa mai ador povestile, copilul din noi e mereu acolo :)
ursi de ocean exista, marile si oceanele sunt pe cale de disparitie.
si mie mi-a placut povestea, dar nu am inteles o treaba: n-ar fi fost mai bine ca ursul sa placa balena si inainte ca el sa devina atat de mare incat doar ea l-ar fi mai vrut? nu ar fi fost mai frumos un urs slab si bun la matematica si o balena grasa si buna la apicultura, care se iubesc?
Post a Comment