Fara verde

Am un monitor nou. Cu ocazia asta am observat ca lucrurile nu erau asa cum pareau a fi. Inainte vedeam totul intr-o nuanta verzulie, de matasea broastei. Am avut o perioada de naivitate in care chiar credeam ca filmele erau special in nuanta aia de pelicula verde.
In schimb am descoperit ca skinul winampului ( da, eu folosesc winamp acasa ca n-am spatiu pt iTunes cum am la serviciu, pentru ca am un calculator sarman ( era sa scriu shaman) pentru ca mi-e lene sa-l pricopsesc :() nu este de un verde f frumos, de planta brumata asa cum credeam eu. Ci este ROZ! The horror!
Acum incerc sa ma obisnuiesc cat mai repede cu ideea ca nu mai traiesc intr-o lume verde

Iulia Lefter

Un copac se scutura in sus in timp ce dragostea inseamna scufundari.

Iulia este o noua prietena pe care am cunoscut-o datorita blogului ( zau daca mi-a adus ceva rau blogul asta pana acum) si care imi este foarte, foarte draga. (Ea mi-a adus moleskin(e)-ul).
I-am propus mai multe teme pentru fotografiat ( una fiind love is about diving). Ea si-a descoperit intre timp pasiunea de a chinuit ursuletii care apar in poze, de dragul artei. De aceea, nici un ursulet nu este in siguranta langa ea si este denumita teddy bear killer(in).

LINK

Dacian Groza

LINK

Imi place foarte, foarte tare poza asta. Cand ma uit la ea, mi se duce gandul repede la amintiri legate de ziua aia cand a plouat si imi scartaiau adidasii alergand sub castani sau la ziua aia cand aveam impresia ca am mai visat-o, cand ne-am adapostit de ploaie in chioscul din Cismigiu si pe jos era plin de matisori verzi si lipiciosi. Era o atmosfera de film englezesc, asa ca am inceput sa vorbim cu accent englezesc in ploaie si sa ne stoarcem tricourile ude, unul rosu, celalalt bleumarin.

Glass rain

by Ruri

LINK

Hm, de ce?

Intotdeauna cand ascult Pink Floyd incep brusc sa gandesc asa cum trebuie.
Nu-mi explic in momentul de fata ciudata mea inclinatie catre oamenii care bombanesc. Cei carora nu le poti face un serviciu, pentru ca in timp ce-i ajuti te bat la cap ca nu faci bine ceea ce faci. Carora nu le poti cere ajutorul pentru ca in timp ce o sa te ajute o sa bombane ca uite ce fac ei pentru tine si n-o sa-ti mai priasca nimic. Care o sa-ti scoata peri albi cand ii ajuti sa cumpere ceva ( "chestia aia pe care am cumparat-o cand eram cu tine s-a stricat, de ce m-ai lasat sa-l cumpar, ca doar de aia te-am luat cu mine, sa nu ma lasi sa cumpar prostii!") Care au impresia ca doi oameni se potrivesc doar daca se cearta si discuta in contradictoriu nonstop. Care nu ti-ar spune niciodata ca totul o sa fie bine, pentru ca, nu-i asa, nu exista happy-enduri. Care nu sunt multumiti niciodata de cadourile tale, de locurile in care ii duci, de filmele pe care vrei sa le vezi ( "mda, iar m-ai dus la un film prost")
Da, mosuletii carcotasi din The Muppets Show sunt tare simpatici. Cine ar vrea insa sa aiba de a face zilnic cu asa ceva? Se pare ca eu :(

Semnele casei

Stii ca totul e ok cand lucrurile obisnuite, vizibile sau enervante sunt la locul lor. La cuier este plin de oferte de la billa ( cand totul nu este ok, ceea ce ce primesti inutil in casuta postala dispare de pe fata pamantului tau), faci planuri sa-ti muti mobila in camera si nu stii ce sa faci cu cablul de net care trece drept prin mijlocul camerei ( cand totul e ok cablurile sunt foarte vizibile). Ploua si paturile cu care te invelesti sunt mai moi ca de obicei ( cand totul nu e ok paturile devin tepoase si grele). Descoperi zilnic melodii cu versuri la fel de bune ca niste pagini de carti, care niciodata nu te intristeaza ( muzica se transforma in unde sonore apasatoare cand totul nu e ok). Mancarea umple farfuriile si are o nuanta frumoasa, pe care cu greu o poti descrie
(cand totul nu e ok, mancarea capata o nuanta gri si sta imprastiata in sila pe portelan).

Cand totul nu e ok nu se mai aud vocile din radio, felicitarile primite in zile mai bune par sa se ascunda singure in sertare, in caseta cu lucruri pentru cusut apar doar papiote negre si se inmultesc acele de gamalie.
Cand totul e ok, casa este plina de lucruri marunte si zgomote nesemnificative de care nu esti niciodata constient.

In zilele mele

Obsesie pentru anumite melodii a-ha, mers de multe ori in toi de noapte, singura pe strada ( frica de oameni dubiosi, imbracati in trening, cu fete de alune ucigase), foarte multa oboseala si mic-dejunuri luate pe fuga, exista o straduta tip gang pe unde imi placea sa merg, dupa ce a murit un om pe un trotuar s-a lasat o pacla care ma face sa tremur de cate ori trec pe acolo, cum a inceput sa se simta toamna au aparut si ciorile care se duc dis de dimineata la serviciu - acum diminetile sunt pline de croncaniturile lor si ceai varsat pe fata de masa, portocalele nu sunt singurele fructe pe tvr cultural.

"Well I say it's just smoke.
So you say it's the old ghosts.
So I say it's the white hair of Poseidon, ebbing in the tide of some dead sea".
(din nu mai stiu ce cantec Sunset Rubdown)

Simon Schubert

(Woman bathing her hair)

LINK

Nadege Meriau

LINK

Mda

N-am mai scris pentru ca am fost ocupata. Am muncit si in weekend si acasa si in somn. Si cand n-am muncit, am dormit. Zici ca am viata de paianjen :( Si avem un bean chair portocaliu nou-nout si nu pot sta pe el pentru ca trebuie sa stau la computer si sa muncesc zi si noapte pana cand o sa capat o paloare verde-stravezie si o sa incep sa arat ca o libelula.

Abandoned bicycles of New York

Mean green machine

LINK

Stiati ca bicicletele sunt baieti si fete? O bicicleta abandonata sau stricata iti rupe sufletul cand o vezi zacand intr-o rana. Parca d-abia mai respira.

Fara legatura cu bicicletele. Am descoperit o melodie care suna uneori ca o melodie polifonica de mobil. Cand o ascult ma apuca emotiile. Am impresia ca ma suna cineva. De fapt nu un cineva oarecare, ci un el secret, care o sa ma invite la film. Din cauza melodiei o sa am toata ziua emotii si diseara o sa ma mir ca in loc sa ma duc la film, ma duc acasa. Este ca atunci cand, vrand sa fac gelos pe cineva, am inventat un prieten imaginar. Nu orice prieten imaginar insa, ci unul absolut minunat. Era cu atat mai minunat cu cat ii inventasem si defecte. Dar si defectele alea erau minunate. La un moment dat insa a trebuit sa ma despart de prietenul imaginar :(. Ma impacasem cu fostul prieten real. Si intr-un mod ciudat chiar mi-a parut rau cand l-am scos din viata mea :(. Nu era chiar atat de imaginar. Vorbind de el cu atata convingere, parca aproape il vedeam cu un picior in realitate, in viata mea.

In fine, melodia cu pricina ( Jim Noir - Key of C) poate fi downloadata de aici

Eu

(photo: Jacques Henri Lartigue)

Fiecare avem un personaj interior, care de multe ori nu seamana absolut deloc cu noi. Nici cu noi, asa cum ne stim si ne vedem in oglinda, nici cu noi asa cum suntem perceputi de ceilalti.
Cealalta eu ( sau mai bine zis celalalt eu) arata exact ca personajul din fotografie. Ii place sa exploreze si sa gateasca tocanita in aer liber, la foc de tabara. Inspaimanta copiii cu povestiri despre oameni bravi, ce au vrut sa manance pui vii de caracatita, care s-au lipit de gatul lor si i-au omorat prin sufocare. Este obsedat de ceaiuri medicinale. De multe ori isi incepe dimineata band licori sanatoase, dar cu gust de ceai de picioare dureroase. Este pasionat de spioni, magicieni, deseneaza scrancioburi revolutionare si nu se gandeste niciodata ca ar putea avea ca personaj interior o femeie.

Eu, despre mine, cu severitate

Azi reciteam primul post al blogului meu, cel despre barbatul ideal. Si m-am induiosat pentru ca este un post copilaresc, candid, zici ca e scris de o adolescenta de 14 ani {ce bine ca inca nu pot sa zic "nu de cineva care are dublul varstei" :))}. Pentru ca asa stangace si girlish scris este unul dintre cele mai sincere posturi pe care le-am scris pana acum. Si este scris de mine cu foarte mare drag pentru persoana mea ( nu pentru eventuali admiratori, cum s-ar crede :P). Pur si simplu am scris despre ce aveam nevoie, concret, sincera fata de nevoile mele. Fara sa folosesc cuvinte marete, dorinte materialiste sau maturitatea varstei care poate ar fi avut alt cuvant de spus.
Trebuie sa recunosc cu amaraciune: concluzia logica la care ajung in ultima vreme este ca nu-mi este prea drag de mine de obicei. Intotdeauna am ceva sa-mi reprosez si cred ca ma fac singura "proasta" in medie cam de 3 ori pe zi. Iau tot felul de decizii ciudate si aiurite, din cauza carora stau si plang ca proasta in targ nu stiu cat timp apoi. Am ajuns la concluzia ca mai mult ma tolerez, decat ma plac si ca imi iert greselile cu multa greutate. Sunt severa si afurisita cu mine, cum nu am fost niciodata cu oamenii care mi-au facut rau. Daca exista un copil interior in mine, cred m-a poreclit deja "mashtera" pentru ca-l scot pe strada sa cerseasca, nu-l rasfat si-l pun sa se imbrace cu aceleasi hainute ponosite cu care se imbraca si acum cativa ani.

Deserie Bostrom

Bad times for croquet

link

Daca e luni, sunt Fredo & Pid'Jin

CLICK HERE

Evident, un episod foarte bun.

Si ta-na-na...incepand de azi aveti un nou comics pe metropotam. MitoMania este un comics creat tot de Eugen, taticul lui Pid'Jin si Fredo. Asa ca mergeti repede pe metropotam si vedeti despre ce este vorba - evident, este vorba de un episod foarte bun :))

In alta ordine de idei, trebuie sa ma laud. Am primit un cadou super, super cute. Un celebru carnetel de idei Moleskin. Acum am si eu unul, asa cum au avut la vremea lor Picasso, Van Gogh sau Hemingway. Imi place asa de mult: este mic, cu foi molatice, de culoarea untului ( urasc foile albe, ca albul de rochie ieftina de mireasa). In plus are si o rubrica speciala unde pot sa scriu ce recompensa ofer in caz ca pierd carnetelul si un binevoitor il gaseste. De muuult timp n-am mai primit un cadou asa dragut. Multumesc, Iulia :*:*