Azi reciteam primul post al blogului meu, cel despre barbatul ideal. Si m-am induiosat pentru ca este un post copilaresc, candid, zici ca e scris de o adolescenta de 14 ani {ce bine ca inca nu pot sa zic "nu de cineva care are dublul varstei" :))}. Pentru ca asa stangace si girlish scris este unul dintre cele mai sincere posturi pe care le-am scris pana acum. Si este scris de mine cu foarte mare drag pentru persoana mea ( nu pentru eventuali admiratori, cum s-ar crede :P). Pur si simplu am scris despre ce aveam nevoie, concret, sincera fata de nevoile mele. Fara sa folosesc cuvinte marete, dorinte materialiste sau maturitatea varstei care poate ar fi avut alt cuvant de spus.
Trebuie sa recunosc cu amaraciune: concluzia logica la care ajung in ultima vreme este ca nu-mi este prea drag de mine de obicei. Intotdeauna am ceva sa-mi reprosez si cred ca ma fac singura "proasta" in medie cam de 3 ori pe zi. Iau tot felul de decizii ciudate si aiurite, din cauza carora stau si plang ca proasta in targ nu stiu cat timp apoi. Am ajuns la concluzia ca mai mult ma tolerez, decat ma plac si ca imi iert greselile cu multa greutate. Sunt severa si afurisita cu mine, cum nu am fost niciodata cu oamenii care mi-au facut rau. Daca exista un copil interior in mine, cred m-a poreclit deja "mashtera" pentru ca-l scot pe strada sa cerseasca, nu-l rasfat si-l pun sa se imbrace cu aceleasi hainute ponosite cu care se imbraca si acum cativa ani.
No comments:
Post a Comment