De bine

Ce sfaturi dau si eu...
"R: ma doare un ochi!
Eu: uita-te in alta parte!"
Simplu, nu?

Vacanta de o saptamana. Nici nu-mi trecea prin cap ca o sa am parte de atata lux! Nimic nu o sa fac, nimic! ( cand zic ca nu fac nimic, fac o gramada, functionez invers). N-am planuri, n-am idei, doar chef sa stau p-afara, cu starea mea de bine cu tot. Nici macar internet nu vreau sa servesc. Sau miel, pentru ca sunt o pagana. Paganii nu servesc copii.
Asa ca ne vedem mai tarziu. Sarbatori de Pasti fericite si sa va fie bine!

In somn

Nu stiu cum e posibil, dar nu mai stiu sa dorm. Ma trezesc dimineata cu gatul intepenit, mainile rasucite, dureri de spate. Parca as face tumbe in timp ce dorm. Nu am probleme cu insomniile, doar ca dorm la fel de inconfortabil ca pe o bancheta din tren. Poate asta e pretul pe care il platesc pentru visele atat de frumoase din ultima vreme. Azi noapte am visat pasari-paradis. Un fel de colibri mai mari, colorate intr-un mod minunat, culori pe care nu am cum sa le descriu, si atat de bune incat nu faceau zgomot cand dadeau din aripi, ca sa nu ma deranjeze.
M-ar frustra foarte tare sa fac partea din categoria oamenilor care nu-si amintesc ce viseaza. Nu atat pentru povesti, cat pentru culorile care nu exista in lumea in care ma trezesc. Technicolorul din inconstientul meu face o treaba foarte buna.

Decoratoare de oboseala interioara

Sunt nescriitoare zilele astea. In schimb vreau sa fac o animatie scurta-scurta si m-am apucat de munca. Si asta nu e munca de scriitor, e munca de om activ si pragmatic, care rezolva lucruri, deseneaza storyboarde, sta mult pe ganduri si pune la punct idei. Si dupa ce ca tot freamatul asta creativ ( si primavara) ma seaca de energie, vine noaptea si il visez pe Jack London, imbracat in blanuri, care imi zice ca statul degeaba nu e productiv. Si ma trezesc ca si cum as fi dormit intr-o priza. Ma obosesc singura. Vreau vacanta, dar pana in iulie mai e!

Aerial photography

LINK

Ce inseamna sa ai dispozitie clasica

Inseamna sa cumperi o cutie cu 100 de bucati de creta si sa-ti doresti iar sa-ti cumperi o tabla, sa recitesti "Doamna Bovary", sa cumperi jambiere ( la salariu cumpar si mingea aia de fotbal), sa iei decizia sa arunci totusi periuta de dinti ramasa langa periuta ta, (s)perioasa pentru ca acum e inutila, sa-ti aduci aminte cum se da cu aspiratorul, sa regreti pentru ca ploua prea tare pentru a face o plimbare pana la ai tai ( si sa vezi iar lampioanele rosii de la restaurantul chinezesc aprinse, printre frunzele ude par facute din tafta), sa te imbraci foarte colorat, aiurea, si sa iesi totusi pe strada asa, sa te respecti si sa mananci in oras la fiecare pranz si sa-ti dai ultimele economii pe un iepure. Imi lipseste niste muzica noua, in rest totul merge perfect. Perfectul e cam plictisitor.

Fairy tales - Didier Massard

Link

via ffffound

Pont

Eu cand sunt deprimata imi cumpar un ninja.

Post pentru mine

Mi-am dat seama ca au inceput sa mi se indeplineasca dorintele de acum 3 ani. Asta e bine. Dar asta ma si ingrozeste un pic. Un pic mai mult. Adica trebuie sa astept inca 3 ani pentru dorintele de anul asta? Asta e prea mult. De unde vine delay-ul asta? A ramas vreun sofer prea mult timp la capat, citindu-si ziarul? Pe cine sa dau vina?
Oricum, cea mai inteleapta atitudine este sa stau cuminte si sa astept sa-mi vina si mie randul :) Eu nu stiu sa stau cuminte si sa astept, trebuie sa ma agit, sa caut si sa urzesc, am impresia ca totul depinde de mine. Cumva o sa invat sa fiu cuminte. Sa invat sa mai capat si lucruri de-a gata.
Post fara comentarii

Cine, eu?

Imi plac foarte mult oamenii care nu ma iubesc pentru ca scriu, am idei, fac poze etc, toate lucrurile pe care le tin la vedere. Care ma iubesc pentru diferite alte motive marunte, pe care eu de obicei nu le bag in seama la mine. Care au ochi pentru mine cand nici macar eu nu am ochi pentru mine. Care ma iubesc pentru ca o data la 10 ani am obiceiul sa fac o minunata prajitura cu capsune, care se strica dupa doar o ora. Sau pentru ca imprumut pixuri cu cea mai mare placere chiar daca raman apoi fara nimic de scris. Am impresia ca stiu sa fac atat de putine lucruri si ca stiu atat de putine lucruri despre mine. Mi-ar placea sa stiu de exemplu daca sforai, fara sa fiu nevoita sa ma inregistrez singura. Toata lumea langa care am dormit, din tagma sforaitorilor fiind, a avut insa urechi doar pentru propriul sforait si nu a stiut sa-mi zica daca sunt de-a lor sau nu.

Povestea celui de-al doilea ceainic

O terasa de langa piata florareselor acvatice este cel mai bun loc sa-ti bei ceaiul intr-o dimineata insorita de duminica. Apoi ma voi duce sa vizitez Muzeul Antipa ca sa ma uit la gorile si rinoceri.
In spatele licaririlor de ceai auriu atunci cand este turnat din ceainic in cana de un verde brumat, stralucesc apele verzi sau trandafirii din acvariile unde floraresele isi vand florile. Vezi cateodata o mana castanie lipind margarete si frezii pe sticla acvariului, reclama pentru trecatori.
Petalele florilor se desprind si se ridica in sus, la oglinda apei, de unde sunt apoi culese de ingrijitori cu plase pentru fluturi. Cate un nufar gigant, var cu familia baobabilor, isi smulge cate o fasie si le-o da drept batic florareselor. Acestea se grabesc sa si-l faca tulpan, in timp ce se impiedica in alge. Jumatate din algele care se unduiesc prin apa sunt suvite din parul lor lung cazute in timpul pieptanatului, din cauza excesului de albastru de metilen cu care este ingrijita apa din acvarii.
Prelatele de la tarabe, in dungi verzi si albe, flutura in fata instalatiilor cu oxigen. Cand le este racoare, unele florarese de infasoara in aceste prelate, ca in niste steaguri si ingheata asa, in cuburi de gheata colorate. Iarna, cand e vijelie, sute de manusi fara degete sunt smulse de vant din mainile florareselor si aruncate prin balcoanele blocurilor. Locatarii lor care-si beau atunci ceaiul fierbinte la micul dejun, pot admira pe geam aburit depunerea acestor manusi pe dulapuri, franghii sau balustrade.

La 5A e bine

Stam toti trei intr-o casa oribila dupa toate standardele europene si foarte multi oameni nu inteleg de ce stam acolo. Pot sa-i numere defectele pe degetele de la maini, picioare si dinti. Cred ca raspunsul este: pentru ca e o casa buna (mi se pare ca e o "ea"). Poate de aceea si spargem atatea farfurii si pahare, cum simte casa ca avem un pic ghinion, actioneaza asa cum stie si ea din stramosi. E o casa superstitioasa.
E imposibil sa vii in casa asta si sa-ti tina supararea prea mult. Este imposibil sa te desparti de cineva acolo, trebuie sa mergi cativa kilometri ca sa reusesti sa faci asta. Este imposibil sa nu razi macar doua ore in fiecare zi, cu gura pana la urechi, fie in hol, fie in bucatarie. Descoperi in fiecare zi cate ceva nou printr-un colt, in boxa este plin de praf, paianjeni si minunatii. Am descoperit tocmai cand aveam nevoie si nici macar nu ma gandeam sa caut, o plasa mare cu casete audio. Iar proprietarul, domnul M. este ca un personaj dintr-un film cu oameni buni. Ne da sticle de vin, bani de perdele, se duce in locul nostru sa plateasca facturile si se bucura cand ii facem cadou de Craciun costum de Mos Craciun. Si mi se pare ca din cauza lui platim mult mai putin la curent :) Avem o godzilla cu doua capete in bucatarie, care ne fereste de hoti, un bazin cu cabine de schimbat pentru vrabii in curte si o mierla in gardul din fata casei, aproape imblanzita, care canta cu inflacarare in fiecare noapte.

Al XXXI lea pisoi

Nu inteleg de unde tot se ivesc motanii care-si fac un rost pe langa casa mea. Ploua mai ales cu motani negri. Ieri dimineata am gasit un motan-imparat negru, tolanit pe pervazul ferestrei, in bucatarie. Un ochi ii radea si un ochi ii plangea drept in tigaia noastra cu ulei. Si cum eu, cand vad un pisoi negru, tresar si cred ca e Eusebiu, intors de pe alte taramuri, raman foarte dezamagita vazand ca nu, din pacate este doar un alt un motan obisnuit. Eu cand ma indragostesc, ma indragostesc nu gluma.
Of, Eusebiu, unde esti si cui m-ai lasat? :(

Astazi e o zi urata in Tahiti

Acesta este un strigat de disperare si suparare, aruncat in acest univers virtual in care gravitam cu totii, ca intr-o mancarica de ciuperci.
Astazi
Azi s-a intamplat ceva si mi-a venit sa intru in pamant de rusine si m-am simtit ca in liceu. Sunt ingrozitor de ciufulita pentru ca mi-am smuls niste par de nervi. Mi-e rau.
Miroase peste tot a lac de parchet si zugraveala. Stau numai in fata biroului pentru ca daca ma aventurez pe hol, ma umplu de praf in 2 secunde. Mi-e rau.
Colega mea mi-a adus lacramioare si prajituri arabesti care-s foarte bune, dar si foarte dulci si acum mi-e rau :(.
Vroiam sa ma odihnesc si sa stau degeaba dar am iar mult de munca (si ce munca!). Nu mai am cand sa fiu superficiala si sa ma duc la cumparaturi ca sa-mi cumpar haine ( simt nevoia sa ma imbrac in alb si negru, ca un sah) pentru petrecerile la care nu am chef sa ma duc. Va rog frumos, ce meserie credeti ca mi s-ar potrivi?As vrea sa ma reorientez.
Cumva, azi, toate lucrurile bune s-au transformat in ceva rau. Parca am imbracat ziua pe dos.
Ideea e ca daca nu s-ar fi intamplat lucrul ala care m-a facut sa ma simt foarte, foarte penibil nu ar fi fost totusi o zi rea.
Of!
Scriu acest post din pamant, sunt inca rosie de rusine :-s.

Film

Den brysomme mannen (The bothersome man)

Trailer

Mobila Ikea este foarte importanta intr-o casa, purgatoriul e un iad cu masca de rai, oamenii sanatosi la cap isi doresc lumea perfecta si pozitiva din reclame, normalitatea ne face fericiti, vrem sa ne luam fericirea doar din lucruri si oameni, fara copii si joaca, am visat un elan -taci, nu-mi povesti, nu vreau sa te aud vorbind asa, aria lui Solveig din Peer Gynt, simtim cand ciocolata calda nu mai are gust dar ne obisnuim cu asta.
Filmat in Islanda si Norvegia.

Un aprilie, doi aprilie - recapitulare

Zilele astea sunt total neinteresanta, ocupata la serviciu si preocupata acasa de construirea unor maimute cu brate extrem de scurte. Nu prea imi vine sa scriu, dar voi puteti sa recititi ce am scris eu in alte luni de aprilie daca nu aveti ce face.
Chiar m-am gandit zilele astea la un bilant al lunilor aprilie din viata mea. De cativa ani incoace au fost mereu niste aprilii rai si aprigi, cu probleme de toate rasele si toate speciile. Anul asta insa am un aprilie linistit, parca mi-a picat un liliac in cap. Imi vad de ale mele si am o pofta teribila sa ma joc.
Cred ca o sa fac maimutele din niste rulmenti.