Ce urmeaza

Uneori ma subtiez si intru intr-o lanterna ca sa vad totul printr-un ochi de lumina si sa pot sa focalizez. E o lanterna speciala, un telescop cu ochelari si lentile de contact, care-mi spune ce vreau atunci si acum. Pentru ca sunt cinstita cu mine si recunosc ca de multe ori nu stiu ce vreau. Stiu ce am vrut acum un an, doi, cinci si raman acolo, pentru ca mi-e greu sa recunosc ca ma fac mare si-mi schimb dorintele. Uneori imi dau seama de asta la timp. Gata, le-am indeplinit, merg mai departe.
Singurul meu scop de ceva vreme este sa fiu linistita si sa rad orice ar fi. Si am ajuns sa fac asta. Dentistul meu se minuna ieri de cat de cuminte si vesela pot sa fiu, in timp ce ceilalti pacienti stateau pe scaune si-l improscau cu ura prin lanternele lor. Dar acum ca mi-am atins scopul si imi pastrez linistea chiar si la dentist, ce vreau in continuare oare?
Vreau lucruri simple si albe, vreau o foarfeca buna pentru tuns, vreau sa am o gradina nici prea mare nici prea mica, unde sa pot planta bulbi de lalele si un artar pitic, langa un mestecan, vreau o banca jumatate la soare, jumatate la umbra, vreau o casa cu tapet verde pe pereti, podele de lemn, perdele care se umfla de curent, plina de oameni sanatosi. Vreau un pian in sufragerie si zahar in zaharnita. Vreau sa duc o fata mica prin lume, oriunde isi doreste ea si sa scriu o carte atat de frumoasa si atat de simpla incat oamenii sa o citeasca din 10 in 10 ani si sa o imprumute si altora. Zis si facut?